Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul A
Preasfânta Treime
Ex 34, 4b-6.8-9; Dan 3, 52-56; 2Cor 13, 11-13; In 3, 16-18

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Biserica celebrează astăzi solemnitatea Sfintei Treimi, a unui singur Dumnezeu în trei persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - misterul suprem, cel mai mare mister al credinţei noastre, cum îl numeşte sfântul Toma de Aquino. Şi pentru că este dificil să vorbim despre Sfânta Treime, voi porni de la un exemplu, de la o experienţă pe care toţi o putem înţelege.

Un prieten avocat mi-a povestit cum nu îşi mai vizitase tatăl de câteva luni. Prietenul meu trăieşte la câteva sute de km de casa părinţilor săi. Într-o seară, când şi-a sunat tatăl la telefon, acesta l-a întrebat: "Fiule, când vii să mă vezi?" "Tată, sunt aşa de ocupat, i-a zis prietenul meu. Lucrez la un proces foarte important şi când termin, vin numaidecât să te vad". Tatăl, trist, a continuat: "Spune-mi, când voi muri, vei veni măcar la înmormântarea mea?" "Ei, tată, ştii bine că voi veni", i-a răspuns fiul. Iar tatăl a încheiat: "Hai să facem o înţelegere. Nu veni la înmormântare, dar vino acum la mine, pentru că acum am nevoie de tine".

Ce ne spune această relatare? Că cea mai mare dorinţă a fiecărui om este de a fi în legătură cu cei din familie sau cu prietenii, cel mai presant impuls al nostru este de a fi uniţi, cea mai apăsătoare trebuinţă a inimii noastre este de a fi împreună cu cei de lângă noi. Ca să se simtă împliniţi, oamenii au nevoie de o relaţie cu ceilalţi, au nevoie de a avea pe cineva în viaţa lor. Acest lucru este uşor de observat. Gândiţi-vă care au fost cele mai frumoase momente din viaţa dumneavoastră. Gândiţi-vă bine. Au fost acele momente când părinţii au avut grijă de noi, când cineva ne-a încurajat, când un prieten ne-a spus un cuvânt bun, când v-aţi cunoscut soţul ori soţia şi încă mai sunteţi împreună, când vi s-a născut un copil, când am fost apreciaţi şi iubiţi pentru ceea ce suntem.

Acum, gândiţi-vă, vă rog, care au fost cele mai grele momente în viaţa dumneavoastră? Când cineva v-a rănit tare, când un prieten v-a trădat, când ne-a murit tatăl sau mama, când aţi fost despărţiţi de familie, ori poate când aţi divorţat, ori poate când trăiţi o singurătate în doi, când aţi fost neglijaţi, izolaţi. Cea mai grea pedeapsă în închisorile comuniste nu era tortura, ci izolarea totală: a fi închis într-o celulă singur.

Pe scurt, noi oamenii avem nevoie să fim în comuniune, să fim împreună cu alţii, inimile noastre sunt făcute unele pentru altele şi pentru Dumnezeu. De ce? De ce avem această foame, această sete de nepotolit de a fi împreună, de a fi în relaţie unii cu alţii?

Răspunsul, în mod simplu dar profund, îl găsim în sărbătoarea de astăzi. Noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este comuniune, este viaţă şi iubire care se împărtăşesc între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Solemnitatea de azi ne învaţă că există un singur Dumnezeu în natura sa, sfânt, perfect, infinit, veşnic şi atotputernic, şi că în acelaşi timp în Dumnezeu sunt trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care sunt în relaţie, într-o legătură reciprocă unul cu celălalt. Imaginea lui Dumnezeu, care este comuniune, dăruire, este întipărită în sufletele noastre, este implantată în adâncul fiinţei noastre, este înscrisă ca şi cu fierul înfierbântat în foc în inimile noastre, este pusă în codul genetic al fiinţei noastre. Şi acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru noi creştinii, deoarece la botez Sfânta Treime a început să locuiască în noi.

Sărbătoarea Sfintei Treimi ne spune că Dumnezeu este relaţie, este iubire care se împărtăşeşte, şi tocmai de aceea noi suntem la fel. Ceea ce îl face pe Dumnezeu să fie Dumnezeu sunt relaţiile profunde dintre persoane şi de aceea noi nu putem să fim şi să trăim altfel. Dumnezeu este dragoste ce se dăruieşte, iar noi dacă vrem să fim ca Dumnezeu, trebuie să trăim în iubire, trebuie să dăm iubire ca Tatăl, să primim iubire ca Fiul, să fim iubire ca Duhul Sfânt.

Fiecare strădanie a sufletelor noastre de a fi în unire cu alte suflete, fiecare căutare a unei prietenii, fiecare nevoie pentru o îmbrăţişare, fiecare act de iubire - toate acestea dau mărturie despre Sfânta Treime. Misterul Sfintei Treimi ne spune că Dumnezeu este comuniune, şi aceasta căutăm şi noi. Misterul Sfintei Treimi ne spune că Dumnezeu înseamnă relaţii, iar sufletul nostru suspină după relaţii. Cât de adevărată este afirmaţia sfântului Augustin: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine". Sfânta Treime ne spune că Dumnezeu este iubire, şi prin urmare noi iubim. Nu putem face altfel. Suntem creaţi după chipul şi asemănarea acestei Sfinte Treimi, pe aceasta am primit-o la botez, după Sfânta Treime suntem însetaţi. De la Sfânta Treime venim şi spre Sfânta Treime ne întoarcem. Suntem ceea ce suntem, adică oameni legaţi unul de altul, pentru că Dumnezeu este ceea ce este: Sfântă Treime, dragoste împărtăşită între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

O călugăriţă cu viaţă sfântă, sora Elisabeta a Sfintei Treimi, spunea: "În ceea ce mă priveşte, am găsit cerul pe pământ, căci cerul este Dumnezeu iar Dumnezeu este în sufletul meu". Să avem grijă să nu pierdem această prezenţă a lui Dumnezeu în sufletele noastre. Scriitorul Nikos Kazantsakis în cartea sa, Zorba Grecul, pune pe buzele unui bătrân care vorbea cu micul Alexis aceste cuvinte: "Ascultă, micuţule. Îţi voi împărtăşi un secret pe care nu-l poţi înţelege acum, ci abia când vei creşte, dar să păstrezi în inima ta acest secret. Ascultă, micuţule. Cerul şi pământul nu sunt suficiente să îl cuprindă pe Dumnezeu, dar inima unui om îl poate conţine pe Dumnezeu. Aşa că ai grijă, Alexis, să nu răneşti niciodată inima unui om".

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, iată, în concluzie, ce anume celebrăm azi: misterul Sfintei Treimi. Mai mult, suntem purtători ai Sfintei Treimi în noi pentru că suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu care este Treime, şi mai ales pentru că am fost botezaţi şi pentru că primim sfânta Împărtăşanie. Într-adevăr, Sfânta Treime este un mister, cel mai mare mister al credinţei, cum spuneam la început, dar este un mister care ne priveşte şi pe noi, este un mister despre iubire şi despre setea noastră de iubire, este misterul Preasfintei Treimi pe care o vom recunoaşte şi de care ne vom bucura în cer. Amin.

18 mai 2008, Radio Iaşi

Pr. Lucian Păuleţ

[ index ]