Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XII

CĂLIREA RĂBDĂRII ÎN LUPTA
ÎMPOTRIVA PORNIRILOR NEÎNFRÎNATE

1. Doamne Dumnezeul meu, îmi dau seama că îmi trebuie multă răbdare; căci multe, întrade-văr, sînt întîmplările potrivnice din viaţă. Şi oricît de mult aş încerca să-mi aştern toate pe tihnă şi pace, viaţa mea nu poate fi scutită de lupte şi amărăciune.

2. Aşa este, fiul meu. Nici nu vreau să te văd căutînd o astfel de tihnă şi pace, scutită de focul ispitirilor şi încercărilor; să te socoteşti ajuns la liman, abia după ce vei fi trecut prin proba multor vitregii şi cunoaşterea nenumăratelor amărăciuni ale vieţii. Dacă mi-ai mărturisi că nu te simţi în stare de a suferi atîtea, cum oare crezi că ai putea îndura focul purgatoriului? Între două rele, întotdeauna înţelept e să alegi pe cel mai mic. Aşadar, ca să poţi fi scutit de chinuri viitoare fără de sfîrşit, caută să primeşti acum, cu inimă deschisă, amărăciunile, pentru numele lui Dumnezeu. Sau poate îţi închipui că oamenii acestei lumi nu au de îndurat nimic, sau că prea puţin sînt scutiţi de suferinţă? Nici vorbă, dacă ai sta să-i întrebi, fiecare are de îndurat cîte ceva, pînă şi cei mai răsfăţaţi de soartă.

3. Totuşi, cum spui, nu duc lipsă de desfătări; şi ei fac ceea ce vor, astfel încît amărăciunile sînt pentru ei mult mai puţin apăsătoare.

4. Fie şi aşa; să spunem că ar avea parte, într-adevăr, de tot ceea ce poftesc; cîtă vreme, însă, crezi că poate ţine pricopsirea lor? Iată, ca fumul se spulberă orice belşug al lumii acesteia, şi nimeni nu-şi va mai aminti niciodată de freamătul desfătărilor care au fost şi s-au dus. Dar şi cît timp sînt încă în viaţă, nici unul din aceşti oameni nu se poate bucura deplin de toate, fără mîhnire, fără dezgust şi fără teamă. Într-adevăr, multora li se întîmplă ca acele lucruri din care abia aşteaptă să se înfrupte să le dea în schimb durere şi caznă. Şi pe drept, căci, umblînd nesăţioşi după plăceri neorînduite, se aleg de pe urma lor cu ruşine şi amărăciune. O, cît de scurte, cît de înşelătoare, cît de neorînduite şi cît de ruşinoase sînt toate! Şi, cu toate acestea, precum necuvîntătoarele, în beţia şi orbirea judecăţii lor, nu înţeleg şi, pentru un dram de plăcere trecătoare în această viaţă, iute destrămată, îşi primejduiesc de moarte sufletul. Dar tu, fiule, nu umbla după poftele tale şi întoarcete de la cerbicia ta. Desfătarea să ţi-o cauţi în Domnul, şi El va împlini cerinţele inimii tale (Eccl 18, 30; Ps 36, 4).

5. Aşadar, de vrei cu adevărat să ai parte de desfătare şi să te bucuri din plin de alinările mele - în dispreţul celor lumeşti, rupînd toată legătura sufletului cu asemenea plăceri aparente şi şubrede - vei afla binecuvîntare, primind drept răsplată belşug de mîngîiere. Şi cu cît te vei putea lipsi mai bine de orice alinare venită de la făpturi, cu atît mai mult vei găsi în mine însumi mai dulce şi mai puternică mîngîiere. Desigur, nu vei putea gusta această dulceaţă pînă cînd, mai întîi, nu vei fi trecut prin oarecari mîhniri, pînă cînd nu vei fi ostenit şi luptat. Ţi se va pune de-a curmezişul nărăvirea veche cu care te-ai obişnuit, dar de obiceiul rău omul se dezvaţă printr-un obicei bun. Trupul se va răzvrăti, dar rîvna spiritului îl va supune şi ţine în frîu. Vei avea de îndurat, desigur, asmuţirile şi întărîtările dintotdeauna ale şarpelui celui viclean, dar pe acesta rugăciunea îl va pune pe fugă; munca şi hărnicia vor ridica de asemenea stavilă de nădejde în calea lui.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti