Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Sfinţii Apostoli Petru şi Paul
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi ascultători,
Biserica celebrează într-o singură solemnitate mărturia apostolilor Petru şi Paul, deoarece cu carisme diferite au proclamat şi trăit aceeaşi evanghelie a lui Cristos. Ei sunt ca doi plămâni ai Bisericii, care respiră cu credinţa umilă şi puternică a sfântului Petru şi bate cu inima curajoasă şi deschisă a sfântului Paul.

Petru este piatra pe care Cristos zideşte Biserica, Paul este pânza care umflată de Duhul Sfânt, duce evanghelia la toate neamurile. Şi în Petru şi în Paul străluceşte frumuseţea răspunsului personal şi definitiv dat lui Cristos.

Aseară papa Benedict al XVI-lea, la Roma, în bazilica "Sf. Paul din afara zidurilor", în prezenţa patriarhului ecumenic Bartolomeu I şi a reprezentanţilor altor Biserici şi comunităţi creştine, a deschis anul jubiliar dedicat sfântului Paul. Biserica Catolică va celebra două milenii de la naşterea apostolului neamurilor. Scopurile pe care şi le propune sunt două: a-l face cunoscut pe apostolul neamurilor şi a-l integra într-un proiect ecumenic de creştere şi dialog. Pentru că în acest an îl vom cunoaşte mai bine pe sfântul Paul vă propun să ne oprim astăzi mai mult asupra sfântului Petru.

Aşadar, să revenim asupra evangheliei proclamate la această sfântă Liturghie.

"Isus se afla în părţile Cezareei lui Filip".

Localitatea se află în partea de nord a Ţării Sfinte, în zona păgână, în punctul cel mai îndepărtat de Ierusalim. Cezareea ajungea până la poalele muntelui Hermon. Una din grotele acestui munte era dedicată zeului Pan, iar pe înălţimea unei stânci Irod construise un templu în onoarea lui Cezar August. A venera un idol şi un om pentru evrei era ceva satanic. Tocmai în acest loc, Isus vorbeşte de o altă piatră (stâncă) pe care va zidi un alt templu, Biserica sa, pe care "puterea Celui Rău nu o va birui". Simon Petru este piatra vizibilă a acestui templu, dar pentru aceasta este nevoie de credinţă. De aceea Isus îi întreabă pe apostoli, "cine spun oamenii că este Fiul Omului". Interesantă întrebare. Isus nu se interesează de succesul personal, ci vrea să afle ce ştie lumea despre identitatea sa. Este mult mai important să recunoaştem cine este Isus, decât să-l admirăm pentru ceea ce face.

Apostolii redau cu fidelitate părerile oamenilor, dar apoi întrebarea devine personală. "Dar voi cine spuneţi că sunt eu?". Întrebarea vrea să-i conducă pe apostoli în interiorul misterului lui Cristos. Problema nu constă în a-l interoga noi pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, a ne lăsa noi interogaţi de el, care este şi rămâne mereu un mister.

În Statele Unite ale Americii a da pe cineva în judecată este un fapt obişnuit. Oricine se poate trezi cu o citaţie pentru a fi chemat la tribunal. Pare că nimeni nu poate scăpa de acest risc, nici chiar Dumnezeu. Senatorul de Nebraska, Ernie Chambers, în septembrie 2007, l-a chemat în judecată pe Dumnezeu, acuzându-l că nu a împiedicat atacurile teroriste, că a provocat teamă, frică şi că a cauzat moartea şi distrugerea locuitorilor pământului. Se vedea clar că era o provocare. Senatorul care se declarase agnostic voia să arate că în SUA zilnic apar tot felul de procese absurde. Probabil că nu se aştepta să primească un răspuns, care în schimb a sosit câteva zile mai târziu, semnat de nimeni altul, decât de Dumnezeu în persoană. Documentul a apărut în mod miraculos în biroul tribunalului din districtul de Douglas, în care se spune că un tribunal local nu are jurisdicţie asupra unui tribunal divin. Acest fapt a fost publicat în 24 septembrie 2007 de Antonello Musina.

Deci, nu noi trebuie să-l interogăm pe Dumnezeu, ci noi trebuie să-i răspundem lui. A-i răspunde lui Dumnezeu, constituie adevăratul farmec al vieţii omului. Creştinismul nu este o ideologie, nici chiar o morală, ci raportul personal cu Dumnezeu.

La întrebarea pusă de Isus apostolii răspund prin purtătorul lor de cuvânt, Simon Petru. "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu". Petru nu se lasă influenţat de opinia publică, dar se lasă iluminat de vocea Tatălui din cer, şi dă o definiţie profundă, folosind cuvinte adevărate, care înseamnă viaţă.

La aceste cuvinte putem ajunge şi noi, care avem atât de mare trebuinţă de ele, dacă vom avea forţa şi umilinţa de a face tăcere în faţa "profunzimii, bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu" (cf. Rom 11,33-36). Făcând linişte, ascultând de cuvântul Domnului, cuvintele noastre ca şi cele ale lui Petru şi Paul vor avea o altă consistenţă.

Revenind la răspunsul lui Petru putem spune că Isus nu este un făcător de minuni, înţelept sau filozof, reformator social sau revoluţionar politic, ci Fiul lui Dumnezeu trimis în lume de Tatăl, mântuitorul nostru, răscumpărătorul nostru.

Petru este proclamat fericit, o fericire ce nu aparţine acestei lumi, deoarece această revelaţie vine din cer de la Dumnezeu. Pentru aceasta Isus îi spune lui Petru: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea".

Noi care cunoaştem fragilitatea lui Petru, rămânem surprinşi că Isus îl numeşte piatră, dar această numire este mângâietoare pentru noi. Petru nu este piatră pentru calităţile sale (îl ştim fragil, incoerent), dar este Isus cel care îl constituie piatră stabilă, şi pe această piatră va zidi Biserica sa. Mai mult, îi va da cheile împărăţiei cerurilor.

Cerul fusese închis prin păcat. Acum este redeschis, dar culmea iubirii lui Dumnezeu stă în faptul că cheile le are un om, un om fragil şi păcătos, ca şi mine, ca şi dumneavoastră. Am putea spune că cerul şi pământul se apropie, devin alăturate, pentru că orice va lega pe pământ, va fi legat şi în cer şi orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer.

Cu alte cuvinte putem spune că cerul începe deja aici pe pământ. Petru experimentează acest mister extraordinar după înălţarea lui Isus la cer, aşa cum ne relatează prima lectură. Petru cel fricos, laş, trădător, devine piatră, stâncă. În faţa persecuţiei lui Irod, în ciuda măsurilor de maximă securitate din închisoare, Petru care ar fi trebuit să fie tulburat liniştit, şi este eliberat în mod miraculos. Este ceva asemănător cu ce s-a întâmplat în ziua de Paşti, când Isus vine în mijlocul ucenicilor, deşi uşile casei în care se aflau erau încuiate. Puterea lui Dumnezeu face să fie real ceea ce pare o vedenie, şi face să dispară ca un vis acea realitate care nu vine de la el. Şi Paul experimentează acest mister extraordinar, aşa cum am auzit în lectura a doua. Paul se afla în închisoare şi ştia că sfârşitul îi este aproape. De ce nu a fost salvat şi el ca şi Petru. Ba a fost. Îngerul Domnului a înfăptuit de data aceasta o minune şi mai mare şi l-a eliberat nu de lanţuri, ci de frica de a-şi dărui viaţa pentru Cristos. De aceea el vorbeşte cu seninătate şi încredere.

Astfel cei doi apostoli ne învaţă care trebuie să fie atitudinea permanentă a creştinului. Să aştepte cu iubire arătarea Domnului, paradisul, viaţa veşnică cu el, care răspunde aşa cum spunea papa Benedict al XVI-lea, acelei întrebări de netăgăduit, cu privire la veşnicie, care caracterizează existenţa umană.

Aşadar, cum să-i cinstim pe cei doi apostoli.

În Indonezia se apropia sezonul ploilor şi un om în vârstă săpa două gropi în grădina sa.
- Ce faci?, îl întreabă vecinul.
- Nu vezi. Plantez doi copaci de mango, îi răspunse bătrânul.

Vecinul său zâmbeşte distrat şi spuse:
- Crezi că ai să reuşeşti să mănânci din fructele lor? Ştii bine câţi ani le trebuie acestor copaci, ca să rodească.
- Ştiu bine, că nu voi mai avea de trăit atâţia ani încât să pot mânca din roadele lor. Dar fiii şi nepoţii mei cu siguranţă vor ajunge acele zile. Într-una din zilele trecute am gândit că toată viaţa mea, am mâncat din pomii plantaţi de alţii. Plantând aceşti copaci vreau să-mi arăt recunoştinţa faţă de ei.

Suntem creştini pentru că Petru şi Paul, şi atâţia alţii ca şi ei au avut curajul să-l predice pe Cristos şi să trăiască evanghelia sa. Să ne arătăm recunoştinţa faţă de ei, urmându-le exemplul.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

29 iunie 2008, Radio Iaşi

Pr. Petru Sescu

[ index ]