Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Trupul şi Sângele Domnului - Joia Verde
Ex 24,3-8; Ps 115; Evr 9,11-15; Mc 14,12-16.22-26

Astăzi Biserica Catolică celebrează sărbătoarea Trupului şi Sângelui lui Cristos, o solemnitate mai puţin cunoscută în Bisericile Orientale, dar foarte populară în comunităţile catolice. Sărbătoarea are un bogat conţinut liturgic, fiind însoţită şi de elemente extra-liturgice a căror prezenţă depinde de împrejurări şi finalităţi pastorale. De exemplu, se organizează procesiuni cu sfântul Sacrament prin sate şi oraşe, se construiesc corturi sfinte, se împodobesc gardurile şi porţile gospodăriilor, copiii de la prima Împărtăşanie se îmbrac în alb, pe alocuri fanfara intră în procesiunea sfântă şi interpretează cântece sacre şi aşa mai departe. Toate aceste gesturi vor să pună în evidenţă faptul că Isus este cu noi sau rămâne cu noi în sfânta Împărtăşanie.

Fără îndoială, prezenţa lui Isus în Euharistie este un mare mister. Despre măreţia acestei taine ne vorbeşte astăzi Evanghelia după sfântul Marcu, dar şi celelalte lecturi de la sfânta liturghie: prima lectură din cartea Exodului aduce în faţa minţii noastre prevestirea acestei taine în timpul lui Moise, iar a doua lectură din Scrisoarea către Evrei ne invită să preamărim iubirea arată de Isus în sacrificiul lui de pe Cruce.

Părinţii Bisericii s-au întrecut pe ei înşişi în a vorbi despre acest mister şi au spus, printre multe lucruri frumoase şi înălţătoare, că Euharistia este un Mister mare, cutremurător, fascinant, adorabil, minunat. Fără credinţă nu putem înţelege nici una din aceste dimensiuni ale tainei euharistice şi, de asemenea, fără iubire nu putem participa la binefacerile ei pământeşti şi cereşti, pentru că Euharistia este un mister al iubirii.

"Cu credinţă şi iubire", aşa cum spunem într-un cântare euharistică, astăzi am venit la Isus, la Biserică. Cuvintele pe care le rosteşte Isus astăzi în Evanghelie ne pun la încercare. Într-un anumit fel, Isus lansează un ultimatum către ucenicii săi. La fel cum a făcut în seara Cinei de Taină în Cenacol pe Muntele Sionului. Ştiţi despre ce este vorba, nu-i aşa, Isus nu era pentru prima dată când celebra Paştele împreună cu ucenicii lui. Dar de data aceea s-a petrecut ceva cu totul special şi diferit.

Ce a făcut Isus? Ca orice cap de familie israelită, Isus a binecuvântat şi a frânt pâinea nedospită (azima). Dar, pe când o împărţea, a spus ceva nemaiauzit, incredibil: "Luaţi, acesta este trupul meu". Adică, acesta sunt eu, sunt eu însumi aşa cum vă vedeţi. Surpriza nu s-a terminat aici. Ajungând la momentul celui de-al treilea potir ritual, după ce au mâncat mielul pascal, potir e numit "potirul binecuvântării" pentru că este însoţit de rugăciunea de "mulţumire" (în greacă euharistie) pentru masă, Isus a spus: "Acesta este sângele meu, sângele alianţei, vărsat pentru mulţi", adică pentru toţi.

Ne întrebăm: oare ucenicii au înţeles atunci despre ce este vorba? Cu siguranţă nu. Probabil că s-au uitat unii la alţii plini de uimire şi au zâmbit puţin. Cu siguranţă au înţeles totul câteva zile mai târziu, după Calvar, după aceea, şi în lumina învierii. Isus a voit să anticipeze sacrificiul lui. Dăruirea de sine însuşi şi a vieţii lui, prin pâinea frântă. Dăruirea morţii lui, prin sângele vărsat, potrivit culturii semitice.

Aşadar, Isus a atribuit valoare de sacrificiu şi de mântuire morţii sale, prezentându-se ca victimă de ispăşire pentru a încheia noua alianţă cu Dumnezeu. Cuvintele sale corespund cuvintelor lui Moise (din prima lectură) când a fost confirmată alianţa dintre Dumnezeu şi poporul său, prin stropirea cu sângele animalelor jertfite. Isus se dăruia pe sine ucenicilor săi pentru totdeauna. Le lăsa coordonatele vieţii şi morţii sale, testamentul lui.

Facem acum un salt în timp şi venim în zilele noastre. Două mii de ani ne despart de acea seară unică în istoria lumii. Ce vedem acum în Cenacolele noastre, adică în bisericile noastre la sfânta liturghie? Indiferenţă, apatie şi grabă, da, multă grabă.

Cum putem scăpa de aceste defecte?

Spuneam că Euharistia este un mister al credinţei, şi aşa mărturisim de fiecare dată când celebrăm sfânta Liturghie, după cuvintele consacrării. Da, este un mister al credinţei în care noi credem pentru că de fapt credem în cuvântul Domnului. Cuvântul său este puternic, creator. Pâinea şi vinul sunt consacrate prin cuvântul său. Deşi aparţin lumii vechi, ele primesc o realitate mai profundă, ce provine din lumea nouă a timpurilor escatologice sau de pe urmă. Este vorba de timpul mântuirii prezent în toate sacramentele, un timp sacru ce a fost inaugurat de Cristos mort şi înviat. Această trecere pe care Cristos a săvârşit-o mai întâi în persoana sa, acum se împlineşte în semnele consacrate ale pâinii şi vinului.

Dar Euharistia este şi un mister al raţiunii. Da, în timpul Evului Mediu, filosofia creştină a arătat că substanţa pâinii şi a vinului e schimbată în aceea a trupului şi sângelui Domnului, în timp ce aparenţele sau "speciile" rămân aceleaşi. Această formulare filosofică este valabilă şi astăzi, iar Biserica a preluat-o şi a aprofundat-o în aşa numita doctrină a "transubstanţierii". Deşi formularea este filosofică, trebuie să recunoaştem că se păstrează ceva din lumea misterului. De aceea, putem şi trebuie să o folosim, dar important e să nu rămânem doar la nivel fizic, pentru că atunci am întuneca participarea credincioşilor la celebrarea euharistică.

În fine, ce cuvinte grele ne spune Isus astăzi: trupul meu "dat pentru voi", sângele meu "vărsat pentru voi" (Lc 22,19-20). Avem aici două formulări foarte bogate care indică două realităţi contrastante: darul oferit gratis şi cu acea încăpăţânare specifică celui ce vrea să câştige lupta finală, în ciuda refuzărilor, trădărilor, renegările inamicilor şi amicilor. Isus murea pentru toţi, dar refuzat de toţi. Nu a fost doar Iuda care l-a trădat pe Învăţător. Petru l-a negat, apostolii l-au părăsit toţi. Isus la ultima cină ştia că urma să rămână singur în gestul lui suprem de iubire absolut gratuită. A voit să-l împlinească nu doar pe cruce, ci în oricare celebrare euharistică. În euharistie ne întâlnim cu acest gest de iubire, care se repetă în ciuda păcatelor şi trădărilor noastre. Istoria omenirii merge înainte gâfâind, dar sigur se îndreaptă spre răscumpărarea finală, numai pentru că Isus rămâne cu noi în gestul "frângerii pâinii" în orice comunitate eclezială adunată pentru celebrarea liturgică.

Iubiţi fraţi, Evanghelia Ultimei Cine ne obligă cumva să nu disperăm când în comunitatea noastră eclezială întâlnim trădare şi păcat. Evanghelia de azi are două trimiteri la trădarea lui Iuda. Ispita că prima comunitate creştină ar fi fost perfectă şi că ar fi întruchipat un fel de paradis pe pământ este dezminţită constant de evanghelişti. Cred că e bine să ne amintim de aceste lucruri pentru a nu ne descuraja în faţa numărului mic de creştini zeloşi şi a numărului mare de creştini indiferenţi, apatici şi grăbiţi. De asemenea, cred că tocmai din cauza slăbiciunilor şi a păcatelor pe care Isus le-a văzut în comunitatea ucenicilor lui a voit să rămână cu noi în semnele pâinii şi vinului consacrate. Neîndoielnic, sfinţenia Bisericii vine de la Isus, nu de la noi.

"Biserica de la sine însăşi se proclamă sfântă" - spunea Karl Rahner. "Nu este liberă să o facă sau nu. Nu poate nici din umilinţă, nici pentru că membrii ei sunt păcătoşi să renunţe la această afirmaţie. Este o datorie a sa, pentru că ea trebuie să mărturisească "harul" lui Dumnezeu. Trebuie să laude harul care a acţionat cu putere şi în ea şi-a atins scopul. Pentru că Biserica este obligată să laude harul lui Dumnezeu, îi este de trebuinţă să proclame că este sfântă. Această proclamarea o umileşte, o mortifică, dar nu îi dreptul să renunţe la această afirmaţie".

Tocmai de aceea, pe acest dar cu totul gratuit al euharistiei se sprijină mai ales unitatea Bisericii. "Această pâine este trupul lui Cristos, despre care apostolul spune: Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membrele lui ... Ceea ce primiţi sunteţi voi. Subscrieţi când răspundeţi Amin. Ceea ce vedeţi este sacramentul unităţii ... Biserica celebrează acest mister prin sacramentul altarului, cunoscut de credincioşi, fiindcă în sacrament li se revelează faptul că, în darurile oferite, Biserica însăşi este oferită", spune sfântul Augustin. Cu alte cuvinte, trupul eclezial al lui Cristos, despre care vorbeşte sfântul Paul, este prezent în oricare celebrare euharistică cu scopul de a ţine împreună, ca membre ale trupului său, pe toţi participanţi la adunarea liturgică, în ciuda defectelor, limitelor şi păcatelor lor. Euharistia face Biserica, pe de o parte, iar pe de alta Biserica face euharistia, spunea Henri de Lubac.

La sfârşitul Evangheliei de astăzi, Isus spune: "Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua în care nu voi bea din nou în împărăţia lui Dumnezeu". Aceste cuvinte vor să ne spună că gestul cinei pascale, săvârşit de Isus cu apostolii în cenacol, indică un drum care nu se termină la cruce, ci trece dincolo de evenimentul tragic al Calvarului şi se îndreaptă spre intrarea definitivă în împărăţia lui Dumnezeu. Darul este anticipat în gestul cinei pascale, dar tinde spre plinătatea paştelui etern.

De aceea liturgia euharistică, oricât de sugestivă şi festiv s-ar celebra, conţine mereu dorinţa profundă de a trece dincolo de semnele pâinii şi ale vinului, deşi sunt necesare acum pentru a-l face prezent pe Domnul. Dar pe Isus vrem să-l vedem dincolo de acele simboluri, faţă către faţă.

În lumina acestor cuvinte, iată o fericire pe care v-o doresc tuturor: după ce l-aţi întâlnit şi primit pe Isus sub chipul pâinii şi al vinului de pe altar, să-l căutaţi din nou mişcaţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt, până când va veni din nou în slavă. Amin.

11 iunie 2009, Radio Iaşi

Pr. dr. Wilhelm Dancă

[ index ]