Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Duminica a 22-a de peste an
Dt 4,1-2.6-8; Iac 1,17-18.21-22.27; Mc 7,1-8.14-15.21-23

Timp de cinci săptămâni consecutive până duminica trecută am ascultat, din Evanghelia după sfântul Ioan, discursul despre "Isus, pâinea vieţii". Prea important este acest discurs pentru viaţa Bisericii din toate timpurile ca să fie dat uitării cu una cu două sau trecut cu vederea. Pe cât este de mare, frumos şi foarte necesar, pe atât de curioase au fost reacţiile mulţimii:
- bucurie şi entuziasm pentru cei 5.000 de bărbaţi, pentru soţiile şi copiii lor;
- îngrijorare şi interes până ce l-au regăsit pe Isus la Cafarnaum şi care le spune că nu pâinea pe care au mâncat-o zilele trecute este totul, ci "Tatăl meu vă va da adevărata pâine venită din cer"; "ea dă viaţă lumii". Ei l-au rugat: "Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta";
- murmur din partea iudeilor pentru că Isus spusese: "Eu sunt pâinea coborâtă din cer". Cum poate spune: "Eu m-am coborât din cer?" "Pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul meu". "Nu este el Isus, fiul lui Iosif? Nu cunoaştem noi pe tatăl şi pe mama lui?"
- s-au luat la ceartă între ei şi se întrebau: "Cum poate acesta să ne dea trupul să-l mâncăm"? Isus îi potoleşte şi încearcă să-i lămurească: "Aceasta este pâinea care se coboară din cer, nu ca aceea din care au mâncat părinţii voştri. Ei au murit, cine mănâncă din această pâine va trăi în veci";
- chiar şi ucenicii săi au spus: "Greu este cuvântul acesta. Cine poate să-l asculte?" La cârteala lor Isus răspunde: "Iată pentru ce v-am spus, că nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl". Cu toate acestea, "mulţi dintre ucenici săi s-au retras şi nu mai umblau cu el".

Celor 12, şi nu numai lor, Isus le-a spus: "Vreţi şi voi să plecaţi?" Noi, cei din catedrală şi voi, cei de pe calea undelor, să răspundem cu Simon Petru: "Doamne, la cine am putea merge? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Iar noi am crezut şi am ştiut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu".

Cum putem umbla, cum putem înainta în larg, cum putem să-l căutăm şi să-l găsim noi pe Isus şi cum putem rămâne în compania lui? Cine ne poate ajuta şi îndruma în această privinţă? Sunt oameni care au reuşit această performanţă? Din fericire sunt asemenea oameni, şi nu puţini.

Sunt toţi acei semeni ai noştri care înaintea noastră au cunoscut, au ascultat şi au pus în practică poruncile şi legile Domnului Dumnezeului nostru, cei care le-au păzit, pentru că erau atât de drepte şi capabile să-i conducă la limanul împlinirii şi fericii.

Oricine dintre noi merge într-o călătorie mai lungă, să spunem la Bucureşti, trebuie să se pregătească: să-şi facă un bagaj în care câteva haine de schimb şi câteva merinde sunt necesare, să-şi pună pe el costumul cel bun, că doar merge la capitală, şi, nu în cele din urmă, să cunoască traseul şi preţul călătoriei, să ştie care este drumul cel mai bun şi cel mai scurt, să se informeze dacă nu cumva o viitură, cum din păcate au fost în vara aceasta, a şubrezit un pod sau altul sau dacă nu cumva au fost luate cu totul de ape. Orice necunoscută poate prelungi nejustificat sau poate chiar întrerupe călătoria noastră, iar banii şi timpul nostru s-au dus.

Viaţa pe care am început-o în timp şi voim să o continuăm în veşnicie necesită infinit mai multă pregătire şi infinit mai multe informaţii pe care din fericire le avem. Dumnezeu şi Isus Cristos - Fiul său trimis la noi - sunt ghizii noştri cei mai buni şi siguri. Legile date de Dumnezeu, ascultate şi puse în practică, ne conduc nu numai la o ţară pe care trebuie numai să o luăm în stăpânire, dar ne conduc spre fericirea veşnică, unde nu mai sunt atâtea griji şi preocupări.

Când noi, prin cuvintele şi viaţa noastră, nu folosim un vocabular comun cu cel al ghidului nostru, care este Dumnezeu, suntem primii care ne supărăm; Dumnezeu, în schimb, este şi rămâne acelaşi Tată bun care se îngrijeşte de toate până când ne vede fericiţi.

Dacă ne amintim de el şi de toate binefacerile lui, de intenţia lui bună pentru toţi oamenii, atunci el îşi întoarce cu bunăvoinţă şi la timp faţa sa senină spre noi şi ne face fericiţi. Poporul ales, căzut în robia păcatului, a experimentat ce înseamnă să asculţi poruncile şi legile Domnului: păzindu-le şi punându-le în practică a reuşit să ajungă din cel mai mic un popor mare, înţelept şi priceput.

În Evanghelie Cristos ne învaţă că cei curaţi cu inima vor intra în împărăţia lui Dumnezeu. El a venit să confirme şi să împlinească, iar apoi să desăvârşească Legea şi Profeţii. Fariseii şi cărturarii, cu mâinile, picioarele şi oalele lor trecute prin cei mai buni detergenţi, doar de dragul acesta, mai stau şi acum la coadă pentru a intra în împărăţia inaugurată de pătimirea, moartea şi învierea lui Isus. Dumnezeu vede şi vrea o altfel de curăţire şi de simplitate la care are acces nu numai o clasă de elită ci toţi oamenii; registrul de intrări în împărăţia lui Cristos mai are multe pagini în rândurile cărora putem fi înscrişi şi noi. Cuvântul lui Dumnezeu primit cu umilinţă şi semănat în noi are putere să ne mântuiască. Să-l punem în practică şi să nu ne mulţumim numai să-l ascultăm. "Suntem chemaţi să fim martori ai lui Cristos în toate împrejurările" (GS 43). De cele 10 porunci ale lui Dumnezeu nu s-a luat cineva vreodată, decât călcându-le sau comentându-le, că sunt prea grele. Noi, cunoscându-le şi punându-le în practică, obţinem punctul aferent fiecăreia. Făcând suma lor vom constata cu bucurie că am acumulat nota potrivită şi chiar bursa pentru a intra în împărăţia cerurilor.

3 septembrie 2006, Radio Iaşi

Pr. Iosif Comoraşu

[ index ]