Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Duminica Floriilor
Is 50,4-7; Ps 21; Fil 2,6-11; Mc 14,1-15,47

Cine vrea să vină după mine să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să mă urmeze.

Astăzi creştinii romano-catolici din întreaga lume celebrează Duminica Floriilor, duminica intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, primirea lui glorioasă din partea cetăţii lui Dumnezeu, cu cântări cu ramuri şi cu flori în mâini. Gândul nostru ne poartă spre triumful lui Cristos, care este aclamat de poporul său.

Dar proclamând astăzi patima Domnului, aşa cum ne-o prezintă evanghelistul Marcu, unul dintre cei trei sinoptici, şi lecturile de la această sfântă Liturghie, fireşte ne întrebăm: ce fel de triumf este acesta? E o realitate? Corespunde gândirii noastre sau e cu totul altceva?

E drept Biserica îi cântă, îi cântă şi astăzi lui Cristos glorie, mărire, osana sau Christus vincit. Dar ce vor să spună aceste cântări, despre ce fel de glorie e vorba?

Un mare predicator al zilelor noastre, Angelo Comastri, într-o reflecţie pe care o face pentru această Duminică de Florii ne asigură şi ne spune: e un adevărat triumf, dar un triumf atât de diferit de cel pe care ni-l închipuim noi.

Pentru a înţelege care este drumul triumfului lui Dumnezeu, să ne oprim câteva momente, meditând la sensul evenimentului celebrat din această zi şi desigur din această Săptămâna Sfântă.

Mai întâi să privim la Isus înconjurat de copii, tineri şi multă lume, care intră în Ierusalim, care este aclamat dar care se comportă cu umilinţă şi priveşte tăcut acea mulţime plină de entuziasm.

Mulţimea strigă, cântă, se roagă; dar el ştie că acea lume e ambiguă e schimbătoare: astăzi aclamă, mâine condamnă; astăzi înalţă, mâine loveşte fără milă. Mulţimea ne îngrozeşte, ea îşi schimbă prea repede propria opţiune.

Şi dacă ne gândim la noi, la credinţa noastră, la răspunsul pe care îl dăm lui Cristos, oare nu e cazul să ne speriem?

Pentru a fi un adevărat urmaş a lui Cristos, un adevărat creştin, nu sunt suficiente câteva rugăciuni, nu e de ajuns să mergi la o celebrare duminicală, să faci o pomană unui trecător, să-l saluţi pe Isus care trece. Nu e suficient să strigi "osana" sau să cânţi.

Isus a spus: "Cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit" (Mc 13,13). Adevăratul creştin este acela care merge pe urmele lui Cristos cu fidelitate şi cu perseverenţă.

Dar care este calea pe care merge Isus, pe care o alege el?

L-am ascultat pe evanghelistul Marcu; El se prezintă cu umilinţă, bun, paşnic, aparent slab, făcându-ne să înţelegem că forţa adevărată în lume este bunătatea; omul cu adevărat puternic este omul cel bun, care învinge violenţa din interiorul său; învingătorul este cel care-şi dă viaţa pentru alţii, nu cel care le ia viaţa altora.

Dar ce face lumea care-l întâmpină şi-l înconjoară!

Participând astăzi cu vie emoţie la proclamarea patimii după sfântul evanghelist Marcu, am putut consta că lângă Isus erau şi alte persoane care au avut o legătură cu drumul şi suferinţele lui.

A fost mai întâi Pilat: un om indecis pentru că era gol pe dinăuntru. Cine nu are idealuri, uşor poate condamna... chiar şi pe Cristos.

Era şi Petru - un om schimbător, deoarece era slab. Slăbiciunea este periculoasă, poate constitui un teren propice pentru trădare. În zilele noastre, fidelitatea faţă de Dumnezeu se plăteşte scump.

Îl întâlnim şi pe Iuda, unul care s-a decis pentru rău, deoarece lăcomia şi mândria reprezintă boala sufletului său, orgoliul este rădăcina oricărei nedreptăţi, un rău aşa de răspândit ce orbeşte sufletul omului.

Acolo erau mai marii preoţi, oameni care cunoşteau Scriptura şi o interpretau pentru alţii, dar ei nu-i pătrundeau spiritul; ei o foloseau pentru a o aplica la propriile vederi, în loc să se aplece ei pentru a se converti la chemarea ei.

Mai erau şi slujbaşii curţii, soldaţii romani, interesaţi numai de solda lor şi dispuşi la orice pentru a trăi bine la curtea regelui sau în slujba celor puternici; gata pentru a biciui şi omorî fără suflet şi fără conştiinţă, influenţaţi de valurile mulţimilor înfuriate şi instigate de câţiva falşi agitatori şi judecători corupţi.

Dar să nu uităm. Acolo erau rudele şi prietenii lui Isus: prietenii lui, femeile sfinte care îl însoţeau peste tot în peregrinările sale, acolo era Maria Magdalena şi cei din casa lui Lazăr, acolo era şi Ioan, predilectul său de la cină... Acolo era şi Maria, mama lui îndurerată, decisă să-l urmeze până sub cruce, cu inima ei curată şi nevinovată.

Am notat bine, în jurul lui Isus era o mulţime de oameni, oameni pro şi oameni contra. Nu se întâmplă oare acelaşi lucru şi astăzi? De 2000 de ani mulţimi de oameni îi ies în întâmpinare lui Isus ce intră în cetatea sa, ce vine la poporul său. Dintre ei facem parte şi noi. Pe drept trebuie să ne întrebăm: Care este personajul sau persoanele cu care ne identificăm? Ne-am putea descoperi alături de Pilat, de Petru, de Iuda, soldaţi sau de mulţimea schimbătoare? Sau stăm de partea femeilor sfinte, de partea lui Simon din Cirene ori a tânărului Ioan, care ajunge până sub cruce?

Patima Domnului a avut loc, jertfa s-a împlinit, cel slab şi condamnat a biruit; el, prin umilinţă şi iubire, a ajuns la victorie!

Acesta e drumul gloriei lui Cristos, drumul umilinţei şi al dăruirii, verificat pe drumul Calvarului de lângă Ierusalim şi pe dealul atâtor cruci şi calvaruri din lume. Un adevăr paradoxal: moartea aduce viaţă! Adevărata victorie trece prin jertfă, prin Calvar şi moarte, ca bobul de grâu care, murind sub brazdă, aduce rod bogat. Cine vrea să vină după mine să-şi ia crucea zilnic şi să mă urmeze şi va avea lumina vieţii.

Dragi tineri,

Astăzi e ziua voastră, a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului ce se celebrează în comunităţile proprii, în fiecare parohie, în jurul lui Isus. În faţa voastră se prezintă El, Liderul absolut al iubirii frumoase şi curate intrând cu umilinţă şi decizie fermă în Ierusalim să meargă la moarte pentru ai săi.

Să nu uitaţi: el vine în întâmpinarea tuturor care doresc pace, pacea cea adevărată, care au nevoie de o speranţă mare şi trainică. Dar mai ales vine la voi, dragi tineri din oraşele noastre de azi, vine şi în cetatea noastră a Iaşului, vine acolo unde trăiţi, vine ca să vă aducă o altfel de pace şi bucurie, o speranţă nouă, stropită cu sânge şi câştigată în marea bătălie de pe Calvar. Vine să vă cheme la curaj, căci după Vinerea Mare urmează Duminica Învierii, după moarte urmează viaţa fără de sfârşit.

Însoţiţi-o pe Maria cea curată şi sfântă care urcă până pe Calvar, alăturaţi-vă tânărului Ioan ce s-a învrednicit să primească de la Isus pe cruce un dar aşa de mare, pe Maria, Maica speranţei şi s-o ducă în casa sa. Însoţiţi-i pe cei care au ales calea jertfei şi a iubirii, pentru a Vă bucura şi voi de adevărata speranţă şi o adevărată victorie. Amin

Tuturor bucurie şi speranţă pe urmele lui Isus.

5 aprilie 2009, Radio Iaşi

Ep. Petru Gherghel

[ index ]