Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Epifania Domnului
Is 60,1-6; Ps 71; Ef 3,2-3.5-6; Mt 2,1-12

"Am văzut steaua lui răsărind şi am venit să ne închinăm lui!"

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultătorii,

Solemnitatea pe care o celebrăm astăzi, Epifania Domnului, ne arată că Dumnezeu este al tuturor. Magii, care erau păgâni, reprezintă toate popoarele şi culturile.

Din păcate, noi suntem obişnuiţi să vorbim de Dumnezeul nostru, în mod posesiv, lucru care are urmări nefaste: dacă există un Dumnezeu al nostru, cu greu se poate accepta ideea că este şi Dumnezeul acelora care gândesc, vorbesc şi acţionează diferit de noi.

Sărbătoarea pe care o celebrăm astăzi vrea să ne ajute să înţelegem că Dumnezeu vrea să fie Dumnezeul tuturor: al celor credincioşi, dar şi al celor necredincioşi; al creştinilor, dar şi al musulmanilor; al catolicilor, dar şi al ortodocşilor; al celor căsătoriţi, dar şi al celor divorţaţi; al celor care împărtăşesc anumite idei politice, dar şi al celor care sunt în opoziţie.

Suntem noi capabili să acceptăm un asemenea "ecumenism al lui Dumnezeu"? Dacă nu suntem în stare să-l recunoaştem, atunci solemnitatea de astăzi nu are sens, ca de altfel nici întreaga evanghelie. Dacă însă avem curajul să-l acceptăm pe Dumnezeu aşa cum el ni s-a revelat, putem urma călătoria magilor, pentru a-i înţelege cum, venind de departe, au ajuns să-l întâlnească pe Dumnezeul adevărat.

Aşadar, să vedem ce putem învăţa de la magii pe care îi sărbătorim noi astăzi.

În primul rând putem învăţa spiritul de adevăraţi copii. Magii, dincolo de seriozitatea specifică unor oameni de cultură, dau dovadă de o adevărată spontaneitate copilărească. Numai copiii sunt capabili să pună întrebări neaşteptate, imprudente, puţin diplomatice sau chiar naive, dar ceea ce este foarte important e că sunt pătrunse de adevăr. Ei nu cunosc duplicităţile oamenilor mari, ci dau dovadă de o sinceritate dezarmantă. Magii întreabă: "Unde este regele de curând născut al iudeilor? Fiindcă am văzut steaua lui răsărind şi am venit să ne închinăm lui". Şi cui pun această întrebare? Lui Irod, tocmai celui care n-ar fi trebuit s-o audă. Însă, cine iubeşte adevărul nu se teme de nimeni şi de nimic.

Ce mai putem învăţa de la aceşti magi? În al doilea rând, ei nu rătăcesc în palatele celor puternici. Dumnezeu nu este acolo sau, mai bine spus, este greu să-l recunoşti acolo unde cel care are puterea poate să se creadă un fel de zeu pe pământ, gata să hotărască în toate, fără să se lase judecat de nimeni. A te opri în asemenea locuri înseamnă să pierzi gustul de a întreba şi de a relua căutarea. Interesant este că steaua călăuzitoare, pe timpul opririi la Ierusalim, a dispărut. Ce vrea să ne spună aceasta? Trebuie să ştii să alegi între marele Ierusalim şi micul Betleem, între marele Irod şi micul prunc abia născut. Dumnezeu iubeşte ceea ce este mic. Cine preferă aparenţele grandioase şi zgomotoase nu va reuşi niciodată să-l întâlnească pe Dumnezeul cel adevărat.

Şi încă un lucru pe care să-l mai învăţăm de la magi: să ştim să dăruim. Aceasta e expresia iubirii. Magii au adus daruri. Nu le-au dat lui Irod, ci le-au păstrat pentru pruncul Isus. De ce tocmai aceste daruri: aur, tămâie şi smirnă? De fapt, darul cel mai mare nu era ceea ce aveau ei în mâini, ci drumul lung şi anevoios pe care l-au parcurs, încrederea în semnul trimis de sus, steaua călăuzitoare, recunoaşterea condiţiei lor de creaturi limitate care i-a pus în mişcare şi, mai ales, recunoaşterea măreţiei misterioase a lui Dumnezeu care se ascundea în acel prunc abia născut.

Într-adevăr, ei oferă aur, tămâie şi smirnă prin care vor să recunoască regalitatea, dumnezeirea şi, ca un semn profetic, moartea răscumpărătoare a pruncului Isus. Dar aceste daruri sunt şi imagini ale darurilor pe care noi trebuie să le oferim lui Isus: aurul trebuie să fie iubirea noastră curată; tămâia - dorinţele noastre bune, iar smirna - suferinţele şi rănile pe care le purtăm cu noi. Aceste daruri le avem mereu cu noi şi le putem oferi oricând lui Isus.

Atâţia oameni mari, atâţia sfinţi ai Bisericii au ştiut să facă acest lucru, după exemplul magilor. Vreau să mă opresc asupra unui exemplu mai recent. Asupra exemplului unei tinere care a murit la numai 19 ani în faimă de sfinţenie pentru că a ştiut să-i ofere lui Dumnezeu suferinţele ei. A ştiut să îndure totul împreună cu Isus şi să participe astfel la răscumpărare împreună cu Cristos. Este vorba de Chiara Luce Badano, care s-a născut la 29 octombrie 1971, după ce părinţii ei o aşteptaseră şi se rugaseră timp de 11 ani. La 17 ani, în cursul unui meci de tenis, a simţit o durere intensă în umăr: s-a constatat că era vorba de un cancer osos. În luna februarie a anului 1989 a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, dar medicii şi-au dat seama că nu prea mai erau speranţe. Spitalizările la Torino erau tot mai lungi, iar Chiara avea de înfruntat tratamente din ce în ce mai dureroase. Îşi făcea curaj spunând: "Pentru tine, Isuse. Dacă tu vrei, atunci vreau şi eu!" În curând nu şi-a mai putut mişca picioarele. Şi atunci a spus: "Nu mai am picioare şi îmi plăcea atât de mult să merg cu bicicleta, dar Domnul mi-a dat aripi". Pe măsură ce starea sănătăţii se înrăutăţea a fost necesară creşterea dozei de morfină, dar ea a refuzat-o spunând: "Mă face să nu mai fiu lucidă, şi nu-i mai pot oferi lui Isus decât durerea". A murit la 7 octombrie 1990 şi a fost declarată fericită la 25 septembrie 2010.

Dragi bolnavi, care nu puteţi veni la biserică, dar prin intermediul postului de radio sunteţi în comuniune cu noi, după exemplul magilor şi al Chiarei, oferiţi zilnic aurul iubirii dumneavoastră, tămâia dorinţelor şi a intenţiilor bune, precum şi smirna suferinţelor dumneavoastră.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Epifania sau manifestarea Domnului se va realiza şi în viaţa noastră dacă, după ce ne-am dat tot interesul să-l căutăm pe Dumnezeu, vom fi capabili să îngenunchem nu în faţa celor puternici, ci în faţa oamenilor fragili şi lipsiţi de apărare. Singura adoraţie care vine de la Dumnezeu este aceea în faţa lui Isus din Preasfântul Sacrament şi faţă de cei bolnavi şi săraci, faţă de cei aflaţi în suferinţă şi lipsiţi de apărare. Ca şi magii, vom primi în schimb darul acelei mângâieri inefabile care le-a schimbat viaţa.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

6 ianuarie 2011, Radio Iaşi

Pr. Petru Sescu

[ index ]