Anul A
Duminica a 6-a de peste an

Sir 15,15-20; Ps 118; 1Cor 2,6-10; Mt 5,17-3

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Textele biblice ale Liturghiei de astăzi ne propun spre reflecţie câteva probleme de mai mare importanţă pentru viaţa creştină.

Textul primei lecturi luat din Cartea lui Ben Sirah este foarte vechi, e scris în jurul anului 180 î.C., şi totuşi el este un text mereu modern şi actual. Cuvântul cheie al acestui text este cuvântul libertate. Un cuvânt care astăzi este pe buzele tuturor folosit de cele mai multe ori în mod greşit şi abuziv, libertatea fiind tot una cu libertinajul, cu dreptul de a face ce vrei, fără nicio îngrădire, ceea ce este contrariul libertăţii, căci duce la cele mai urâte forme de sclavie. Cuvântul libertate la singular spune mai mult decât la plural - libertăţi. Libertatea este posibilitatea omului de a alege între bine şi rău, căci Dumnezeu a creat oameni, fiinţe libere, nu roboţi: "Am pus înaintea ta focul şi apa, răul şi binele; întinde mâna şi alege ce vrei (...) înaintea oamenilor este viaţa şi moartea şi orice le va plăcea vor avea". În această libertate de voinţă stă toată măreţia şi toată tragedia omului. Căci din libertatea de voinţă se naşte responsabilitatea faptelor sale. De alegerile pe care le face depinde fericirea sau nefericirea sa, succesul sau falimentul în această viaţă şi în veşnicie. Toate alegerile rele au în ele germenul morţii, toate alegerile bune au în ele germenul vieţii. Pun înaintea ta focul şi apa, întinde mâna şi alege ce vrei. Poţi alege focul, dar te frigi. Focul înseamnă distrugere, moarte. Apa înseamnă viaţă, rodnicie. Spuneam că în libertatea omului de a alege între bine şi rău stă toată măreţia şi toată tragedia omului. Omul e singura fiinţă din univers chemată să-şi construiască împreună cu Dumnezeu propriul destin veşnic, fericit sau nefericit. Sfântul Augustin spunea: "Ille Deus qui creavit te sine te, non salvabit te sine te" ("Dumnezeu care te-a creat pe tine fără de tine, nu te va mântui pe tine fără de tine"). Omul se află în întregime în mâinile lui Dumnezeu, şi în întregime în propriile sale mâini.

Dacă în prima lectură a Liturghiei accentul cade pe contribuţia, pe responsabilitatea omului la propria lucrare de mântuire, în a doua lectură luată din Prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Corinteni accentul cade pe rolul pe care îl are Dumnezeu. Corintenii erau foarte influenţaţi de cultura, de filozofia greacă. Grecii se făleau, şi pe bună dreptate, cu tradiţia lor filozofică multiseculară şi cu gânditorii lor celebri. Apostolul nu dispreţuieşte cultura, filozofia greacă. El însuşi poseda toată filozofia şi toată cultura, căci a crescut şi a fost educat în mediu elenist, şi a urmat cele mai înalte şcoli ale timpului. Apostolul neamurilor încearcă să demonteze mitul omului care crede că se poate realiza, se poate mântui cu propriile sale capacităţi intelectuale.

Mântuirea nu vine de la geniul speculativ, de la filozofia greacă, ci de la Isus Cristos care ne dezvăluie o înţelepciune divină în faţa căreia înţelepciunea greacă şi orice înţelepciune păleşte, devine "sărmana înţelepciune omenească". Acest mit a pătruns în timpurile moderne în Europa odată cu anumite curente filozofice, cu raţionalismul, cu pozitivismul ştiinţific care pretind că omul se poate realiza, poate deveni bun prin ştiinţă, prin şcoală, prin educaţie, făcând abstracţie de Dumnezeu, de religie. În secolul al XIX-lea marele scriitor francez Victor Hugo spunea: "Unde nu intră preotul intră ştiinţa, unde intră ştiinţa dispare delincvenţa; şi unde dispare delincvenţa dispar închisorile. Aşadar, să deschidem peste tot şcoli laice". Căci când se deschide o şcoală, se închide o puşcărie. Şi ce constatăm după o sută de ani de când Hugo a făcut această profeţie? Vechile puşcării au devenit neîncăpătoare, s-au construit altele noi. Este o deosebire totuşi între puşcăriile de pe vremea lui Hugo şi cele de azi; pe vremea lui, puşcăriile erau pline cu delincvenţi analfabeţi, puşcăriile de azi sunt pline cu delincvenţi care ştiu carte (Oare marii corupţi de care e plină societatea nu au făcut şcoală? Nu ştiu carte? Şi totuşi sunt corupţi). Acest mit e prezent şi în societatea noastră. Sunt glasuri care protestează: de ce se construiesc atâtea biserici şi nu se construiesc şcoli? Şcoli nu se construiesc sau se închid pentru că se construiesc biserici? Nu, ci fiindcă nu mai sunt copii; tineretul a plecat în străinătate la muncă; şi pentru că nu se mai ţine cont de ce se spune în biserici cu privire la viaţa copiilor care trebuie să se nască.

Înţelepciunea divină despre care le vorbeşte apostolul corintenilor se reflectă foarte bine în textul evangheliei de azi. Este vorba de radicalismul moralei creştine. Cuvântul radicalism, radical, vine de la latinescul "radix" care înseamnă "rădăcină": "Dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor". Cărturarii şi fariseii fac faptele lor în exterior, de ochii oamenilor, dar în interior, inima lor e plină de răutate şi putreziciune; morminte spoite; ei care spală paharul numai pe dinafară. Isus coboară la rădăcinile păcatelor care se află în inima omului: odată extirpate rădăcinile, nu au cum să mai iasă păcatele în afară. Isus nu a venit ca să desfiinţeze Legea lui Moise, ci a venit ca să o radicalizeze, să smulgă rădăcinile păcatului. S-a spus în Legea lui Moise: să nu ucizi. Eu însă vă spun: cine ţine ură, mânie în inima lui e vinovat. Legea lui Moise spune: să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie, dorind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Smulgeţi ura, mânia din inimă şi nu vor mai fi crime în lume. Smulgeţi gândurile, dorinţele ruşinoase din inimă şi nu vor mai fi în lume adultere. În al doilea rând, învăţătura morală a lui Isus este radicală, în sensul că este extrem de exigentă; nu admite compromisuri, jumătăţi de măsură; cere eroism. Despre divorţ nu mai poate fi vorba. "Dacă ochiul te duce la păcat, scoate-l şi aruncă-l. Dacă piciorul te duce la păcat, taie-l şi aruncă-l. Dacă mâna te duce la păcat, tai-o şi arunc-o. Expresii şocante. Într-un limbaj metaforic, Isus vrea să ne spună că în lupta cu păcatul trebuie să fim dispuşi la orice sacrificiu, când e cazul, chiar la sacrificiul suprem, la vărsarea sângelui.

Era în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Polonia era ocupată de nazişti. Într-o noapte, în subsolul unei case conspirative din Cracovia, se ţinea o adunare a unui grup de tineri din rezistenţă. Grupul era condus de studentul Karol Wojtyla, viitorul papă Ioan Paul al II-lea. La un moment dat uşa se deschide şi intră un soldat german care supraveghea zona. Tânărul Karol îi iese în întâmpinare, îşi întinde mâinile spre el, îl îmbrăţişează şi îi vorbeşte cu atâta însufleţire despre iubirea lui Dumnezeu, încât soldatul german nu numai că nu arestează grupul, ci promite cu jurământ că, dacă i se va ordona să omoare oameni nevinovaţi, nu va executa ordinul. Şi aşa s-a întâmplat. Peste puţină vreme i s-a dat ordin să împuşte în piaţa publică două femei: mama şi fiica. A refuzat. A fost împuşcat el pe loc. Mai târziu, ajungând arhiepiscop de Cracovia, Karol Wojtyla a ridicat un monument în memoria soldatului german pe locul unde a fost împuşcat punând să se scrie aceste cuvinte: "Nu toţi vom fi eroi, dar toţi suntem chemaţi la eroism". Nu toţi creştinii vor fi eroi, martiri, dar toţi sunt chemaţi la eroism. Ca într-un război: nu toţi soldaţii mor eroi pe câmpul de luptă, dar toţi sunt chemaţi să-şi dea viaţa pentru patrie.

Iată eu pun astăzi înaintea ta apa şi focul, viaţa şi moartea, binele şi răul. Întinde mâna şi alege. Noi ce alegem? În acest moment Mântuitorul aşteaptă de la noi un răspuns personal, sincer şi direct la această întrebare.

16 februarie 2014

Pr. Claudiu Dumea

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
553 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 6-a de peste an:

Anul A
13 februarie 2011 - Pr. Cristinel Fodor
12 februarie 2017 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]