Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul A
Duminica a 33-a de peste an
Prov 31,10-13.19-20.30-31; Ps 127; 1Tes 5,1-6; Mt 25,13-30

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Duminica de astăzi este penultima duminică a timpului de peste an şi ultima duminică în care am ascultat şi avem ocazia să medităm asupra unui pasaj din Evanghelia după sfântul Matei. Duminica ce urmează avem sărbătoarea Cristos Rege, urmând ca din cealaltă duminică să începem timpul de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului.

Nimeni nu se îndoieşte de faptul că există o imensă înţelepciune în modul în care Dumnezeu Tatăl l-a creat pe om. Omul nu este doar "un lucru", un ornament care să decoreze casa. Omul este viaţa însăşi, iar Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi multe haruri, care împreună dau frumuseţe vieţii. În această mare varietate de daruri, dacă ne uităm la întreaga umanitate, ne pierdem văzând ce bogăţie, ce minunată zestre a lăsat Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Rămânem fără cuvinte mai ales în faţa vieţii sfinţilor care au fost capabili să dezvolte într-un chip minunat talanţii, făcând din viaţa lor nu numai o laudă adusă Celui Preaînalt, dar fiind capabili şi de atât de multe lucrări în favoarea aproapelui.

Ar fi de ajuns să medităm un moment la viaţa extraordinară a Maicii Tereza de Calcutta. Cu simplitatea tipică sfinţilor, a fost capabilă să îi facă să se simtă oameni, pe mulţi dintre cei care erau consideraţi doar gunoaie, piedici sociale, redând astfel săracilor din Calcutta, şi nu numai lor, demnitatea care le-a fost ascunsă sau călcată în picioare.

Sau ne putem gândi la măreţia fericitului papă Ioan Paul al II-lea. Privind la viaţa şi realizările sale, rămânem uimiţi de modul în care Dumnezeu a lucrat şi s-a făcut prezent prin el. Sfinţenia acestor oameni este de fapt o împreună lucrare, un dialog continuu şi generos între Dumnezeu, cel care dă şi creează, şi omul care, cu libertatea şi sacrificiul dragostei, se lasă modelat de Dumnezeu Tatăl.

În drumul nostru spre sfinţenie ne întâlnim în această duminică, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, cu o nouă parabolă a învăţătorului Isus: parabola talanţilor, parabolă aflată în capitolul 25 al Evangheliei după sfântul Matei, parabolă inclusă în discursul escatologic al lui Isus, discurs prin care Isus îi pregăteşte pe ucenicii săi, aşadar pe noi toţi, pentru ceea ce va fi la sfârşitul timpurilor.

Pentru a înţelege corect această parabolă este necesar să clarificăm mai întâi ce reprezintă un talant. În vremea lui Isus, un "talant" era un lingou din argint sau din aur, care valora şase mii de dinari. Un dinar era în mod obişnuit plata pentru o zi de muncă. Aşadar, numai un singur talant era o mică avere: echivalentul salariului pentru şase mii de zile de muncă, adică aproximativ 17 ani de muncă. Ne putem imagina cu uşurinţă chipurile surprinzătoare ale acelora care au auzit pentru întâia oară această parabolă din gura lui Isus. Mulţi dintre ei, probabil nu văzuseră niciodată atât de mulţi bani la un loc. Dar, aşa cum se întâmplă adesea în parabole, Isus foloseşte unele exagerări pentru ca noi să înţelegem că el nu vrea să ne dea lecţii de economie vorbindu-ne de bani, de talanţi, de avere, ci vrea să aducă atenţia în altă parte. Vorbindu-ne astăzi despre toate acestea, Isus vrea de fapt să ne întrebăm care este percepţia noastră asupra responsabilităţilor încredinţate nouă? Care este modul nostru de a sta înaintea lui Dumnezeu?

Pentru a da un răspuns ajunge să privim atent la cei trei bărbaţi din parabolă. Primii doi sunt curajoşi, generoşi, practici, recunosc marea încredere a stăpânului care le dă talanţii săi şi, ne spune textul, "lucrând cu ei", au dublat ceea ce au primit. Al treilea servitor, în schimb, îngroapă totul. Pentru că îşi trăia viaţa în frică, se mulţumeşte doar cu păstrarea talantului primit. Ceea ce face diferenţa dintre primii şi cel de-al treilea este, aşadar, frica şi lenea, complăcerea în inactivitate. Această diferenţă se observă uşor de multe ori şi între creştinii de astăzi. Există din fericire şi mulţi care, cu multă bucurie pentru ceea ce au primit, dezvoltă în ei darurile lui Dumnezeu şi aduc roade minunate. Există însă şi creştini care confundă umilinţa cu respingerea responsabilităţilor, îngropând astfel comoara preţioasă primită în dar de la Domnul. Toată frica aceea care-i blochează pe mulţi să trăiască cu adevărat o viaţă creştină vine şi din imaginea despre Dumnezeu pe care o păstrăm în inima noastră. Şi ne întrebăm: Ce imagine despre stăpân aveau primii doi slujitori şi ce imagine îşi făcuse cel de-al treilea? Ce imagine despre Dumnezeu avem noi? Şi ce imagine despre Dumnezeu ne propune Isus? Această întrebare stă nu numai în centrul parabolei de astăzi, dar în centrul întregii evanghelii.

Din păcate însă, mulţi oameni, mulţi chiar şi creştini, au înaintea lor imaginea lui Dumnezeu ca un contabil nemilos, care ţine evidenţa şi înregistrează tot ceea ce facem. Sau, mai rău, ca un poliţist sadic căruia îi place să ne dea amenzi grele pentru fiecare infracţiune. Ori, iarăşi greşit, ca un imens sistem ce măsoară evlavia noastră şi face să cadă asupră-ne din cer favoruri şi haruri în funcţie de meritele dobândite pe câmpul de luptă. Acesta nu este Dumnezeu! Acesta este un coşmar, un vis urât! Acesta nu este Dumnezeul revelat nouă de Isus din Nazaret! Dumnezeul revelat de Isus este acel Tată care, înflăcărat de o dragoste imensă pentru oameni, se încrede în noi şi ne dăruieşte o comoară preţioasă, fără a ne cere măcar un interviu, fără a ne cere alte informaţii, fără a rămâne să ne controleze ce facem cu acea comoară. Ne lasă liberi! Are încredere în noi şi ne tratează cu adevărat ca pe nişte adulţi.

Desigur, depinde de noi, de decizia noastră, ce facem cu darul primit. Înţelegem că suntem copii iubiţi de Tatăl şi ne implicăm în acest minunat joc al dragostei, sau săpăm o groapă şi îngropăm iubirea primită de la Dumnezeu Tatăl?

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Un mesaj deosebit de frumos ne transmit şi cuvintele pe care stăpânul din parabola de azi le adresează celor doi servitori care au folosit bine talantul primit: "Bine, servitor bun şi credincios, ai folosit bine puţinul care ţi-a fost încredinţat, mult îţi voi încredinţa de acum; intră în bucuria stăpânului tău". Aşadar, talanţii ne-au fost dăruiţi de Dumnezeu pentru ca noi oamenii să putem lua parte la bucuria sa. În acest sens ne amintim şi de parabola de duminica trecută, parabolă în care ni se spune că acele cinci fecioare care au fost găsite cu candelele aprinse au intrat în sala nunţii şi au luat parte la bucuria ospăţului oferit de mire. Cele care nu au fost pregătite au rămas închise afară: "Adevăr vă spun, nu vă cunosc!" În continuarea parabolei prezentate astăzi, în textul Evangheliei după sfântul Marcu găsim prezentat episodul judecăţii finale, în care celor găsiţi drepţi li se spune: "Veniţi binecuvântaţii Tatălui meu ...!"; celor răi: "Plecaţi de la mine blestemaţilor...!". În parabola de astăzi, obiectivul talanţilor şi valorificarea lor nu este doar acela de a avea mai mult. Talanţii nu sunt un bun în sine. Sunt un bun pentru că, folosiţi, ei ne fac să intrăm în bucuria lui Dumnezeu Tatăl. Nefolosirea talanţilor aduce cu sine un alt răspuns: "Pe servitorul acesta aruncaţi-l afară în întuneric!"

Iubiţi credincioşi, mulţi dintre dumneavoastră aţi simţit de nenumărate ori ce înseamnă riscul vieţii. Din clipa în care părăsim casa părintească, terenul sigur al copilăriei noastre, trebuie să facem faţă la mii de primejdii. Viaţa noastră trupească şi sufletească, cu toate asigurările luate, este ameninţată de multe pericole. Minunatele noastre aptitudini le păstrăm deseori în vase fragile. De aceea orice angajare a noastră este riscantă. Nici urmarea lui Cristos nu este scutită de acest risc. Pe acest pământ, unde există multă răutate şi păcat, unde domneşte în multe locuri puterea întunericului, este un lucru periculos să fii un creştin adevărat. Isus însă ne învaţă că merită să înfruntăm orice pericol, pentru că numai cine îndrăzneşte, numai acela reuşeşte. Dumnezeu încredinţează lumea, Biserica sa şi mântuirea omenirii celor curajoşi. Iar dacă Dumnezeu are o aşa de mare încredere în noi, nu avem nici un motiv să ne descurajăm. Se pot abate asupra noastră înfrângeri şi pierderi, dar în cele din urmă, valorificarea talanţilor noştri va fi încununată de succes şi vom putea auzi şi noi frumoasa invitaţie: "Bine servitor bun..., intră în bucuria stăpânului tău!" Amin.

13 noiembrie 2011, Radio Iaşi

Pr. Iosif Tiba

[ index ]