Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica a 15-a de peste an
Dt 30,10-14; Ps 68; Col 1,15-20; Lc 10,25-37

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Populaţia globului pământesc se ridică în prezent la şase miliarde şi jumătate. Un număr impresionant de oameni, binecuvântaţi, după cum l-a asigurat Dumnezeu pe Avram, pentru credinţa pe care a dovedit-o, fiind gata să jertfească pe unicul său fiu, Isac: "Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului" (Gen 22,28).

Această mulţime uriaşă de oameni, presupunem în cea mai mare parte, ca fiind conştientă de marele dar al vieţii, îl apreciază, unii chiar în mod idolatru, mai toţi intuind şi fiind de acord cu nemurirea sufletului. Unul dintre aceştia, învăţător al Legii, cum îl numeşte sfântul evanghelist Luca, în fragmentul evanghelic din capitolul 10, versetele 25-37, "ca să-l prindă în vorbă pe Isus", îi pune întrebarea: "Ce trebuie să fac pentru a dobândi viaţa veşnică?".

Fără a se sinchisi de tonul ironic al acestuia, ştiindu-l învăţător al Legii, Isus îi răspunde tot întrebător: "În Lege ce este scris? Ce citeşti?". Întrebare concisă, căreia trebuia să i se răspundă fără echivoc de către interlocutor, care nu ezită şi răspunde prompt: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Un răspuns aşa de exact se cuvenea să fie lăudat. Învăţătorul dumnezeiesc, Isus, îi dă nota cea bună, încurajatoare, dar şi angajarea serioasă: " Bine ai răspuns: fă aşa şi vei dobândi viaţa!".

Viclenia interlocutorului continuă, desigur, tot pentru a-l prinde în vorbă pe Isus: "Şi cine este aproapele meu?".

Pedagogul prin excelenţă, Cristos, intervine cu minunata şi nemuritoarea relatare a carităţii samariteanului, în contrast cu lipsa de caritate a preotului şi levitului, conaţionali ai nefericitului iudeu căzut în mâinile tâlharilor. Spre final, Isus pune întrebarea: "Ce părere ai, care din cei trei a fost aproapele omului căzut în mâinile tâlharilor?".

Caritatea învinge răutatea! La o expunere aşa de umanitară şi convingătoare, învăţătorul Legii s-a simţit obligat să răspundă: "Cel care a avut milă de el!". Pentru a-i deschide noul orizont al atotcuprinzătoarei iubiri dumnezeieşti, Isus, calea, adevărul şi viaţa, aşa cum i-a răspuns la prima întrebare: "Fă aşa şi vei dobândi viaţa", la fel face şi acum, spunându-i: "Mergi, fă şi tu la fel!".

Concluzia este clară: viaţa adevărată, veşnic fericită, este rodul carităţii, izvorâtă din acela care este iubirea.

Iubiţi fraţi şi surori, fiecare dintre noi, oameni şi creştini cum vrem să fim, ne confruntăm în viaţa noastră de aici, de pe pământ, cu întrebările: Ce să fac pentru a dobândi viaţa veşnică, cine este aproapele meu? Răspunsurile ni le dă mereu acelaşi Isus care a luat firea umană, voind să se transpună în fiecare om. Acest fapt se va evidenţia la judecata finală, universală, când va spune celor care au trăit caritatea: "Veniţi binecuvântaţii părintelui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii....Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici (celor aproape de voi), mie mi-aţi făcut".

Sfântul Ioan, apostolul şi evanghelistul, în prima sa scrisoare se exprimă foarte clar: "Dacă cineva spune: îl iubesc pe Dumnezeu, dar îl urăşte pe semenul său, este un mincinos". Tot el, la adâncile sale bătrâneţi, repeta într-una: "Copilaşii mei, iubiţi-vă unii pe alţii!". Iar seraficul sfânt, Francisc de Assisi, îndrăgostitul de întreaga creaţie, avea ca deviză: "Dumnezeul meu, totul meu!". Tot el se ruga: "Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni!".

În prima lectură a Liturghiei de azi, din cartea Deuteronomului, Moise atenţionează poporul lui Israel asupra Legii, care în mod esenţial se reduce la iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, spunând: "Cuvântul acesta este chiar lângă tine, pe buzele tale şi în inima ta ca tu să-l poţi împlini".

A doua lectură, din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni, ne conduce la Cristos, prin care şi pentru care au fost create toate, adică la inima sa preasfântă, regele şi centrul tuturor inimilor, focarul arzător al iubirii.

Mulţumindu-i lui Dumnezeu care ne-a adunat la această sfântă Liturghie, îi adresăm încă o dată rugăciunea rostită la începutul celebrării euharistice: Dumnezeule, tu arăţi celor rătăciţi lumina adevărului, ca să se poată întoarce pe calea ta; dă tuturor acelora care poartă numele de creştin tăria de a înlătura tot ceea ce se împotriveşte acestui nume şi de a îndeplini ceea ce îi corespunde. Doamne, cucereşte-ne cu iubirea ta! Amin.

15 iulie 2007, Radio Iaşi

Pr. Anton Despinescu

[ index ]