Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica 1 din Postul Mare
Dt 26,4-10; Ps 90; Rom 10,8-13; Lc 4,1-13

În ziua de Miercurea Cenuşii s-a inaugurat timpul celor 40 de zile ale Postului Mare: un drum de pregătire la cea mai mare sărbătoare a creştinilor: Sfintele Paşti.

Biserica, în calitatea ei de mamă şi învăţătoare, calitate prin care a înzestrat-o Cristos, ne conduce pe acest drum pentru a deveni mai sfinţi. Deja din prima zi a Postului Mare ni s-au marcat trei direcţii după care să orientăm pregătirea noastră. În primul rând să intensificăm rugăciunea, întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Apoi, să practicăm anumite exerciţii de renunţare şi de post pentru ca să devenim mai liberi şi mai stăpâni pe voinţa noastră. În al treilea rând, să facem mai mult în ce priveşte dragostea de aproapele, mai ales faţă de cei săraci şi nedreptăţiţi. Rezumând totul în trei cuvinte, spunem că rugăciunea, postul şi pomana sunt cele trei direcţii pe care creştinul centrează trăirea Postului Mare.

La sfârşitul postului de 40 de zile, ne aşteaptă Paştele, sărbătoarea învierii şi a vieţii, a speranţei şi a eliberării de spaima morţii. Ne dăm seama deci că merită să parcurgem acest drum cu tot entuziasmul, cu toată înflăcărarea.

Postul Mare este un timp dăruit nouă de Dumnezeu pentru a reînnoi în profunzime viaţa noastră creştină. Este un mijloc de a găsi un răspuns personal la întrebarea: "Ce înseamnă să fiu creştin?". Este un timp pentru a ne converti de la tot ce în viaţa noastră nu este în conformitate cu harul, primit la botez, la mir şi la sfânta Împărtăşanie.

Lecturile sfinte care s-au citit ne luminează şi ne ajută, cum nu se poate mai bine, ca să ajungem şi noi la acea mărturisire de credinţă matură şi autentică, pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Prima lectură ne aminteşte cum poporul israelit prezenta înaintea altarului lui Dumnezeu un coş cu primele roade ale pământului, ca semn de închinare şi recunoştinţă. La fel facem noi creştinii: la sfânta Liturghie punem pe altar pâinea şi vinul, roadele pământului şi ale muncii oamenilor, pentru a vesti prin ele misterul mântuitor al credinţei nostre. "Moartea ta o vestim Doamne şi învierea ta o mărturisim până când vei veni", aşa proclamăm cu toţii după momentul prefacerii pâinii şi vinului în trupul şi sângele lui Cristos. Într-adevăr, credinţa care susţine viaţa noastră şi care mântuieşte, credinţa pe care o avem în inimi şi o mărturisim cu buzele, este credinţa în Cristos cel înviat. Acesta este marele adevăr al credinţei noastre, este fundamentul credinţei noastre.

La ofranda pe care noi, aici în biserică, o prezentăm pe altar, se unesc şi cei de acasă care nu pot să participe, mai ales cei bolnavi. Ei oferă, alături de pâine şi vin, suferinţa lor, singurătatea lor, lupta lor de fiecare zi pentru a se păstra fideli lui Dumnezeu.

Viaţa omului pe pământ este o luptă. Acest lucru se desprinde şi din evanghelie. Drumul spre sfinţenie include de multe ori dificultăţi, pe drum apar ispite. Însuşi Isus Cristos, om adevărat fiind, a fost supus ispitei. Deci dacă el, Domnul şi învăţătorul a fost ispitit, nici noi nu suntem scutiţi.

Cele trei încercări la care este supus Isus şi modul cum el ştie să le depăşească scot în evidenţă rolul esenţial pe care îl ocupă Dumnezeu în viaţa sa de om. Toate cele trei ispite urmăreau un singur scop: să-l separe pe omul Isus de Dumnezeu, să întrerupă legătura vitală a lui Isus cu Tatăl său. Aceasta este de fapt adevărata ispită, Ispita cu majusculă. Orice ispită presupune un risc fatal pentru viaţa noastră tocmai pentru că acceptarea ei duce la întreruperea legăturii vitale cu Dumnezeu. Şi dacă acest lucru se produce, omul intră în sfera păcatului. De prea multe ori vorbim despre ispite mici, dar uităm că ispita cea mare, adevărata ispită este ruperea legăturii cu Dumnezeu; adică a crede că poţi trăi fericit întorcându-i spatele lui Dumnezeu, scoţându-l pe Dumnezeu afară din viaţa ta şi proclamându-te tu stăpân a toate în locul lui. Aceasta este adevărata ispită a tuturor timpurilor, ispita la care a fost supus Isus şi la care suntem supuşi şi noi.

Privind la Isus, la modul cum a ştiut să îndepărteze ispita, să învăţăm să facem şi noi la fel, dar mai ales să cerem ajutorul său, căci singuri nu vom izbuti. Să rezistăm ispitei materialismului consumist şi egoist, ispitei de a umbla cu orice preţ după putere şi dominaţie, să rezistăm ispitei de a ne fabrica un dumnezeu după mintea şi capriciile noastre; dar mai ales să rezistăm ispitei de a rupe orice legătură cu Dumnezeu.

Am început Postul Mare. Să acordăm acestui timp toată atenţia de care suntem capabili, pentru că este un timp de har şi de mântuire pentru viaţa noastră. Să-l lăsăm pe Tatăl ceresc să atingă sufletul nostru, pentru că el se face prezent acolo unde este lăsat să intre. Prin rugăciune, post şi fapte bune, să parcurgem împreună cu Isus drumul Calvarului pentru a ajunge la înviere, la bucurie şi la viaţă.

25 februarie 2007, Radio Iaşi

Pr. Petru Chelaru

[ index ]