Capitolul XIV

BISERICA ŞI MASS-MEDIA

I. O PROVOCARE NOUĂ PENTRU BISERICĂ

379. Importanţa strategică a comunicaţiilor sociale

În domeniul vast al comunicaţiilor, al educării conştiinţei, al formării culturii şi al dezvoltării aşa-zisei opinii publice, o importanţă strategică indiscutabilă o au noile forme ale comunicaţiilor sociale. Astăzi nu pot fi negate privilegiul acordat şi puterea exercitată de comunicaţiile de masă (televiziune, radio, presa cotidiană şi periodică). Lumea mass-media este "primul areopag al timpului modern..., care unifică omenirea, făcând-o - după cum s-a spus - «un sat global». Mijloacele de comunicare socială au atins o asemenea importanţă, încât sunt pentru mulţi principalul instrument informativ şi formativ, de călăuză şi de inspiraţie pentru comportamentele individuale, familiale şi sociale" (Redemptoris missio, nr. 37c).

380. Biserica are misiunea de a se implica

§ 1. Biserica întreagă are misiunea de a se implica în noul context cultural determinat de comunicaţiile sociale, fiind ea însăşi o comunitate de comunicare. În contextul cultural, politic, economic, social, în care se află, ea, mai ales în timpuri de mare schimbare ca ale noastre, este mereu chemată să dea mărturie despre iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare persoană şi despre patrimoniul de spiritualitate, de reflecţie şi de acţiune pe care familiaritatea cu Cuvântul lui Dumnezeu a învăţat-o. Ceea ce Biserica, prin natura sa, este chemată să dea mărturie în faţa oricărei creaturi umane, este Evanghelia, adică anunţul mântuirii, care face din ea o comunitate de comunicare, după chipul lui Dumnezeu, care, în revelaţie, se comunică omenirii, constituind astfel fiinţa umană, făcută după chipul şi asemănarea sa, ca fiinţă aflată în mod esenţial în relaţie (cf. Gen 1,26-27).

§ 2. În acelaşi timp, Biserica, pe deplin prezentă în dinamicile cotidiene ale convieţuirii, atentă la conştiinţa fiecărei persoane şi la creşterea ei, îşi dă seama că este provocată din ce în ce mai mult de către comunicaţiile sociale, pentru că ele determină realitatea cel puţin în trei domenii specifice, în care ea însăşi este prezentă şi activă:

a) cel al comunicării interpersonale şi al transmiterii de valori: este un domeniu care implică întreaga comunitate bisericească, atât din perspectiva comuniunii fraterne, cât şi din aceea a transmiterii credinţei;

b) cel cultural, care astăzi, tocmai prin prezenţa mass-media, dobândeşte trăsături adesea inedite. Chiar şi în acest domeniu, comunitatea bisericească are misiunea de a se implica, pentru că este chemată nu doar să "înculturalizeze" Evanghelia, ci şi să formeze o cultură creştină şi să vegheze în mod critic asupra culturii în formare şi asupra aceleia pe care ea însăşi reuşeşte să o formeze;

c) cel al formării conştiinţelor, în care Biserica se vede direct implicată prin misiunea de a conduce fiecare persoană la adeziunea liberă faţă de adevărul Evangheliei.

§ 3. În mod coerent, Biserica recunoaşte şi primeşte provocările care se nasc din comunicaţiile sociale de astăzi, cu potenţialităţile şi riscurile sale. În această perspectivă, ea este chemată să realizeze o analiză critică a acestei lumi şi să folosească, în slujba Evangheliei şi a formării conştiinţelor, noile orizonturi pe care această lume le deschide.

§ 4. Instrumentele de comunicare socială reprezintă una dintre structurile cele mai influente ale societăţii noastre. Conciliul afirmă că Biserica "reţine ca o datorie a sa de a se sluji de instrumentele de comunicare socială pentru a predica vestea mântuirii" (IM 3). "Biserica s-ar simţi vinovată în faţa Domnului său dacă nu ar folosi aceste puternice mijloace, pe care inteligenţa umană le perfecţionează în fiecare zi mai mult" (EN 45). Mass-media (presă, radio, cinema, tv, teatru etc.) sunt, după o expresie fericită a lui Paul al VI-lea, "amvoanele moderne" şi "o şcoală zilnică" ce formează modul de a gândi al persoanelor. Pentru acesta, este chemată să opereze în maniera sa şi în acest domeniu şi să educe credincioşii la o folosire critică a unor asemenea instrumente. Utilizate în mod corect, mass-media sunt instrumente preţioase pentru evanghelizare, pentru a intra în comunicare cu lumea, pentru o informare fidelă asupra vieţii Bisericii, pentru o "lectură" a faptelor şi a problemelor de fiecare zi în lumina Evangheliei.

381. O abordare planificată. Caracterul dinamic al comunicaţiilor sociale

§ 1. Complexitatea şi prezenţa pătrunzătoare a comunicaţiilor sociale reclamă, din partea Bisericii, o apropiere care să nu fie ocazională şi fragmentară, cum adesea s-a întâmplat în trecut, ci una organizată şi articulată. De aici, necesitatea, şi pentru Dieceza noastră, de a elabora un plan pastoral pentru comunicaţiile sociale (cf. Aetatis novae, nr. 21.23-33).

§ 2. Noutatea situaţiei şi evoluţia sa continuă, cel puţin din cauza neaşteptatelor inovaţii tehnologice, cer ca planul pastoral în acest domeniu, mai mult decât în altele, să fie marcat de necesitatea unei continue revizuiri. Din acest motiv, înainte de a elabora un plan pastoral detaliat, sunt necesare structuri care să garanteze în timp posibilitatea unei continue actualizări a planului şi a punerii lui în practică.

§ 3. Aceste idei, alături de cele prezentate în documentele Magisteriului, în mod specific dedicate acestei teme, trebuie să rămână ca punct de referinţă pentru un plan pastoral diecezan, din care sunt oferite câteva direcţii.

II. CÂTEVA LINII PENTRU UN PLAN PASTORAL

382. Premise pentru elaborarea unui plan pastoral

§ 1. Formularea unui plan pastoral cu referire la lumea comunicaţiilor sociale presupune, din partea Bisericii locale, o asumare critică a acestei realităţi, ca posibilitate pozitivă, chiar dacă este legată de ambiguitate. Trebuie, aşadar, să se evite atât o atitudine simplistă de demonizare a mijloacelor de comunicare socială, cât şi o folosire instrumentală pentru vestirea Evangheliei, care să nu ţină cont de legile lor interne şi de "codurile" lor specifice de expresie.

§ 2. Este necesar, prin urmare, ca Biserica locală să aprofundeze cunoaşterea lumii comunicaţiilor sociale şi să se apropie de aceasta ştiind că este o lume deja locuită, pregătindu-se să-şi însuşească în mod critic limbajele şi modelele de comunicare ale unei societăţi care se caracterizează din ce în ce mai mult ca fiind multiculturală, multietnică, multireligioasă.

383. Obiective pentru un plan pastoral

§ 1. Relevanţa problemei comunicaţiilor sociale şi precizările Magisteriului cu privire la acestea solicită nu doar dedicarea unei atenţii specifice faţă de tehnicile şi limbajul mijloacelor de comunicare socială, ci, mai ales, precizarea obiectivelor acţiunii Bisericii în lumina noii situaţii.

§ 2. Aşadar, în elaborarea unui plan pastoral cu referire la comunicaţiile sociale, Biserica locală îşi propune următoarele obiective:

a) să aprofundeze cunoaşterea lumii şi a proceselor de evoluţie comunicaţiilor sociale, în general, iar în mod concret, să aşeze mijloacele de comunicare socială în contextul cultural şi sub profilul relaţiei cu vestirea Evangheliei şi cu viaţa comunităţilor creştine;

b) să contribuie la formarea unei conştiinţe critice faţă de mass-media, în utilizatori şi în lucrători;

c) să fie prezentă, cu mijloace proprii sau folosindu-se de cele oferite de piaţă, în lumea mass-media, în slujba evanghelizării şi a mărturiei creştine, dar şi, mai general, în formarea unei culturi atente la persoană şi la valori;

d) să instaureze un dialog cu lumea mass-media.

384. Cunoaşterea lumii comunicaţiilor sociale

§ 1. Cunoaşterea lumii comunicaţiilor sociale este indispensabilă pentru a evita o abordare incorectă, care să ducă la riscul de a subevalua complexitatea acesteia, de a o înţelege în mod naiv sau, mai mult, de a neglija posibilităţile pe care le oferă. Chiar şi părţile componente individuale ale mijloacelor de comunicare socială merită o abordare atentă şi specifică, din moment ce fiecare dintre ele, deşi aparţinând aceluiaşi univers al comunicării, are limbaje proprii, modalităţi de exprimare proprii, posibilităţi proprii. Cunoaşterea urmează să fie apoi concretizată cu referire la contextul cultural în care Biserica noastră trăieşte şi acţionează.

§ 2. Abordarea ştiinţifică a temei comunicaţiilor nu este misiunea proprie a comunităţii creştine ca atare. Ea însă trebuie să se folosească, pentru opera sa educativă şi pentru însăşi gestiunea directă a mijloacelor de comunicare sociale, de aportul experţilor şi al lucrătorilor din sector, solicitând colaborarea lor.

385. Comunicaţiile sociale în slujba Evangheliei

§ 1. Comunicarea este un element constitutiv şi esenţial al vieţii Bisericii, deoarece credinţa creştină se fundamentează pe Cuvânt, adică pe comunicarea lui Dumnezeu făcută creaturilor umane. Într-o perioadă caracterizată de civilizaţia imaginii, trebuie să evolueze şi modalităţile prin care se explică responsabilitatea Bisericii în ceea ce priveşte evanghelizarea. Ea este, aşadar, chemată să-şi însuşească metodele cele mai adecvate pentru evanghelizare, inclusiv folosirea mijloacelor de comunicare socială. Trebuie însă să se ţină cont, având în vedere caracterul particular al acestor mijloace, că "implicarea în mass-media nu are doar scopul de a multiplica anunţul: este vorba de un fapt mai profund, pentru că evanghelizarea însăşi a culturii moderne depinde în mare parte de influenţa lor. Nu este de ajuns, aşadar, ca acestea să fie folosite pentru a răspândi mesajul creştin şi Magisteriul Bisericii, ci este nevoie ca mesajul însuşi să fie integrat în această «nouă cultură» creată de comunicarea modernă" (Redemptoris missio, nr. 37c).

§ 2. Folosirea mijloacelor de comunicare nu trebuie să ducă la neglijarea modalităţilor de evanghelizare tradiţionale caracteristice experienţei ecleziale: vestirea directă a Cuvântului, cateheza, liturgia şi celelalte expresii ale vieţii comunităţii creştine. Este important totuşi de amintit că aceste modalităţi ar beneficia foarte mult de aportul comunicaţiilor multimediale şi al tehnicilor acestora. În orice caz, trebuie reafirmat că, de acum, fac parte din datoria evanghelizării gândirea şi experimentarea noilor modalităţi de vestire şi de mărturie, alături de integrarea formelor tradiţionale, care să asume explicit nenumăratele posibilităţi oferite de mass-media, pentru a ajunge cu mai multă eficienţă la oameni cu un limbaj care astăzi să fie mai bine înţeles.

386. Formarea unei mentalităţi de comunicare

Este necesar de recunoscut că tema mass-media şi cea a educaţiei pentru folosirea lor critică nu pare să fi intrat încă în activitatea pastorală normală a comunităţilor noastre. Dieceza de Iaşi trebuie, aşadar, să depună orice efort posibil pentru asumarea unei mentalităţi de comunicare. Pentru a ajunge la acest scop, va trebui să favorizeze colaborări adecvate între diferitele ambiente pastorale, pentru ca în fiecare dintre acestea să fie prezentă o formare legată de comunicaţii; în particular, Dieceza trebuie să se preocupe de formarea utilizatorilor, a educatorilor şi a lucrătorilor profesionişti şi voluntari, implicând diferiţi responsabili care pot contribui în mod util la această operă de formare.

387. Formarea utilizatorilor

Dieceza trebuie să decidă momente şi locuri de formare pentru utilizatori, îndeosebi pentru cei care au responsabilităţi educative în ambientul pastoral. În faţa mulţimii de solicitări care vin din partea mass-media, din cauza lipsei de instrumente tehnice şi culturale de judecată, a lipsei unui discernământ necesar, ne putem simţi pierduţi, incapabili. De aici, exigenţa pentru comunitatea creştină de a se dota cu locuri şi momente de aprofundare, ca să se ajungă la educarea cititorului, a ascultătorului, a telespectatorului...

388. Formarea educatorilor

§ 1. O atenţie deosebită trebuie acordată formării acelor utilizatori care, în baza misiunii lor, sunt responsabili cu educarea altora, chiar şi în relaţie cu lumea comunicaţiilor sociale.

§ 2. Pentru a realiza aceasta, este nevoie:

a) să nu fie neglijată tema comunicaţiilor sociale în şcoli pentru lucrători pastorali şi în toate iniţiativele de formare a educatorilor;

b) în formarea curriculară a viitorilor preoţi, să nu lipsească abordarea ştiinţifică a problemei comunicaţiilor şi a folosirii adecvate a instrumentelor, aşa cum este indicat în documentul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică (Orientări pentru formarea viitorilor preoţi cu privire la instrumentele de comunicare socială; cf. CP 111). O atenţie asemănătoare va fi menţinută în programele de formare permanentă a clerului;

c) să se pregătească şi să se solicite profesorilor, în special celor de religie, să aprofundeze educaţia pentru mass-media prin iniţiative corespunzătoare, propuse de Dieceză. Aceştia, de fapt, lucrând pentru tineri şi cu tinerii, au oportunitatea de a le oferi cunoaşteri şi criterii de judecată şi pot aduce în şcoală atât stimulul pentru interesul faţă de lumea mass-media, cât şi capacitatea de a interpreta în mod critic ceea ce reiese din aceste instrumente cu privire la Biserică şi la problemele religioase.

389. Formarea lucrătorilor

§ 1. Catolicilor care se exprimă în mijloacele de comunicare socială şi fac referire la comunitatea creştină, Dieceza trebuie să le ofere posibilitatea de formare etică şi tehnico-profesională, care să dea consistenţă misiunii lor de evanghelizare şi de mărturie prin mass-media. În acest mod, lucrătorii mass-media - care, de fapt, mai ales dacă sunt tineri, pot găsi în instrumentele diecezane un centru de formare în spiritul comunicării şi al simţului critic, un exerciţiu de dialog cu lumea şi de activităţi expresive şi creative - vor putea nu doar să fie de ajutor în cadrul instrumentelor diecezane de comunicare, ci vor deveni şi animatori ai comunităţilor creştine în discernământ şi în folosirea mass-media.

§ 2. În domeniul activităţii educative, creştinii laici trebuie să fie stimulaţi către o implicare serioasă în a aduce cultura şi mărturia lor în interiorul instrumentelor de comunicare socială care nu depind de organizarea eclezială, contribuind în particular la dezvoltarea unei comunicări corecte, orientate spre adevăr, mai puţin spectaculoasă, mai atentă faţă de oameni şi într-o măsură mai mare capabilă de a construi raporturi umane, fraterne şi pacifice.

390. Instrumentele de comunicare ale Diecezei

§ 1. Biserica locală îşi propune obiectivul de a fi prezentă în cadrul propriului ţesut social şi cultural, pentru a interacţiona cu acesta într-un context de adevăr şi de reguli, pentru binele persoanei şi al comunităţii, într-un dialog deschis cu culturile şi persoanele din timpul nostru. Aceasta poate avea loc, în special, prin mijloacele de comunicare socială pe care le promovează Dieceza.

§ 2. Este nevoie să se analizeze în mod senin şi profund punctele de forţă şi de slăbiciune care se manifestă în instrumentele diecezane, în relaţie cu slujirea lor de evanghelizare, operând apoi alegeri.

§ 3. O consideraţie mai adecvată trebuie să fie rezervată şi difuzării, corectând fenomene ca, de exemplu, lipsa de organizare, la diferite niveluri, a librăriilor, videotecilor, bibliotecilor, a prezentării revistelor şi a cărţilor, a distribuirii lor şi a altor iniţiative asemănătoare.

391. Dialogul cu lumea mass-media prezentă în teritoriu

§ 1. Multe sunt instrumentele de comunicare socială prezente pe teritoriul Diecezei. Unele dintre ele sunt expresia directă a implicării lumii creştine (ortodoxe, protestante); în cea mai mare parte, sunt de inspiraţie "laică", în mod normal, deschise către dialogul cu Biserica noastră.

§ 2. Cu instrumentele din zona "creştină" trebuie să se realizeze contacte de colaborare şi, unde este posibil, de lucrare împreună, astfel încât, cu deplinul respect al autonomiei reciproce, să se faciliteze atingerea obiectivelor comune.

§ 3. Cu instrumentele din zona "laică" este necesar să se aprofundeze colaborarea. În special, în relaţie cu aceste instrumente, pare necesar să se acţioneze în două direcţii principale:

a) valorificarea mai bună a prezenţei catolicilor care lucrează deja în presă, în radio, în televiziune, şi promovarea, eventual, a unor forme noi de prezenţă acolo unde este util şi necesar. Prezenţa şi acţiunea unor astfel de lucrători, când acţionează cu inteligenţă şi cu prudenţă, dar şi cu claritate necesară şi cu hotărâre, reprezintă un preţios ferment în cadrul lumii mass-media; aportul lor de experienţă şi de profesionalitate poate să fie de mare importanţă pentru maturizarea unei conştiinţe mai concentrate în materie de comunicaţii sociale şi pentru activitatea de formare a comunităţilor creştine;

b) dezvoltarea şi consolidarea dialogului cu lumea mass-media. Între Biserica locală şi mijloacele "externe" trebuie să se instaureze un raport de încredere, stimă, disponibilitate, deschidere reciprocă. Biserica locală nu se teme să înveţe de la lucrătorii mass-media, pentru a fi mai transparentă şi mai expertă. Un dialog sincer va putea conduce şi la recunoaşterea necesităţii unei discipline deontologice, în relaţie cu informarea obiectivă, şi nu instrumentală, despre tot ceea ce Biserica este şi face în regiunea noastră şi în ţara noastră.

III. STRUCTURI DIECEZANE

392. Structura diecezană actuală

§ 1. De la 1 mai 2005, în urma Sinodului, Dieceza a început să revizuiască şi să-şi organizeze resursele. Urmând documentele Sfântului Scaun (cf. Communio et progressio, 168, 170-171), s-a înfiinţat Oficiul pentru comunicaţii sociale (cu posibilitatea de a se structura pe secţiuni), al cărui responsabil este şi purtător de cuvânt (CP 174-175).

§ 2. Oficiul pentru comunicaţii sociale are actualmente următoarele misiuni:

a) să ajute la conştientizarea importanţei comunicării în activitatea pastorală;

b) să se îngrijească de răspândirea şi cunoaşterea diferitelor programe pastorale;

c) să coordoneze şi să ofere linii de orientare instrumentelor de comunicare socială ale Diecezei;

d) să promoveze iniţiative pentru formarea preoţilor, a persoanelor consacrate şi a laicilor, lucrători şi utilizatori, în domeniul comunicaţiilor;

e) să aibă grijă de raporturile Diecezei şi a organismelor sale cu mass-media;

f) să promoveze şi să coordoneze documentaţia şi cercetarea în materie de comunicaţii sociale;

g) să ofere susţinere organismelor din secţiunea pentru evanghelizare, liturgie şi pastoraţie pentru studierea metodelor adecvate de evanghelizare, pentru ca tot ansamblul comunicării sociale, în toate expresiile sale, să fie pus în slujba Evangheliei;

h) să determine liniile de orientare şi coordonare a tuturor publicaţiilor şi iniţiativelor editoriale;

i) să aibă grijă de editarea publicaţiilor periodice ale Diecezei şi a articolelor pentru diferite publicaţii bisericeşti sau laice;

j) să fixeze liniile de orientare şi coordonare a formelor de prezenţă prin reţeaua electronică (Internet) a Diecezei şi a expresiilor sale;

k) să coordoneze transmisiile radiofonice şi televizate cu ocazia diferitelor sărbători şi evenimente diecezane;

l) să ofere evaluări critice şi pastorale cu privire la filme şi spectacole, cu scopul de a le folosi bine;

m) să pregătească în Dieceză celebrarea Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (CP 167) şi alte activităţi de sensibilizare;

n) să menţină în mod responsabil, la nivel diecezan, legătura cu presa laică, radioul, televiziunea, atât pentru comunicări, cât şi pentru iniţiative privind contactele şi raporturile cu lucrătorii în sectorul comunicaţiilor sociale;

o) să ofere organismelor diecezane o dare de seamă a articolelor care privesc Biserica şi alte domenii de informare;

p) să ţină legătura cu radioul şi televiziunea publică, în vederea unei corecte programări a emisiunilor;

r) să stabilească raporturi organizate cu oficiile regionale şi naţionale corespunzătoare.

393. Organizarea structurii existente

§ 1. Obiectivul prioritar în viitorul apropiat va trebui să fie acela al unei organizări globale a structurii şi a iniţiativelor existente, pentru a le face mai adecvate funcţiilor acestora şi colaborărilor indispensabile.

§ 2. Criteriile şi finalităţile principale ale procesului de organizare vor fi acelea ale integrării, coordonării, lucrării împreună, într-o panoramă diecezană, care vede implicarea unei multitudini de resurse, instrumente, persoane.

§ 3. Munca de coordonare va fi asigurată de Oficiul pentru comunicaţii sociale, care va valorifica potenţialităţile existente şi va crea comisii pentru diferite domenii de competenţă în domeniul comunicaţiilor sociale, astfel încât să se asigure o mai bună funcţionalitate şi o eficienţă mai sigură.

§ 4. Se va numi o comisie de cenzori pentru examinarea scrierilor cu caracter religios (CDC, can. 830,1).

394. Instrumente pentru formare şi animare

§ 1. Instrumentele fundamentale la care trebuie să se refere comunităţile parohiale şi decanale şi fiecare creştin în parte îşi găsesc rădăcinile în programele pastorale diecezane dedicate "comunicaţiilor". Fiecare iniţiativă în acest sector, pentru a fi incisivă şi eficientă, va avea nevoie de susţinerea comunităţii a cărei expresie este.

§ 2. Pentru a garanta o atenţie efectivă faţă de lumea comunicaţiilor sociale, în fiecare decanat:

a) să se constituie un grup de persoane care să fie atente la posibilităţile de comunicare în teritoriul propriu şi să propună iniţiative pentru a face cunoscute activităţile din diferite parohii şi despre realităţile ecleziale prezente;

b) să se desemneze un responsabil cu comunicaţiile sociale, cu misiunea de coordonare, de difuzare, de animare în acest domeniu pastoral.

§ 3. În fiecare parohie, acolo unde este posibil, să se constituie un grup operativ de credincioşi, implicaţi în slujba comunităţii parohiale în domeniul mass-media (legătura cu Oficiul pentru comunicaţii sociale, pregătirea şi celebrarea Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, demersuri, acolo unde este posibil, de a transmite prin cablu sau prin radio Liturghii din biserica parohială sau pentru alocarea unor spaţii pentru informaţii religioase în mass-media laice, difuzarea presei catolice, a buletinului parohial, educaţia pentru folosirea critică a tv., cinema, teatru, scenete, afişiere, videoproiector, diafilme, filme religioase etc.). În cazul în care nu se poate organiza un grup operativ, animatorul în domeniul mass-media va fi parohul.

» înapoi la cuprins «