Anul C
Duminica a 22-a de peste an

Sir 3,19-21.30-31; Ps 67; Evr 12,18-19.22-24a; Lc 14,1.7-14

Relatarea evanghelică de astăzi are în centrul ei două categorii de persoane: cei care adresează invitaţia la ospăţ şi invitaţii. Isus are un reproş pentru ambele categorii. Pentru gazde, deoarece invită la ospăţ doar oamenii bogaţi, frumoşi, prietenii, pe cei care le vor întoarce invitaţia, dar şi pentru invitaţi, deoarece aleg primele locuri. Realitatea de astăzi nu diferă cu mult de cea prezentată de Isus. Oare nu aşa procedăm şi noi? Dumneavoastră pe cine aţi invitat la nuntă? Oare nu pe prieteni, pe rude, pe vecini? Oare merge cineva astăzi la nuntă şi doreşte să stea undeva într-un colţ, nebăgat în seamă? Stima de sine e o nevoie fundamentală a persoanei umane.

Şi totuşi, ce dezaprobă Isus? Stima de sine? Nici vorbă. El ne provoacă să ne întrebăm ce criterii folosim pentru a ne face simţită prezenţa, pentru a fi importanţi, semnificativi. Care sunt criteriile după care eu sunt cineva? Pentru gazda şi invitaţii din evanghelie tocmai aceste criterii erau greşite. Pe cine au invitat la nuntă? Pe cei care le vor întoarce invitaţia, pe cei care aveau de toate. Unde s-au aşezat invitaţii la ospăţ? Sus, în primele locuri, crezând că sunt importanţi datorită scaunului pe care stau. Isus ne transmite că adevărata valoare a unui om porneşte din interior.

Aş vrea să vă împărtăşesc cinci criterii false folosite de oameni pentru a-şi măsura valoarea, stima de sine.

Primul: Importanţa în faţa altora. De multe ori ne interesează mai mult ceea ce alţii gândesc despre noi. Gândim despre noi cu mintea altora. Mă întreb, ce se întâmplă atunci când ceilalţi vor începe să gândească rău despre noi? Este înspăimântător să te laşi măsurat de alţii; vom lucra toată viaţa pentru a plăcea altora şi ne vom călca în picioare pentru a fi văzuţi bine de oameni. Or, cred, important este, în primul rând, ce gândeşte Dumnezeu despre noi. E mulţumit de noi?

Un alt criteriu după care în mod fals oamenii îşi măsoară valoarea este competenţa, priceperea. Oare suntem importanţi doar pentru ceea ce facem? Ce se va întâmpla atunci când munca şi abilităţile de a munci scad? - mai devreme sau mai târziu aşa va fi. Vedem aceasta cu cei bătrâni, care, deoarece nu mai produc nimic, nu mai sunt respectaţi. Preoţi, manageri, sunt adesea lăudaţi pentru competenţa lor, dar nu pentru ceea ce sunt ei. Dar vine un timp când a fi apreciat doar pentru ceea ce faci nu mai este suficient. Când, din cauza unei boli, ai pierdut competenţa pierzi şi respectul, şi valoarea. Un bătrân pensionar, spiritul fondator al unei companii, s-a întors după câţiva ani să viziteze uzina pe care o fondase. Tânărul recepţioner i-a spus că nu ştia cine este. Când a spus că a muncit mulţi ani acolo, recepţionerul l-a întrebat: "Da? Şi la ce vă foloseşte?" Or, noi suntem importanţi pentru ceea ce suntem: opera iubirii lui Dumnezeu. Valoarea noastră nu e dată de statutul social, de locul ocupat la ospeţe şi mari întâlniri, de numele celor care ne calcă pragul şi cu care ne-am împrietenit, ci de faptul că suntem "copiii lui Dumnezeu".

Un alt fals criteriu după care oamenii îşi măsoară valoarea este puterea asupra altora, autoritatea, influenţa. Oare părinţii îşi pierd demnitatea, valoarea atunci când nu mai au nici o influenţă asupra copiilor? Or, Cristos are o învăţătură limpede: valoarea ta nu depinde de numărul supuşilor tăi, ci valoarea ta depinde de numărul celor pe care i-ai slujit aşa cum a făcut Isus.

Un alt fals criteriu este frumuseţea. Cum arăt? Cum îmi stă? Există o întreagă industrie de răsucit minţile oamenilor. Abundă produsele despre care se spune că vindecă ceea ce este aparent greşit la noi. Dumnezeu însă interzice să ai o imagine greşită şi falsă. Ar însemna că tu, care eşti creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, eşti nemulţumit de ceea ce Dumnezeu a făcut. Una este îngrijirea sănătăţii şi a trupului tău, care de altfel este o datorie morală, şi alta este a face din trupul tău un idol care să aibă aşa-zisele dimensiuni şi forme ale perfecţiunii. Aşadar, valoarea ta, invitaţia la ospăţ, ocuparea unui anumit loc, nu e determinată de modul în care arăţi.

Al cincilea fals criteriu folosit pentru a măsura valoarea unei persoane este ceea ce are, proprietăţile. Sunt şi dintre aceia care cred că cu cât au mai mult sunt mai mari, mai de valoare. Da, pentru o cantitate mare de bunuri poţi primi aplauze, dar, de cele mai multe ori, şi o mare invidie din partea altora. Proprietăţile trebuie să-i slujească omului, nu omul să devină sclavul lor şi toată viaţa să alerge pentru a aduna. Omul nu e decât un administrator, pentru că toate îi aparţin lui Dumnezeu.

Criteriile enumerate sunt atât de fragile, de false, de goale! Ele creează doar o iluzie că suntem cineva. Şi proprietăţile, şi influenţa, şi frumuseţea trupului, şi părerea oamenilor, şi priceperile noastre toate sunt trecătoare. În final, ele ne vor trăda. Acesta este punctul sensibil din spatele evangheliei de astăzi. Gazda invită doar oameni apropiaţi, bogaţi, crezând că ei vor veni la ospăţ, dar tocmai ei, cei mai apropiaţi te părăsesc când ai nevoie de ei, iar dacă vin la ospăţ trişează şi vor primele locuri. Or, pe Dumnezeu nu îl duci de nas atârnându-ţi o cruce de gât. El priveşte în inima ta, ştie care îţi este valoarea, el ştie ce trăieşti acolo, în interiorul tău.

Şi astfel evanghelia ne învaţă că valoarea persoanei umane vine din altă parte. Tu ai valoare pentru că eşti un copil al lui Dumnezeu, iubit de Dumnezeu; ai valoare pentru că eşti aşa cum îi place lui Dumnezeu: inviţi la ospăţ în mod gratuit, fără să aştepţi ceva în schimb, fără a dori ca alţii să observe binele pe care tu l-ai făcut. Cât de frumos se exprima slujitorul lui Dumnezeu Vladimir Ghika, ridicat recent la cinstea altarelor: "Nu uita binele pe care alţii ţi l-au făcut, dar uită binele pe care tu l-ai făcut altora". El care, deşi provenea dintr-o familie de prinţi, a ales să devină un slujitor al celor mici, săraci, bolnavi. A renunţat la locul dintâi, pentru a sta la ospăţ lângă cei din urmă, pe care lumea îi respinge; el l-a întâlnit în ei pe Cristos. Cu siguranţă, a primit din partea stăpânului invitaţia: "Prietenul meu, vino mai sus!"

Evanghelia de astăzi ar putea intra cu siguranţă în topul discursurilor despre umilinţă, în timp ce prima lectură vrea să întărească această invitaţie la umilinţă: "Fiul meu, săvârşeşte faptele tale cu multă modestie; cu cât eşti mai mare cu atât să te umileşti mai mult şi vei afla har înaintea Domnului".

A fi umil înseamnă a recunoaşte adevărul. Nu este o invitaţie la degradare sau retrogradare în ochii celorlalţi. Umilinţa înseamnă adevăr. Înseamnă a vedea şi a recunoaşte valoarea celuilalt, a-l aprecia. Este un act de umilinţă a recunoaşte că într-adevăr există cineva care se pricepe mai bine ca noi, care merită un loc mai sus.

A fi umil înseamnă a recunoaşte că suntem simpli administratori, nu proprietari. Înseamnă a folosi cele primite pentru a face bine altora. Suntem mândri atunci când folosim ceea ce am primit de la Domnul doar pentru noi, întrebând mereu: mie ce îmi iese? Suntem mândri atunci când arătăm altora ce bogaţi suntem noi, suntem mândri atunci când ne asumăm merite pentru talanţii primiţi de la Domnul.

A fi umil înseamnă a fi dependent de Dumnezeu, ceea ce omul mândru nu acceptă niciodată. Cel umil se întreabă încontinuu cum ar putea el să-l slujească mai bine pe Dumnezeu, uitând de sine, fiind atent la nevoile celorlalţi şi împărţind totul cu ceilalţi.

Povestesc acum o întâmplare despre un tânăr lipsit de umilinţă şi plin succes, care mergea la lucru în fiecare zi cu un splendid autoturism. A văzut copii pe marginea străzii sărind. Deodată, de nicăieri, a venit o cărămidă în partea laterală a maşinii. Furios, a călcat repede frâna şi a dat maşina înapoi spre locul de unde fusese aruncată cărămida. A sărit şi a înhăţat un copil; a strigat: "Ce a fost aceasta? Şi cine eşti?" Copilul a lăsat capul în jos. "Aceasta este o maşină de firmă, copile, iar cărămida pe care ai aruncat-o te va costa multe cărămizi. De ce ai făcut asta?" "Te rog, domnule, îmi pare rău. Te rog! Nu ştiu ce să fac", l-a rugat copilul. Am aruncat cărămida pentru că nimeni altcineva nu vă putea opri!" Lacrimi curgeau din ochii copilului. "Este fratele meu. S-a rostogolit în curbă, chiar pe şosea, din scaunul de rotile şi ... e în pericol". Suspinând, băiatul l-a întrebat pe domn: "M-ai putea ajuta să-l pun din nou în scaunul cu rotile? Este rănit şi este foarte greu pentru mine, nu pot singur".

A fost ca o nouă lovitură. Mişcat de cuvintele băiatului, l-a repus pe cel căzut în scaunul cu rotile, a scos batista, i-a şters rănile şi s-a uitat să vadă dacă toate sunt în regulă. "Mulţumesc, domnule", a spus copilul plin de recunoştinţă. Bărbatul s-a întors în maşina lui şi s-a uitat la micuţ, dus acum de fratele său în cărucior spre casă. Copilul nu-i va repara niciodată maşina. Lovitura pe care a primit-o în inima lui era însă mai puternică decât cea din portiera maşinii. El îşi va reaminti toată viaţa să nu treacă prin viaţă de unul singur, repede, căci cineva, poate chiar Dumnezeu, poate arunca cu o cărămidă în el pentru a-i atrage atenţia.

Această predică aş vrea să fie ca o cărămidă aruncată pentru a reaminti celor care au urcat în maşina vieţii dorind să fie primii, că adevărata valoare a unui om nu o dă locul ocupat în societate, proprietăţile, puterea, autoritatea, influenţa, frumuseţea, părerea celorlalţi, ci faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu. Această predică să fie ca o cărămidă aruncată spre cei care se încred mai mult în cei puternici, în prieteni şi vecini, o cărămidă îndreptată spre cei care i-au uitat pe "săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbii" de la răspântiile drumurilor, pe cei care au cu adevărat nevoie de un ospăţ, pentru a se opri. Cu aceste gânduri, urmând mărturia fericitului martir Vladimir Ghika să trăim pe pământ aşa cum au trăit sfinţii, iar într-o zi să ne întâlnim împreună în cer la ospăţ şi să ni se spună: "Prietene, poftim mai sus!". Amin.

1 septembrie 2013

Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
519 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 22-a de peste an:

Anul C
2 septembrie 2007 - Pr. Anton Farcaş
29 august 2010 - Pr. Petru Sescu
28 august 2016 - Pr. Pius-Petru Iancu

[ Index predici şi predicatori ]