Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul A
Botezul Domnului
Is 42,1-4,6-7; Ps 28; Fap 10,34-38; Mt 3,13-17

Dragi radio-ascultători şi iubiţi credincioşi,
Evanghelia ne relatează că Isus a venit la Iordan pentru a fi botezat şi că a voit să fie consacrat în acel râu. De fapt atât botezul lui Isus cât şi botezul fiecăruia dintre noi sunt incluse în opera misterelor creştine.

Vă amintiţi ce este un mister? Misterul este un adevăr, o realitate profundă, inexprimabilă, ce deschide o cale spre infinit. Misterul este descoperit de Dumnezeu iar omul dobândeşte cu ajutorul harului, al revelaţiei şi al contemplaţiei o cunoaştere progresivă. Prin urmare mintea şi inima omului pătrund în mister, îl cunosc dar nu-l pot epuiza. Predicând tocmai despre misterul botezului Domnului, sfântul Maxim din Torino explica: "Domnul Isus a venit la botez şi a voit ca trupul său sfânt să fie spălat de apă. Poate, cineva va întreba: - El care este sfânt, de ce a voit să fie botezat? Ascultă deci! Cristos este botezat nu ca să fie sfinţit de apă, ci ca el însuşi să sfinţească apa şi, prin curăţia sa, să cureţe apele pe care le atingea. Consacrarea lui Cristos este, de fapt consacrarea fundamentală a elementului. Când Mântuitorul este spălat, atunci toată apa este purificată deja în vederea botezului nostru; izvorul este curăţat pentru ca, de acum înainte, harul botezului să fie conferit popoarelor care vor veni. Aşadar, Cristos ne predică prin botez, pentru ca, după el, popoarele creştine să-l urmeze cu încredere" (Din Predicile sfântului Maxim din Torino).

Textul evanghelic confirmă acest argument prin cuvintele lui Isus: "Aşa se cuvine să împlinim ceea ce este drept". Această expresie conform modului nostru de a ne exprima înseamnă că s-a botezat pentru a face ce Dumnezeu vrea, adică a primit planul şi voinţa sa. Ca să înţelegem mai clar că Isus este Mesia, sfântul Matei foloseşte descrierile profetului Isaia. Câteva lămuriri. Isaia, care a trăit cu câteva sute de ani înainte de Cristos a inclus între ideile sale în mod neaşteptat şi imprevizibil, pentru prima dată în toată literatura profetică, un personaj misterios, slujitorul sau unsul lui Yahwe, adică al lui Dumnezeu. Profetul prevesteşte că acest slujitor va împlini o dublă misiune: pe de o parte, va reînnoi alianţa făcută de Dumnezeu cu poporul său iar pe de altă parte îi va conduce din nou în patrie pe cei exilaţi şi va stabili adevărata religie în mijlocul tuturor naţiunilor păgâne. Cu acest "slujitor" de fapt va începe o lume nouă, o nouă creaţie prin noua alianţă stabilită cu poporul său. Începând de la el, toate vor fi noi. "Cei orbi", adică păgânii îşi vor deschide ochii pentru a privi revelaţia; "prizonierii" adică cei robiţi vor fi eliberaţi din întunecimile, din dubiile sau echivocurile în care au trăit. Nu mai puţin impresionant este modul prin care acest slujitor va împlini misiunea sa. El duce la toate popoarele "dreptatea" adică Tora sau învăţătura revelaţiei, şi o va face ca rege, preot şi profet. Prin ascultarea de Dumnezeu, va transforma omul din interior, va da vigoare fitilului gata să se stingă şi va împlini adevărata revoluţie voită de Dumnezeu, salvarea omului cu armele păcii.

Toate acestea sunt afirmate cu ocazia botezului lui Isus, ba mai mult se evidenţiază ceea ce Noul Testament totdeauna a afirmat: Isus este purtătorul Spiritului, cel care împlineşte în mod perfect voinţa lui Dumnezeu, cel care se dăruieşte pentru oameni în deplină solidaritate cu ei.

Iubiţi ascultători, de acest Isus, Mesia, avem noi nevoie. Da, avem nevoie de Domnul Isus. Deşi bune, nu sunt suficiente doar dogma sau ritul, creştinismul sau religia, preotul sau tradiţia; avem nevoie de un Mântuitor viu. El este Isus şi este aici! Isus ne botează, ne învaţă dar mai ales el intră în inima şi viaţa celor care se lasă pătrunşi şi conduşi de dânsul. Vă lăsaţi dumneavoastră purtaţi de acest Isus, de evanghelia şi conducerea lui? Să dau un exemplu: umblând prin munţi am întâlnit uneori câte o cascadă mai mare sau mai mică ce de obicei făcea mult zgomot. În una din excursii trecând pe lângă o cascadă am văzut în cuva de la bază o bucăţică de lemn ce mereu se învârtea dar fără nici un spor. Am urmărit cum lemnul se întorcea neîncetat în jurul lui. Din când în când, se părea că o să fie antrenat de curent şi o să poată pluti mai departe. Dar vârtejul îl prindea şi răsucea înapoi. A doua zi dimineaţă lemnul era tot acolo. Mereu dădea impresia că o să fie dus de curent, dar de fiecare dată vârtejul îl reţinea. Puteţi să vă imaginaţi aceasta? Apa trecea ca viaţa dar bucata de lemn continua să se mişte în cer. Aşa este viaţa multor oameni. Ea descrie fără încetare aceleaşi vechi cercuri: aceleaşi păcate, aceleaşi nevoi, aceeaşi răutate, aceeaşi nemulţumire, aceeaşi disperare în inimă. În fiecare zi, aceleaşi gesturi, aceeaşi rutină, aceeaşi întoarcere în cerc! Viaţa curge mereu dar ei nu ies din cuva obişnuinţei şi a păcătoşeniei. Când mă uitam la bucăţica de lemn răsucit de curentul apei mă gândeam: ar fi de-ajuns să împing uşor bucata de lemn ca iasă din cuvă şi să înainteze. Dar nu puteam să o ating fără să mă ud. Mulţi sunt ca acea bucată de lemn şi deşi botezaţi, rămân în cercul vicios al păcatului. Isus însă a intrat în apa vieţii, s-a "cufundat în viaţa pământească" pentru noi şi cine se lasă purtat de Isus se salvează. El ne scoate din cuva răului, din cercul vicios dacă vrem cu adevărat să-l primim. Dar îl primim oare cu adevărat pe Isus? Sunt creştini care nu primesc sacramentele, sau le primesc dar le blochează căci ei refuză să se lase conduşi de Isus. Doar creştinii sinceri îl lasă pe Dumnezeu să acţioneze în inima lor; îl lasă să-i înveţe, să-i conducă. Chiar dacă toţi suntem păcătoşi datorită lui Isus sunt şi semne care dovedesc faptul că mântuirea lucrează în noi. Aceste semne sunt progresul nostru în bine, creşterea noastră în iubire.

Aşadar, iubiţi fraţi şi surori, o sărbătoare deosebită, o misiune importantă: să devenim mai buni şi mai frumoşi în ochii lui Dumnezeu. Şi o ultimă propunere din partea unei măicuţe carmelitane, Elisabeta a Sfintei Treimi: "Nu vă lăsaţi împiedicaţi de nimic pe calea către Dumnezeu".

13 ianuarie 2008, Radio Iaşi

Pr. Alois Hîrja

[ index ]