Anul A
Duminica a 2-a din Advent

Is 11,1-10; Ps 71; Rom 15,4-9; Mt 3,1-12

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem în cea de-a doua duminică a Adventului, acest timp minunat în care, pe de-o parte suntem invitaţi să ne pregătim pentru sărbătoarea naşterii Mântuitorului, iar pe de alta suntem invitaţi să continuăm să veghem în vederea celei de-a doua veniri a lui Isus, ceea ce numim în termeni simpli sfârşitul lumii, dar nu un sfârşit plin de groază şi teamă, ci o revenire triumfătoare a lui Isus în slavă, pentru a purta Tatălui fructul copt, fructul matur al creaţiei, inclusiv pe noi.

Aşadar, încă o duminică în care Biserica ne invită să participăm la banchetul euharistic şi la masa cuvântului.

Duminica trecută, evanghelia se termina cu aceste cuvinte: "De aceea, fiţi şi voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi" (Mt 24,44). Iar astăzi, parcă asemenea unei consecinţe fireşti, prima lectură începe astfel: "În ziua aceea, va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui" (Is 11,1), continuând cu imaginile extraordinar de frumoase pe care le-am auzit deja în prima lectură: Se va odihni peste el Duhul Domnului, îi va judeca pe cei săraci cu dreptate, lupul va sta cu mielul, leopardul se va culca împreună cu iedul, vaca şi ursoaica vor paşte împreună, copilul alăptat se va juca la gaura viperei.

Este vorba despre o lectură care abundă în imagini, în acelaşi timp profetice, dar şi curioase. Lumea pe care ne-o descrie această lectură e una pe care ne-am dori-o la orice oră, mai ales în contextul în care trăim astăzi. Cine nu ar vrea armonie în jurul său? Cine nu ar vrea dreptate? Dar care mamă şi-ar lăsa copilul abia înţărcat să bage mâna în gaura şarpelui? Sau care păstor ar avea curajul să bage în turma sa de miei un lup, ori în turma de iezi un leopard? Sau, întrebaţi vă rog la o grădină zoologică, să vedeţi dacă leul mănâncă paie ca boul, sigur, nu în sens figurat boul, ci în sens real. Sunt imagini, dragi credincioşi care nu înseamnă că schimbă realitatea, ceva de genul, Dumnezeu este atotputernic, deci poate să facă şi un cerc pătrat. Cerc pătrat nu există, ci este o aberaţie! Ca atare, Dumnezeu nu face aberaţii!

Avem de-a face cu imagini profetice, cu o atmosferă în care predomină mlădiţa din trunchiul lui Iese, care în mod evident este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, născut în mod real ca om în ieslea de la Betleem şi care a venit pentru a-i mântui pe toţi oamenii, insist, pe toţi oamenii, indiferent dacă în ochii mei de om aceştia par a fi şerpi, lupi, leoparzi, urşi, lei, vipere, năpârci sau alte epitete pe care le mai folosim noi atunci când şi cum ne vin la gură.

Faptul că toate aceste animale, aparent feroce, în viziunea lui Isaia, vor trăi într-o zi alături de animale din cele mai blânde sau faptul că astfel de animale vor trăi alături de om, fără ca să-i facă vreun rău acestuia, arată că mântuirea pentru care s-a întrupat Isus Cristos, este pentru toţi. Toţi sunt chemaţi la mântuire, indiferent de ferocitatea sau blândeţea de care dau dovadă, indiferent de ce sau cum mănâncă şi aş mai adăuga, indiferent că sunt bărbaţi, că sunt femei, că sunt căsătoriţi sau necăsătoriţi, că sunt preoţi sau persoane consacrate, că sunt tineri sau bătrâni, că sunt păcătoşi sau pe calea virtuţii.

Exortaţia apostolică Amoris laetitia spune clar: "Nimeni nu poate să fie condamnat pentru totdeauna, pentru că nu aceasta este logica evangheliei!" (AL 297)

Isus s-a întrupat pentru toţi, a pătimit şi a murit pe cruce pentru toţi, a înviat şi şade de-a dreapta Tatălui, de unde are să vină să-i judece pe vii şi pe morţi, aşa cum recităm în Crez. Este exact motivul pentru care Biserica a fixat timpul sfânt al Adventului: să pregătim, pe lângă sărbătoarea Crăciunului şi cea de-a doua venire a lui Isus. Dar cum?

E simplu! Ne-o spune apostolul Paul în cea de-a doua lectură de astăzi, luată din Scrisoarea către Romani: "Dumnezeul statorniciei şi al mângâierii să vă dea aceleaşi sentimente unii faţă de alţii, ca ale lui Isus Cristos" (Rom 15,5). Înseamnă că în relaţia dintre noi, ca oameni sau şi mai mult, ca şi creştini, trebuie să avem aceleaşi sentimente pe care le-a avut Isus faţă de cei din timpul său, dar şi faţă de om în general. Şi care sunt aceste sentimente? Ne-o spune tot apostolul Paul: Primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi (Rom 15,7). Sau o altă expresie: "Cristos s-a făcut slujitor..." (Rom 15,8). Dar, oare nu cumva, trăind aceleaşi sentimente pe care le-a avut Isus, trăim deja în viaţa noastră acele imagini despre care ne vorbeşte prima lectură?

În fond, cine are curajul să afirme că nu s-a supărat niciodată? Cine poate spune că nu a experimentat în mod simbolic, într-o formă sau alta, forţa ursoaicei, a leopardului sau a leului? Cine nu a experimentat măcar odată răutatea viperei? Am fost totdeauna blânzi asemenea mielului, iedului sau asemenea unui copil?

În acest timp al Adventului suntem invitaţi să ne oprim asupra noastră, să intrăm în noi înşine şi să ne verificăm, să ne convertim. Până la urmă, cui foloseşte dacă suntem duri, dacă reuşim să-i înşelăm pe alţii, dacă ne comportăm inuman cu aproapele nostru, dacă folosim cuvinte injurioase, dacă jignim, dacă alergăm toată ziua în stânga şi în dreapta, de multe ori fără a rezolva nimic! Cui foloseşte să punem în povara vieţii noastre mai mult decât putem duce?

Ioan Botezătorul, "glasul celui care strigă în pustiu" (Mt 3,3), despre care am auzit în evanghelia de astăzi, ne este maestru în acest sens. Nu ne vom opri la lăcustele sau la mierea pe care o mânca în pustiu şi care astăzi pentru mulţi ar părea chiar o delicatesă, ci ne vom opri mai ales la mesajul său.

"Pregătiţi calea Domnului, spunea el, faceţi drepte cărările lui". El era glasul celui care strigă în pustiu, nu era el cel uns, Cristos, aşa cum avea să răspundă iudeilor din Ierusalim (cf. In 1,20-23), trimişi să-l întrebe cu privire la identitatea sa.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Orice proiect grandios, orice casă, înainte să fie construită în concret, se naşte în mintea celui care o doreşte. Mai întâi gândim lucrurile, apoi le exprimăm cu voce tare unui proiectant, iar acesta, cu ajutorul unei echipe le transformă în realitate. Însă, pentru a exprima ceea ce gândim avem nevoie de cuvinte, dar pentru a pronunţa cuvintele, avem nevoie de o forţă, avem nevoie de voce, altfel ar trebui să ne folosim de o hârtie pentru a scrie ceea ce gândim. (Fac o paranteză, cât ar trebui să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vorbirii şi mai ales, să o folosim cum se cuvine...).

Ioan Botezătorul nu era Cuvântul, nu era Isus Cristos, Cuvântul Tatălui, nu era nici măcar mintea care gândea Cuvântul, şi în care îl putem întrevedea pe Tatăl, pe Creatorul a tot ceea ce există, şi nu era nici măcar forţa care scotea Cuvântul afară pentru a fi auzit, în acest caz l-am putea întrevedea pe Duhul Sfânt, ci el era vocea, simplu de tot, vocea. Asta înseamnă că Dumnezeu, pentru a pronunţa Cuvântul, pe lângă forţa Duhului Sfânt, s-a folosit şi de o voce, iar această voce i-a revenit lui Ioan Botezătorul, înainte mergătorul lui Isus.

Mai târziu, Irod a tăiat capul vocii, i-a tăiat capul lui Ioan Botezătorul, dar a uitat că acest Cuvânt era deja pronunţat, era deja întrupat şi că vocea îşi împlinise deja misiunea pentru care fusese trimisă.

Astăzi, dragi credincioşi, vocea Cuvântului lui Dumnezeu este fiecare dintre noi. Dumnezeu se foloseşte de noi, de glasul nostru, de gesturile noastre, de faptele noastre, de noi în întregime, pentru a se manifesta lumii întregi. Suntem chemaţi să fim Ioan Botezătorul al timpurilor post moderne în care trăim. E adevărat că nu trebuie să strigăm în pustiu aşa cum a făcut Ioan Botezătorul, deşi mai ţipăm din când în când unii la alţii. Nu trebuie ca, în sărăcia noastră, să mergem îmbrăcaţi în haine din păr de cămilă, deşi mai sunt şi astăzi oameni care îngheaţă de frig din cauza lipsei hainelor, ci trebuie doar să înţelegem că Dumnezeu ne vrea pe fiecare simplu de tot, un Ioan Botezătorul.

Dumnezeu ne-a creat după "chipul şi asemănarea sa" (cf. Gen 1,26), ne-a preferat pe noi, ne-a preferat oameni, ne-a creat din iubirea sa nemărginită şi milostivă şi ne-a trimis în lume pentru a-l reprezenta, pentru a fi un reflex al prezenţei sale. E adevărat că, prin Adam şi Eva, am urâţit acest chip, dar prin Cristos, el şi-a redobândit strălucirea. Acum e rândul nostru! Nouă ne revine misiunea de a conştientiza de unde venim şi încotro ne îndreptăm, de noi depinde să vorbim prin viaţa noastră de Cel care ne-a creat, de Cel care ne-a mântuit şi de Cel care ne sfinţeşte în fiecare moment. De noi depinde să-l iubim pe aproapele, după exemplul lui Cristos, aşa cum tot de noi depinde să-l slujim pe aproapele, tot după exemplul lui Cristos.

În acest timp sfânt al Adventului, având în faţa ochilor atâtea exemple de oameni cărora le-a reuşit şi nu pot să nu amintesc aici pe fericitul nostru episcop Anton Durcovici, dar şi marea mulţime de sfinţi şi fericiţi ai Bisericii, precum şi marea mulţime de sfinţi încă neştiuţi, dar care şi-au trăit viaţa în mod eroic, înseamnă că a fi un reflex al prezenţei lui Dumnezeu în această lume, este posibil.

Vă invit să aveţi curajul, dragi soţi, să vă aşezaţi astăzi unul în faţa celuilalt, să vă priviţi în ochi şi să vă întrebaţi al cui glas sunteţi, ce cuvinte vă ies din gură, ce sentimente vă încearcă unul faţă de celălalt, ce intenţii aveţi unul faţă de celălalt. Poate că între dumneavoastră folosiţi forţa leului, a ursului sau a leopardului. Poate că nu odată v-aţi făcut unul pe celălalt viperă sau năpârcă. Este momentul să intrăm în logica milostivirii lui Dumnezeu şi să acceptăm că iubirea este singura motivaţie pentru care am fost creaţi şi la care suntem chemaţi.

Vă invit, dragi preoţi, persoane consacrate, copii şi tineri ai parohiei şi ai diecezei, să permiteţi lui Cristos să vorbească prin vocea voastră, să aveţi în voi aceleaşi sentimente pe care le-a avut Cristos, pentru ca, într-un cuget şi într-un glas, aşa cum ne-a învăţat apostolul neamurilor în cea de-a doua lectură de astăzi, să-l glorificaţi pe Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Aceasta mi-o doresc şi mie şi tuturor ascultătorilor noştri. Amin.

4 decembrie 2016

Pr. Felician Tiba

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
486 accesari.

Alte predici pentru Duminica a 2-a din Advent:

Anul A
9 decembrie 2007 - Pr. Iosif Iacob
5 decembrie 2010 - Pr. Marius Adam
8 decembrie 2013 - Pr. Claudiu Dumea

[ Index predici şi predicatori ]