Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Înălţarea Sfintei Cruci
Num 21,4-9 (Fil 2,6-11); Ps 77; In 3,13-17

"Noi trebuie să ne mândrim cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, în care este mântuirea, viaţa şi învierea noastră, prin care am fost mântuiţi şi eliberaţi". Cu aceste cuvinte începe Liturghia de azi: Înălţarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea ne aminteşte acest adevăr: crucea este instrumentul biruinţei lui Cristos. Prin ea, Fiul lui Dumnezeu îl judecă pe împăratul acestei lumi şi dezvăluie răutatea păcatului. De pe înălţimea crucii îi atrage pe toţi păcătoşii (In 12,32) şi le arată iubirea Tatălui care l-a trimis. Murind pe ea, el oferă o jertfă prin care ia asupra sa păcatele lumii şi aduce mulţumiri Tatălui împreună cu cei pe care-i mântuieşte.

Iubiţi credincioşi,
Mulţi dintre noi ne amintim de decembrie 1989. Oameni ieşiţi în stradă. Se flutura peste tot steagul: roşu, galben şi albastru. Toţi strigau: "Dumnezeu există. Vrem să fim liberi". Şi steagurile, unele găurite, continuau să fie purtate şi ridicate peste tot.

Urmărind steagul tricolor, fluturând în briza uşoară, te poţi întreba: de ce stârneşte o bucată de pânză atâtea emoţii? În cele din urmă e doar un obiect, fără viaţă şi putere. Cu toate acestea, românii îl iubesc mult. Sunt mândri când flutură în vânt. Devin nervoşi şi iritaţi când cineva îndrăzneşte să-l critice. De ce?

Este simbolul dincolo de steag. Când steagul roşu, galben şi albastru s-a înălţat din nou deasupra clădirilor în decembrie '89, mesajul pe care îl transmitea era: "Suntem iarăşi liberi. Am scăpat de tiranie".

Dar există un simbol mai important. La început nu au fost decât două bucăţi de lemn neşlefuite, prinse împreună, una perpendiculară pe cealaltă. Erau fără viaţă. Dar pentru că l-au ţinut pe Isus atârnat între cer şi pământ, în timpul agoniei şi morţii sale din Vinerea Mare, au devenit simbolul mântuirii.

Când îl urmăm pe Isus, când vieţile le punem în slujba lui, crucea devine simbolul eliberării noastre, eliberare din sclavia păcatului. Această eliberare trebuie sărbătorită zilnic.

Un renumit învăţat descria foarte bine ce aveau popoarele mai renumit pe vremea lui Cristos. "Romanii, scrie el, se laudă cu suliţele lor, adică cu vitejia, cu victoriile lor în războaie; grecii cu oratoria lor, cu măiestria în vorbire". Creştinii se mândresc cu crucea. "Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos" (Gal 6,14), spune sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Galateni.

Crucea este semnul victoriei lui Cristos: puterea biruitoare, pentru că el a biruit moartea desfiinţând-o prin moarte.

Cinstind azi crucea, noi îl glorificăm pe Cristos care a murit pe ea, pe Cristos care, aşa cum ne spune sfântul apostol Paul în lectura a doua, "s-a umilit făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce. De aceea Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dat un nume care e mai presus de orice alt nume".

Crucea ne descoperă cum este Dumnezeu: iubire, dăruire de sine. Ne arată cât de mult ne-a iubit Dumnezeu pe fiecare dintre noi încât "l-a dat pe Fiul său unul-născut pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă".

În faţa acestei iubiri nu rămâne decât să ne lăsăm copleşiţi, să îngenunchem şi să-i mulţumim.

Ani în şir, în ziua de 14 august la Auschwitz putea fi văzut un bărbat polonez: punea flori într-un loc anume, îngenunchea şi se ruga. Deseori era întrebat de cei care îl observau: "Aveţi pe cineva drag?". Şi el începea să povestească ce s-a întâmplat în ziua de 14 august 1941. Cum în lagăr fiind, într-o zi au fost scoşi zece pentru a fi executaţi. Printre aceştia era şi el, care a cerut să fie cruţat pentru că avea copii acasă. Din rând a făcut câţiva paşi în faţă un preot: "Vreau să-i iau locul", a spus acesta. Era Maximilian Kolbe. A murit în locul meu, ţinea să sublinieze plin de mulţumire şi recunoştinţă Francisc, bărbatul polonez.

Privind azi la cruce, descoperim iubirea nemărginită a lui Isus. Îngenunchem şi noi pentru a-i spune mulţumesc: "Cristos m-a iubit şi a murit pentru mine".

Crucea e semnul iubirii lui Dumnezeu. Isus pe cruce, cu braţele deschise, ne arată şi astăzi că iubirea sa vrea să îmbrăţişeze lumea.

Iată o primă semnificaţie a sărbătorii de astăzi. Crucea ne cheamă să descoperim în primul rând dragostea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Oare reuşim să înţelegem vreodată cât de profundă este dragostea lui Dumnezeu care l-a făcut pe Cristos să-şi dea viaţa ca un miel nevinovat pe lemnul crucii?

Crucea e ca o carte. Citim despre cum este Dumnezeu, dar şi despre noi.

2. În al doilea rând, crucea e o chemare la întoarcere. Când îl privim pe Cristos răstignit, înţelegem cât de urât este păcatul în ochii lui Dumnezeu. Şi astăzi în cruce este vindecare cum era odinioară în şarpele de aramă pentru cei muşcaţi. Am fost răniţi şi unii mai poartă încă povara păcatului. Unde vom găsi eliberare şi vindecare?

De la înălţimea crucii Domnul ne atrage la sine. În decursul istoriei mulţi au găsit alinare, vindecare şi sens pentru viaţă în cruce.

În "Crimă şi pedeapsă", Dostoievski îl prezintă pe Raskolnikov, unul care purta cu el povara unei crime. Nu o descoperise nimeni. Dar el ştia... şi-l apăsa. Într-o zi, Sonia îi dă o cruce şi îi citeşte din Evanghelie. Raskolnicov se converteşte, îşi recunoaşte vina, se predă poliţiei, pleacă în Siberia şi începe o viaţă nouă.

Iată-ne deci invitaţi, la rândul nostru, să ne ridicăm ochii spre cruce, ca să fim vindecaţi. Trebuie să îndrăznim să-l privim pe răstignit, pe cel care este "înălţat" pe munte şi pe lemn.

Crucea ne ajută să găsim mai uşor drumul spre casa Tatălui.

Într-un mare oraş, un copil s-a rătăcit. S-a pierdut pur şi simplu de părinţi. Un om, observând încurcătura copilului, a căutat să-i vină în ajutor. Dar copilul nu ştia adresa unde stăteau ai lui. Şi bărbatul a continuat să-l întrebe de alte obiective pe care le ştia. "Undeva e o cruce mare, şi-a amintit într-un târziu. Părinţii deseori se adună acolo cu prietenii. Dacă mă duceţi până acolo voi şti drumul spre casă.

În lumina crucii putem găsi cu uşurinţă drumul drept. Crucea lui Cristos nu este altceva decât o punte aruncată spre cealaltă lume, punte pe care putem trece de pe ţărmul acestei lumi în împărăţia Tatălui. Ea este imboldul speranţei noastre. "Te salut o sfântă cruce, singura noastră speranţă", cântă Biserica în sărbătoare de azi.

Sărbătoare de azi poartă un mesaj de speranţă şi pentru cei care sunt loviţi de boală, de suferinţă, care sunt ţintuiţi la pat, care suferă în trupul şi în inima lor. Şi câţi dintre noi nu purtăm crucea lipsurilor, a suferinţelor, a calomniei şi a neputinţelor de tot felul, crucea nemulţumirii de noi înşine. Crucea suferinţei. Suferinţă care zi de zi ne întâmpină la tot pasul. Nu este dorită, nici căutată. Nu are o semnificaţie în sine. Dar capătă un sens când se alătură crucii lui Isus. A suferi mult sau puţin, dar a suferi din dragoste pentru Isus, înseamnă a suferi cu Cristos pe lemnul crucii. Înseamnă a ne asemăna cu Simon din Cirene care l-a ajutat într-o zi pe Domnul să poarte crucea spre Calvar.

Iubiţi credincioşi,

Purtăm crucea la gât, facem semnul sfintei cruci de mai multe ori, o avem în casele noastre, o întâlnim pe turnurile bisericilor sau la intersecţii de drumuri. Dar adevărata semnificaţie a crucii, a sărbătorii de astăzi, este dată de purtarea ei în inimă, când înseamnă efectiv eliberare de păcat, recunoştinţă pentru o iubire atât de mare şi găsirea drumului spre casă. La aceasta ne cheamă sărbătoarea de azi. Vă doresc tuturor ca această sărbătoare să capete pentru fiecare dintre dv. acest înţeles.

În faţa crucifixului este o rugăciune a papei Paul al VI-lea

Suntem aici, Doamne Isuse! Se roagă papa.
Am venit cum cei vinovaţi
Se întorc la locul faptei.
Am venit ca acela care te-a urmat,
Dar te-a şi trădat.
De atâtea ori fideli,
Şi de atâtea ori infideli...
Am venit pentru a recunoaşte
Misterioasa legătură între păcatele noastre
Şi patima ta;
Între lucrarea noastră
Şi lucrarea ta.
Am venit să ne batem pieptul,
Să-ţi cerem iertare...,
Să implorăm mila ta.
Am venit deoarece ştim
Că tu poţi,
Tu vrei să ne ierţi;
Tu ai ispăşit pentru noi;
Tu eşti mântuirea şi speranţa noastră.
Amin.

14 septembrie 2008, Radio Iaşi

Pr. Cornel Cadar

[ index ]