Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul A
Duminica a 18-a de peste an
Is 55,1-3; Ps 144; Rom 8,35.37-39; Mt 14,13-21

Dragi ascultători, iubiţi credincioşi
În ultimele trei duminici am ascultat tot capitolul 13 din Evanghelia după sfântul Matei; aici Isus a dorit să ne descopere taina "împărăţiei cerurilor" printr-o serie de parabole: a semănătorului, a neghinei, a grăuntelui de muştar. Duminica trecută am ascultat trei scurte parabole: a comorii din ogor, a negustorului de mărgăritare şi a năvodului. Ei bine, sintetizând, acele parabole voiau să sublinieze ceea ce Isus a spus cu tărie încă de la începutul vieţii sale publice: "Împărăţia cerului este în mijlocul vostru".

Lecturile sfinte pe care tocmai le-am ascultat şi pe care Dumnezeu ni le încredinţează spre a ne fi far, spre a ne fi sens în această zi şi în săptămâna care urmează, vor să precizeze şi mai bine această prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa noastră, şi anume: Domnul se interesează cu adevărat de soarta noastră, vede cum trăim şi "i se face milă", aşa cum lui Isus i s-a făcut milă de acea mare mulţime care a venit să-l caute cu siguranţă nu pentru a se sătura fizic, ci pentru a-i asculta cuvântul. Deja faima i se dusese putem citi la finalul capitolului 14 (cf. Mt 14,35-36). Dumnezeu însă nu doar se lasă impresionat, ci are şi soluţii pentru viaţa noastră: prima lectură dovedeşte acest lucru: "Voi care sunteţi însetaţi, veniţi la apă... procuraţi-vă grâu... şi lapte... fără bani".

"Voi care sunteţi însetaţi": iată primul lucru la care suntem invitaţi să medităm în această duminică. Viaţa noastră stă sub semnul setei şi al foamei; şi nu doar al setei/foamei fizice: în inima noastră avem acea comoară ascunsă de care vorbea Isus duminica trecută, care freamătă, care face ca inima noastră să se zvârcolească după ceva mare, după cineva: "Neliniştit este sufletul nostru până ce nu se va odihni în tine", spunea sfântul Augustin. Suntem nişte însetaţi şi înfometaţi de Dumnezeu, de iubirea sa. Şi asta chiar dacă o recunoaştem sau nu: oricum această sete/foame este cea care orientează viaţa noastră, îi dă sens şi o dinamizează.

Însă aceeaşi primă lectură pune în evidenţă faptul că oamenii deseori nu ştiu unde să-şi potolească setea/foamea: "De ce vă irosiţi banii pentru ce nu vă hrăneşte şi munca pentru ce nu vă satură?". Profetul Ieremia are o expresie şi mai dură: "Poporul meu m-a abandonat pe mine, izvorul de apă vie, şi-au săpat ei fântâni, însă sunt fântâni crăpate, care nu ţin apa" (Ier 2,13). Iată a doua învăţătură de azi: doar Dumnezeu poate potoli foamea şi setea noastră. "Cine vine la mine nu va înseta niciodată" (In 4). Orice altă sursă de apă produce uscăciune, tristeţe şi amăgire în viaţa noastră.

Isus în evanghelie observă această sete şi foame a "mulţimii mari" şi ştie prea bine că: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci şi (mai ales) cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". De aceea Isus le vorbeşte; însă nu doar le vorbeşte, ci şi acţionează: le vindecă bolnavii, şi - mai mult - înmulţeşte cele cinci pâini şi cei doi peştişori, cum făcuse şi Elizeu pentru cele două sute de persoane (cf. 2Rg) pentru ca, potolindu-le foamea trupească, ne spune sfântul Ioan (In 6) referindu-se la acelaşi episod al înmulţirii pâinilor, oamenii să poată înţelege că Dumnezeu este lângă ei, că se interesează de viaţa lor: "Tatăl ştie că aveţi nevoie de aceste lucruri" (Mt 6,32).

Dragi ascultători, luând în serios cuvintele pe care le-am ascultat, nu putem să rămânem indiferenţi: dacă ne uităm la oamenii zilelor noastre, nu putem să nu observăm setea lor, foamea lor după lucrurile profunde, adevărate. Sigur, nu mereu contemporanii noştri sau poate chiar noi ştim unde să mergem să ne potolim această sete/foame şi irosim banii şi energiile pe lucruri neînsemnate, superficiale. Noi cei care ascultăm aceste cuvinte ale Domnului putem şi trebuie să arătăm celor din jurul nostru unde să meargă. Şi nu doar la nivel de cuvinte.

O rugăciune evreiască ce face parte din tratatul numit "Binecuvântările" recită aşa: "Eu sunt o creatură a lui Dumnezeu; şi vecinul meu este o creatură a sa; eu muncesc în oraş iar el la câmp; eu mă scol devreme să merg la muncă; la fel şi el. Poate că tu zici: tu faci lucruri măreţe, în timp ce el face lucruri mici. Însă am învăţat: nu e important dacă cineva face mult sau puţin; important este ca fiecare om să aibă privirea aţintită spre cer".

Să ne ajute Domnul astăzi să recunoaştem că avem nevoie indispensabilă de el şi că doar el poate şi vrea să potolească setea şi foamea noastră de iubire, acea iubire de care, odată descoperită şi experimentată profund (aşa cum sfântul Paul a făcut-o şi de care ne vorbeşte a doua lectură: cf. Rom 8, 35-39) nimeni şi nimic nu ne va putea despărţi niciodată. Ba mai mult, să învăţăm din comportamentul lui Isus că viaţa celui de lângă noi este importantă şi nu putem rămâne indiferenţi faţă de nevoile semenilor noştri. Iar zilele acestea cu calamităţi naturale ne dau posibilitatea de a ne arăta compasiunea şi generozitatea dovedind astfel că suntem nu doar nişte ascultători neatenţi ai cuvântului, ci autentici făuritori, practicanţi ai acestui cuvânt care dă viaţă şi care potoleşte setea şi foamea noastră (cf. Iac 1,25).

3 august 2008, Radio Iaşi

Pr. Eduard Patraşcu

[ index ]