Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Duminica a 22-a de peste an
Dt 4,1-2.6-8; Iac 1,17-18.21-22.27; Mc 7,1-8.14-15.21-23

După concediile şi după vacanţele copiilor, încetul cu încetul revenim la viaţa normală. Şi suntem prezenţi aici pentru a reînnoi în faţa Domnului voinţa noastră de bine. În evanghelia de astăzi, Isus ne aminteşte că fidelitatea faţă de legea lui Dumnezeu, nu este numai observarea exterioară a legii, formată din cuvinte sau obiceiuri, ci se naşte din inimă, dintr-o inimă sinceră şi generoasă şi se traduce într-o alegere concretă de gesturi de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri.

Pe un deal din Strasbourg este un grup statuar celebru, unde se află două statui una lângă alta. Una reprezintă Vechiul Testament, o doamnă înaltă, cu capul plecat, legată la ochi, din a cărei mână cade cartea Legii. Lângă această statuie se află statuia care reprezintă Noul Testament, şi aceasta este tot o doamnă cu capul ridicat privind cu încredere şi speranţă spre viitor. Amintesc acest lucru pentru că în textul evanghelic de astăzi Isus ne vorbeşte despre cele două testamente. Iar noi trebuie sa ne analizăm viaţa, modul nostru de a fi şi să vedem, dacă nu cumva am rămas cu ochii legaţi, privind în jos şi fără speranţă. Sau suntem cu privirea în sus, privind cu multă speranţă spre viitor.

Importanţa legii

Legea a fost dată de Dumnezeu pe muntele Sinai. Cu trecerea timpului şi a schimbărilor din societate, legea a trebuit îmbunătăţită. Nu avem voie să uităm că în jurul poporului ales au fost imperii importante: Egipt, Asiria, Babilon, Persia, Atena şi Roma. Aceste imperii erau înzestrate cu o cultură, civilizaţie şi politică bine puse la punct. Aceste lucruri erau ispite foarte mari pentru un popor mic ca poporul ales! Dar acest popor a trebui să rămână fidel în credinţa într-un singur şi adevărat Dumnezeu. Pentru menţinerea acestei credinţe într-un singur Dumnezeu sunt importante poruncile divine.

Se poate spune că Legea, adică poruncile şi normele divine, sunt ca nişte pari de hotar, care dacă sunt depăşite vine drama, moartea, pierderea sensului vieţii. De fapt, dacă scopul omului este fericirea, Dumnezeu prin lege îmi arată calea pentru a o dobândi. Eu pot nesocoti legile divine, dar apoi nu trebuie sa mă lamentez dacă existenţa mea este lipsită de sens, dacă în ciuda muncii, sau a plăcerilor, mă chinuie o nefericire de fond, care-i cuprinde pe cei care, în loc de a afla odihnă în Dumnezeu, caută satisfacţii în altă parte.

Concret, a respecta legea lui Dumnezeu înseamnă a urma poruncile şi prescrierile Bisericii, păzitoarea cuvântului lui Dumnezeu, depozitara capacităţii de discernământ, adică a ştiinţei culegerii voinţei divine. Atunci când ne este foame de bani şi suntem dispuşi să săvârşim acţiuni lipsite de onestitate; când privim o persoană cu ură şi cu dorinţa de a o poseda; când nu mergem la Liturghia duminicală sau cu prea mare uşurinţă trecem peste rugăciuni; când nu facem nimic pentru comunitatea din care facem parte... Atenţie! Suntem pe punctul de a depăşi hotarele, suntem pe punctul de a rătăci calea spre realizarea de noi înşine, adică de a fi cu adevărat copii ai lui Dumnezeu.

Degradarea legii

Cu mare părere de rău, şi aici istoria ne arată că în mâna omului lucrurile se degradează. De aceea, Dumnezeu a dat Legea ca poporul ales să şi-o însuşească, în schimb poporul ales şi l-a însuşit pe Dumnezeu. Din Lege, acest popor a scos mai mult în evidenţă că "el" este privilegiat în faţa lui Dumnezeu. L-au implicat pe Dumnezeu în propriile lor pofte, dorinţe. În explicarea Legii, ei au adăugat mai multe restricţii şi pe acestea le-au legat de mântuire. Ţinerea prescripţiilor Legii era mai importantă, în schimb spiritul legii a rămas în umbră. Aşa s-a născut comportamentul fariseilor: ipocrizia, făţărnicia, prefăcătoria. Cu acest stil de a trăi se întâlneşte Isus Cristos, în modul lor de a trăi şi de a fi, vrea Mântuitorul să schimbe ceva, să-i facă să vadă cu adevărat spiritul Legii.

Dumnezeu l-a creat pe om liber, dar omul a înţeles greşit libertatea şi astfel apar tot felul de interdicţii legate de ziua de sâmbătă, prescrieri despre cum se ia prânzul, prescrieri pentru ritualul de curăţire, iar acestea au devenit cele mai importante. Cei care încălcau Legea, fariseii şi cărturari, au fost cei care au urmărit ca aceste practici să fie ţinute cu stricteţe. Consecinţa acestei griji în păstrarea Legii primite de la Dumnezeu a fost aceea că l-au osândit pe Fiul lui Dumnezeu la moarte: "Noi avem o lege şi după această lege el trebuie să moară" (In 19,7).

Isus arată că inima, sufletul omului este acela care dă culoare vieţii: "Tot ceea ce intră în om din afară nu-l face impur; cea ce iese din om, aceea îl face impur". Atunci când mă enervez pe copiii mei, îi spun "nu" lui Dumnezeu şi lor şi "da" mie, eu-lui meu, care vrea să fie ascultat sau vrea să fie liniştit. Când vrei ca soţia ta să-ţi stea la dispoziţie, nu o iubeşti, ci vrei din ea o sclavă a egoismului tău. Când eşti atent numai la afacerile tale, nu faci nimic pentru alţii, cauţi să fii lăsat în pace, să fugi de alte preocupări concentrându-te numai asupra ta însuţi, asupra nevoilor şi exigenţelor tale, te murdăreşti şi inima ta devine apăsătoare ca aerul dintr-o cameră mereu închisă, care în schimb are nevoie să fie deschisă la aerul proaspăt de afară. Victor Hugo a scris în una dintre operele sale următorul lucru: "Dintre toate lucrările pe care le-a făcut Dumnezeu, inima omului este cea care emană cea mai multă lumină; dar, din nefericire, şi cel mai mult întuneric". Un maestru de spiritualitate ne-a lăsat o reţetă bună şi pentru noi: "O inimă de copil pentru Dumnezeu, o inimă de frate pentru aproapele, o inimă de judecător pentru mine însumi". Aşa ar trebui să fie şi inima noastră.

A fi deasupra legii

Singurii şi adevăraţii duşmani ai lui Isus au fost ipocriţii. De foarte multe ori din gura lui Isus s-au auzit următoarele cuvinte: "Vai vouă fariseilor". Este adevărat, ne trebuie o ramă, dar mai important este tabloul; ne trebuie butoiul, însă este mai important vinul din el; ne trebuie instituţiile, dar este mai important sufletul; ne trebuie forma, dar este mai important conţinutul. De aceea Isus ne spune: "Duhul este cel care dă viaţă, trupul nu foloseşte la nimic". În acest sens sfântul Paul spune: "Nu ai literei, ci ai duhului, pentru că litera ucide, iar duhul face viu". Isus cu sufletul mâhnit, în faţa inimii împietrite a fariseilor, spune: " Sâmbăta a fost făcută pentru om, nu omul pentru sâmbătă". În Vechiul Testament, Dumnezeu spune prin profetul Ieremia: "Acest popor mă cinsteşte cu buzele, iar cu inima este departe de mine".

Chiar noi, creştinii, considerăm mai important exteriorul decât interiorul. Câte familii ţin să-şi boteze copiii, dar nu se gândesc şi la educarea lor în credinţă. Să ne gândim că prima poruncă a lui Dumnezeu ne avertizează asupra rugăciunii, dar dacă noi facem acest lucru din obişnuinţă folosind doar cuvinte, şi acestea nu vin din inimă, ce rost mai are rugăciunea noastră? A treia poruncă a lui Dumnezeu ne avertizează să cinstim ziua Domnului, dar dacă noi participăm la sfânta Liturghie doar pentru că este o poruncă nu suntem mai buni decât fariseii, care au trăit pe timpul lui Isus. A patra poruncă ne îndeamnă să dăm cinstea cuvenită părinţilor, dar dacă această cinste nu vine din inimă, unde este bucuria părinţilor? Nu, de aceea mă rog, pentru că Dumnezeu este Tatăl meu şi eu vreau să vorbesc cu dânsul; pentru aceasta particip la sfânta Liturghie, deoarece aici mă întâlnesc cu Cristos şi cu fraţii mei în Cristos; din acest motiv îmi cinstesc părinţii, pentru că această cinste izvorăşte din inimă şi din suflet.

Chiar în Vechiul Testament, Dumnezeu spune prin gura profetului Ezechiel: "Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou, voi lua din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da inimă de carne". Acest mare dar să-l cerem şi noi astăzi de la Duhul Sfânt. Să nu îngăduie să ni se împietrească inima şi cu harul său să privim mereu spre viaţa veşnică. De aceea sa ne rugăm împreună cu sfântul Toma de Aquino: "Milostive Dumnezeule, dă-mi să doresc cu ardoare ceea ce îţi place ţie, să caut aceasta cu înţelepciune, s-o cunosc cu adevărat şi s-o împlinesc desăvârşit spre lauda şi slava numelui tău. Amin.

2 septembrie 2012, Radio Iaşi

Pr. Felix Măriuţ

[ index ]