Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica 1 din Advent
Ier 33,14-16; Ps 24; 1Tes 3,12-4,2; Lc 21,25-28.34-36

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Ne aflăm astăzi în cea dintâi zi din calendarul bisericesc, în prima zi din timpul Adventului. Începând cu această duminică viaţa creştinului este pusă sub semnul aşteptării. Aşteptarea unui dublu eveniment:
- aşteptarea venirii lui Cristos în trup - atunci când atenţia noastră se îndreaptă spre sărbătoarea Crăciunului - Naşterea Domnului
- aşteptarea venirii lui Cristos în slavă - atunci când ne gândim la judecata de apoi.

Ambele evenimente trebuie trăite într-o dimensiune a speranţei; atât prima venire în neputinţă, cât şi a doua venire în slavă şi cu putere sunt în favoarea omului, pentru mântuirea lui, pentru că însuşi Domnul vine în întâmpinarea omului.

Să ne deschidem acum inimile şi să ne pregătim sufletele, recunoscându-ne greşelile pentru a ne întâlni cu Domnul la celebrarea sfintei Liturghii.

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Primul timp al anului liturgic se numeşte timpul Adventului. Începe în această duminică şi durează până la Crăciun. Advent înseamnă "venire", iar Liturghia de astăzi este în întregime axată pe tema venirii Domnului nostru Isus Cristos.

Lumea în care trăim se află într-o călătorie continuă şi se îndreaptă spre un anumit scop, spre o anumită ţintă. Va veni o zi în care "va trece lumea prezentă", iar Cristos va apărea ca Domn şi Judecător al istoriei - aşa cum ne rugăm în prefaţa de la Liturghia din timpul Adventului.

Există un dor ancestral al omului de a se aşeza la un moment dat confortabil, de a se stabili pentru totdeauna, de a fi odată acasă şi în siguranţă. Acolo unde îi place omului, acolo doreşte să se oprească şi să rămână pentru totdeauna. Dar, în acelaşi timp, el ştie că în această lume nu se poate stabili definitiv. Trebuie mereu să pornească din nou la drum. Trebuie să părăsească cetatea pe care a construit-o şi locuinţa pe care a aranjat-o pentru a înainta mai departe în drumul său. Pornirea la drum presupune ruptură. Ceea ce este vechi trebuie să fie demolat. Lucrurile nu pot merge mereu ca până acum..

Timpul Adventului ne invită să pornim din nou la drum, să căutăm ceva nou. Să renunţăm la ceea ce este rău în viaţa noastră şi să ne orientăm spre ceea ce este bun. Să lăsăm teama de a părăsi ceea ce este vechi şi familiar pentru a face loc unei noi promisiuni. În pornirea la drum descoperim o nouă promisiune, ceva ce n-a mai fost niciodată, ceva ce n-am mai văzut. Viaţa aceluia care nu se porneşte mereu din loc înţepeneşte. Ceea ce nu se transformă devine vechi şi sufocant. Posibilităţi noi de viaţă vor să ni se deschidă. Aceasta devine posibil doar dacă părăsim ceea ce este rău şi greşit în viaţa noastră şi ne ridicăm privirea spre ceruri, spre cel care ne cheamă să veghem şi să ne rugăm ca să avem putere.

Discursul lui Isus din evanghelie nu intenţionează să descrie cum va avea loc aşa numitul "sfârşit al lumii". Pur şi simplu, Isus foloseşte un mod de a vorbi tradiţional în ambientul său pentru a spune că lumea, aşa cum este ea acum, nu va dura pentru totdeauna.

De aceea nu trebuie să trăim ca şi cum această lume ar fi destinată să rămână totdeauna aşa cum este: adică cu toată încărcătura ei de nedreptate, de violenţă, de suferinţă, de boală şi de durere; sau ca şi cum realităţile din această viaţă ar fi tot ce avem de sperat.

Discursul lui Isus despre "sfârşit" nu are scopul de a trezi nelinişte şi spaimă, ci mai degrabă să-i invite pe credincioşi la o activă şi vigilentă speranţă: "Ridicaţi-vă capetele şi priviţi în sus, pentru că mântuirea voastră se apropie!".

Este vorba despre a analiza care sunt aşteptările noastre: ce dorim, ce căutăm, la ce ne aşteptăm în viată şi de la viaţă.

Pentru că, într-un mod sau altul, fiecare om trăieşte în aşteptarea şi în căutarea a ceva. Aşteptările şi dorinţele noastre sunt ca o energie internă care ne determină să acţionăm, resortul care face să se declanşeze alegerile şi deciziile noastre. Care sunt aşteptările, dorinţele, speranţele noastre cele mai profunde?

Toţi dorim sănătate şi seninătate, bucurie şi fericire, împlinirea dorinţelor. Încă de luni aşteptăm ziua de sâmbătă. Copiii aşteptă să devină mari, tinerii speră să-şi găsească un loc bun de muncă şi să-şi facă o situaţie bună. Adulţii speră să ajungă la pensie şi să se poată bucura de ea un pic. Sunt unii care aşteaptă o mărire a salariului, o avansare în grad, o bună ocazie pentru realizarea atâtor proiecte. Unii visează o iubire perfectă, alţii să câştige la jocurile de noroc, iar alţii cadouri frumoase de Crăciun. Alţii aşteaptă să scape de suferinţă şi de boală, de chinuri, de necazuri şi de greutăţile vieţii. Şi apoi, ce altceva mai aşteptăm de la viaţă? Ce altceva mai căutăm?

"Fiţi cu băgare de seamă să nu se îngreuneze inimile voastre din pricina chefurilor, a beţiilor şi a grijilor vieţii acestea... Vegheaţi aşadar tot timpul şi rugaţi-vă...". Dincolo de toate aşteptările pământeşti legitime trebuie să trăim "aşteptând fericirea promisă şi venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos", aşa cum spunem la fiecare sfântă Liturghie. Scopul existenţei noastre, ultima noastră aşteptare, speranţa noastră cea mai profundă este de a ajunge "să fim cu Cristos" în bucuria veşnică a lui Dumnezeu.

A trăi cu această aşteptare în inimă înseamnă a ne aminti mereu că Isus Cristos şi cuvântul său sunt unicul şi definitivul criteriu valoric al tuturor lucrurilor, fiind atenţi să nu aţipim în amorţeala unei mentalităţi care nu vede altceva în viaţă decât sănătatea şi banii, plăcerea şi bunăstarea, interesul şi puterea.

"Domnul să facă să creşte-ţi tot mai mult în dragoste unul către altul... ca să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu".

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Aceste cuvinte pe care le-am ascultat în lectura a doua ne arată de fapt cum trebuie tradusă în practică aşteptarea Domnului. Nu este vorba despre a sta şi a aştepta cu mâinile în sân, de a visa cu ochii deschişi sau de a evada de la responsabilităţile concrete ale lumii şi ale vieţii actuale. Mai degrabă este vorba despre a acţiona pentru tot ceea ce este adevărat, drept, frumos şi bun "dând mărturie în iubire despre fericita speranţă a împărăţiei".

"Vegheaţi şi vă rugaţi necontenit". Aceasta este recomandarea pe care ne-o adresează Isus aşa cum odinioară a adresat-o ucenicilor săi, pentru a ne feri să nu cădem în ispită. Vegherea şi rugăciunea reprezintă orientarea clară şi sigură a omului în faţa nenumăratelor devieri de la calea cea dreaptă.

Aşteptarea noastră nu poate fi o aşteptare zadarnică. Din contra, este o aşteptare în care avem multe de făcut. Creştinul îşi are toată speranţa numai de la un Dumnezeu drept, care îşi menţine făgăduinţele date.

Să pornim astăzi pe drumul Adventului cu mult curaj şi cu sufletele pline de speranţă. Aşteptarea întâlnirii cu Domnul să ne determine să ne schimbăm viaţa şi să ne convertim inima pentru a ajunge la adevărata pace şi bucurie în casa Tatălui. Amin.

3 decembrie 2006, Radio Iaşi

Pr. Mihai Dumitru

[ index ]