Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica a 29-a de peste an
Ex 17,8-13; Ps 120; 2Tim 3,14-4,2; Lc 18,1-8

Dragi ascultători, iubiţi credincioşi,
Astăzi întreaga Biserică Catolică celebrează Ziua Mondială a Misiunilor. Din anul 1926, deci de 81 de ani, de când papa Pius al XI-lea a înfiinţat această celebrare, creştinii catolici de pretutindeni au această posibilitate de a-şi reînnoi conştiinţa lor misionară. Este un moment foarte important din viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin, în parte.

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru această zi are ca temă "Toate bisericile pentru toată lumea". Cu acest titlu, papa Benedict al XVI-lea lansează o invitaţie către toate Bisericile de pe toate continentele la o reflecţie serioasă asupra necesităţii urgente de a promova activitatea misionară în timpurile noastre. Argumentul important prin care îşi susţine papa această invitaţie - şi subliniază acest lucru - este că Biserica, prin natura ei este misionară.

În realitate, mesajul Sanctităţii sale dezvoltă ideea că întreaga Biserică şi toate Bisericile particulare au ca şi datorie absolută şi prioritară şi îşi justifică existenţa şi activitatea numai pentru a merge şi a vesti împărăţia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu există pentru nici o comunitate care face parte din comuniunea Bisericii universale, posibilitatea de a alege, dacă să fie misionară sau nu: toate comunităţile împreună sunt chemate la opera de evanghelizare a tuturor popoarelor.

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, această insistenţă a Bisericii, făcută simţită prin glasurile papilor, răsună de mult timp în mijlocul comunităţilor catolice. Iar episcopii, responsabilii direcţi ai evanghelizării, au răspuns cu promptitudine. Aşa se explică, faptul că astăzi, la o populaţie de 6,2 miliarde de locuitori, dintre care doar, aproximativ, 17% sunt catolici, există circa 90.000 de misionari catolici, semn că, episcopii de pretutindeni, acolo, unde Bisericile lor sunt deja formate, au trimis vestitori ai evangheliei la popoarele care încă nu îl cunosc pe Cristos sau care, încă nu au bine format conceptul de Biserică.

În această acţiune, iubiţi fraţi, dragi ascultători, Dieceza noastră de Iaşi, s-a implicat în adevăratul sens al cuvântului de aproape 10 ani. Până în prezent, avem şi noi, din rândul comunităţilor noastre, cinci preoţi diecezani misionari: trei în Kenya, unul în Coasta de Fildeş şi unul în Ecuador. Pe parcursul acestor ani, lor li s-au alăturat şi alţi laici şi persoane consacrate, tot din Dieceza de Iaşi, care pentru o anumită perioadă din viaţa lor (2, 3 sau 5 ani) şi-au oferit serviciile în slujba celor mai săraci dintre săraci, aşa cum sunt caracterizaţi, de cele mai multe ori, foarte mulţi oameni din ţările de misiuni.

Poate că numărul mare de misionari, la o primă vedere, ne impresionează, dar ceea ce este şi mai impresionant, este curajul de care dau dovadă aceşti vestitori ai evangheliei. Deşi, pe parcursul pregătirii lor, înainte de a pleca în misiune, au fost conştientizaţi de dificultăţile pe care le vor întâmpina. Dar ei nu ezită să continue drumul pe care l-au început, şi asta înseamnă că sunt marcaţi de vocaţia specială pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o. Ştim bine că, aici este vorba de o vocaţie, un dar din partea lui Dumnezeu şi nu numai de o simplă alegere personală de a trăi viaţa de misionar.

Papa Ioan Paul al II-lea, de multe ori în discursurile sale, spunea un mulţumesc din toată inima tuturor misionarilor şi misionarelor angajaţi în această operă sfântă de evanghelizare. Iar o atenţie deosebită o acorda celor care - spune el - "au încoronat cu sacrificiul vieţii mărturia pentru Cristos şi slujirea omului", deoarece - auzim deseori şi noi - că unii dintre ei ajung până la martiriu.

După statisticile Vaticanului, în fiecare an mor, cel puţin, 30 de misionari, însă ucişi din cauza credinţei, în fiecare an sunt zeci de mii de credincioşi. Pentru noi, cei care trăim într-o societate, cât de cât modernă, este aproape de neconceput că cineva mai poate fi omorât pentru Cristos; aceasta ţine de domeniul istoriei, din timpurile de imediat după Cristos, am spune noi.

Dar, iată că, acestea sunt realităţi din timpurile noastre.

Este dureros când auzim că mulţi oameni mor în războaie sau conflicte, dar este şi mai dureros când auzim că mulţi copii (de cele mai multe ori), dar şi adulţi, mor din cauza lipsei de hrană sau din cauza lipsei medicamentelor celor mai simple. Ceea ce se întâmplă din nefericire în multe ţări din Africa, Asia, sau America Latină.

Sigur, poate veţi spune, că ceea ce putem noi oferi nu înseamnă mult, dar Dumnezeu poate multiplica disponibilitatea noastră, şi apoi, acel puţin, poate aduce o clipă de fericire în viaţa unui copil sau poate alina suferinţa unui bolnav pentru câteva momente.

Caritatea creştină ne este propusă de Cristos şi ea ne poate aduce mântuirea. Toate gesturile noastre de binefacere sunt o formă prin care ne exprimăm credinţa şi iubirea noastră creştină. Şi misiunea de evanghelizare a Bisericii trece prin caritate, alimentată de rugăciune şi de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Papa Ioan Paul al II-lea spunea despre Maica Tereza de Calcutta că: "Ea proclama evanghelia cu viaţa sa dăruită în totalitate în slujba săracilor, dar în acelaşi timp, se alimenta continuu cu rugăciunea".

Cred că suntem cu toţii de acord că toţi oamenii au dreptul la o viaţă demnă şi că toţi trebuie să-şi cunoască Creatorul, adică pe Dumnezeu. Cunoscându-l pe Dumnezeu, cunoaştem sensul vieţii şi modul în care trebuie să trăim cu demnitate, ca să ne atingem scopul pentru care am fost creaţi.

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, toate statisticile pe care am putea să le auzim din viaţa misionară ar produce în noi compasiune, fie pentru misionari, fie pentru acele popoare în mijlocul cărora lucrează misionarii. Însă, compasiunea nu este suficientă pentru a ne însuşi vocaţia noastră misionară, ori pentru a răspunde la apelul Bisericii, "Toate bisericile pentru toată lumea", sau a ne simţi implicaţi în această operă. Nu doresc în nici un mod şi nici nu mi-am propus pentru astăzi să vă oblig sau să vă impun să descoperiţi în dumneavoastră identitatea creştină misionară. Doresc, în schimb să ne lăsăm cu toţii provocaţi de mesajul acestei Zile Mondiale a Misiunilor şi să ne propunem să medităm la identitatea noastră creştină, că toţi purtăm în noi datoria de a fi misionari. Iar caritatea şi rugăciunea rămân pentru noi cele două instrumente prin care putem să ne exprimăm trăirea noastră misionară şi solidaritatea faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru.

Misionarii aşteaptă sprijinul nostru, pentru ca ei să poată să arate iubirea lui Dumnezeu faţă de cei săraci, în mijlocul cărora trăiesc, folosindu-se de generozitatea noastră.

În încheiere să ne rugăm împreună cu Maica Tereza de Calcutta:

"O Doamne, fă ca orice om de pe pământ să cunoască Biblia. Suscită în noi foamea după cuvântul tău şi fă ca acesta să fie pâinea noastră zilnică. Fă ca toţi cei care ştiu să citească, să privească la evanghelie cu ochii lor proprii, iar cei care nu ştiu să citească, să întâlnească pe alţii care să o citească pentru ei". Amin!

21 octombrie 2007, Radio Iaşi

Pr. Claudiu Iştoc

[ index ]