Imitaţiunea lui Cristos

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului

Capitolul VI

DESPRE IMBOLDURILE NEÎNFRÎNATE

1. De îndată ce un imbold nesăbuit îi dă pinteni, omul se tulbură. Cel trufaş, de pildă, sau cel zgîrcit, n-au parte de tihnă niciodată; cel sărman şi cel smerit cu inima gustă, în schimb, din belşug binefacerile păcii. Cel ce nu şi-a răstignit cu totul poftele se va lăsa uşor păscut de ispită şi va fi lesne biruit în împrejurări din cele mai mărunte şi neînsemnate. Cei care sînt sufleteşte şubrezi - robiţi încă, întrucîtva, trupului lor şi aplecaţi spre bucuriile simţurilor - anevoie se vor dezlipi cu totul de dorinţele şi năzuinţele lumeşti. Iată de ce îi umbreşte tristeţea, deseori, atunci cînd trebuie să se înfrîneze de la cîte ceva, ba chiar se supără, cîteodată, atunci cînd un lucru sau cineva li se aşează de-a curmezişul.

2. Dacă însă omul şi-a dobîndit ce şi-a poftit, curînd îl apucă mustrările de cuget, căci şi-a urmat fără frîu imboldul, ceea ce nu ajută cu nimic la dobîndirea păcii pe care şi-a dorit-o. Adevărata pace a inimii se capătă luptînd împotriva poftelor neorînduite, nu slujindu-le şi urmîndu-le orbeşte imboldul. Iată de ce inima omului robit simţurilor nu cunoaşte pacea, căci binefacerile ei nu se revarsă asupra celui împrăştiat în afară, ci doar în adîncul sufletului aprins de rîvnă şi evlavie.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti