Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Sfinţii Apostoli Petru şi Paul
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiţi creştini, dragi ascultători ai Radio Iaşi,

Petru şi Paul, cei doi apostoli ai Domnului, sunt două personaje diferite, dar amândouă fundamentale pentru istoria Bisericii din primul secol, rădăcini de bază din care se alimentează în continuu până astăzi credinţa creştină. Petru, născut la Betsaida, în Galileea, era pescar la Cafarnaum, când fratele său Andrei l-a chemat să i-l prezinte pe Mesia. El devine apostolul lui Isus, după ce acesta îl chemă să-l urmeze pe malul lacului Genezaret, după pescuirea miraculoasă. El a fost mereu printre discipolii cei mai apropiaţi ai lui Isus, l-a urmat pretutindeni, inclusiv la casa marelui preot Caiafa, de unde însă este constrâns să fugă, după ce de trei ori s-a lepădat de el, aşa cum acesta îi prezisese ca avea să facă. Cu toate acestea, el primeşte de la Isus înviat mandatul de a conduce comunitatea discipolilor, devenind "stânca" pe care construieşte Biserica sa, ucenicul care preia rolul de păstor al turmei, slujitorul tuturor, acel primus inter pares (primul între egali) care să-i întărească pe fraţii săi cu dragoste în credinţă. Despre sfântul Paul, originar din Tars, prima dată auzim în Faptele Apostolilor, cu numele de Saul, fiind alături de cei care aruncau cu pietre în tânărul diacon Ştefan, el însuşi devenind un aprig persecutor al creştinilor. După ce îl întâlneşte pe Isus înviat, pe drumul Damascului, are loc convertirea sa şi este cooptat de Cristos cel înviat pentru a fi instrumentul ales care să vestească evanghelia la toate popoarele.

Textele biblice ale acestei Liturghii pun în evidenţă o temă care ar putea fi rezumată astfel: Dumnezeu este aproape de slujitorii săi fideli şi îi eliberează de orice rău, eliberează Biserica de orice putere negativă. Prima şi a doua lectură vorbesc despre cei doi apostoli, subliniind tocmai acţiunea eliberatoare a lui Dumnezeu care se răsfrânge asupra lor. În Faptele Apostolilor un înger al Domnului îl eliberează pe Petru din lanţuri şi îl scoate din închisoare. Paul, în schimb, scriindu-i lui Timotei, face un bilanţ din care rezultă că Domnul i-a fost mereu aproape, l-a eliberat de toate primejdiile şi îl va mai elibera introducându-l în împărăţia veşnică. Tema este întărită şi de psalmul responsorial şi găseşte o dezvoltare deosebită şi în textul evangheliei despre confesiunea lui Petru, unde Cristos promite că puterile iadului nu vor birui Biserica sa.

Dacă în prima lectură este povestită cu amănunte intervenţia Domnului pentru a-l elibera din închisoare pe Petru, iar în a doua lectură este vorba despre persoana lui Paul, care îşi aminteşte de experienţa sa apostolică deosebită, de situaţiile în care Domnul l-a eliberat din "gura leului", fiind convins că el îl va elibera în continuare "de orice rău", în evanghelie nu se mai vorbeşte despre apostoli în parte, ci despre Biserică în totalitatea sa şi despre siguranţa ei cu privire la forţele Celui Rău, înţelese în sens amplu şi profund. În acest sens, vedem că promisiunea lui Isus - faptul că "puterile iadului nu vor doborî" Biserica - are în vedere experienţele istorice de persecuţie suportate de către Petru şi Paul şi de alţi martori ai evangheliei, dar are în vedere chiar mai mult, referindu-se la acea protecţie îndeosebi împotriva ameninţărilor de ordin spiritual, în felul în care se referă şi sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni, unde scrie: "lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, dar împotriva principatelor, a puterilor, împotriva dominatorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor Celui Rău, ce locuiesc în părţile cerului" (Ef 6,12).

Într-adevăr, dacă ne gândim la cele două milenii de istorie a Bisericii, putem să observăm că - aşa cum prevestise Domnul Isus (cf. Mt 10,16-33) - nu au lipsit niciodată pentru creştini încercări de tot felul, care, în anumite perioade şi în anumite locuri, au luat caracterul unor adevărate persecuţii; şi aici ne putem gândi la lunga perioadă a persecuţiei comuniste din ţările noastre, la atâţia martiri ai credinţei, care s-au stins poate chiar sub ochii noştri, pentru a rămâne fideli lui Cristos şi Bisericii sale. Şi totuşi, cu toate suferinţele şi daunele morale provocate de această persecuţie, nu acestea sunt pericolele cele mai grave pentru Biserică. Dauna cea mai mare, într-adevăr, ea o suportă de la ceea ce murdăreşte credinţa şi viaţa creştină a membrilor şi a comunităţilor sale, care afectează integritatea corpul mistic, slăbind capacitatea sa profetică şi de mărturie, acoperindu-i frumuseţea chipului său.

Această realitate este atestată deja în scrisorile pauline. Prima Scrisoare către Corinteni, de exemplu, răspunde tocmai la anumite probleme de diviziune, de incoerenţă, de infidelitate faţă de evanghelie, care ameninţă serios Biserica. Dar şi Scrisoarea a doua către Timotei - din care am ascultat un fragment - vorbeşte despre pericolele "ultimelor timpuri", identificând atitudini negative ce aparţin lumii şi care pot contagia comunitatea creştină, precum: egoismul, vanitatea, orgoliul, lăcomia de bani etc. (cf. 2Tim 3,1-5). Concluzia apostolului este liniştitoare: "Oamenii care fac răul - scrie el - nu vor ajunge departe, pentru că prostia lor va fi făcută cunoscut tuturor" (3,9). Există, aşadar, o garanţie de libertate asigurată de Dumnezeu Bisericii, libertate fie în cele materiale, care caută să împiedice sau să-i constrângă misiunea sa, fie de relele spirituale şi morale, care pot să provoace grave prejudicii cu privire la autenticitatea şi credibilitatea ei.

Tema libertăţii Bisericii garantată de Cristos lui Petru este strâns legată de aceea a comuniunii cu Petru şi cu succesorii săi, prin care Bisericile particulare şi păstorii lor realizează şi actualizează în mod efectiv această libertate şi care devine de altfel garanţia autenticităţii slujirii lor. Şi acest aspect este vizibil în ambele planuri văzute de noi în reflecţia anterioară. Pe planul istoric, comuniunea cu Scaunul Apostolic, adică cu Petru şi urmaşii săi, asigură Bisericilor particulare, tuturor circumscripţiilor bisericeşti, fie ele mitropolii, episcopii sau vicariate apostolice, prelaturi sau administraturi apostolice, precum şi conferinţelor episcopale naţionale, libertatea în faţa puterilor locale, naţionale sau supra-naţionale, care ar putea în diferite cazuri să împiedice, sub diferite forme, misiunea autentică a Bisericii. În plus, şi mai esenţial, ministerul petrin este garanţia de libertate în sensul deplinei adeziuni la adevăr, la tradiţia autentică, astfel încât poporul lui Dumnezeu este apărat de erori cu privire la credinţă şi morală. Astfel comuniunea cu Scaunul Apostolic, deşi este văzută de unii care nu o înţeleg ca fiind o povară, în realitate ea ajută şi susţine pe păstori şi bisericile încredinţate grijii lor pastorale, făcându-le mai libere şi mai puternice.

Dragi fraţi şi surori, dragi ascultători ai Radio Iaşi,

Astăzi, împreună cu creştinii din lumea întreagă, invocăm şi noi puternica mijlocire a sfinţilor apostoli Petru şi Paul, pentru ca fiecare dintre noi să iubim din ce în ce mai mult sfânta Biserică, trupul mistic al lui Cristos, mesageră de unitate şi de pace pentru toţi oamenii. Să cerem în rugăciune de la Dumnezeu, prin mijlocirea sfinţilor sărbătoriţi astăzi, harul fidelităţii noastre până la sfârşit, faţă de Dumnezeu, faţă de Biserica lui Cristos şi păstorul ei suprem, oferind cu bucurie sfântă orice suferinţă, mică sau mare, pentru cauza sfântă a evangheliei. Fie ca ajutorul ceresc să nu ne lipsească niciodată, pentru ca să putem trăi şi acţiona mereu cu acea libertate pe care ne-a câştigat-o Cristos. Preacurata Fecioara Maria, regina apostolilor şi maica Bisericii să vegheze mereu asupra noastră. Amin.

29 iunie 2012, Radio Iaşi

PS Anton Coşa,
episcop de Chişinău

[ index ]