Imitaţiunea lui Cristos

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului

Capitolul X

ÎNFRÎNAREA LIMBUŢIEI

1. Ocoleşte cît poţi larma şi gura lumii: vorbăria, chiar lipsită de răutate, aduce omului multă bătaie de cap. Nu-i trebuie mult nimănui ca să fie cuprins de fumuri şi, alunecînd, să-şi piardă capul. Tocmai de aceea, de cîte ori nu mi-am dorit să fi tăcut din gură şi să nu mă fi dus printre oameni! Mă întreb ce ne împinge mereu să flecărim, cu atîta uşurinţă, bătîndu-ne într-una gura despre vrute şi nevrute, cînd, aproape întotdeauna, ne înapoiem la tăcere cu conştiinţele vătămate? Flecărim cu atîta plăcere, deoarece prin vorbăria noastră căutăm, cumva, să ne destindem, despovărîndu-ne inimile, îndeobşte apăsate de greutăţi. De aceea ne place atît de mult să gîndim şi să vorbim tocmai despre acele lucruri la care ţinem mai mult, sau pe care le dorim, sau despre altele, pe care ni le simţim potrivnice.

2. Dar vai, de cele mai multe ori, fără nici un rost şi cu totul zadarnic. Căci uşurarea aceasta părelnică dăunează nu puţin alinării lăuntrice, care-i darul lui Dumnezeu. Iată de ce se cade să stăm de veghe şi să ne rugăm, ca timpul ce ni s-a dat să nu ni se irosească în deşert. Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez şi sufleteşte folositoare. Năravul şi nepăsarea faţă de propăşirea sufletului nostru ne trag de cele mai multe ori la limbuţie. Dimpotrivă, a sta cuviincios de vorbă despre cele sufleteşti poate fi de mare folos, mai cu seamă dacă cei ce se adună să schimbe asemenea gînduri împărtăşesc, într-un singur suflet, una şi aceeaşi rîvnă pentru împărăţia lui Dumnezeu.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti