Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI /MEDITAȚII 

Predici la Liturghia transmisă la Radio Iași

Anul A
Duminica a 17-a de peste an

1Rg 3,5-12; Ps 118; Rom 8,28-30; Mt 13,44-52

Dragi ascultători
Fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat este ultima parte din capitolul 13 al Evangheliei după sfântul Matei, în care Isus vorbește mulțimii și ucenicilor despre împărăția lui Dumnezeu; este capitolul parabolelor împărăției din care am ascultat în duminicile anterioare parabola semănătorului, parabola neghinei, a grăuntelui de muștar și a plămadei. Astăzi am ascultat parabolele comorii și a perlei și cea a năvodului aruncat în mare. Aș vrea să ne oprim la primele două parabole citite astăzi și să medităm împreună la ce vrea Isus să spună cu aceste parabole. Vrea să ne spună că ceasul decisiv al istoriei a sosit; a apărut pe pământ împărăția lui Dumnezeu! Mântuirea a venit la noi în mod gratuit, din inițiativa lui Dumnezeu. În fața darului inestimabil al lui Dumnezeu ce trebuie să facem noi? Luați o decizie înțeleaptă! ne invită Isus cu parabolele de astăzi. Sunteți niște oameni norocoși. Nu lăsați să vă scape comoara peste care ați dat. Acum este momentul să vă decideți.

Mai întâi: împărăția lui Dumnezeu cere o decizie promptă și totală, ca un om care vinde toate averile sale pentru a cumpăra un ogor, sau ca un negustor care vinde totul pentru a achiziționa o perlă.

Al doilea aspect este și mai important: renunțarea izvorăște din faptul găsirii comorii. Motivul care poartă ucenicul să renunțe la toate este bucuria că a găsit o mare valoare.

Să ne oprim puțin la aceste două personaje pe care Domnul ni le pune în față. Un om care muncește cu ziua la câmp și un bijutier bogat: ei sunt cei care acționează, și totuși nu ei sunt protagoniștii povestirii. Adevărații protagoniști sunt mai curând comoara și perla, care cu prezența lor provoacă acțiunea celor doi oameni. ?ăranul, care probabil nu este bogat, găsește o comoară într-o țarină care nu este a sa; atunci cu multă înțelepciune "o ascunde, și cuprins de bucurie, se duce și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela". Bijutierul este un negustor bogat care are magazine peste tot și caută perle prețioase. Când "găsește un mărgăritar de mare preț, se duce, vinde tot ce are și-l cumpără". Unul nu este bogat, altul este foarte bogat, dar amândoi - și acesta este faptul important - sunt în stare să vândă tot ce posedă pentru a ajunge să dețină comoara și perla. Sunt fascinați, captivați total de tezaurul peste care au dat. De aceea, în inima lor nu este nici o părere de rău că trebuie să se despartă de bunurile pe care le dețin. Ei nu fac nici o jertfă, dimpotrivă, se bucură să renunțe la ele: da, au o valoare bunurile lor, dar aceasta devine atât de relativă în comparație cu valoarea pe care au descoperit-o. Nu ni se spune în parabolă că "un om a vândut tot ce avea și a început să caute comoara ascunsă". Ni se spune că un om a găsit o comoară și de aceea a vândut ce avea ca s-o dobândească. Adică trebuie să găsești comoara ca să ai forța și bucuria de a vinde totul. Cu alte cuvinte: trebuie mai întâi să-l întâlnești pe Cristos, să-l întâlnești cu adevărat, în mod personal, ca un Francisc din Assisi sau o Maica Tereza de Calcutta... Să-l descoperi ca pe propriul prieten și salvator. După aceea va fi foarte ușor să renunți la toate. Se înțelege astfel de ce spune Isus: "Jugul meu este plăcut și povara mea este ușoară" (Mt 11,30).

Aceasta este experiența apostolilor: chemați de Domnul "ei au părăsit toate și l-au urmat pe el" (Lc 5,11). Da, urmarea lui Isus cere o ruptură promptă și radicală: însă se naște din găsirea unui dar neașteptat, care este împărăția lui Dumnezeu și care în persoana lui Isus Cristos este aproape de noi (cf. Mt 4,17). Astfel, cine l-a întâlnit cu adevărat pe Cristos nu poate să nu-l urmeze: atunci omul nu spune: "am lăsat...", dar "am găsit o comoară". În fața descoperirii împărăției lui Dumnezeu care se revelează, nu poți să nu renunți la toate - și aceasta chiar cu bucurie - căci ai în față cea mai mare valoare, care te satisface, te împlinește; ești un om fericit peste care a dat un mare noroc. Iată, evanghelia este exigentă, și totuși este atât de plină de umanism!

Într-adevăr, a fi creștin sau altfel spus, măsura ființei ucenicului lui Cristos nu este despărțirea de lucruri, ci faptul că-i aparține lui, care este comoara adevărată, perla prețioasă. Este experiența pe care a făcut-o și apostolul Paul și pe care le-o spune filipenilor: "Cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos eu le-am considerat o pierdere, ba mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el" (Fil 3,7-9a).

În concluzie: astăzi când totul se cumpără și totul se vinde, chiar și persoana umană, ar trebui să ne întrebăm: Cine suntem noi? Să ne confruntăm cu personajele din parabole. La cât suntem în stare să renunțăm pentru Cristos? Dar în parabole mai există niște personaje subînțelese: vechiul proprietar al pământului care nu-și dă seama că în ogorul său există o comoară și îl vinde primului care i-l cere; sau bărbatul ori femeia care avea perla prețioasă și nu-și dădea seama de valoarea sa și o cedează primului negustor în trecere, poate pentru o colecție de perle false. Putem vedea aici un avertisment adresat nouă, oameni ai vechiului continent european, gata să vindem sub preț credința noastră și moștenirea noastră creștină? Sunt doar câteva din provocările cuvântului sacru de astăzi. Să ne rugăm împreună cu Solomon din prima lectură: "Doamne, dă-i slujitorului tău o inimă înțeleaptă... ca să ia o decizie în favoarea împărăției tale!". Amin.

27 iulie 2008, Radio Iași

Pr. Isidor Chinez

[ index ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat