Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Naşterea Domnului (Crăciunul)

Is 52, 7-10; Ps 97; Evr 1,1-6; In 1,1-18

"Şi cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14)

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Cu aceste cuvinte noi mărturisim intrarea efectivă a lui Dumnezeu în istoria noastră, în viaţa noastră! Astăzi are loc această intrare a Domnului în lume! Astăzi este Crăciunul! După ce acest eveniment i-a bucurat pe Maria şi pe Iosif, pe păstori şi pe magi; după ce secole de-a rândul regi şi papi, oameni mari sau simpli s-au bucurat de această venire, acum, astăzi, naşterea lui Isus Cristos este prilej de bucurie pentru noi. Spunem şi noi împreună cu papa Leon cel Mare: "Mântuitorul nostru s-a născut astăzi: să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristeţe, căci Domnul nostru a venit să-i elibereze pe toţi. Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apropie de triumf. Să se bucure păcătosul, căci este invitat la iertare. Să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viaţă". Să se întărească bolnavul, căci astăzi se naşte pentru el cel ce este vindecarea tuturor. Să privească altfel spre viitor cel aflat în închisoare, căci astăzi i s-a născut eliberatorul. Pentru toţi, aşadar, Crăciunul trebuie să fie un motiv de bucurie!

Această bucurie ne este purtată zilele acestea şi de colindătorii. I-am ascultat cu drag pe mulţi copii şi tineri ce purtau vestea cea bună. Mi-a rămas întipărită în minte o poezie recitată, printre colinde, de un elev de la Casa de Copii "Sfânta Maria", din Baraţi. Este vorba de poezia lui Costache Ioanid, numită "De Crăciun". Întrebările adresate de poet ne invită să ne cercetăm şi să vedem ce prunc purtăm în noi de Crăciun: unul de hârtie, lipsit de viaţă, sau unul autentic, viu, pe însuşi Dumnezeu făcut om? Tuturor poetul ne spune:

De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-l
trec pe uliţă copii
cu colindul.

Şi din zori până-n apus,
pe-o steluţă cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.

*

Dar tu, frate credincios,
porţi tu pruncul ce trăieşte?
Duci în tine un Cristos
care creşte?

Nu-i vreun gând ce te-a-nşelat,
un simbol sau o icoană?
Simţi că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?...

După bezna cea de ani,
şi-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani?
Vin păstorii?

Simţi că cel ce l-ai primit
de lumină-ţi umple gândul?
Şi vin magi din răsărit
căutându-l?

Altfel, pruncul nu e viu,
altfel, ochiul tău te-nşală.
Altfel staulu-i pustiu,
ieslea-i goală.

Şi din zori până-n apus,
ca pe steaua cu făclie,
porţi şi tu tot un Isus...
de hârtie.

Astăzi, în faţa noastră, iubiţi credincioşi, se deschid două posibilităţi: pe de-o parte, trăirea unui Crăciun autentic, viu, cu un prunc adevărat, aşa cum ni-l oferă Dumnezeu; pe de altă parte, trăirea unui Crăciun fals, cu un prunc de hârtie, aşa cum ni-l oferă spiritul comercial al Crăciunului! Ce alegem? Ce primim astăzi în viaţa noastră: un prunc care creşte? Un pruncuşor care-i viu cu-adevărat, care cere hrană sau un prunc de hârtie? Cine alege să trăiască un Crăciun autentic simte că "după bezna cea de ani", după timpul de suferinţă, de întuneric şi nelinişte, copilul Isus aduce alinare şi lumină! Altfel... Crăciunul nu e viu, altfel, staulu-i pustiu şi ieslea-i goală!

Sfântul evanghelist Ioan ne avertizează astăzi asupra acestui pericol, de a nu-l primi pe cel care este lumina noastră, de a nu-l recunoaşte pe cel care aduce pace şi bucurie: Cuvântul "era în lume, şi lumea a fost creată prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit" (In 1,12). Acest pericol, de a rata Crăciunul, ne ameninţă pe fiecare dintre noi: Dumnezeu vine la noi, şi noi nu-l primim, nu-i deschidem inimile ca să intre prin cuvântul său şi, mai ales, prin sfintele sacramente. Câţi dintre noi încă nu s-au spovedit? Câţi dintre noi încă nu s-au împărtăşit? De ce preferăm un prunc de hârtie în locul celui viu cu adevărat?

Împreună cu sfântul evanghelist Ioan, şi Isaia, profetul, vrea să ne motiveze să-l recunoaştem pe adevăratul Dumnezeu şi să-l primim, amintindu-ne că "Domnul şi-a arătat puterea braţului său în ochii tuturor popoarelor; de la un capăt la altul al pământului, toţi vor vedea mântuirea adusă de Dumnezeul nostru" (Is 52,10). Toţi vor vedea, toţi văd solemnitatea Crăciunului, dar câţi sunt cei care cred? Câţi sunt cei care trăiesc un Crăciun autentic, cu un prunc viu? De ce sunt atât de mulţi cei care reduc această sărbătoare la cadouri, colinde şi brazi împodobiţi? Acestea - cadourile, colindele, brazii împodobiţi - nu sunt rele, dar sunt insuficiente! Nu ele dau bucuria adevărată. Acestea aduc doar o bucurie care trece: unde vor fi peste câteva zile brazii împodobiţi? Unde vom pune cd-urile cu colinde? Însă dacă primim pruncul viu în inima noastră, dacă-i facem loc în casa noastră, dacă-l găzduim printre problemele şi necazurile noastre, el ne va însoţi şi ajuta tot anul. Pruncul cel viu, Isus Cristos, odată primit, nu pleacă: rămâne să crească împreună cu noi, rămâne să ne întărească în suferinţele noastre, rămâne să alunge singurătatea noastră, rămâne să ne inspire alegerile potrivite.

Da, iubiţi credincioşi, acest prunc vine ca să rămână mereu cu noi, să fie Dumnezeu cu noi. Să-l primim! Numai aşa bucuria Crăciunului va inunda inima noastră, casele noastre, familia noastră, numai aşa vom putea să-i simţim pe cei dragi aproape, chiar dacă sunt departe. Astfel, Crăciunul este şi rămâne prilej de bucurie: Cristos ne face bucuria de a veni la noi, dar în acelaşi timp ne invită să fim şi noi pentru ceilalţi prilej de bucurie! Să ne întrebăm, pentru cine am fost ultima dată motiv de bucurie? Care e ultima bucurie pe care am făcut-o cuiva? Astăzi să căutăm să fim mai atenţi cu cei din jurul nostru, să-i fericim, nu prin fapte măreţe, ci prin lucruri mici, dar făcute cu o inimă mare, cu o inimă în care s-a născut Cristos. Putem duce bucurie printr-un cuvânt, printr-o îmbrăţişare sau o încurajare, prin orice gest care vorbeşte despre prezenţa lui Dumnezeu în noi. Astăzi suntem, împreună cu îngerii, mesageri ai bucuriei adevărate!

De fapt, Crăciunul înseamnă şi împărtăşire, dăruire. Aşa cum Dumnezeu ne-a făcut cel mai mare dar în Isus Cristos şi noi suntem chemaţi să ne facem daruri unii altora. Cu mulţi ani în urmă, într-o friguroasă zi de decembrie în New York, în apropierea Crăciunului, un copil stătea în faţa unui magazin de pantofi. Era desculţ! Se uita ţintă la vitrină şi tremura. O doamnă s-a apropiat de el şi i-a spus:

- Micul meu prieten, de ce te uiţi cu atâta interes la acea vitrină? Ce vezi? Ce-ţi doreşti?

- Îi ceream lui Dumnezeu să îmi dea câteva perechi de pantofi, a fost răspunsul lui.

Doamna l-a luat de mână, l-a dus în magazin şi i-a cerut vânzătorului să îi dea copilului vreo zece perechi de pantofi. Apoi a cerut un vas cu apă şi un prosop, iar vânzătorul, amabil, i-a adus tot ceea ce i-a cerut. Ea l-a dus pe micuţ în partea din spate a magazinului, şi-a scos mănuşile, i-a spălat picioarele şi i le-a şters cu prosopul.

Vânzătorul a venit şi cu încălţămintea. Copilul a probat mai multe perechi, iar doamna i-a cumpărat câteva dintre ele. A adunat perechile de pantofi şi i le-a dat copilului, după care i-a mângâiat părul şi i-a spus:

- Fără îndoială, micul meu prieten, acum te simţi mai comod!

În timp ce doamna se pregătea să plece, copilul a luat-o de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, i-a răspuns cu aceste cuvinte:

- Da, mă simt mult mai bine... Dar, nu vă supăraţi că vă întreb: nu-i aşa că dumneavoastră sunteţi mama lui Dumnezeu?

Iubiţi credincioşi, "după ce Dumnezeu în trecut a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, în multe rânduri şi în multe chipuri, în acest timp de pe urmă ne-a vorbit şi nouă prin Fiul" (Evr 1,1), cum am auzit în cea de-a doua lectură. După ce a vorbit omenirii prin Fiul a vrut şi vrea în continuare ca mesajul său de iubire şi de mântuire să ajungă la toţi oamenii. Astăzi noi suntem cei chemaţi să purtăm acest mesaj. Gesturile noastre, cuvintele şi faptele noastre, trebuie să-i facă pe cei din jurul nostru să se întrebe şi să ne întrebe: "nu-i aşa că sunteţi rudă cu Dumnezeu? Nu-i aşa că Dumnezeu locuieşte în inima dumneavoastră?"

Astăzi noi suntem cei chemaţi să-l purtăm pe Isus spre ceilalţi. Lumea pierde, iubiţi credincioşi, adevărata imagine a lui Isus Cristos; omenirii îi scapă adevărata semnificaţie a Crăciunului; omul uită că astăzi - astăzi - Dumnezeu intră în lume pentru a o mântui. Astăzi! Ce-i ce ştiu şi nu au uitat ce înseamnă Crăciunul au obligaţia de a le spune şi altora! Bunicii să îi înveţe pe nepoţi, părinţii pe copii, bătrânii pe tineri: astăzi s-a născut mântuirea noastră, Isus Cristos. Acesta e cel mai mare dar pe care-l putem face: să dăruim celorlalţi adevărata semnificaţie a Crăciunului - Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, Isus Cristos s-a născut astăzi pentru a ne mântui.

Şi nu în ultimul rând, Crăciunul - pe lângă bucurii şi daruri - este sărbătoarea care aduce linişte: inima noastră se linişteşte pentru că Dumnezeu îi vorbeşte prin Fiul său. Fiinţa noastră se linişteşte pentru că a găsit un loc, a găsit o persoană unde să-şi reverse, să-şi aştearnă tot necazul, suferinţa, singurătatea... absolut totul. Inima noastră a găsit un prunc cu care să împartă bucuriile şi speranţele. Dumnezeu rupe tăcerea chinuitoare, se lasă văzut, împlineşte aşteptarea profeţilor şi a Adventului. E ziua în care sfânta Fecioară Maria l-a ţinut pentru prima dată în braţe pe pruncul cel promis de veacuri, pe Emanuel! Câtă linişte şi bucurie a fost în inima şi pe chipul sfintei Fecioare! În cartea În numele mamei, scriitorul italian Erri de Luca a încercat să surprindă viaţa Mariei în perioada dintre Buna-Vestire şi naşterea Domnului. Printre altele, povesteşte cum femeile din Nazaret, aflând despre zămislirea miraculoasă, o luau în derâdere pe sfânta Maică a lui Dumnezeu, spunând: "Femeia asta l-a tras pe sfoară pe dreptul Iosif. Dar cu noi nu-i merge aşa de uşor... să vezi ce-o să mai râdem de ea dacă acest mesia, pe care zice că-l poartă, se va naşte fată"... Aşa auzea Maria spunându-se. Dar cu toate acestea ea rămânea liniştită. Ştia în cine şi-a pus încrederea. Ştia că nu va rămâne de ruşine. Iar după naştere, după ce şi-a ţinut pruncul în braţe, voia să se întoarcă la ele... Voia să li-l arate pe Mesia, să se bucure şi ele de liniştea ei şi de chipul minunat al pruncului.

Astăzi, buna Mamă şi Fecioară vrea să ne facă şi pe noi părtaşi la liniştea ei. Nouă ne prezintă pruncul. Nouă ne dă posibilitatea de a-l ţine în braţe. Închideţi ochii! Iubiţi credincioşi, să închidem ochii pentru o clipă şi să o privim pe scumpa Mamă cum întinde pruncul spre noi, spre braţele şi inima noastră. Priviţi-o pe Maria. Ea ni-l dă pe Isus. Noi suntem cei care îl putem primi în inima noastră. Acest prunc este astăzi atât de aproape de noi. Să-l lăsăm să intre în viaţa noastră şi să ne liniştească. Să ne dăruiască nu acea linişte care ne face indiferenţi la necazul sau suferinţa altora, ci acea linişte care ne dă puterea să împărtăşim cu seninătate durerile şi lipsurile celor de lângă noi; acea linişte care ne face mai generoşi fără a ne preocupa cu zgârcenie şi teamă de ziua de mâine... Pruncul, da, numai pruncul aduce liniştea de care omenirea are nevoie! Numai el, un prunc!

Iubiţi credincioşi mergând acasă şi purtând această bucurie a naşterii Domnului sau dumneavoastră, dragi ascultători, rămânând în locuinţele voastre sau în locurile de suferinţă, acasă, în spitale sau în închisoare, nu căutaţi alte semne de Crăciun, nu căutaţi altă bucurie, nu căutaţi alte motivaţii, ci doar semnul veşnic: un prunc!

Pruncul culcat în sărăcia unei iesle: acesta este semnul lui Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi... pentru toţi! Ne învaţă papa Ioan Paul al II-lea că deşi "trec secolele şi mileniile, semnul rămâne acelaşi şi este valabil şi pentru noi, oamenii celui de-al treilea mileniu. Este un semn de speranţă pentru întreaga familie umană: semn de pace pentru cei ce suferă din pricina a diferite conflicte; semn de eliberare pentru cei săraci şi oprimaţi; semn de milostivire pentru cei ce sunt închişi în cercul vicios al păcatului; semn de iubire şi de mângâiere pentru cei ce se simt singuri şi părăsiţi".

Sunt mulţi cei singuri, cei ce suferă, cei cărora încă nimeni nu le-a deschis uşa să le spună "Crăciun fericit!". Acum este însuşi pruncul divin cel care îi vizitează şi le binecuvântează Crăciunul!

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători, Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi şi ne doreşte tuturor un Crăciun plin de bucurie, de daruri spirituale şi de linişte. Pruncul să ne binecuvânteze.

Lăudat să fie Isus Cristos!

25 decembrie 2009, Radio Iaşi

Pr. Laurenţiu Dăncuţă

[ index ]