Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI /MEDITAȚII 

Predici la Liturghia transmisă la Radio Iași

Sfinții Apostoli Petru și Paul
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiți credincioși, dragi radioascultători,

Astăzi, 29 iunie, în solemnitatea sfinților apostoli Petru și Paul, creștinii comemorează pe cei doi sfinți, recunoscuți ca și coloane de bază ale Bisericii. În această zi Biserica marchează încheierea Anului Paulin, încheierea celor 365 de zile dedicate marelui apostol al neamurilor, sfântul Paul. Fără intenția de a-l pune în umbră pe sfântul Petru, întâistătătorul apostolilor, voi încerca să vă rețin atenția meditând astăzi asupra figurii sfântului Paul.

Când în anul 1986 m-am întors din pelerinajul pe care îl făcusem în Țara Sfântă, am avut sentimentul insatisfacției legat de faptul că cele zece zile ale pelerinajului trecuseră fulgerător de repede și aș fi dorit să mai fi rămas ca să cunosc mai bine Țara lui Isus, acest lucru cu atât mai mult cu cât, vizitând peștera de la Betleem în care sfântul Ieronim a studiat sfintele Scripturi, mi-am adus aminte de ceea ce a afirmat el în legătură cu acestea: "Cine nu cunoaște Scripturile, nu-l cunoște pe Cristos!"; parafrazat, "cine nu cunoaște Țara Sfântă nu-l cunoaște pe Cristos!".

Astăzi la încheierea celor 365 de zile dedicate cunoașterii sfântului Paul și a imensei bogății a învățăturii prezente în scrierile pauline, aș îndrăzni să afirm, prelungind parafrazarea spuselor sfântului Ieronim: "Cine nu-l cunoaște pe sfântul Paul, nu-l cunoaște pe Cristos"!

După cele 365 de zile ale anului paulin, putem să afirmăm că "a-l cunoaște pe sfântul apostol Paul, înseamnă a pătrunde într-un univers fascinant al unui om din vremea începuturilor Bisericii, căruia Dumnezeu, cel unic în ființă și întreit în persoană, i s-a revelat într-un mod unic. Nu întâmplător, tocmai datorită măreției sale, unii au ajuns să-l considere pe apostolul Paul, în mod eronat, drept "al doilea fondator al creștinismului".

Măreția sfântului Paul constă în faptul că el a facilitat creștinilor de ieri și de azi cunoașterea și înțelegerea misterului lui Isus Cristos și a operei sale răscumpărătoare în favoarea tuturor oamenilor.

Dacă, ascultând de glasul păstorului suprem al Bisericii papa Benedict al XVI-lea, precum și de îndemnul păstorului diecezei noastre, episcopul Petru Gherghel, am parcurs fiecare din zilele anului paulin cu dorința de a cunoaște mai mult viața și scrierile sfântului Paul, cu siguranță că am înaintat, de fapt, în cunoașterea lui Isus.

M-a surprins plăcut declarația sfântului Ignațiu din Antiohia care afirma în Scrisoarea către Efeseni: "doresc să mă știu mergând pe urmele sfântului Paul", sau afirmația sfântului Augustin din cartea autobiografică intitulată Confesiuni, (VII, 21): "Când m-am aruncat cu aviditate asupra venerabilelor Scripturi inspirate de Duhul lui Dumnezeu, mai ales asupra acelora ale apostolului Paul s-au risipit întrebările care mai înainte mă făcuseră să găsesc contradicții interne și discordanțe în afirmațiile Legii și ale Profeților".

De unde - am putea să ne întrebăm împreună cu prestigiosul biblist italian Gianfranco Ravasi - de unde să vină această putere extraordinară, transformatoare la sfântul Paul? Răspunsul ni-l dă tot marele biblist: "Puterea, pasiunea și entuziasmul mesajului religios al sfântului Paul își au originea în iubirea lui Paul pentru Cristos".

Continuând această idee putem spune că în tot acest an paulin care se încheie azi, nu am făcut altceva decât, cunoscându-l pe sfântul Paul și scrierile sale, să ajungem să-l cunoaștem mai mult și mai bine pe Cristos. Acel "fiți imitatorii mei, așa cum eu sunt al lui Cristos", poate fi tradus în "cunoașteți-mă pe mine ca să-l cunoașteți pe Cristos"!

Nu aceasta este menirea principală a oricărui sfânt, de a ne conduce la Isus? Prin Maria la Isus! Prin sfântul apostol Paul la Isus!

Stimați radioascultători, dragi credincioși,

Mi-ar plăcea să cred că, pentru cei mai mulți dintre creștini, anul binecuvântat al sfântului Paul, care se încheie astăzi, dincolo de harul cel mare al cunoașterii acestui titan al creștinismului, precum și a scrierilor sale geniale, prin care, așa cum afirma celebrul episcop și orator francez Bossuet, el "nu măgulea urechile, ci lovea direct la inima omului", repet: acest an binecuvântat al sfântului Paul, ne-a ajutat să cunoaștem mai mult și mai bine Scripturile și, prin ele, să-l cunoaștem mai mult și mai bine pe însuși Cristos.

Dintre toate calitățile Sfântului Paul aș vrea să menționez doar una, care ar putea fi emblematică pentru întreaga sa personalitate: zelul apostolic. Ca și confirmare a celor spuse stă ceea ce a făcut, și aici mă refer în principal la cele trei călătorii misionare, adică aproximativ 50.000 de kilometri parcurși, precum și afirmația sa plină de îndrăzneală: "Eu am muncit mai mult decât toți ceilalți apostoli la un loc; dar, de fapt, nu eu, ci harul lui Dumnezeu prin mine".

Dintre toate textele pauline aș vrea să mă opresc asupra capitolului 13 din Scrisoarea Întâi către Corinteni: Imnul carității. Sfântul Paul, pornind de la situația specială din comunitatea Bisericii din Corint în care se puteau întâlni o mulțime de carisme, face elogiul iubirii, evidențiind superioritatea iubirii față de toate celelalte carisme.

Trecând peste toate carismele, cum ar fi glosolalia, adică darul limbilor, profeția, adică puterea de cunoaștere a misterelor și menționând câteva din așa-zisele gesturi profetice, cum ar fi pomana făcută săracilor și altele, Sfântul Paul afirmă fără drept de tăgadă că toate acestea nu valorează nimic fără iubire.

Cât de grăitor nu este acest imn al iubirii! El vorbește oricui vrea să-l asculte și să-l pună în practică fără a-l schimonosi și deforma, precum a încercat s-o facă scriitorul englez George Orwell într-un roman al său, din 1936, intitulat Să trăiască Aspidistra. Înlocuind cuvântul iubire cu bani, scriitorul a făcut ca imul banului să sune așa: "Chiar dacă aș vorbi limbile oamenilor și ale îngerilor, dacă nu aș avea bani, nu sunt nimic... chiar dacă aș avea darul profeției, dacă nu aș avea bani nu sunt nimic... Chiar dacă mi-aș da toată averea săracilor, dacă nu aș avea bani nu sunt nimic... Banul toate le suportă, toate le crede, toate le nădăjduiește..."

Iată o imagine sarcastică și totodată tragică a unei lumi în care valorile pot fi răsturnate! Elogiul iubirii s-a transformat într-o laudă blasfematoare a idolului cel mai venerat de oameni: banul.

Sfântul apostol Paul a elogiat iubirea, caritatea. Prin aceasta n-a făcut altceva decât să arate omului adevărata demnitate cu care l-a înzestrat încă de la început Creatorul. Dumnezeu-iubire l-a îmbrăcat pe om în iubire, adică în Dumnezeu.

Facă bunul Dumnezeu ca anul sfântului Paul pe care îl încheiem azi, și care ne-a introdus deja în Anul Sfintei Preoții, să poarte cu sine roade bogate în lumea de azi, să umple inimile tuturor preoților de zelul apostolic al sfântului Paul și de iubirea care să pătrundă toate activitățile pe care ei le desfășoară pentru răspândirea împărăției lui Dumnezeu. Amin.

29 iunie 2009, Radio Iași

Pr. Pavel Chelaru

[ index ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat