Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Sfinţii Apostoli Petru şi Paul
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Pentru noi creştinii, sfinţii care sunt înscrişi în calendar se pot asemăna cu stelele de pe bolta cerească. Ele, dincolo de a ne oferi o feerie de nedescris pe timpul nopţii, se constituie în călăuze, deopotrivă prin poziţia lor, ca şi prin lumina pe care o emană.

Sărbătoriţii de azi, sfântul Petru şi sfântul Paul, ocupă o poziţie privilegiată pe bolta înstelată a Bisericii creştine şi emană o lumină cu totul aparte prin exemplul vieţii lor de credinţă ca şi prin martiriul lor.

Să priveşti două stele deodată, să le contempli e mai greu, ca să nu spun imposibil. Vom încerca împreună în minutele ce urmează să ne apropiem de cei cărora Biserica, din motive întemeiate, le-a fixat aceeaşi zi pentru a-i comemora şi le-a orânduit aceeaşi slujbă pentru a-i cinsti şi a aduce slavă lui Dumnezeu, cel care este minunat în sfinţii săi.

Ne vom opri, în primul rând, asupra locului pe care îl ocupă cei doi sfinţi, Petru şi Paul, pe firmamentul Bisericii creştine, iar, în al doilea rând, asupra modelului în care se constituie şi unul şi celălalt pentru viaţa noastră creştină.

Privind la chemarea sfântului Petru înţelegem că Dumnezeu îi dă misiunea: de a fi pescar de oameni şi de a paşte turma pe care i-o încredinţează.

Sfântul Petru avea experienţă în pescuirea peştilor şi, cu toate acestea, este nevoit să recunoască faptul că Isus, Rabbi, îl întrece în arta de a prinde peşti atunci când, după o noapte petrecută zadarnic pe lacul Genezaret, prinde 153 de peşti la porunca lui Isus. Astfel, ucenicul învaţă de la Maestrul său divin că sufletele nu se pescuiesc doar prin folosirea cu iscusinţă a mijloacelor de care dispune tehnica pastoral-umană, ci mult mai mult prin forţa cuvântului atotputernic al lui Dumnezeu.

Sfântul Petru se bucura natural de un curaj ieşit din comun şi avea predispoziţii de leader, precum o dovedeşte în diferite situaţii, dar este umilit atunci când, din cauza prezumţiei, a încrederii doar în capacităţile proprii, ajunge să tremure în faţa unei simple slujnice şi să nege faptul că l-ar cunoaşte pe Isus. Astfel ucenicul învaţă de la Maestrul său umilinţa, recunoscându-şi păcatul şi plângându-l amar; învaţă că a conduce înseamnă a sluji, a fi deasupra altora înseamnă a fi la dispoziţia lor, a porunci altora înseamnă a face tu mai întâi ceea ce le ceri lor să facă.

Având în vedere toată această experienţă a sfântului Petru de pescar de oameni şi de păstor al turmei încredinţate lui de Isus, putem să vedem în el un model pentru viaţa noastră creştină, un model pentru datoria noastră de a fi pescari de oameni şi păstori de suflete.

Nimeni nu se poate sustrage de la misiunea de a fi pescar de oameni şi păstor de suflete în sensul larg al cuvântului, deoarece în orice stare de viaţă am fi, în orice loc ne-am afla, în orice timp ne-am găsi, avem în jurul nostru pe aproapele care, asemenea unui peşte, se complace în mediul său natural pe care nu l-ar părăsi niciodată, atunci când Dumnezeu ne cere tuturor să ne ridicăm privirea şi să ne îndreptăm aspiraţiile către planul supranatural, făcând saltul de la împărăţia pământească la împărăţia cerească pe care Isus a venit s-o inaugureze pe pământ.

Ca model de viaţă creştină sfântul Petru ne spune să nu rămânem indiferenţi faţă de nici unul dintre fraţii noştri care încă n-au auzit de împărăţia lui Dumnezeu şi să folosim toate mijloacele pentru a le vorbi de o altă lume, de o altă împărăţie, de alte valori, de un alt mediu, pe care trebuie să ajungă să-l râvnească, lumea de dincolo, împărăţia lui Dumnezeu, valorile supranaturale.

Sfântul Petru ne mai spune prin experienţa sa de viaţă că acela care face ca pescuitul de suflete să fie rodnic este însuşi Dumnezeu, că Dumnezeu este cel care mişcă sufletele şi le atrage irezistibil spre el pe căi numai de el ştiute.

Privind la chemarea sfântului Paul înţelegem că Dumnezeu îi dă misiunea: de a fi un teolog desăvârşit şi de a evangheliza toată lumea cunoscută pe atunci.

Sfântul Paul avea experienţa evreului fariseu care, dincolo de a cunoaşte Sfintele Scripturi, avea şi zelul de a apăra cauza lui Dumnezeu, dovedindu-şi dârzenia în a împlini Legea, chiar şi în cele mai mici detalii, până în ziua în care Dumnezeu făcut om în persoana lui Isus din Nazaret i-a descoperit că justificarea în faţa cerului nu vine din împlinirea Legii, adică din faptele săvârşite conform Legii, ci din credinţa în Cristos, care ne-a îndreptăţit prin patima, moartea şi învierea sa. Astfel ucenicul învaţă de la Maestrul său divin pe drumul Damascului că trupul mistic al lui Cristos este o realitate divino-umană cu care el se războia şi pe care îl prigonea, având conştiinţa greşită că astfel apără credinţa străbunilor săi de nişte sectari, aşa cum greşit erau numiţi primii creştini.

Sfântul Paul se bucura natural de o condiţie fizică aparte, care l-a avantajat în toate călătoriile misionare pe care le-a întreprins în zelul său apostolic neobosit, cu convingerea că precum sfântul Petru este apostolul iudeilor, tot aşa el este apostolul păgânilor şi cu conştiinţa că, deşi el a lucrat mai mult decât toţi apostolii la un loc, în realitate nu el a lucrat, ci harul lui Dumnezeu prin el. Astfel ucenicul învaţă practic să-şi deschidă inima spre universal, recunoscând şi militând pentru ideea că noul Israel, noul popor al lui Dumnezeu, nu aparţine unei naţiuni, unei rase sau unei limbi, ci el este constituit din toată lumea.

Având în vedere toată această experienţă a sfântului Paul, de teolog şi misionar, putem să vedem în el un model pentru viaţa noastră creştină, un model pentru datoria noastră de a fi şi noi, la rândul nostru, teologi şi misionari.

Nimeni nu se poate sustrage de la misiunea de a fi teolog şi misionar în sensul larg al cuvântului, deoarece în orice stare de viaţă am fi, în orice loc ne-am afla, în orice timp ne-am găsi, avem în jurul nostru pe aproapele care are nevoie de Dumnezeu, are nevoie de a i se vorbi despre Dumnezeu şi de a-l vedea pe Dumnezeu în noi, făcând efortul de a se ridica de la realităţile pământeşti la cele cereşti.

Ca model de viaţă creştină sfântul Paul ne spune să nu rămânem indiferenţi faţă de nici unul dintre fraţii noştri de aproape sau de departe, care încă n-au auzit de Dumnezeu şi să folosim toate mijloacele pentru a le vorbi de Dumnezeu, Tatăl nostru, creatorul cerului şi al pământului, de Fiul său Isus care s-a făcut om, a pătimit, a murit şi a înviat pentru noi şi pentru a noastră mântuire, de Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul care ne sfinţeşte cu darurile sale, pregătindu-ne pentru viaţa veşnică.

Sfântul Paul ne mai spune prin experienţa sa de viaţă că acela care îl face accesibil pe Dumnezeu omului este Isus Cristos, unicul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni şi că doar Duhul Sfânt, cel care suflă unde vrea, face ca inima omului să se lase mişcată de predica şi exemplul de viaţă al tuturor celor care, asemenea sfântului Paul, s-au făcut tuturor toate ca să-i câştige pentru Dumnezeu măcar pe unii.

Dea bunul Dumnezeu ca acei doi mari apostoli ai Bisericii pe care îi sărbătorim azi să nu ne încânte doar cu strălucirea sfinţeniei lor, ci să trezească în fiecare dintre noi dorinţa sinceră de a fi şi pescari de oameni şi păstori de suflete, teologi şi misionari. Amin.

29 iunie 2010, Radio Iaşi

Pr. Pavel Chelaru

[ index ]