Anul C
Duminica a 14-a de peste an

Is 66,10-14c; Ps 65; Gal 6,14-18; Lc 10,1-12.17-20

Evangheliile din ultimele trei duminici constituie o triadă prin faptul că sunt legate între ele şi dezvoltă un singur gând: în prima dintre ele este prezentă persoana lui Isus, cel care adresează chemarea; în a doua găsim însăşi chemarea lui Isus: "Urmează-mă!"; în duminica de azi ni se dezvăluie scopul şi încoronarea chemării care este trimiterea în misiune.

Evanghelistul Luca, în capitolul precedent, în capitolul al nouălea, mai descrie o trimitere în misiune: erau trimişi cei doisprezece apostoli. În evanghelia de azi ne este descrisă o a doua trimitere în misiune. Numai că de data aceasta Isus îi trimite pe toţi ucenicii săi în misiune. Erau în număr de 70 (72 după traducerea numită Septuaginta). Numărul acesta ne trimite la lista celor şaptezeci de popoare din care era format întreg neamul omenesc (listă pe care o găsim în Gen 10), ceea ce înseamnă că evanghelia pe care ucenicii lui Isus trebuie să o vestească se adresează întregului neam omenesc. Şaptezeci de ucenici: acesta era numărul total al celor care au crezut în Isus, am zice, aceştia erau toţi membrii Bisericii, ai noului popor al lui Dumnezeu în momentul în care Mântuitorul îşi încheia activitatea sa pe pământ. Isus pe toţi îi trimite în misiune, îi trimite să vestească evanghelia: "Mergeţi, iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor".

Iată prima învăţătură care se desprinde din evanghelia de azi. Întreaga comunitate creştină, toţi cei botezaţi, inclusiv noi cei care participăm la această Liturghie sau o ascultăm la radio, întregul popor al lui Dumnezeu, toţi formăm un popor de misionari, de apostoli, de profeţi. În virtutea botezului primit, cu toţii suntem responsabili de răspândirea credinţei în lume. Suntem trimişi de Cristos în misiune: "Mergi şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu" (Lc 9,62).

Acest lucru l-au înţeles bine primele generaţii de creştini. Apostolul Petru le amintea tuturor creştinilor că ei au fost chemaţi din întuneric la lumină, pentru a proclama lucrările minunate pe care Domnul le-a înfăptuit în viaţa lor (cf. 1Pt 2,9). Apostolul Paul, de asemenea, îi laudă pe creştinii din Tesalonic deoarece prin ei cuvântul lui Dumnezeu se răspândea în toată Macedonia şi Ahaia (cf. 1Tes 1,8). Ei nu s-au mulţumit să fie ascultători pasivi ai cuvântului evangheliei, ci au devenit ecoul viu al cuvântului ascultat. Nu poate fi creştin cine nu este misionar. Acest lucru îl subliniază cu forţă Biserica la Conciliul Vatican II. Ne spune într-unul dintre documentele sale: "Chemarea la creştinism este din natura sa şi chemare la apostolat" (AA 2).

Noi celebrăm în fiecare an, într-una dintre duminicile din octombrie, Ziua Misiunilor. Atunci liturgia ne propune evanghelia cu trimiterea celor doisprezece apostoli în misiune şi mintea ni se îndreaptă spre alte continente îndepărtate unde nu au auzit-o niciodată şi se străduiesc să implanteze acolo Biserica. În forma aceasta, misiunile s-au organizat în Evul Mediu, mai ales după ce s-au descoperit noi continente, necunoscute mai înainte. Misionarii plecau din Europa care era în întregime creştină spre restul lumii care era în întregime păgână sau musulmană.

Dar astăzi unde sunt păgânii? Unde sunt ţările de misiune? Asistăm în prezent că misionarii - de regulă preoţi, călugări, călugăriţe - predică evanghelia celor care nu au o răsturnare de situaţie: popoarele păgâne de pe alte continente s-au încreştinat, iar Europa de unde plecau odinioară misionarii a pierdut simţul religios. Recent un episcop francez a propus ca Franţa să fie declarată ţară de misiuni. Propunerea poate fi valabilă şi pentru Italia şi pentru Germania şi pentru România şi pentru orice ţară a Europei. Isus vorbeşte în evanghelie despre păstorul care are o sută de oi şi care lasă în staul 99 de oi, şi porneşte în căutarea oiţei pierdute: şi aici asistăm la o inversare de situaţie. Avem impresia că păstorul în ţările odinioară creştine a rămas cu o oiţă, iar în staul 99 sunt oiţe rătăcite.

Desigur, aceşti 99, nu sunt păgâni, sunt botezaţi. Dar e posibil să fii botezat şi să nu fii creştin, să trăieşti doar cu iluzia că eşti creştin. Ce folos au de botezul lor popoarele botezate, dacă viaţa lor e mai decăzută, mai imorală decât a popoarelor care nu au auzit niciodată de Cristos şi de evanghelia sa? E necesară, cum insista atât de mult regretatul papă Ioan Paul al II-lea, o nouă evanghelizare a Europei. Iată, aşadar, ţările de misiuni unde Cristos ne trimite pe toţi astăzi ca misionari. Ţară de misiuni e poporul în mijlocul căruia trăim: e familia noastră, anturajul nostru, vecinii, colectivul în care muncim, locul de destindere, de distracţie. Misiunea noastră este aceea de a reaprinde credinţa, de a face să reînvie Botezul, de a crea comunităţi creştine în mijlocul unui popor de botezaţi.

Evanghelia de astăzi cuprinde precizări importante cu privire la misiunea pe care ne-o încredinţează Cristos.

Mai întâi, ce să vestim lumii? În orice casă veţi intra spuneţi mai întâi: pace acestei case! Iată ce avem de vestit lumii: pacea interioară, pacea cu Dumnezeu, pacea cu oamenii şi cu întreaga creaţie: e acea pace, acea bucurie sufletească ce se naşte în inima omului care se lasă transformat de harul lui Cristos, e pacea care izvorăşte din prietenia şi intimitatea cu Domnul, din promisiunea unei fericiri veşnice, care se află dincolo de orizontul existenţei pământeşti. Aţi remarcat că toate textele biblice care s-au citit la Liturghia de azi sunt străbătute de un cuvânt care revine mereu: e cuvântul bucurie. Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul, tresăltaţi de bucurie. Ucenicii s-au întors seara plini de bucurie, într-o stare de euforie. Bucuraţi-vă, le spune Isus, căci numele voastre sunt scrise în ceruri. Avea dreptate romancierul G. Bernanos când scria: "Creştinul deţine monopolul bucuriei în lume, iar această bucurie nu poate să o ţină numai pentru el; simte nevoie să o comunice şi altora".

Cum predică misionarul creştin? El predică prin cuvântul său, dar predică mai ales prin mărturia vieţii sale, predică prin iubirea faţă de semenii săi. Exemplul bun e cea mai bună predică. Isus îi trimite pe ucenicii săi doi câte doi în misiune, tocmai pentru ca lumea să vadă în comportamentul lor iubirea, armonia, buna înţelegere. El avea să spună la Cina cea de Taină: "De pe aceasta vă cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii mei, dacă vă veţi iubi unii pe alţii". A predica şi a trăi o viaţă contrară evangheliei, e minciună, e ipocrizie; nu convinge pe nimeni.

Cum trebuie să fie misionarul creştin? Misionarul creştin mai întâi trebuie să fie umil, conştient de limitele şi slăbiciunile sale. Nu se încrede în capacităţile, în talentele, în forţele sale. El se încrede numai în puterea care vine de la Dumnezeu, putere pe care o imploră în rugăciune: "Rugaţi-l pe stăpânul secerişului, căci numai harul lui Dumnezeu poate să convertească minţile şi inimile oamenilor". Pe ucenicii reîntorşi seara, Isus îi îndeamnă să nu se mândrească şi să nu se laude prea mult cu succesele obţinute peste zi, căci nu sunt ale lor; sunt în primul rând lucrarea lui Dumnezeu.

Misionarul creştin apoi trebuie să fie sărac, modest, dezinteresat: să nu purtaţi nici pungă, nici desagă. El nu-i aduce pe oameni la credinţă, nu-i converteşte, nu-i face adepţii lui Cristos, cumpărând-i cu bani sau oferindu-le avantaje materiale. Afirmaţiile demagogilor plini de bani care pretind că readuc un popor la credinţă dacă vin la putere, împărţind pomeni, de fapt cu scopul de a dobândi capital politic, sună a blasfemie.

Mai departe, misionarul creştin e discret, nu-şi face imagine, nu-şi face publicitate: nu salutaţi pe nimeni pe drum; nu vă daţi în spectacol, nu confundaţi evanghelizarea cu propaganda. Împărăţia lui Dumnezeu nu se răspândeşte prin manifestaţii religioase spectaculoase, prin vreun festivism lipsit de conţinut; împărăţia lui Dumnezeu este ca o comoară ascunsă într-un ogor.

Misionarul creştin, în sfârşit, e blând, tolerant; tolerant nu cu eroarea, ci cu omul care refuză adevărul: "Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor". El are coloană vertebrală, nu cedează în faţa răului, nu ştie ce este compromisul, eroarea, dar evită orice formă de fanatism, de fundamentalism. Dacă într-o cetate nu e primit, dacă mesajul său este respins, îşi scutură praful de pe picioare şi pleacă mai departe. Nu se întoarce să bată cu picioarele în uşa apartamentului până i se deschide. Evită orice formă de agresivitate fizică sau psihică. Nu face prozelitism: adică predică evanghelia, dar respectă persoana umană şi libertatea de conştiinţă a fiecărui om; evită orice formă de presiune, de constrângere fizică sau psihică, morală; nu terorizează lumea ameninţând-o cu sfârşitul lumii care se va întâmpla curând, la o dată precisă. Mesajul său e un mesaj de iubire şi de pace.

Într-una dintre zile, profetul Isaia a auzit glasul Domnului care îi spunea: "Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?"

Aceeaşi întrebare ne-o pune astăzi Domnul fiecăruia dintre noi. Să răspundem cu aceeaşi generozitate şi cu aceeaşi disponibilitate cu care a răspuns profetul: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!"

8 iulie 2007

Pr. Claudiu Dumea

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
431 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 14-a de peste an:

Anul C
4 iulie 2010 - Ep. Petru Gherghel
7 iulie 2013 - Ep. Aurel Percă
3 iulie 2016 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]