Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica a 12-a de peste an
Zah 12,10-11; Gal 3,26-29; Lc 9,18-24

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi ascultători,

Există în cultura şi în societatea de astăzi o realitate care ne poate introduce la înţelegerea mesajului evangheliei de astăzi: este vorba de sondajul de opinie. Se practică aproape în toate domeniile, dar în mod special în sectorul politic şi comercial. Şi Isus, într-o bună zi, vrea să facă un sondaj de opinie, nu din curiozitate, nici cu scop politic, ci educativ.

Fragmentul pe care tocmai l-am ascultat la evanghelie, este luat din capitolul al nouălea al Evangheliei după sfântul Luca. În acelaşi capitol, puţin mai înainte, se vorbeşte despre faptul că Isus îi trimite pe apostoli pentru prima dată în misiune, ca să predice despre împărăţia lui Dumnezeu, dându-le puterea de a alunga diavolii şi de a-i vindeca pe cei bolnavi, iar ei se întorc foarte entuziasmaţi de succesul misiunii lor. Apoi, are loc minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, din care se satură peste cinci mii de bărbaţi.

În urma acestor două episoade, din care apostolii ar fi trebuit să înţeleagă multe despre identitatea lui Isus, despre puterea lui excepţională şi despre autoritatea lui, el, după ce se roagă într-un loc retras, face acel sondaj de opinie, îi întreabă pe apostoli: "Cine spune lumea că sunt eu?".

Este de remarcat pedagogia deosebită a lui Isus; el nu le spune direct ucenicilor: eu sunt Mesia. Această afirmaţie ar fi putut rămâne abstractă pentru ei. Nici nu le adresează direct întrebarea: "Cine credeţi voi că sunt eu?". Acest lucru i-ar fi putut bloca sau determina să bată în retragere. Ci îi întreabă: "Cine spune lumea că sunt eu?".

Cu alte cuvinte, e ca şi cum i-ar întreba: "După ce, în misiunea în care v-am trimis, v-aţi întâlnit cu atâta lume care vorbeşte despre mine, după ce aţi scos diavoli în numele meu, după ce aţi vindecat bolnavii, puteţi să-mi spuneţi ce cred ei despre mine, cine cred că sunt eu?".

Răspunsurile din partea ucenicilor nu întârzie să apară: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, alţii că eşti un profet de altădată care ar fi înviat".

Lumea are deci ochii orientaţi spre trecut. Isus, pentru acei oameni, este un om deosebit, dar care nu reprezintă decât o replică, o reluare a figurii unuia dintre profeţii din vechime. Pentru ucenici, ca şi pentru noi, este foarte simplu şi uşor să răspundem atunci când nu suntem implicaţi noi în mod direct. Ne vine foarte uşor să înşiruim spusele altora.

Şi astăzi, dacă Isus ar pune această întrebare: "Cine spune lumea că sunt eu?", opinia publică ar avea ideile sale cu privire la el. Dacă privim la ceea ce se întâmplă în literatură, în lumea spectacolelor, am putea spune, folosind o expresie profană, că Isus este la modă. Nu trece an fără ca să apară cel puţin un roman sau un film cu o viziune proprie, deseori desacralizantă despre Isus.

Alţii, în schimb, îl consideră pe Isus ca fiind o persoană fascinantă, deosebită, care poate fi pusă alături de Socrate, de Gandhi, de Tolstoi sau alţi oameni mari din trecut. O persoană deosebită, deci, dar un simplu om, aşa cum credeau şi contemporanii lui Isus.

Dar Isus nu se opreşte aici. A da un răspuns, chiar şi bun, dar care să nu aibă de-a face cu viaţa noastră, nu ne ajută la nimic. De aceea el îi întreabă pe apostoli: "Dar voi cine ziceţi că sunt eu?".

E ca şi cum i-ar întreba: "Voi, după ce aţi fost atâta timp alături de mine, după ce m-aţi auzit vorbind şi învăţând, după ce aţi fost martori la înmulţirea pâinilor şi la alte minuni de-ale mele, voi, acum, ce puteţi spune despre mine? Cine sunt eu pentru voi?"

Ne aflăm, iubiţi fraţi, dragi ascultători, în faţa celei mai importante întrebări pe care Isus o pune tuturor acelora care se declară creştini de două mii de ani încoace. De răspunsul la această întrebare depinde însuşi creştinismul. Într-adevăr, creştinismul nu este o ideologie, o gândire filozofică sau morală. Credinţa creştină se bazează pe o persoană, care ne interpelează, care vrea să aibă un raport personal cu fiecare dintre noi.

De aceea, astăzi, acum, Isus ne întreabă pe fiecare dintre noi: "Pentru tine, personal, cine sunt eu?"

Este vorba deci de o întrebare fundamentală, de o provocare existenţială, căreia nici un creştin adevărat nu i se poate sustrage, pentru că merge direct la inima noastră, pătrunde în centrul vieţii noastre, a fiecărui om care se consideră creştin şi este în căutarea lui Dumnezeu.

Este o întrebare care ne constrânge, deşi ne lasă într-un climat de libertate absolută; adică ne eliberează de toate obişnuinţele şi constrângerile care provin din mediul socio-cultural şi religios în care trăim. Deşi răspundem într-un climat eclezial, în sânul Bisericii, totuşi, trebuie să dăm un răspuns personal, fiecare în parte.

Este vorba de o întrebare care ne marchează întreaga viaţă şi nu ne ajunge o viaţă întreagă pentru a răspunde, tocmai pentru că nu se răspunde prin cuvinte, ci cu viaţa.

Anumite întrebări şi răspunsuri nu pot fi puse şi nu se pot maturiza decât într-un climat de rugăciune, în tăcere. Iată pentru ce evanghelistul spune că "Isus se afla într-un loc separat pentru rugăciune".

Pe de altă parte, a înţelege cu adevărat cine este Isus, nu depinde numai de capacitatea noastră, de mintea noastră. Este Dumnezeu însuşi care ni se descoperă, dacă noi suntem deschişi şi sensibili faţă de inspiraţia sa: "Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri", îi spune Isus lui Petru, imediat după mărturisirea acestuia, în Evanghelia după sfântul Matei.

Dacă vrem să-l cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu, nu trebuie să inventăm noi o imagine a sa, ci să-l descoperim aşa cum el ni s-a făcut cunoscut, mai ales în persoana lui Isus Cristos.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, dar se spune că şi omul încearcă să-şi creeze un dumnezeu după propria imagine, după propriile interese şi dorinţe.

De aceea şi astăzi la evanghelie, imediat după ce Petru îi răspunde: "Tu eşti Mesia lui Dumnezeu", Isus se grăbeşte să corecteze acea imagine pe care el şi ceilalţi ucenici o aveau despre Mesia: "Fiul Omului va avea mult de suferit: el va fi respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, va fi ucis, dar a treia zi va învia".

Cu alte cuvinte, Isus le atrage atenţia că el nu este un Mesia politic, care a venit să-i elibereze de robia romană, aşa cum sperau unii, sau să instaureze o împărăţie în această lume, în care el să şadă pe tron, iar ei să stea eventual "la stânga şi la dreapta", cum ar fi dorit alţii.

"Cine vrea să vină după mine să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze; căci cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, însă cel care îşi va pierde viaţa pentru mine o va salva".

Iată marele paradox şi marea responsabilitate pe care o implică răspunsul la întrebarea lui Isus: "Cine sunt eu pentru tine?". Nu putem să răspundem pur şi simplu cu vorbele, oricât de multe lucruri am cunoaşte despre Isus. Răspunsul presupune o angajare totală în a-l urma, chiar şi pe drumul Calvarului, înseamnă a ne purta crucea în fiecare zi, înseamnă a ne pierde, a ne consuma puţin câte puţin propria viaţă din iubire faţă de el şi faţă de aproapele.

Iubiţi fraţi, dragi ascultători, în adâncul inimii noastre, Isus continuă să ne întrebe şi în aceste momente pe fiecare dintre noi: Cine sunt eu pentru tine? Ce loc ocup eu în viaţa ta? Mă recunoşti ca Mântuitorul şi Salvatorul tău, ca Mesia, ca Dumnezeu care vede în profunzimea inimii tale, care te cunoaşte, te iubeşte, te eliberează din întunericul contradicţiilor, din confuzie, din plictiseală? Reprezint eu răspunsul la ceea ce tu cauţi în adâncul inimii tale însetate de iubire, de o iubire infinită?

Să încercăm şi noi, retraşi într-un loc separat, în Biserică, acasă sau în vacanţă, să dăm un răspuns sincer la aceste întrebări. Amin.

20 iunie 2010, Radio Iaşi

Pr. ??

[ index ]