Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Adormirea Maicii Domnului
Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56

"Un semn mare a apărut pe cer: o Femeie îmbrăcată în soare: ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de 12 stele" (Ap 12,1).

Deseori auzim, cu mare bucurie sufletească, frumosul cânt: "Fii slăvită, o Marie, / Maica soarelui / Omenirea-ţi cântă ţie, / Maica soarelui. // Soarele Isus Cristos, / Fiul tău cel prea frumos, / Cel venit să-şi deie viaţa / Pentru păcătos".

Iubirea nemărginită a Milostivului Dumnezeu, alegând-o pe Fecioara din Nazaret ca mamă a Cuvântului Întrupat, Domnul nostru Isus Cristos, a voit s-o împodobească din plin cu multe prerogative pentru a fi demnă de misiunea ei.

Pe parcursul anului liturgic sunt notate 21 de celebrări de grade diferite: comemorări, memorii obligatorii, sărbători şi solemnităţi în cinstea preasfintei Fecioare Maria. Pe lângă acestea, două luni sunt închinate în mod deosebit ei: luna mai, luna florilor, cea mai frumoasă lună a anului, şi luna octombrie, luna preasfântului Rozariu. Primele sâmbete ale lunilor, îndreaptă atenţia creştinilor catolici spre Inima Neprihănită a Mariei, iar toate sâmbetele anului au conotaţie mariană.

Într-adevăr, pietatea creştină mariană este pe deplin justificată. Orice creştin bun se simte ataşat de Maica Preacurată, apelând mereu la ea. Litania lauretană, litania Mariei, cuprinde cincizeci şi una de invocaţii prin care ne adresăm ei, cerându-i mijlocirea.

În limbajul creştin al poporului român a existat (poate, într-o măsură oarecare mai există încă), urarea reciprocă: să te-ajute Dumnezeu şi Maica Domnului!

Venerând-o în solemnitatea din 15 august, an de an, şi sub denumirea de Sfânta Maria Mare, românii îşi exprimă profunda cinstire şi încredere în "Preasfânta, Preacurata şi de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară, Maria, pe care cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi toată viaţa noastră, lui Cristos Dumnezeul nostru, o închinăm".

Textele înscrise în liturghia solemnităţii din 15 august, au darul de a conştientiza pe creştin asupra misiunii providenţiale a Mariei în istoria mântuirii.

Prima lectură, din cartea Apocalipsului (11,19a; 12,1.3-6a.10b) se referă la semnul mare care s-a arătat pe cer, acela al femeii, înveşmântată cu soarele, având luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de 12 stele. Acest semn este al Preacuratei ridicate în slava cerească. Autorul Apocalipsului, sfântul Ioan apostolul şi evanghelistul, descrie şi un alt semn, acela al balaurului uriaş, roşu ca focul, având şapte capete şi zece coarne [...], şarpele de la început, care se cheamă diavolul şi satana, care cu toată stratagema pe care o desfăşoară împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor, în final va fi înfrânt de către Unsul lui Dumnezeu, Mielul jertfit pentru mântuirea lumii.

Ca text pentru lectura a doua a fost luat fragmentul din prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Corinteni (15,20-27), text consacrat adevărului învierii morţilor, eveniment ce va avea loc la a doua venire a lui Cristos ("când el va veni din nou", v. 23b). Referindu-se la ultimul duşman pe care îl va nimici Cristos, moartea (v. 26), apostolul precizează: "Dumnezeu, într-adevăr, a pus totul sub picioarele lui. Dar când zice că totul i-a fost supus, se înţelege că toate în afară de cel care i-a supus toate" (v. 27). În acest verset putem include adormirea Maicii Domnului şi ridicarea ei cu trupul şi sufletul la cer, pentru că, Preacurata, zămislită fără pata păcatului strămoşesc, după viaţa pământească închinată total lui Dumnezeu, nu se cuvenea ca trupul ei să sufere obişnuita putrezire legată de moarte.

În anul 1950, papa Pius al XII-lea, de fericită amintire, proclamă ca adevăr de crezut ridicarea cu trupul şi cu sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria, folosind aceste cuvinte: "Măreaţa Născătoare de Dumnezeu, unită în mod tainic cu Isus Cristos, deja din veşnicie, prin acelaşi decret de predestinare, neprihănită în zămislirea sa, fecioară nepătată în maternitatea sa divină,, însoţitoare generoasă a Răscumpărătorului divin, victorios asupra păcatului şi asupra morţii, la sfârşit, a obţinut coroana măreţiilor sale, trecând peste putrezirea mormântului. A învins moartea, asemenea Fiului ei, şi a fost înălţată cu sufletul şi cu trupul în slava cerului, unde străluceşte ca Regină la dreapta Fiului său, Rege nemuritor al veacurilor.

Episodul evanghelic, specific solemnităţii, este acela al vizitei Mariei la vara sa Elisabeta (Lc 1,39-56). Amândouă au fost favorizate de Dumnezeu. Tresărirea pruncului în sânul Elisabetei, în momentele salutului din partea Mariei, este semn providenţial pentru cea care se afla în luna a şasea, şi ca atare, plină de Duh Sfânt, Elisabeta exclamă cu glas tare: "Binecuvântată eşti tu (Marie) între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău" (v. 42). La această felicitare inspirată, Maria, cea plină de har, rosteşte mereu actualul imn Magnificat, Măreşte sufletul meu pe Domnul, recitat zi şi noapte, pe toată faţa pământului, de către slujitorii altarelor, de persoanele consacrate şi de mulţi creştini evlavioşi.

Fecioara privilegiată din Nazaret îl preamăreşte pe Domnul şi tresaltă de bucurie în Dumnezeu, pentru că a privit la smerenia slujitoarei sale (vv.46 şi 47). Prin atitudinea ei, Maria recunoaşte că faţă de Domnul, normalitatea este smerenia care înalţă, care copleşeşte pe cei flămânzi cu bunuri, care în toate obţine îndurarea lui Dumnezeu. Prin contrast, cei mândri sunt risipiţi în inima lor, cei care îşi idolatrizează puterea şi bogăţia sunt daţi jos de pe tronuri şi lăsaţi cu mâinile goale. Ce lecţie exemplară ne dă Maria, de comportament drept faţă de Creatorul, Părintele şi Stăpânul cerului şi al pământului! La ea aflăm întotdeauna sfatul cel mai bun. Cu limbă de moarte, de pe lemnul aspru al crucii, Isus ne-o lasă, în persoana ucenicului său iubit, Ioan, ca mamă (In 19,27).

O, de am preţui-o ca atare !

Ne amintim, poate, de acel disperat care, copleşit de necazuri, intră într-o biserică, se opreşte în faţa icoanei Preacuratei, şi strigă: "Vezi cât de amărât sunt. Arată că îmi eşti mamă!" Prin minune, icoana ia glas, răspunzând: "Arată-mi că îmi eşti fiu!"

Ca fii spirituali ai Mariei, cu grijă de a împlini tot ceea ce ne-a spus Fiul său preasfânt, Isus Cristos (In 2,5), vom tinde zi de zi la cele de sus pentru a ne învrednici şi noi de mărirea ei.

" Maica Domnului, slăvită, Maica soarelui,
Eşti cu trupu-n cer primită, Maica soarelui.
Soarele Isus Cristos,Fiul tău cel prea frumos,
Cel venit să-şi deie viaţa pentru păcătos".

15 august 2009, Radio Iaşi

Pr. Anton Despinescu

[ index ]