Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica a 2-a din Advent
Bar 5,1-9; Ps 125; Fil 1,4-6.8-11; Lc 3,1-6

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Dacă duminica trecută a fost o introducere în noul an liturgic iată că duminica de astăzi, a doua din timpul Adventului, ne introduce pe deplin în perioada de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului. Pentru Biserică această solemnitate reprezintă o conştientizare mai profundă a misterului întrupării: "Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, s-a făcut trup şi a locuit între noi". Mântuirea păşeşte în istorie prin intermediul profeţilor şi se realizează prin Isus Cristos. Acesta este mesajul de astăzi.

În prima lectură, luată din Cartea profetului Baruh, se porneşte de la invocarea de a ne lăsa cuprinşi de viziunea mângâietoare a poporului ales care se întoarce triumfător după ce a fost alungat. Dumnezeul mântuirii nivelează munţii şi văile pentru a-l face pe Israel să meargă în glorie. Invitaţia insistentă a profetului este aceea de a trece dincolo de dificultăţi, să învingem răul, să regăsim bucuria vieţii obişnuite, bucuria drumului în lumină. Aproape că putem percepe frumuseţea cetăţii cereşti pe care Ierusalimul ştie să o transmită şi vizitatorului de astăzi atunci când o vede apărând ca o mare de pietre albe, luminate de cupolele aurite.

"Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui" strigă Ioan Botezătorul aşa cum am auzit în cadrul evangheliei proclamată mai înainte. El este ultimul dintre profeţi, un personaj original şi cu maniere şocante despre care profetul Isaia prevestea cu mult timp înainte ca el să se fi născut, că este "glasul celui care strigă în pustiu", glas ce se face auzit într-un moment precis al istoriei. Informaţiile pe care le furnizează acest fragment evanghelic sunt bine definite atât din punct de vedere al contextului politic cât şi al autorităţii religioase. Ne situăm undeva în anul 27/28 î.C., cel de-al 15 an al domniei împăratului roman Tiberiu, pe vremea arhiereilor Ana şi Caiafa. Cuvântul lui Dumnezeu se adresează lui Ioan Botezătorul care propovăduia un botez al pocăinţei îndemnând poporul la convertire. Acelaşi cuvânt al lui Dumnezeu urma să se întrupeze atunci când "orice vale se va umple, orice munte şi orice deal se va pleca, iar căile strâmbe vor fi devenit netede". Venise timpul mântuirii, aşteptarea se împlinise. Ce vrea să însemne lucrul acesta? Credinţa creştină nu este o invenţie sau un rezultat al fanteziei umane. Ea este bazată pe elemente concrete prin intermediul cărora Dumnezeu intră în viaţa omului, intră în istoria sa personală. Câtă speranţă se naşte din această convingere! Dumnezeu ne este aproape şi nu trebuie să ne fie teamă de aceasta pentru că el vine să desăvârşească istoria, el vine să ne împlinească şi să dea sens vieţii fiecăruia dintre noi.

De ce evanghelistul Luca acordă astăzi o atenţie atât de mare lui Ioan Botezătorul? Pentru că venirea lui Cristos trebuia să fie pregătiră de un om: de un precursor, de cel care merge înainte. Fără această pregătire Dumnezeu nu vine în lume! Fără să fim pregătiţi nici noi nu îl putem primi pe Isus Cristos în viaţa noastră! Cel fel de inimă sau conştiinţă pustie îl poate primi! Glasul celui care strigă în pustiu nu s-a stins încă. El se face auzit astăzi prin glasul Bisericii care anunţă fără încetare vestea cea bună a mântuirii. Făcând un apel insistent la Ioan Botezătorul, Biserica se adresează astăzi fiecăruia dintre noi dorind să ne pregătească pentru sărbătoarea Crăciunului. Ea ne invită să ne uităm cu sinceritate înlăuntrul nostru pentru a înlătura toate acele defecte precum ura, egoismul, superficialitatea, mediocritatea, individualismul, indiferentismul, violenţa, insensibilitatea la suferinţele altora, într-un cuvânt la tot ceea ce ar putea să se opună acelei împărăţii de dreptate, pace şi iubire pe care Cristos ar dori să o realizeze prin intermediul nostru. Iată, aşa vom putea netezi căile sale! Nici un creştin nu este spectator al acestei lumi, ci este membrul ei activ. Fiecare dintre noi este chemat la rândul său să pregătească venirea lui Cristos în viaţa lumii, prin ceea ce este şi prin ceea ce face. Nimic din ceea ce am face în acest sens nu este suficient de puţin!

Un tânăr călugăr a fost trimis pentru câteva luni într-o mănăstire din Flandra pentru a ţese o tapiserie importantă împreună cu alţi călugări. Într-o zi, s-a ridicat indignat de pe scaunul lui:

- Gata! Nu mai pot continua! Instrucţiunile pe care mi le-au dat nu au fost gândite! a exclamat el. Lucrez cu un fir de aur, şi una-două trebuie să îl înnod şi să îl tai fără motiv. Ce risipă!

- Fiule, a replicat un călugăr mai bătrân, tu nu vezi această tapiserie cum va fi văzută. Eşti aşezat în partea din spate şi lucrezi numai într-un singur loc.

L-a condus, apoi, în faţa tapiseriei care atârna în atelier, şi tânărul călugăr a rămas fără suflare. Lucrase la o imagine frumoasă ce reprezenta naşterea lui Isus şi firul său de aur făcea parte din aureola luminoasă din jurul capului pruncului. Ceea ce tânărului i se părea risipă nechibzuită s-a dovedit a fi ceva minunat.

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Şi noi riscăm, uneori, să ne asemănăm cu acel călugăr tânăr atunci când considerăm că slujirea noastră în Biserică este lipsită de importanţă. Orice slujire a noastră, oricât de mică ni s-ar părea, valorează mult în faţa lui Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu a avut nevoie de glasul lui Ioan Botezătorul, la fel Biserica are nevoie acum de vocile noastre pentru ca "pustiul" acestei lumi să devină "oaza" lumii răscumpărate. A trăi credinţa noastră creştină înseamnă a da mărturie despre "Cuvântul viu al adevărului" iar această menire profetică ne-a fost încredinţată fiecăruia, încă din ziua botezului nostru. Astfel pregătim venirea concretă a lui Cristos în lume şi participăm la propăşirea evangheliei aşa cum ne îndeamnă sfântul Paul în cea de-a doua lectură de astăzi.

Poate că în viaţa noastră mai sunt încă unghere întunecate datorită păcatului. Tocmai de aceea retrăim timpul binecuvântat al Adventului. Dumnezeu bate la uşa încăpăţânatei noastre mediocrităţi şi va bate până când îi vom deschide inima cu generozitate printr-o convertire adevărată. Abia atunci vom fi capabili să fim precursorii lui Cristos înaintea lumii care trăieşte în absenţa lui. Dacă îl primim pe Cristos în viaţa noastră vom fi capabili să-i determinăm şi pe ceilalţi să-l primească. Nu trebuie să mai aşteptăm, acum este momentul. Timpul s-a împlinit şi pentru noi! Dumnezeu cel Atotputernic ne cere să facem binele alături de el. Să nu ne opunem iubirii răbdătoare a lui Dumnezeu care ne oferă acest timp al Adventului, ca pe un dar care ne dă posibilitatea nu numai să trăim iubirea ci şi să o îmbogăţim "tot mai mult în cunoaştere şi orice pricepere, pentru a merge în întâmpinarea lui Cristos plini de roade de dreptate". Amin.

10 decembrie 2006, Radio Iaşi

Pr. Cristinel Farcaş

[ index ]