Anul A
Duminica a 6-a de peste an

Sir 15,15-20; Ps 118; 1Cor 2,6-10; Mt 5,17-3

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

De ce simt atât de dureros instinctele acestea, agresivitatea, sexualitatea? De ce vreau să fac răul? Întrebarea aceasta a fost pusă de mulţi căutători ai adevărului. De ce fac lucrul pe care îl urăsc? Sau poate că întrebarea este mult mai elementară. Dacă păcatul mă desparte de Dumnezeu, de ce Dumnezeu nu mă desparte de păcat? De ce nu înlătură din mine opţiunea de a păcătui, ca să nu-mi mai spună: "Aţi auzit că s-a spus... eu însă vă spun...".

Ca să putem răspunde la această întrebare trebuie să ne întoarcem în timp, până la începuturi, şi să vă invit să intrăm în grădina Edenului şi să vedem cum Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a alege. Nimic nu l-a obligat să o facă, dar aşa a ales. El cunoştea preţul; a văzut implicaţiile; era conştient de consecinţe; ştia că ne puteam îndepărta de planul original al Creatorului. Nu ştim când a luat această decizie, nu numai pentru că noi nu am fost de faţă, ci pentru că nici timpul nu a fost de faţă. A ales să creeze. "La început Dumnezeu a creat". Din nimic a răsărit lumina; din lumină s-a înfiripat ziua. Apoi a apărut cerul şi pământul şi pe pământ o mână puternică a început să lucreze. A dăltuit Cheile Bicazului, a săpat oceane, a format munţii, a zvârlit pe cer stele şi cerul a început să scânteieze. Soarele nostru era unul dintre milioanele de alţi sori. Galaxia noastră era doar una dintre miile de alte galaxii existente. Planetele legate cu fire invizibile de propriul soare, se rostogoleau în spaţiu cu viteze ameţitoare. Stelele ardeau cu o temperatură care puteau topi planeta noastră. Mâna din spatele tuturor acestora era puternică. Dumnezeu este puternic şi folosindu-şi puterea de a crea, a creat cu acelaşi firesc cu care pasărea cântă şi peştele înoată. El este Creatorul prin excelenţă. Din paleta artistului veşnic au ieşit splendori fără egal. Încă înainte de a exista un om care să vadă, creaţia era deja plină de minuni. Florile nu numai creşteau, ci şi înfloreau; puii nu doar ieşeau din găoace, ci şi cloceau; somnii nu doar înotau, ci şi săltau. În universul creat nu exista loc pentru obişnuit, pentru banal. Lui Dumnezeu trebuie să-i fi plăcut enorm noua lui activitate, cei ce creează se desfată în ceea ce creează. Sunt sigur că poruncile lui au fost plăcute. Hipopotamule, tu nu o să mergi normal, tu o să mergi clătinându-te! Vino aici girafo, să-ţi întindem puţin gâtul! Şi a ţinut-o tot aşa. Norilor le-a dat puful, oceanelor le-a dat albastrul, copacilor le-a dat balansul, broaştelor le-a dat saltul şi orăcăitul. Măreţia s-a ivit cu creativitatea împreună şi s-a născut universul. Dumnezeu era puternic şi creativ. Dar mai era în plus şi iubire. Mai mare decât puterea şi mai profundă decât creativitatea era o altă caracteristică a lui atotmistuitoare: iubirea. Explorează-i fiecare colţişor, cercetează-i fiecare ungher şi tot ce vei găsi în el este numai iubire. Mergi la începutul tuturor deciziilor pe care le-a luat vreodată şi-o vei găsi. Mergi la sfârşitul fiecărei istorii pe care a spus-o şi o vei vedea acolo. Iubirea, fără amărăciune, fără umbră de rău, fără cruzime, numai iubire, iubire fără cusur, plină de pasiune, pură şi imensă. El este iubire. Şi pentru că Dumnezeu este cine este, el a făcut ceea ce a făcut. A creat un paradis, un sanctuar fără păcat, un refugiu în faţa fricii, un cămin mai înainte să fi existat un om pe care să-l locuiască. Pe când nu exista încă timp, nici moarte, nici suferinţă, un dar special din partea lui Dumnezeu pentru cununa creaţiei sale şi când şi-a încheiat lucrarea de zidire a ştiut că toate erau bune. Dar nu era de ajuns. Lucrarea lui cea mai măreaţă nu era creată. Mai era necesară o ultimă capodoperă înainte de a se opri.

Dacă te uiţi la Cheile Bicazului vezi splendoarea lui Dumnezeu, dacă atingi florile descoperi delicateţea lui, dacă asculţi tunetul înţelegi puterea lui. Dar priveşte cu atenţie apogeul creaţiei sale şi le vei vedea pe toate trei şi multe altele. Imaginează-ţi împreună cu mine ce s-a întâmplat în ziua aceea. A pus un căuş de lut peste altul până a avut în faţa sa pe pământ o formă fără viaţă. Toţi locuitorii grădinii s-au oprit pentru a fi martorii evenimentului. Natură, mă vei iubi, spune Dumnezeu, căci aşa te-am făcut! Universule, mi te vei supune pentru că aşa ai fost făcut pentru a mi te supune! Cerurilor, veţi reflecta gloria mea pentru că la aceasta aţi fost chemate! Dar creatura aceasta, omul, va fi ca mine, căci va putea să aleagă. Iar astăzi vedem că omul alege; omul face jurăminte; omul alege să ucidă, să se mânie; spune: prostule, nebunule; comite adulter, alege divorţul distrugând familii, transformă femeia într-o marfă.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Isus vrea să ne arate cum ar trebui să trăiască această creatură, numită om, dacă ar urma planul pe care Dumnezeu creatorul şi începe cu o declaraţie foarte importantă: "Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau profeţii, nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc". Cum să înţelegem această împlinire? Ea va consta în a-i ajuta pe ucenici să descopere sufletul întregii legi, în orice poruncă a sa, care este sufletul lui Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. El a venit să aducă la perfecţiunea ei această iubire, la culmea sa, făcându-ne să descoperim şi ajutându-ne să realizăm toate potenţialităţile pe care le cuprind fiecare poruncă în vederea atingerii acestei perfecţiuni în iubire. Isus îl cheamă pe ucenicul său să tindă la sfinţenie. Îi cere o mentalitate nouă, o mentalitate deschisă, deci capabilă să răspundă la această chemare la desăvârşire în iubire. Isus cere deci o depăşire radicală a acelei mentalităţi formaliste, cazuistice care era foarte răspândită în societatea timpului său.

Urmează apoi un prim grup de cuvinte ale lui Isus, trei contrapoziţii având scopul de a ne ilustra depăşirea legii iudaice după spiritul ei.

Prima contrapoziţie depăşeşte instinctul agresivităţii. "Aţi auzit că s-a spus celor din vechime să nu ucizi. Dacă cineva comite o crimă va fi condamnat la judecată, dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată". Pentru Isus nu este suficient să evităm expresiile cele mai grave ale agresivităţii şi ale mâniei, adică crima, ci şi pe acelea mai uşoare, cea mai mică izbucnire de mânie, cuvinte ofensatoare sau nepoliticoase. Nu este de ajuns apoi să nu avem sentimente de ranchiună faţă de aproapele, ci trebuie să restabilim armonia cu el chiar şi-n caz că lipsa acestei armonii ar depinde de celălalt. Şi tot la fel trebuie să spunem despre controversa juridică ce ar putea să apară cu un semen; şi aici Isus cere să ne punem de acord cu el clarificând lucrurile în duh de pace înainte de a aduce controversa aceasta în faţa judecătorului. Este clar că deja aici Isus cere o schimbare radicală în ucenicul său.

A doua contrapoziţie priveşte controlul instinctului sexual. "Aţi auzit că s-a spus să nu comiţi adulter, eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui". Pentru Isus în această problemă nu este suficient să evităm actul păcătos exterior, ci trebuie să evităm şi actele interne ale gândului şi dorinţei. Dorinţa de a comite păcatul echivalează cu păcatul comis efectiv. Apoi nu este suficient să evităm păcatul, dar şi toate ocaziile de păcat: "Dacă ochiul tău drept te duce la păcat scoate-l şi aruncă-l de la tine, dacă mâna ta dreaptă te duce la păcat tai-o şi arunc-o de la tine". E ca şi cum am spune că dacă un lucru, o situaţie, o persoană dragă ţie ar deveni pentru tine ocazie de păcat ar trebui să te lipseşti de ele sau să le îndepărtezi cu curaj şi hotărâre. A nu o face înseamnă să nu fii sincer cu Dumnezeu. Referitor la adulter, Isus a spus: "Oricine îşi lasă femeia o face să comită adulter şi oricine se însoară cu una lăsată comite adulter". Isus anulează legea mozaică ce-i permitea bărbatului să-şi lase propria soţie şi proclamă indisolubilitatea Căsătoriei. Aceasta nu poate fi desfăcută decât de moarte. Pentru Isus divorţul este echivalent cu adulterul pentru că expune la adulter şi este cauză de adulter. Isus cere controlul instinctului acestuia din respect faţă de femeie şi faţă de planul divin cu privire la Căsătorie. Cere acest respect faţă de persoane atât în afara Căsătoriei, cât şi în interiorul ei. Atât dorinţa păcătoasă în afara Căsătoriei cât şi divorţul sunt incompatibile cu acea iubire şi cu acea curăţie a inimii pe care Isus o cere de la ucenicul său şi în câmpul acesta.

A treia contrapoziţie priveşte folosirea greşită a cuvântului. "Aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime să nu faci jurământ fals, eu însă vă spun să nu juri deloc. Cuvântul vostru să fie da da, nu nu". Isus aici nu se limitează să condamne minciuna şi sperjurul, ci condamnă şi jurământul când este folosit pentru a confirma adevărul, deoarece şi-n acest caz ar fi contrar acelei simplităţi şi acelei transparenţe de limbaj pe care Isus le cere de la ucenicul său. Pentru Isus folosirea cuvântului ar trebui să excludă orice duplicitate, complicaţie, ipocrizie, ar trebui să fie atât de transparent încât să nu mai fie nevoie de recurgerea la confirmări din partea lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În aceste cuvinte ale predicii de pe munte, aşadar, prin exemple foarte concrete, Isus ne explică foarte clar cum înţelege împlinirea legii şi prima condiţie pentru a o realiza. El cere de la ucenicul său o inimă nouă, o inimă curată în sensul cel mai amplu şi profund al termenului, o inimă iubitoare de pace, blândă, simplă, transparentă şi liberă de orice concupiscenţă şi tendinţă egoistă. Aici Isus nu ne pune în faţa unor norme, legi, porunci taxative, ci ne prezintă un ideal, o ţintă de atins în timp cu iubire, efort personal şi ajutorul harului său pe care ni-l asigură. Isus ne invită în interiorul nostru, să coborâm în intimitatea inimii noastre pentru a vedea dacă în ea este acea dorinţă de bine, acea tensiune spre iubirea adevărată care este condiţia de bază şi punctul de plecare pentru atingerea acelei desăvârşiri, a acelui "mai mult" pe care el îl cere de la ucenicul său.

Dar oare nu cere prea mult de la noi?

Un băieţel a intrat într-un magazin de animale de companie în căutarea unui căţeluş. Proprietarul magazinului i-a arătat într-o cutie nişte pui abia născuţi. Băiatul s-a uitat la căţeluşi, i-a luat pe rând în braţe, i-a cercetat şi i-a aşezat apoi în cutie. După câteva minute s-a întors spre proprietar şi i-a spus: "Am ales unul, cât costă?" Proprietarul i-a comunicat preţul şi băiatul a promis că va reveni peste câteva zile cu banii. "Să nu întârzii prea mult", l-a avertizat proprietarul. "Căţeluşii de soiul acesta se vând repede". Băiatul s-a întors şi a zâmbit cu subînţeles. "Nu-mi fac griji - a spus el - al meu o să fie tot aici". Şi băiatul s-a pus pe muncă: a smuls buruieni, a şters ferestre, a făcut curăţenie prin curţile oamenilor, a muncit din greu şi a economisit banii necesari. Când a strâns suficienţi bani pentru căţeluş s-a întors la magazin, s-a apropiat de tejghea şi a întins proprietarului un pumn de monede şi bancnote mototolite. Acesta a sortat banii şi apoi i-a numărat. După ce a verificat suma, a zâmbit către băiat şi i-a spus: "E în ordine băiete, poţi să te duci să-ţi iei căţelul". Băiatul a introdus mâna în cutie, a scos de acolo un căţel slăbănog, cu un picior paralizat şi a pornit către ieşire. Proprietarul l-a oprit: "Nu lua căţelul acela, e olog, nu poate să se joace, nu o să alerge niciodată cu tine, nu poate să prindă şi să aducă obiecte. I-a unul dintre căţeii sănătoşi". "Nu, mulţumesc domnule - a răspuns băiatul - acesta este căţelul pe care îl căutam". Cum s-a întors să plece, proprietarul magazinului a dat să mai spună ceva, dar a rămas cu vorbele pe buze. Brusc, a înţeles. Din pantalonii băiatului ieşea o proteză, o proteză ce susţinea piciorul olog al copilului. De ce şi-a dorit băiatul tocmai acel căţeluş? Pentru că ştia cum se simte şi ştia că e foarte special.

Ce anume din ce a ştiut Isus i-a dat puterea să spună ceea ce a spus şi să facă ceea ce a făcut? El ştia ce simt oamenii, ştia că sunt speciali, dar mai ştia şi cum ar trebui să fie, de aceea ne-a spus ceea ce ar trebui să facem. Isus ştie ce simţi. Te simţi în bătaia puştii la serviciu? Isus ştie foarte bine ce simţi. Ai mai multe de făcut decât este omeneşte posibil? Şi el la fel. Ai copii care fac din masa de seară un balamuc? Isus ştie cum e. Oamenii mai mult iau de la tine decât îţi oferă? Isus înţelege. Copiii tăi adolescenţi nu vor să te asculte? Elevii nu fac niciun efort să înveţe? Angajaţii îţi întorc priviri inexpresive când le atribui anumite sarcini? Te mânii uşor? Eşti ispitit împotriva fidelităţii în Căsătorie. Crede-mă, Isus te cunoaşte. Isus ştie ce simţi. Tu eşti preţios pentru el. Eşti atât de preţios pentru el încât a devenit ca tine, ca tu să fii ca el. El te înţelege cu compasiunea băieţelului olog. Luptă chiar şi cu puterile iadului ca să te protejeze şi asemenea băiatului, el a plătit un preţ imens să te aducă acasă, moartea pe cruce. Deci, nu numai că ştie ce simţi şi cum eşti, el ştie cum ar trebui să fii: "Aţi auzit că s-a spus... eu însă vă spun...". Omul trebuie să aleagă iubirea şi când e vorba de agresivitate, de sexualitate şi de jurăminte. Amin

13 februarie 2011

Pr. Cristinel Fodor

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
572 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 6-a de peste an:

Anul A
16 februarie 2014 - Pr. Claudiu Dumea
12 februarie 2017 - Pr. Egidiu Condac

[ Index predici şi predicatori ]