Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul A
Duminica a 8-a de peste an
Is 49,14-15; Ps 61; 1Cor 4,1-5; Mt 6,24-34

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Fiinţa umană este o creatură, am zice noi, dependentă, care are nevoie să trăiască pentru ceva sau pentru cineva: aşa a fost gândită, să se relaţioneze, să se bazeze pe ceva. Toţi avem un scop în viaţă, iar dacă scopul nostru nu este Dumnezeu, atunci cu siguranţă că el va fi fie succesul, fie cariera, ori realizarea profesională sau cine ştie ce alt lucru.

Liturgia cuvântului de astăzi ne aminteşte că omul are toate motivele să-l aibă pe Dumnezeu în centrul vieţii sale, pe acel Dumnezeu pe care nu-l poate abandona niciodată...şi, chiar dacă o femeie ar uita de copilul pe care îl alăptează, el în schimb, nu poate uita de noi (cf. Is 49,15). Am repetat cu psalmistul: "Numai Dumnezeu este speranţa noastră! Numai în Dumnezeu îşi află odihnă sufletele noastre, el este stânca şi mântuirea noastră" (cf. Ps 61, 2-3). Problema este însă dacă noi ne-am fixat deja acest ţel suprem, dacă trăim pentru acest scop înalt? Ne găsim sprijin în Dumnezeu şi în ceea ce nu dezamăgeşte...?

Isus spune cu multă claritate şi ne avertizează: "Nu puteţi sluji în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi mamonei", adică, nu-l puteţi iubi în acelaşi timp şi pe Dumnezeu şi banul!

Nu găsim în evanghelie o condamnare mai categorică şi mai explicită decât aceasta. Isus nu lasă nici un dubiu şi nici o posibilitate de a găsi alte interpretări. Ne pune în faţa alternativei: ori Dumnezeu, ori bogăţiile! Nu există varianta şi una şi alta ci doar ori una ori alta!

Tot din evanghelii constatăm că Isus revine frecvent asupra acestei probleme: "Vai vouă bogaţilor! V-aţi luat deja răsplata" (Lc 6,24). Sau, "nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le consumă şi unde hoţii le tâlhăresc. Adunaţi-vă comori în ceruri..." (Mt 6,19-20). Şi cu altă ocazie spunea: "Viaţa omului nu depinde de bunurile sale" (Lc 12,15). "Nebunule, chiar în această noapte ţi se va cere viaţa. Şi tot ce ai adunat, cui vor rămâne?" (Lc 12,20).

Sfântul Paul, scriindu-i lui Timotei, afirma: "Căci n-am adus nimic în lume şi nimic nu putem lua din ea. Dacă avem de mâncare şi de îmbrăcat, să ne mulţumim cu acestea. Dar cei care vor să adune bogăţii cad în ispită, în laţ, în multe pofte necugetate şi dăunătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. De fapt, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri"(1Tm 6,7-10).

Să nu încercăm să atenuăm greutatea cuvintelor Scripturii ci, mai degrabă să ne lăsăm luminaţi şi provocaţi de aceste cuvinte pentru a ne deschide faţă de ele şi să pornim pe drumul convertirii.

Dar, poate ne întrebăm: De ce această condamnare categorică a bogăţiilor? Răspunsul vine imediat: pentru că evanghelia priveşte ziua de astăzi în lumina celei de dup, cântăreşte viaţa pământească în lumina vieţii veşnice.

"Suntem oaspeţi şi călători pe acest pământ", ne aminteşte Scriptura. E mai bine şi mai inteligent să priveşti în viitor decât să te închizi şi să te lipeşti de ceea ce ai astăzi.

Din păcate, de cele mai multe ori dăm de înţeles că nu suntem doar pelerini în această lume ci locuim aici cu domiciliul stabil şi, atunci, căutăm siguranţele pe care ni le poate oferi lumea. Ne amăgim că trăim în funcţie de cât avem, ba chiar credem că valorăm pentru ceea ce avem şi nu pentru ceea ce suntem! Dar e o iluzie!

Cu siguranţă că e mai folositor şi mai înţelept să aduni bogăţii care vor valora în faţa lui Dumnezeu şi după moarte, decât să cauţi plăcerile şi momentele de satisfacţie trecătoare pe acest pământ. Evanghelia porneşte de la această premisă şi ne propune înţelepciunea sa: "Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră... Priviţi păsările cerului... Observaţi cum cresc crinii de pe câmp... Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă?" (Mt 6,25.26.27.30).

Credinţa în Dumnezeu aduce pace în inimă, eliberând-o de nelinişti şi frici. În schimb, cine este mereu agitat, este încă atât de legat de ceea ce e pământesc şi posedă cea mai periculoasă bogăţie: egoismul, propriul eu plasat în centrul universului, eul propriu care trebuie mulţumit şi satisfăcut cu toate bunurile trecătoare. Doar cine primeşte evanghelia, devine liber de toate acestea. Numai când l-ai ales cu adevărat pe Dumnezeu, ca partea ta de moştenire şi ţi-ai construit casa pe stânca cuvântului său, inima ta va trăi şi va rămâne în pace. "E mai uşor însă să renunţi la propria bucurie decât la propriul orgoliu" - spunea Paul Claudel. Într-adevăr, e mai tentant pentru om să-l neglijeze pe Dumnezeu, izvorul bucuriei adevărate, decât să renunţe la orgoliul propriu, care-l ţine sclavul bucuriilor efemere.

Dar astăzi asistăm la spectacolul unei lumi nervoase, agitate şi nemulţumite, mereu într-o goană nebună pentru a acapara avuţii şi bunăstare chiar cu preţul de a-şi sacrifica viaţa. Este mentalitatea care caracterizează generaţia lumii de astăzi, rodul unui materialism larg răspândit, care, uşor, uşor nu face altceva decât să-l priveze pe om de adevăratele bogăţii şi să-l lase cu un gust amar în suflet. Putem dobândi bunăstarea, dar atât de uşor se poate pierde esenţialul!

Cu mulţi ani în urmă marele Gandhi spunea: "Sunt convins că astăzi Europa nu reprezintă nici spiritul lui Dumnezeu şi nici creştinismul, ci spiritul Satanei. Într-adevăr, Europa este creştină doar cu numele: în realitate ea se închină banului".

Se spune despre un indian că a venit în Europa fiind invitat să-i întoarcă vizita unui prieten din Milano. Într-o zi fiind chiar în centrul oraşului Milano, deodată indianul îi spune prietenului său: "Auzi şi tu ceea ce aud eu, un cântec de greier?". "E imposibil - replică gazda - nu se aude decât vacarmul oraşului!". "Te înşeli" - spuse indianul, şi se îndreptă spre marginea trotuarului, sub un arbust, de unde, de printre frunze şi pietricele ridică în palmă un greieraş. "Da - spuse milanezul - voi indienii aveţi auzul mai fin!". "Te înşeli din nou" - continuă indianul, ...şi scoţând din buzunar o monedă, o lăsă să cadă pe trotuar şi, imediat, la sunetul finuţ al bănuţului, îşi întoarseră privirea trei, patru trecători. "Ai înţeles - spuse oaspetele - fiecare aude ce-l interesează!".

În 1952, când s-a dus la Oslo pentru a-şi ridica premiul Nobel pentru Pace, Albert Schweitzer spunea: "Cu progresul credeaţi că veţi crea un super om, în schimb am în faţa mea un sărman om. Progresul pretindea să rezolve toate problemele existenţei noastre, în schimb ne-a făcut mai neoameni"...O tristă afirmaţie şi o dureroasă profeţie.

Revin cuvintele lui Isus: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi banului". Alegând banul ca scop al vieţii, nu numai că se poate pierde pe Dumnezeu dar se poate pierde şi adevăratul sens al vieţii care este în mod inevitabil legat de Dumnezeu...şi, rătăcind calea vieţii se pierde şi pacea şi liniştea sufletească.

Dragi ascultători, vinerea viitoare celebrăm sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus. De această sărbătoare este legată şi Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor. În scrisoarea adresată cu această ocazie tuturor preoţilor, prefectul Congregaţiei pentru Cler, cardinalul Claudio Hummes îi invită pe toţi păstorii "să-şi îndrepte privirea plină de iubire spre Cristos, unicul Mântuitor al existenţei noastre şi al lumii întregi". Ce înseamnă acest lucru dacă nu realegerea lui Cristos ca singurul nostru ideal şi supremul bine. Se ştie că astăzi preotul se confruntă cu multe dificultăţi, de aceea reţinem îndemnul Congregaţiei de a da prioritate rugăciunii înaintea acţiunii, deoarece toate realizările noastre au valoare dacă sunt unite cu rugăciunea.

Un accent deosebit se pune pe radicalitate în trăirea vieţii sacerdotale, pentru a rămâne fideli vocaţiei noastre.

Un punct central al scrisorii rămâne îndemnul de a celebra şi trăi Euharistia, nu atât pentru a împlini o datorie pastorală dar şi ca o necesitate personală, având nevoie de Euharistie ca de respiraţie, ca de lumină, pentru viaţa noastră preoţească, ea fiind unica raţiune justificată a existenţei noastre preoţeşti. Şi cum "nimeni nu poate mânca această Carne fără ca mai întâi s-o adore - după cuvintele sfântului Augustin - am păcătui dacă n-am adora-o!", referinţa fiind evidentă la datoria noastră de a ne lăsa priviţi şi renăscuţi de Cristos în adoraţia euharistică zilnică..., iar aici, sfânta Fecioara Maria, Mama preotului veşnic, "femeia euharistică" prin excelenţă, fiind sub crucea Fiului ei, ne este modelul cel mai semnificativ de contemplaţie şi de adoraţie.

Aş aminti de asemenea din scrisoarea amintită un citat din sfântul Pius al X- lea care spunea că "orice vocaţie preoţească vine din inima lui Dumnezeu, dar trece prin inima unei mame", făcând referinţă în cele din urmă la o formă de maternitate spirituală care dintotdeauna a însoţit în mod tainic şirul vocaţiilor preoţeşti; "în concret, e vorba de a încredinţa ministerul nostru preoţesc (...) unui suflet consacrat, care, fiind chemat de Cristos, să se ofere pe sine, suferinţele şi inevitabilele greutăţi ale vieţii, pentru a mijloci în folosul existenţei noastre preoţeşti...".

De aceea, pentru toţi cei care înţeleg sau măcar intuiesc importanţa ministerului nostru, dificultăţile apostolatului precum şi fragilitatea vasului în care păstrăm această comoară preţioasă, vă adresez rugămintea de a nu-i uita niciodată în rugăciunile dumneavoastră pe păstorii sufleteşti.

Şi acum, reiau câteva versuri din rugăciunea de încheiere a scrisorii, pe care o recit în numele dumneavoastră:

Doamne Isuse, prezent în preasfântul sacrament, care ai voit să rămâi mereu printre noi prin intermediul preoţilor tăi, fă ca cuvintele lor să fie mereu ale tale, faptele lor să fie faptele tale şi însăşi viaţa lor să fie un reflex al vieţii tale.

Fă o Doamne ca ei să fie acei oameni care-i vorbesc lui Dumnezeu despre oameni şi oamenilor despre Dumnezeu. Să nu se teamă de datoria de a sluji, servind Biserica în modul în care ea are nevoie să fie slujită...să fie fideli datoriilor lor şi să trăiască în bucurie pentru darul pe care l-au primit. Acestea le cerem prin Maica ta preasfântă: ea care a fost prezentă în viaţa ta, să fie mereu prezentă şi în viaţa preoţilor tăi. Amin.

25 mai 2008, Radio Iaşi

Pr. Eduard-Mihai Coşa

[ index ]