Capitolul XIII

INSTRUIREA ŞI EDUCAŢIA CATOLICĂ ÎN ŞCOALĂ

I. BISERICA ŞI EDUCAŢIA ÎN ŞCOALĂ

355. Biserica locală şi şcoala

§ 1. Toţi oamenii, indiferent de rasă, condiţie sau vârstă, în baza demnităţii lor de persoane, au dreptul inalienabil la o educaţie pe măsura menirii lor, adaptată caracterului, sexului, culturii şi tradiţiilor lor şi, în acelaşi timp, deschisă relaţiilor frăţeşti, pentru a favoriza adevărata unitate şi pace pe pământ. Toţi creştinii, întrucât au devenit făptură nouă renăscându-se din apă şi Duh Sfânt, şi astfel, se numesc şi sunt într-adevăr fiii lui Dumnezeu, au dreptul la o educaţie creştină. Aceasta are în vedere atât maturizarea persoanei umane, cât şi conştientizarea celor botezaţi de darul credinţei pe care l-au primit (cf. GE 1-2).

§ 2. Biserica locală de Iaşi susţine faptul că educaţia constituie un aspect important al misiunii sale de evanghelizare a oamenilor.

§ 3. În faţa problemelor şi a schimbărilor pe care le presupune educaţia şcolară, comunitatea creştină, respectând diferenţa dintre competenţe, trebuie să se implice în viaţa şcolii, pentru a promova o educaţie bazată pe valori şi pentru a garanta tinerilor, de multe ori lipsiţi de motivaţii pentru continuarea studiilor, indiferenţi faţă de transcendenţă, fără orizonturi de sens în alegerile lor, o cultură care să fie în slujba persoanei şi favorabilă valorilor umane, civile şi spirituale.

§ 4. Educaţia religioasă din şcoală trebuie considerată ca o chemare autentică de a favoriza binele persoanei; trebuie încurajată şi cultivată ca una dintre direcţiile lucrării pastoraţiei obişnuite, în general, şi ca una dintre direcţiile activităţii pastorale pentru tineri şi universitari, în special.

356. Finalitatea educaţiei din şcoală

Biserica noastră locală este conştientă şi recunoaşte faptul că şcoala are în mod esenţial o finalitate educativă, chiar dacă este parţială şi subsidiară în raport cu familia. Caracteristica specifică şcolii, în calitatea sa de ambient educaţional de instruire şi de relaţionare, unde informaţia hrăneşte cultura, este aceea de a-l însoţi pe elev să ia act în mod treptat şi progresiv de identitatea personală, socială şi culturală. Instruirea este orientată spre un mod de a fi şi se bazează pe cunoştinţe, aptitudini şi competenţe. În acest proces, el devine persoană care comunică şi deci se raportează în mod liber şi responsabil la sine, la alţii, la societate şi la Dumnezeu, descoperind sensul existenţei sale şi al existenţei altora.

357. Educaţia în spiritul valorilor prin şcoală

§ 1. Deoarece şcoala constituie pentru copii şi pentru tineri o experienţă de viaţă fundamentală cu referire la formarea lor, prezenţa adulţilor este de neînlocuit, iar aceştia sunt chemaţi să favorizeze, printr-o competenţă profesională solidă şi prin mărturia proprie, procesul de educaţie în lumina unor valori comune, în special, în lumina valorilor de adevăr, libertate şi solidaritate.

§ 2. Profesorii au în disciplinele şcolare instrumentul specific de educaţie cu ajutorul căruia îi învaţă pe elevi să dezvolte capacităţile lor cognitive şi volitive în vederea descoperirii adevărului care, deşi parţial, e deja participare autentică la adevărul unic.

§ 3. Căutarea adevărului stă la baza formării personale şi a convieţuirii civile. De aceea, adulţii, tinerii, copiii trebuie să reflecteze împreună şi să discute între ei despre criteriile alegerilor de viaţă şi să descopere în felul acesta motivaţiile legalităţii şi ale respectării celuilalt, deci ale datoriilor proprii, precum şi valoarea gratuităţii. Toate acestea sunt posibile dacă în centrul tuturor preocupărilor din şcoală se află elevul şi se instaurează în şcoală relaţii ce scot în evidenţă demnitatea şi drepturile oricărei persoane, în vederea creşterii sale intelectuale şi morale. În felul acesta, şi cei ce influenţează viaţa şcolii pot să contribuie la edificarea unei comunităţi educative deschise spre viitor.

§ 4. În acest context se situează invitaţia la totală disponibilitate şi la voluntariat, ca experienţă de slujire dezinteresată a aproapelui, şi cultura păcii, întemeiată pe adevăr şi dreptate.

358. Grija faţă de situaţiile dificile

§ 1. Comunitatea creştină are datoria de a atrage atenţia asupra următoarelor situaţii:

a) când elevii întrerup procesul de formare, abandonând şcoala; această situaţie este deseori provocată de şcoala însăşi, prin faptul că nu are structurile necesare spre a interveni la timp;

b) când copiii şi elevii au nevoie de o grijă specială, pentru că provin din familii cu probleme;

c) când în şcoală au loc fenomene de discriminare, de izolare, de corupţie şi de degradare socială.

§ 2. De aceea, ea se mobilizează pentru a veni în ajutorul celor ce sunt victime în astfel de situaţii, căutând sprijinul tuturor factorilor responsabili şi creând ocazii de reflecţie, de dialog, de analiză, identificând, eventual, posibilităţi de rezolvare.

§ 3. Grija faţă de elevii cu nevoi speciale este un moment esenţial al creşterii întregii comunităţi şcolare; în acest sens, trebuie încurajat respectul şi ajutorul reciproc şi trebuie garantată exercitarea deplină a drepturilor ce le revin acestor elevi.

359. Şcoala şi pastoraţia tinerilor

Responsabilii pastoraţiei tinerilor, fiind atenţi la realităţile zilnice în care trăiesc copiii, adolescenţii şi tinerii, trebuie să se intereseze de ambientul şcolar în care ei petrec o perioadă de timp lungă şi semnificativă pentru formarea lor. Într-un chip deosebit, ei trebuie să analizeze, să accepte şi să susţină iniţiativele ce vin din partea şcolii şi pentru şcoală şi, cât le stă în putinţă, să colaboreze într-un mod solidar. Nu numai educatorii şi profesorii sunt obligaţi să împlinească această misiune nobilă, ci şi autoritatea de resort şi statul însuşi.

360. Mărturia şi ajutorul Bisericii în şcoală

§ 1. În ambientul şcolii, misiunea Bisericii de a ajuta şi de a da mărturie se manifestă în mai multe feluri:

a) prin prezenţa şi lucrarea creştinilor care, în diferite grade de responsabilitate, în formă personală sau asociată, se străduiesc să fie promotorii proceselor educaţionale;

b) într-un mod instituţional, prin prezenţa unor şcoli catolice sau de inspiraţie creştină, ca slujire publică într-un proces educaţional pluralist;

c) prin predarea religiei catolice.

§ 2. Biserica noastră locală susţine această misiune prin instrumente pastorale specifice la nivel parohial, decanal şi diecezan şi se implică cu seriozitate în învingerea dificultăţilor moştenite sau cele ale tranziţiei.

II. CREŞTINUL ÎN ŞCOALĂ

361. Creştinul în şcoala statală şi nestatală

§ 1. Experienţa şcolară este, pentru credincioşii care sunt implicaţi în ea, un domeniu concret unde trebuie unite, dar fără să forţeze acest lucru şi rămânând fideli zilnic propriei misiuni, credinţa şi conştiinţa de sine (elevi şi studenţi), credinţa şi profesionalitatea (profesori şi învăţători), credinţa şi dăruirea pentru educaţie (părinţi). Fiind conştienţi că aparţin aceleiaşi comunităţi ecleziale, toţi trebuie să ştie cum să se raporteze unii la alţii şi cum să discute între ei; într-un chip deosebit, să se considere împreună responsabili în ceea ce priveşte planul educaţional al şcolii, ca să poată fi disponibili la acceptarea vestirii evanghelice.

§ 2. De aceea, creştinii prezenţi în şcoală să caute şi să găsească motive şi modalităţi de dezvoltare a unui plan educaţional orientat spre binele comun al elevilor şi spre punerea în practică a valorilor umane acceptabile din punct de vedere creştin. Participarea activă şi colaborarea senină garantează raporturi rodnice şi responsabile între familie, şcoală, teritoriu şi societate, creând condiţii pentru formarea generaţiilor tinere în spiritul vieţii democratice.

362. Părinţii

§ 1. Părinţii, primii responsabili ai educaţiei fiilor lor, să găsească în şcoală ajutor şi voinţă de integrare a rolului lor primordial de educatori. Au datoria de a alege în mod responsabil şcoala şi de a participa la activitatea ei de formare, depăşind ispita de a delega responsabilitatea, fie prin numeroasele oportunităţi zilnice de dialog dintre şcoală şi familie, fie printr-o participare reînnoită şi activă la organismele colective, potrivit legislaţiei în vigoare.

§ 2. Dreptul fundamental, ca şi datoria părinţilor de a-i educa pe copiii lor, implică faptul ca toată comunitatea creştină să se implice ca să le fie garantată o reală libertate de alegere a şcolii în conformitate cu propriile lor convingeri.

363. Elevii

§ 1. Elevii sunt chemaţi să fie în şcoală promotori adevăraţi ai procesului de asimilare a cunoştinţelor pentru formarea lor, de care sunt răspunzători faţă de ei înşişi, faţă de familie, colegi şi societate.

§ 2. Când studiază istoria şi realitatea prezentă, când acumulează critic cunoştinţe şi competenţe, în relaţiile interpersonale, în descoperirea sensului pentru viaţa lor, în deschiderea faţă de lume, ei să dea mărturie despre valorile creştine şi să scoată din ele motivaţii profunde pentru propria lor îmbogăţire culturală.

§ 3. Să descopere, de asemenea, sprijin şi impuls la implicare în mărturisirea valorilor creştine, a participării şi dialogului, potrivit diferitelor exigenţe de vârstă, în formele de asociere de inspiraţie creştină.

364. Profesorii şi învăţătorii

§ 1. Profesorii şi învăţătorii, cărora le este încredinţată de către familii în mare parte educaţia elevilor, au un rol educaţional de primă importanţă. În măsura în care sunt credincioşi, membri ai comunităţii creştine, să trăiască mereu această misiune într-un mod coerent cu Botezul şi să dea mărturie de credinţa lor printr-o profesionalitate trăită din convingere.

§ 2. Implicându-se, prin bogăţia propriei persoane, în procesul de educare, să dea dovadă de mare deschidere culturală; să se implice în înnoirea metodologiilor didactico-pedagogice; să fie transparenţi în a furniza raţiunile modului lor de a gândi şi de a acţiona, plini de curaj în a traduce idealurile evanghelice în situaţiile şcolare concrete în care lucrează şi potrivit perspectivelor ce pot fi acceptate şi de cei ce împărtăşesc o credinţă diferită de cea creştină. Să perceapă potenţialităţile diferitelor reforme, actualizate sau în curs de actualizare, pentru a contribui la înnoirea şcolii în funcţie de finalităţile sale specifice, şi să fie disponibili pentru o muncă de echipă. Să adopte aceste atitudini ca răspuns autentic la chemarea specifică de a-i învăţa pe alţii.

§ 3. Profesorii să-i ajute în timpul predării disciplinelor proprii pe elevi să aprofundeze conţinuturile şi să se întrebe în legătură cu sensul acestora în raport cu dezvoltarea personală şi să transmită nu doar adevărul într-un mod corect, ci să intuiască nevoile adânci ale elevilor lor.

§ 4. Personalul de conducere, în special, să-şi îndeplinească misiunea sa de animare şi de coordonare, în spirit de slujire.

§ 5. Pentru a promova spiritualitatea proprie şi competenţa, profesorii şi învăţătorii să ceară şi să ofere sprijin asociaţiilor şi iniţiativelor profesionale, fiind convinşi că de formarea umană, creştină şi profesională a celor ce lucrează în şcoală depinde şi calitatea ei.

365. Personalul administrativ, tehnic şi auxiliar

Personalul administrativ, tehnic şi auxiliar să se simtă implicat în slujirea educaţională, nu doar prin mărturia personală de credinţă şi de slujire, ci şi prin crearea unui stil şi a unei atmosfere de raporturi interpersonale în şcoală.

III. ŞCOALA CATOLICĂ

366. Şcoala catolică în Biserica locală

§ 1. Biserica noastră locală, în cadrul planului său pastoral, recunoaşte şi susţine contribuţia de neînlocuit şi originală a şcolii catolice, de la care se aşteaptă să fie o expresie a creativităţii educaţionale a comunităţii creştine şi, deci, instrument şi loc de evanghelizare, chiar dacă pentru moment are forme simple de implicare şi este la un început de drum.

§ 2. Şcoala catolică, în calitatea ei de şcoală a comunităţii catolice, este o realitate eclezială. Prin urmare, nu va fi în contrast cu activitatea parohială şi nici nu poate să o ignore, din moment ce ambele au acelaşi obiectiv final, adică maturizarea copiilor şi tinerilor, chiar dacă folosesc mijloace diferite.

§ 3. Biserica noastră locală cere şcolilor catolice să fie fidele propriei lor identităţi, căutând, în acelaşi timp, să fie deschise tuturor, identificând modalităţi de a depăşi orice formă de discriminare.

367. Caracteristicile şcolii catolice

§ 1. Şcoala catolică, deşi urmăreşte realizarea obiectivelor culturale şi educaţionale specifice oricărei şcoli, se caracterizează prin obiective educaţionale proprii. Ele constau în concretizarea spiritului evanghelizator şi educaţional din Biserică, cu ajutorul unei comunităţi educaţionale pătrunse de credinţa creştină şi gata să o transmită. Educaţia se prezintă, în consecinţă, ca educaţie creştină, în care asimilarea sistematică şi critică a culturii are loc în lumea credinţei.

§ 2. Chiar predarea religiei catolice, programată în mod interdisciplinar, tinde să-i conducă treptat pe elevi la o cunoaştere organizată a conţinuturilor credinţei creştine, în vederea unor alegeri libere şi responsabile. De aceea, este necesar să fie însoţită de propuneri de experienţe ecleziale, caritative şi spirituale, în strânsă legătură cu planurile pastoraţiei tinerilor, într-un raport de colaborare reciprocă cu parohiile.

368. Planul educaţional al şcolii catolice

§ 1. Pentru ca şcoala catolică să-şi îndeplinească misiunea sa, planul educaţional este un instrument indispensabil. Acest plan trebuie să-i implice responsabil, atât în formulare, cât şi în verificarea lui periodică, pe toţi membrii comunităţii şcolare, astfel încât, fiind acceptat de toţi, de toţi să fie şi pus în practică.

§ 2. Printre elementele fundamentale ale unui astfel de plan educaţional, transpuse în forme adecvate situaţiei şi istoriei fiecărei instituţii, să fie cuprinse: natura şi finalitatea şcolii catolice; legătura cu Biserica noastră locală, exprimată în acceptarea planului pastoral propus de Episcop; carisma specifică a celor care gestionează şcoala.

369. Perspectiva misionară şi vocaţională

§ 1. Prin natura sa, şcoala catolică face parte din pastoraţia Diecezei, în special, a pastoraţiei tinerilor. Ea îşi propune să fie deschisă tuturor familiilor şi celor care întâmpină greutăţi în educaţia creştină a fiilor, cu condiţia de a împărtăşi planul educaţional. Astfel, propunerea valorilor inspirate din credinţă intenţionează să corecteze prin puterea Evangheliei criteriile de judecată, valorile hotărâtoare, liniile de gândire, izvoarele de inspiraţie şi modelele de viaţă ale omenirii, care sunt în contrast cu Cuvântul lui Dumnezeu.

§ 2. În asumarea acestei misiuni, în care să fie implicaţi şi părinţii, şcoala catolică trebuie să propună tinerilor alegeri angajante de viaţă, motivate de experienţa de slujire în Biserică şi în societate.

§ 3. Foştii elevi ai şcolilor catolice, care au primit o formare în spiritul valorilor umane şi sociale creştine, sunt chemaţi să slujească Biserica şi societatea prin mărturia lor de viaţă în diferitele locuri în care trăiesc şi muncesc.

370. Deschiderea şcolilor catolice de inspiraţie creştină

Pentru deschiderea şcolilor caracterizate de o orientare educaţională inspirată din principiile doctrinei catolice, să se facă verificările necesare de autorităţile ecleziastice competente din Dieceză, şi cu scopul de a valorifica şi coordona toate potenţialităţile prezente în Dieceză potrivit dispoziţiilor diecezane.

371. Calificativul de şcoală catolică

Potrivit can. 803, § 3 din Codul de drept canonic, "nici o şcoală, deşi este efectiv catolică, să nu poarte numele de şcoală catolică, decât dacă are consimţământul autorităţii ecleziastice competente". De aceea, orice instituţie care doreşte să intre în rândul şcolilor catolice trebuie să prezinte o cerere Episcopului, prin intermediul Oficiului diecezan competent.

372. Căminele bisericeşti pentru elevi şi studenţi

§ 1. Căminele bisericeşti pentru elevi şi studenţi se definesc drept şcoli catolice şi depind de autoritatea Episcopului.

§ 2. În planul lor de educaţie, ele trebuie:

a) să asume în formă explicită planul pastoral al Diecezei;

b) să aplice, în lucrarea educaţională zilnică, precizările Episcopului, într-un raport de colaborare reciprocă cu parohiile şi alte instituţii din teritoriul în care se află.

373. Grădiniţele de copii

§ 1. Deoarece grădiniţa de copii a dobândit o importanţă semnificativă în interiorul sistemului de învăţământ, comunitatea creştină trebuie să-i acorde o atenţie deosebită. Merită o atenţie specială grădiniţele susţinute de parohii şi de ordinele călugăreşti, imagine convingătoare a implicării lor educaţionale. Ele devin din ce în ce mai mult o realitate a comunităţilor noastre.

§ 2. Pentru a garanta continuitatea acelor grădiniţe ce se află în dificultăţi economice sau de organizare, este nevoie de a se căuta şi de a se găsi forme de solidaritate şi de susţinere, la nivel interparohial, decanal sau diecezan, chiar internaţional, ca semn al colaborării tuturor pentru sectorul educaţional creştin.

IV. PREDAREA RELIGIEI CATOLICE

374. Semnificaţia predării religiei catolice

§ 1. Biserica Catolică din România, precum şi Biserica noastră locală se bucură că religia a revenit în şcoli şi sprijină predarea religiei catolice la elevii de confesiune catolică, potrivit Legii învăţământului nr. 84 / 1995, art. 9, şi revizuită în 1998.

§ 2. Prin predarea religiei catolice, Biserica locală nu-şi propune să trezească imediat o adeziune de credinţă, ci să prezinte în mod fundamentat conţinuturile şi valorile creştinismului, ca ocazie adevărată de creştere a elevilor şi tinerilor, ţinând cont de finalitatea şcolii.

§ 3. Conţinuturile predării religiei catolice, în mod obiectiv deschise spre interdisciplinaritate, recomandă următoarele:

a) aprofundarea semnificaţiei faptului religios, a religiei creştine şi a celorlalte religii;

b) stabilirea unui raport strâns între studiu şi situaţia existenţială;

c) formarea unor convingeri, atitudini şi comportamente moral-creştine.

§ 4. Este necesar să se prezinte copiilor care participă la cateheza parohială şi părinţilor acestora motivele pentru care trebuie să frecventeze ora de religie catolică în şcoală.

375. Profesorii de religie

§ 1. Prin felul lor de a fi, prin pregătirea profesională şi prin trăirea unităţii dintre viaţă şi credinţă, profesorii de religie catolică trebuie să fie respectabili şi credibili pentru elevi şi colegi şi să-şi îndeplinească misiunea lor potrivit finalităţilor şi programelor în vigoare.

§ 2. Să obţină titlurile profesionale cerute de Legea învăţământului în vigoare şi precizate de Episcopul diecezan.

§ 3. Ceilalţi profesori catolici să aprecieze predarea religiei şi să colaboreze pentru a realiza în mod eficient introducerea şi păstrarea ei în curriculum-ul obligatoriu.

376. grija faţă de profesorii de religie

§ 1. Biserica noastră locală se îngrijeşte mereu de formarea şi calificarea profesorilor de religie, pentru ca activitatea lor didactică şi mărturia lor să fie ocazii reale de creştere culturală a elevilor, iar implicarea lor să fie constructivă şi eficientă în realitatea şcolară. Pentru împlinirea unui astfel de mandat, au nevoie de actele doveditoare ale pregătirii profesionale şi de "missio canonica".

§ 2. Laicii care predau religia să fie încurajaţi să aprecieze ora de religie, să o considere o vocaţie adevărată şi specifică şi să fie ajutaţi să întreţină legături veritabile cu comunitatea creştină în care trăiesc.

§ 3. Comunitatea creştină să se implice, atât cât îi stă în putinţă, pentru ca situaţia predării religiei catolice în ansamblu şi situaţia profesională şi juridică a profesorilor de religie să fie definite fără discriminări şi pentru ca activitatea profesorilor să fie respectată şi valorificată la nivel eclezial şi civil.

377. Preoţii-profesori de religie

§ 1. În cadrul şcolii, prezenţa preoţilor-profesori de religie poate avea o semnificaţie deosebită. De aceea, preoţii implicaţi în predarea religiei în şcoală să fie ajutaţi să obţină competenţa necesară din punct de vedere metodic şi pedagogic şi să dispună de timpul necesar pentru a-şi îndeplini misiunea lor, care include o participare serioasă la toate obligaţiile şcolare.

§ 2. Să se încurajeze şi prezenţa preoţilor care îşi asumă ca misiune, în mod prevalent, predarea religiei şi grija faţă de pastoraţia şcolară.

V. INSTRUMENTE ALE PASTORAŢIEI ŞCOLARE

378. Oficiul pentru pastoraţia şcolară şi predarea religiei

§ 1. Biserica noastră locală coordonează activitatea sa din şcoli prin Oficiul pentru pastoraţia şcolară şi predarea religiei, căruia îi revine, în colaborare cu Oficiul pentru pastoraţia tineretului, copiilor şi asociaţiilor, misiunea de a crea o pastoraţie unitară, oferind instrumente de studiu, de muncă şi de informare cu privire la problemele şcolilor.

§ 2. Oficiul pentru pastoraţia şcolară şi predarea religiei urmăreşte modul în care profesorii de religie din şcoli îşi îndeplinesc misiunea lor şi reglementează procedurile pentru primirea aprobării din partea episcopului ("missio canonica") pentru a continua această activitate.

§ 3. În ceea ce priveşte predarea religiei în şcoli, Oficiul ţine o strânsă legătură cu inspectoratele şcolare judeţene pentru respectarea normelor privind predarea religiei catolice în şcoli. De asemenea,

a) urmăreşte animarea unei prezenţe şi a unei implicări active a învăţătorilor şi profesorilor catolici în şcoală, în direcţia unei coresponsabilităţi în procesul educativ de inspiraţie creştină;

b) favorizează dialogul şi propune iniţiative de formare a unor asociaţii şi mişcări formate din profesori şi educatori catolici;

c) sensibilizează comunităţile pentru promovarea unei informări adecvate la nivel decanal şi parohial, pentru susţinerea şi prezenţa calificată a creştinilor catolici în şcoli, acolo unde este posibil;

d) cu privire la organizarea de şcoli catolice şi de inspiraţie creştină, Oficiul urmăreşte procedurile legale de organizare a unor asemenea şcoli pe teritoriul Diecezei, începând de la grădiniţe până la nivel liceal, dezvoltând raporturi de colaborare cu autorităţile competente şi şcoli similare existente în ţară;

e) pentru coordonarea unitară a activităţilor scolastice, responsabilii pentru predarea religiei în şcoli din fiecare judeţ se constituie într o comisie specială la nivel diecezan; această comisie va analiza şi va susţine toate iniţiativele pentru apărarea drepturilor copiilor catolici din şcoli. Comisia se va întruni periodic sub preşedinţia responsabilului acestui Oficiu, în funcţie de necesităţi, pentru analizarea problemelor specifice şi a situaţiilor particulare din şcoli.

§ 4. Oficiul pentru pastoraţia şcolară şi predarea religiei are grijă de învăţământul religios din şcolile prezente pe teritoriul Diecezei. În special, acesta se ocupă de:

a) formarea permanentă a profesorilor de religie;

b) verifică modul cum profesorii de religie îşi îndeplinesc datoriile;

c) revocă din misiunea lor profesorii de religie sau învăţătorii care predau religia, în cazul în care contravin normelor bisericeşti în materie;

d) are grijă de elaborarea manualelor, programelor şi a materialului didactic auxiliar pentru predarea religiei;

e) stabileşte şi promovează diferitele iniţiative în domeniul acestei materii din şcoli ("olimpiadele", diferite cursuri speciale de formare, a profesorilor).

În desfăşurarea acestor activităţi pot fi cooptaţi şi experţi în materie, sub coordonarea responsabilului acestui Oficiu.

» înapoi la cuprins «