Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Duminica a 27-a de peste an
Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători

Criza valorilor care frământă societatea contemporană nu cruţă nici măcar familia. Aceasta este pusă în discuţie în legile sale fundamentale de fidelitate conjugală, de indisolubilitate a căsătoriei, de unitate şi de stabilitate. Cauzele acestei crize sunt multe: noile condiţii sociale şi economice, caracterizate îndeosebi de migraţia forţată a membrilor familiei, pluralismul cultural cu ideologii şi concepţii seculariste care nu mai ţin cont de Dumnezeu, care prospectează viaţa numai într-o lumină pământească, care promovează libertinajul sau permisivismul moral. Toate acestea sunt cauze care au distrus în mentalitatea multor oameni valoarea de fidelitate conjugală, de indisolubilitate a căsătoriei, de unitate şi de stabilitate a familiei. Nu rareori îi auzim spunând: "Nu ne mai înţelegem deloc. Nu mai are sens. Pentru ce să mai continui căsătoria cu orice preţ? Pentru ce să refuz ocaziile care-mi ies în cale? Pentru ce nu pot să-mi refac viaţa?".

În faţa acestor probleme Biserica nu poate să rămână indiferentă. Este de competenţa ei, este un drept şi o datorie a ei de a interveni în virtutea poruncii primite de la Cristos de a predica evanghelia la toată făptura, de a proclama vestea cea bună a căsătoriei şi a familiei lumii întregi. Astfel, Biserica ne învaţă că acestea, căsătoria şi familia, nu sunt o invenţie a omului, ci vin de la Dumnezeu, sunt opera lui Dumnezeu, sunt întemeiate de Dumnezeu prin legi precise care depăşesc schimbătoarele condiţii sociale şi culturale ale timpului.

Încă de la începutul Sfintei Scripturi, în Cartea Genezei, se afirmă că "Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său" (Gen 1,27), adică l-a creat inteligent, liber, capabil să iubească. L-a creat pe om "bărbat şi femeie" (Gen 1,27), în dualitatea sexelor, pentru a fi complementari, unul pentru altul, şi, de aceea, "omul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa; şi amândoi vor fi un singur trup" (Gen 2,24). "Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi»" (Gen 1,28). Iată cum originea căsătoriei şi a familiei se află sub iniţiativa directă a lui Dumnezeu. Ele sunt instituţiile cele mai vechi şi mai importante ale istoriei umane, voite de Dumnezeu pentru a realiza în lume planul său de iubire. Orice concepţie care nu ţine cont de această legătură esenţială a căsătoriei şi a familiei cu originea lor divină şi destinul lor, nu va înţelege corect realitatea lor profundă şi nici nu va putea găsi soluţii eficiente pentru rezolvarea problemelor lor.

Din nefericire, păcatul a umbrit proiectul iniţial al lui Dumnezeu, însă în învăţătura sa din evanghelia de astăzi, Isus Cristos nu face altceva decât să-l readucă în actualitate. La întrebarea fariseilor cu privire la divorţ, Isus declară voinţa precisă a lui Dumnezeu încă de la începutul creaţiei, servindu-se de două versete din Cartea Genezei: Gen 1,27 cu privire la diferenţierea sexuală, şi Gen 2,24, cu privire la vocaţia bărbatului şi a femeii de a fi un singur trup, încheind apoi cu proclamarea legii universale şi fără excepţie a unităţii şi indisolubilităţii căsătoriei: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mc 10,9). Permisiunea de a divorţa, acordată de Moise, este interpretată de Isus doar ca un rezultat istoric derivat din sclerocardie, din împietrirea inimii, din neascultarea faţă de voinţa lui Dumnezeu (cf. Mc 10,5). Cristos desfiinţează permisiunea mozaică şi readuce căsătoria la perfecţiunea iniţială, la idealul fixat de Dumnezeu.

Această învăţătură despre unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei are întotdeauna, pentru toţi, valoare de lege, deoarece este o lege a lui Dumnezeu, lege divină care nu se învecheşte, care nu poate fi schimbată, nu poate fi anulată de nici o transformare socială şi culturală. Are o valoare imensă pentru binele familiei, pentru unitatea, stabilitatea, fericirea şi demnitatea ei, pentru iubirea reciprocă a soţilor şi a membrilor ei, pentru binele copiilor, pentru viitorul întregii societăţi umane. Biserica se străduieşte în permanenţă să înveţe aceste adevăruri, să le apere, să le promoveze, aşa cum a făcut-o şi în acest an în mod special prin strângerea de semnături pentru un proiect constituţional pentru protejarea familiei în România. Biserica este ferm convinsă că transformările socio-culturale nu pot schimba valorile religioase şi morale ale familiei.

În opera sa de mântuire şi de sfinţire a oamenilor, Isus nu s-a limitat numai să salveze căsătoria de plaga divorţului, ci a înălţat-o la un nivel sublim de perfecţiune şi de demnitate. Căsătoria între creştini este sfinţită de Cristos cu darul sacramentului, devine o realitate nouă, o mare taină (cf. Ef 5,32), un sacrament al noii alianţe, un semn care reprezintă misterul unirii lui Cristos cu Biserica, un sacrament prin care Cristos, cu harul său, este alături de soţii creştini pentru a-i ajuta să se iubească aşa cum el însuşi îşi iubeşte Biserica, pentru a-i ajuta să-şi ducă la îndeplinire misiunea lor conjugală şi familială. Să ne amintim numai de prima minune a lui Isus la nunta din Cana şi vom înţelege cu uşurinţă că gestul său este un semn plin de bunăvoinţă faţă de soţii aflaţi în dificultate, este simbolul permanentei şi eficacei sale asistenţe divine. Convins de această asistenţă divină în taina căsătoriei, în numele Bisericii îi încurajez pe toţi soţii creştini: nu vă temeţi, Cristos este cu voi. Este aproape de voi pentru a face tare, stabilă, indisolubilă legătura care vă uneşte în dăruirea reciprocă pentru întreaga viaţă, pentru a transforma iubirea voastră, pentru a o perfecţiona şi a o sfinţi, pentru a o face reflexul iubirii divine, pentru a fi imagine a unirii totale şi indefectibile dintre Cristos şi Biserică, pentru a vă susţine cu harul său în momentele vesele, ca şi în cele triste, în crize şi îndoieli, în eforturile istovitoare ale creşterii şi educării copiilor, în îndeplinirea tuturor datoriilor. Da, vă revine vouă soţi creştini, vouă, familii binecuvântate de carisma sacramentală, misiunea de a păzi cu sfinţenie caracterul incomparabil uman şi totodată religios al familiei creştine. În ceea ce mă priveşte, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-am născut şi am crescut într-o familie creştină bună; îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate familiile ale căror membri ştiu să se iubească, să se înţeleagă, să se ierte, să fie credincioşi, să se sacrifice unii pentru alţii, familii bune care fac bucurie Bisericii şi întregii societăţi umane; mă rog şi vă îndemn să vă rugaţi pentru toate familiile care se află în dificultate, care trebuie să înfrunte probleme grele, ca şi ele să aibă parte de ajutorul Domnului Isus Cristos pentru a descoperi calea adevărului, a binelui, a iubirii şi a fericirii creştine.

8 octombrie 2006, Radio Iaşi

Pr. Alois Bişoc

[ index ]