Conferinţa de presă a papei Francisc în zborul de întoarcere din Republica Coreea (luni, 18 august 2014)

Luni, 18 august 2014, în timpul zborului Seoul-Roma, la întoarcerea din călătoria apostolică în Republica Coreea, Papa Francisc i-a întâlnit pe jurnaliştii prezenţi la bordul avionului într-o conferinţă de presă, a cărei transcriere o prezentăm în continuare:

Sanctitate, bine aţi venit printre noi pentru această ultimă întâlnire din această călătorie care a fost foarte intensă, dar care ni se pare că a reuşit foarte bine: cel puţin, Dumneavoastră daţi impresia că sunteţi mulţumit, daţi impresia că a fost bine şi noi suntem foarte mulţumiţi de acest lucru. Aşadar, pentru această întâlnire, care cred că are loc după stilul celor două precedente pe care le-am avut cu Dumneavoastră, ne-am organizat împărţindu-ne pe grupuri lingvistice şi apoi în fiecare dintre grupuri au fost aleşi la sorţi câţiva colegi şi colege care vor pune întrebările lor. Avem un număr mare... Când Dumneavoastră sunteţi obosit ne spuneţi şi gata, iar noi ne oprim; altminteri, continuăm.

Aşadar, vrem să începem cu un reprezentant al grupului asiatic şi îl invităm să vină aici la microfon pe Sung Jin Park, de la Yonhap News: este agenţia coreeană. Eu spun şi cine trebuie să se pregătească, în aşa fel încât să înceapă să se apropie aici şi după aceea nu pierdem prea mult timp aşteptându-l. A doua întrebare va fi a lui Alan Holdren, de la EWTN.

Sanctitate, Dumneavoastră vreţi să ne spuneţi ceva pentru a introduce? Aveţi cuvântul şi apoi vom da cuvântul colegului coreean.

Papa Francisc:

Bună ziua. Multe mulţumiri pentru munca voastră care a fost foarte angajantă. Mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut şi acum pentru atenţia faţă de acest colocviu. Multe mulţumiri.

Părintele Federico Lombardi:

Aşadar, dăm cuvântul lui Sung Park.

Sung Jin Park:

Mă numesc Sung Jin Park, jurnalist de la South Korean News Agency Yonhap. Sfinte Părinte, în numele jurnaliştilor coreeni şi al poporului nostru, doresc să vă mulţumesc pentru vizita Dumneavoastră. Aţi adus fericirea pentru mulţi oameni, în Coreea. Şi mulţumesc şi pentru încurajarea la unificarea ţării noastre. Sfinte Părinte, în timpul vizitei Dumneavoastră în Coreea v-aţi adresat în primul rând familiilor victimelor dezastrului feribotului Sewol şi le-aţi consolat. Am două întrebări. Unu: ce aţi simţit când le-aţi întâlnit? Doi: nu v-aţi preocupat că gestul Dumneavoastră putea să fie răstălmăcit politic?

Papa Francisc:

Când te afli în faţa durerii umane, trebuie să faci ceea ce inima ta te determină să faci. Apoi vor spune: "A făcut asta pentru că are această intenţie politică sau pe cealaltă...". Se poate spune orice. Dar când tu te gândeşti la aceşti bărbaţi, la aceste femei, taţi şi mame, care şi-au pierdut copiii, fraţii şi surorile, la durerea atât de mare a unei catastrofe, nu ştiu, inima mea... eu sunt un preot şi simt că trebuie să mă apropii! Aşa simt; este asta înainte de toate. Eu ştiu că mângâierea pe care ar putea s-o dea un cuvânt al meu nu este un remediu, nu redă viaţa celor care au murit; însă apropierea umană în aceste momente ne dă forţă, este solidaritatea... Îmi amintesc că fiind arhiepiscop la Buenos Aires am trăit două catastrofe de acest tip: un incendiu al unei săli de dans, unde se ţinea un concert de muzică pop: au murit 193 de persoane! Şi apoi, altă dată, o catastrofă cu trenuri, cred că au murit 120 de persoane. Şi eu, în acele momente, am simţit acelaşi lucru: să mă apropii. Durerea umană este puternică şi dacă noi în aceste momente triste ne apropiem, ne ajutăm mult. Şi cu privire la întrebarea aceea, la sfârşit, aş vrea să adaug un lucru. Eu am luat asta. [Se referă la un distinctiv în formă de fundă purtat de rude şi de cei care s-au mobilizat pentru tragedia feribotului Sewol]. După ce l-am purtat o jumătate de zi - l-am luat din solidaritate cu ei - cineva s-a apropiat şi mi-a spus: "Este mai bine să-l daţi jos... Dumneavoastră trebuie să fiţi neutru..." - "Dar, ascultă, cu durerea umană nu putem să fim neutri". Aşa am răspuns. Este ceea ce eu simt. Mulţumesc pentru întrebarea ta. Mulţumesc.

Părintele Lombardi:

Alan Holdren de la EWTN.

Papa Francisc:

Şi după aceea? [râd]

Părintele Lombardi:

După aceea este Jean-Louis de la Vaissi?re, din grupul francez.

Alan Holdren:

Sanctitate, mă numesc Alan Holdren, lucrez pentru Catholic News Agency, AICI Prensa la Lima, în Peru, şi EWTN. Aşa cum ştiţi, forţele militare din Statele Unite de puţin timp au început să bombardeze terorişti în Irak pentru a preveni un genocid, pentru a ocroti viitorul minorităţilor - mă gândesc şi la catolicii sub conducerea Dumneavoastră. Aprobaţi acest bombardament american?

Papa Francisc:

Mulţumesc pentru întrebarea aşa de clară. În aceste cazuri, acolo unde este o agresiune nedreaptă, pot să spun numai că este permis a-l opri pe agresorul nedrept. Subliniez verbul: a opri. Nu spun a bombarda, a face război, ci a-l opri. Mijloacele cu care se pot opri vor trebui să fie evaluate. A-l opri pe agresorul nedrept este permis. Dar trebuie să avem şi amintire! De câte ori, cu această scuză de a-l opri pe agresorul nedrept, puterile au luat în stăpânire popoare şi au făcut un adevărat război de cucerire! O singură naţiune nu poate să judece cum se opreşte un agresor nedrept. După al doilea război mondial, a fost ideea Naţiunilor Unite: acolo trebuie să se discute, să se spună: "Este un agresor nedrept? Se pare că da. Cum îl oprim?". Numai asta, nimic mai mult.

Al doilea, minorităţile. Mulţumesc pentru cuvânt. Pentru că mie îmi spun: "Creştinii, săracii creştini...". Şi este adevărat, suferă. Martirii, da, există atâţia martiri. Dar aici sunt bărbaţi şi femei, minorităţi religioase, nu toate creştine, şi toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu. A-l opri pe agresorul nedrept este un drept al umanităţii, dar este şi un drept al agresorului, de a fi oprit pentru a nu face rău.

Părintele Lombardi:

Jean-Louis de la Vaissi?re, de la France Presse. Se pregăteşte Fabio Zavattaro.

Jean-Louis de la Vaissi?re:

Bună seara, Sfinte Părinte. Întorcându-ne tot asupra situaţiei irakiene. Asemenea cardinalului Filoni, cu superiorul dominicanilor, Cadoré, Dumneavoastră, Sanctitate, aţi fi gata să susţineţi o intervenţie militară terestră în Irak pentru a-i opri pe jihadişti? Şi apoi aveam o altă întrebare: Dumneavoastră credeţi că puteţi să mergeţi într-o zi în Irak, poate în Kurdistan, pentru a-i susţine pe refugiaţii creştini care vă aşteaptă, şi să vă rugaţi cu ei în această ţară unde trăiesc de două mii de ani?

Papa Francisc:

Mulţumesc. Eu am fost cu puţin timp în urmă cu preşedintele Kurdistanului şi el avea o gândire foarte clară cu privire la situaţie, cum să găsească soluţii... Dar era înainte de această ultimă agresiune. La prima întrebare răspund: eu sunt de acord cu privire la faptul că, atunci când există un agresor nedrept, să fie oprit... Da, eu sunt disponibil, dar cred că pot spune asta: când am auzit cu colaboratorii mei despre această situaţie a minorităţilor religioase şi problema, în acel moment, din Kurdistan care nu putea să primească atâţia oameni - este o problemă, se înţelege, nu putea - ne-am spus: ce anume se poate face? Ne-am gândit la multe lucruri. Am scris înainte de toate un comunicat pe care l-a făcut părintele Lombardi în numele meu. După aceea, acest comunicat a fost trimis la toate nunţiaturile pentru ca să fie comunicat guvernelor. Apoi, am scris o scrisoare Secretarului General al Naţiunilor Unite... Multe lucruri... Şi la sfârşit am decis să trimit un Trimis Personal, pe cardinalul Filoni. Şi în sfârşit am spus: dacă ar fi necesar, când ne întoarcem din Coreea, putem merge acolo. Era una dintre posibilităţi. Acesta este răspunsul: sunt disponibil. În acesta moment nu este cel mai bun lucru de făcut, dar sunt dispus la asta.

Părintele Lombardi:

Fabio Zavattaro şi se pregăteşte Paloma García Ovejero de la Cope.

Fabio Zavattaro:

Cer scuze, o mică problemă pentru a ajunge. Dumneavoastră, Sfinte Părinte, sunteţi primul Papă care a putut să survoleze China. Telegrama pe care aţi trimis-o preşedintelui chinez a fost primită fără comentarii negative. Credeţi că aceştia sunt paşi înainte ai unui dialog posibil? Şi aţi avea dorinţa de a merge în China?

Părintele Lombardi:

Suntem deasupra spaţiului aerian chinez, acum? Da, pot să anunţ că suntem deasupra spaţiului aerian chinez, în acest moment, deci întrebarea este pertinentă...

Papa Francisc:

Şi când urma să intrăm în spaţiul aerian chinez, eu eram în cockpit cu piloţii şi unul dintre ei mi-a arătat acolo un registru şi a spus: "Mai sunt zece minute pentru a intra în spaţiul aerian chinez, trebuie să cerem autorizarea. Se cere mereu, este un lucru normal, de la fiecare ţară se cere". Şi am auzit cum cereau autorizarea, cum se răspundea... Am fost martor la asta. Şi pilotul a spus: "Acum pleacă telegrama", dar nu ştiu cum au făcut. Aşa... Apoi mi-am luat rămas bun de la ei, m-am întors la locul meu şi m-am rugat mult pentru acel mare şi nobil popor chinez, un popor înţelept... Mă gândesc la marii înţelepţi chinezi, o istorie de ştiinţă, de înţelepciune... Şi iezuiţii: avem istorie acolo, cu părintele Ricci... Şi toate aceste lucruri veneau din mine. Dacă vreau să merg în China? Dar sigur: mâine! Eh, da. Noi respectăm poporul chinez; numai Biserica cere libertate pentru misiunea sa, pentru munca sa; nicio altă condiţie. Apoi, nu trebuie uitat acel document fundamental pentru problema chineză care a fost Scrisoarea trimisă chinezilor de Papa Benedict al XVI-lea. Acea Scrisoare astăzi este actuală, are actualitate. A o reciti face bine. Şi întotdeauna Sfântul Scaun este deschis la contacte: mereu, pentru că are o adevărată stimă faţă de poporul chinez.

Părintele Lombardi:

Paloma García Ovejero este de la Cope, Radio catolic spaniol, şi se pregăteşte Johannes Schidelko de la KNA.

Paloma García Ovejero:

Bine, următoarea călătorie va fi în Albania. Probabil Irak. După aceea, Filipine şi Sri Lanka... Dar unde veţi merge în 2015? Şi vă mai spun: Dumneavoastră ştiţi că în Avila şi în Alba de Tormes este mare aşteptare: pot să mai spere?

Papa Francisc:

Da, da... Doamna preşedinte al Republicii Coreea, în spaniolă perfectă, mi-a spus: "La esperanza es lo ultimo que se pierde" [Speranţa este ultima care se pierde]. Aşa mi-a spus, referindu-se la unificarea Coreei. Îmi vine să spun asta: se poate spera, dar nu este decis.

Paloma García Ovejero:

Dar după aceea: Mexic, Philadelphia...?

Papa Francisc:

Nu, acum îţi explic. Anul acesta este prevăzută Albania, este adevărat. Unii spun că Papa are un stil de a începe toate lucrurile de la periferie. Dar nu, de ce merg în Albania? Pentru două motive importante. Primul, pentru că au reuşit să facă un guvern - să ne gândim la Balcani! - un guvern de unitate naţională între islamici, ortodocşi şi catolici, cu un consiliu interreligios care ajută mult şi este echilibrat. Şi acest lucru e bun, este armonizat. Prezenţa Papei este pentru a spune tuturor popoarelor: "Se poate lucra împreună!". Eu am simţit asta ca şi cum ar fi un adevărat ajutor pentru acel nobil popor. Şi celălalt lucru: dacă ne gândim la istoria Albaniei, a fost din punct de vedere religios singura dintre ţările comuniste care în Constituţia sa avea ateismul practic. Dacă tu mergeai la Liturghie era anticonstituţional. Şi apoi, îmi spunea unul dintre miniştri, că au fost distruse - vreau să fiu precis în cifră - 1.820 de biserici. Distruse! Ortodoxe, catolice... în acel timp. Şi apoi, alte biserici au fost transformate în cinematografe, teatre, săli de dans... Eu am simţit că trebuia să merg: este aproape, într-o zi se face... După aceea, anul viitor aş vrea să merg la Philadelphia la întâlnirea familiilor; şi am fost invitat şi de preşedintele Statelor Unite la Parlamentul american, şi de Secretarul Naţiunilor Unite, la New York: poate cele trei oraşe împreună... Mexicul: mexicanii vor ca eu să merg la Sfânta Fecioară Maria de Guadalupe şi se va putea profita de acea călătorie, dar nu e sigur. Şi în sfârşit, Spania. Alteţele regale m-au invitat şi episcopatul m-a invitat... există o ploaie de invitaţii pentru a merge în Spania: Santiago de Compostela... probabil e posibil, dar nu spun mai mult pentru că nu este decis; a merge dimineaţa la Avila şi la Alba de Tormes şi a ne întoarce după-amiază... Ar fi posibil...

Paloma García Ovejero:

Este posibil...

Papa Francisc:

Dar, însă nu e decis. Şi acesta este răspunsul. Îţi mulţumesc.

Părintele Lombardi:

Johannes Schidelko de la Agenţia catolică germană. Se pregăteşte Yochinori Fukushima, din Japonia, pentru următoarea întrebare.

Johannes Schidelko:

Mulţumesc. Sanctitate, ce tip de raport există între Dumneavoastră şi Benedict al XVI-lea? Există un schimb obişnuit de opinii, de idei, există un proiect comun după această enciclică?

Papa Francisc:

Ne vedem... Înainte de a pleca l-am vizitat. El, cu două săptămâni înainte, mi-a trimis o scriere interesantă: îmi cerea opinia... Şi avem un raport normal, pentru că mă întorc la această idee, care probabil nu-i place vreunui teolog - eu nu sunt teolog -: cred că Papa emerit nu este o excepţie, dar după atâtea secole, acesta este primul emerit. Să ne gândim, da, aşa cum a spus el: "Am îmbătrânit, nu am forţe". A fost un frumos gest de nobleţe şi chiar de umilinţă şi de curaj. Eu cred: în urmă cu 70 de ani şi episcopii emeriţi erau o excepţie, nu existau. Astăzi episcopii emeriţi sunt o instituţie. Eu cred că "Papa emerit" este deja o instituţie. De ce? Pentru că viaţa noastră se lungeşte şi la o anumită vârstă nu există capacitatea de a conduce bine, pentru că trupul oboseşte, sănătatea poate că e bună dar nu există capacitatea de a duce înainte toate problemele unei conduceri ca aceea a Bisericii. Şi eu cred că Papa Benedict al XVI-lea a făcut acest gest care de fapt instituie Papii emeriţi. Repet: poate că vreun teolog îmi va spune că acest lucru nu e corect, dar eu aşa gândesc. Secolele vor spune dacă este aşa sau nu, vom vedea. Dumneavoastră îmi veţi putea spune: "Şi dacă Dumneavoastră veţi simţi, într-o zi, că nu mai puteţi merge înainte?". Aş face acelaşi lucru, aş face acelaşi lucru! Mă voi ruga mult, dar aş face acelaşi lucru. A deschis o uşă care este instituţională, nu excepţională. Raportul nostru este de fraţi, cu adevărat. Eu am spus şi că îl simt ca şi cum l-aş avea pe bunicul acasă prin înţelepciune: este un om cu o înţelepciune, cu nuances, încât îmi face bine să-l ascult. Şi mă şi încurajează mult. Acesta este raportul pe care-l avem cu el.

Părintele Lombardi:

Acum îl avem pe Yoshinori Fukushima de la Mainichi Shimbun: ne-am întors în Asia. El este japonez. Şi se pregăteşte Deborah Ball, de la Wall Street Journal.

Yoshinori Fukushima:

Papa Francisc, între timp mii de mulţumiri pentru prima vizită a Dumneavoastră în Asia. În această călătorie aţi întâlnit persoane care au suferit. Ce anume aţi simţit când aţi salutat cele şapte "femei confort" la Liturghia de azi dimineaţă? Cât priveşte suferinţa persoanelor, ca în Coreea, erau creştinii ascunşi şi în Japonia, şi anul viitor va fi a 150-a aniversare a "revenirii la suprafaţă". Va fi posibil să ne rugăm pentru ei împreună cu Dumneavoastră la Nagasaki? Mii de mulţumiri.

Papa Francisc:

Ar fi foarte frumos, ar fi foarte frumos! Am fost invitat: fie de guvern, fie de episcopat; am fost invitat. Suferinţele... Dumneavoastră reveniţi asupra uneia dintre primele întrebări. Poporul coreean este un popor care n-a pierdut demnitatea. A fost un popor invadat, umilit, a îndurat războaie, acum este divizat, cu atâta suferinţă. Ieri, când am mers la întâlnirea cu tinerii, am vizitat Muzeul martirilor. Este teribilă suferinţa acestor oameni, pur şi simplu pentru a nu călca în picioare Crucea! Este o durere sau o suferinţă istorică. Are capacitatea de a suferi, acest popor, şi face parte şi asta din demnitatea sa. Şi astăzi, când erau aceste femei în vârstă, în faţă, la Liturghie: a gândi că în acea invazie au fost luate, fete fiind, în cazărmi, pentru a le exploata... şi nu au pierdut demnitatea. Astăzi arătau faţa, bătrâni, ultimele care rămân... Este un popor puternic în demnitatea sa. Dar întorcându-ne la aceste realităţi de martiriu, de suferinţe, şi ale acestor femei: acestea sunt roadele războiului! Şi astăzi noi suntem într-o lume de război, peste tot! Cineva îmi va spune: "Părinte, Dumneavoastră ştiţi că suntem în al treilea război mondial, dar «pe bucăţi»?". Aţi înţeles? Este o lume în război, unde se săvârşesc aceste cruzimi. Aş vrea să mă opresc asupra a două cuvinte. Primul este cruzime. Astăzi copiii nu contează! Odată se vorbea despre un război convenţional; astăzi asta nu contează. Nu spun că războaiele convenţionale sunt un lucru bun, nu. Dar astăzi vine bomba şi te ucide pe cel nevinovat cu cel vinovat, pe copil cu femeia, cu mama... îi ucid pe toţi. Dar noi trebuie să ne oprim şi să ne gândim un pic la nivelul de cruzime la care am ajuns. Acest lucru trebuie să ne înspăimânte! Nu spun asta pentru a provoca frică: se poate face un studiu empiric. Nivelul de cruzime al omenirii, în acest moment, ne face mai degrabă să ne înspăimântăm. Şi celălalt cuvânt asupra căruia aş vrea să spun ceva şi care este în raport cu acesta este tortura. Astăzi tortura este unul din mijloacele aproape - aş spune - obişnuite ale comportamentelor serviciilor de intelligence, ale proceselor judiciare... Şi tortura este un păcat împotriva umanităţii, este un delict împotriva umanităţii; şi catolicilor eu le spun: a tortura o persoană este un păcat de moarte, este păcat grav! Dar mai mult: este un păcat împotriva umanităţii. Cruzime şi tortură. Mi-ar plăcea mult, mie, ca voi în media, să faceţi reflecţii: cum vedeţi aceste lucruri astăzi? Cum este nivelul de cruzime a umanităţii? Şi ce credeţi despre tortură? Cred că ne va face bine nouă tuturor să se reflecteze asupra acestor lucruri.

Părintele Lombardi:

Deborah Ball, de la Wall Street Journal; se pregăteşte Ana?s Feuga de la Radio francez.

Deborah Ball:

Mulţumesc. Întrebarea noastră este: Dumneavoastră aveţi un ritm foarte, foarte angajant, foarte închis şi vă acordaţi puţină odihnă şi niciun concediu; faceţi aceste călătorii masacrante. Apoi, în ultimele luni, am văzut că Dumneavoastră a trebuit să anulaţi unele întâlniri, chiar în ultimul moment. Trebuie să ne îngrijorăm datorită ritmului pe care Dumneavoastră îl aveţi?

Papa Francisc:

Eh, da, cineva mi-a spus asta! Eu am făcut concediu, acum, acasă, aşa cum fac de obicei, pentru că... odată, am citit o carte, interesantă, titlul era: "Bucură-te că eşti nevrotic!". Şi eu am unele nevroze, dar trebuie tratate bine, nevrozele! A le da mate în fiecare zi... Una dintre aceste nevroze este că sunt un pic prea alipit de habitat. Ultima dată când am făcut concediu în afara lui Buenos Aires, cu comunitatea iezuită, a fost în 1975. Apoi, mereu fac concediu - cu adevărat! -, dar în habitat: schimb ritmul. Dorm mai mult, citesc lucrurile care-mi plac, ascult muzică, mă rog mai mult... Şi acest lucru mă odihneşte. În iulie şi parte din august am făcut asta, şi merge bine. Cealaltă întrebare: faptul că a trebuit să anulez [din activităţi]: acest lucru e adevărat, e adevărat. Ziua în care trebuia să merg la "Gemelli", până cu 10 minute înainte, eram acolo dar nu reuşeam, cu adevărat... Au fost zile foarte angajante. Şi acum trebuie să fiu un pic mai prudent. Tu ai dreptate!

Părintele Lombardi:

Aşadar, acum Ana?s Feuga de la Radio francez, şi se pregăteşte Francesca Paltracca de la Radio Rai.

Ana?s Feuga:

La Rio, când mulţimea striga: "Francesco, Francesco", Dumneavoastră răspundeaţi: "Cristos, Cristos". Astăzi Dumneavoastră cum gestionaţi această imensă popularitate? Cum o trăiţi?

Papa Francisc:

Dar, nu ştiu cum să spun... Eu o trăiesc mulţumindu-i Domnului că poporul său este fericit - asta o fac cu adevărat - şi dorind poporului lui Dumnezeu ceea ce e mai bun. O trăiesc ca generozitate a poporului, asta e adevărat. În interior, încerc să mă gândesc la păcatele mele şi la greşelile mele, pentru a nu mă înşela, pentru că eu ştiu că asta va dura puţin timp, doi sau trei ani, şi apoi... la casa Tatălui... Şi apoi, nu este înţelept să ne întrebăm asta, dar o trăiesc ca prezenţă a Domnului în poporul său care îl foloseşte pe episcop care este păstorul poporului, pentru a manifesta atâtea lucruri. O trăiesc mai natural decât înainte: înainte mă înspăimânta un pic... Fac aceste lucruri... Îmi spun şi în minte: nu greşi, pentru că tu nu trebuie să greşeşti acestui popor; şi toate aceste lucruri... Cam aşa...

Părintele Lombardi:

Francesca Paltracca, de la Radio Rai, şi se pregăteşte Sergio Rubín, de la Clarín.

Francesca Paltracca:

Pentru Papa venit "de la capătul lumii", care a ajuns în Vatican, dincolo de Sfânta Marta - despre care ne-aţi povestit cum este viaţa dumneavoastră şi alegerea dumneavoastră - cum trăieşte în Vatican, Papa? Ne întreabă mereu: ce face, cum se mişcă, se plimbă? Apoi, am văzut că Dumneavoastră mergeţi la masă şi ne surprindeţi în fiecare zi... am văzut că a mers la cantina din Vatican, de exemplu... Dumneavoastră ne surprindeţi... Deci, ce tip de viaţă duceţi, dincolo de muncă, în Sfânta Marta?

Papa Francisc:

Eh, eu încerc să fiu liber... Sunt întâlniri de birou, de muncă... Dar apoi viaţa, pentru mine, este cea mai normală pe care pot s-o duc. Într-adevăr, mi-ar plăcea să pot ieşi, dar nu se poate, nu se poate... nu, nu este datorită precauţiei; nu se poate pentru că dacă tu ieşi, oamenii vin în jurul tău... şi nu se poate, este o realitate. Dar înăuntru, la Sfânta Marta, duc o viaţă normală de muncă, de odihnă, de conversaţii...

Francesca Paltracca:

Adică, nu vă simţiţi prizonier?

Papa Francisc:

Nu, nu. La început da, acum... au căzut câteva ziduri... nu ştiu...: "Papa nu poate să meargă..."; un exemplu, pentru a te face să râzi: merg să iau liftul, imediat vine unul, pentru că Papa nu putea să coboare în lift singur. "Tu mergi la locul tău, că eu cobor singur". Gata povestea. Aşa este, nu? Este normalitatea, o normalitate.

Părintele Lombardi:

Acum e rândul lui Sergio Rubín şi se pregăteşte Jürgen Erbacher.

Sergio Rubín:

Sfinte Părinte, sunt Sergio Rubín. Îmi cer scuze, dar trebuie să vă pun, pentru grupul spaniol, în cadrul căruia este şi Argentina, o întrebare care cere cunoştinţele Dumneavoastră teologice profunde. Echipa Dumneavoastră, San Lorenzo, pentru prima dată a devenit campioană a Americii! Mi-ar plăcea să ştiu cum trăiţi acest eveniment şi îmi spun că şi Dumneavoastră veţi primi o delegaţie a Societăţii sportive miercurea aceasta la audienţa generală...

Papa Francisc:

După locul al doilea din Brazilia, este o veste bună. Eu am aflat asta aici, aici la Seoul mi-au spus; şi mi-au spus: "Ascultă, miercuri vin...". Dar să vină, este audienţă publică, vor fi acolo... Pentru mine San Lorenzo este echipa cu care ţinea toată familia mea: tatăl meu juca baschet la San Lorenzo, era jucător în echipa de baschet. Şi când eram copii mergeam, şi mama venea cu noi... Eu îmi amintesc ca astăzi, în anul 1946, o echipă strălucitoare avea San Lorenzo, au ieşit campioni... Ştii asta, cu bucurie, trăiesc asta cu bucurie. Dar miracole, nu! Nu vorbim de miracole!

Părintele Lombardi:

Acum Jürgen Erbacher, televiziunea germană.

Johannes Schidelko în numele lui Jürgen Erbacher:

Întrebarea este: se vorbeşte de mult timp despre proiectul unei enciclice despre ecologie. Se poate spune când va ieşi şi care sunt punctele centrale?

Papa Francisc:

Această Enciclică... Am vorbit mult cu cardinalul Turkson şi cu alţii şi i-am cerut cardinalului Turkson să adune toate contribuţiile care au venit. Şi înainte de călătorie, cu o săptămână înainte, nu, cu patru zile înainte, cardinalul Turkson mi-a încredinţat prima schiţă. Prima schiţă este groasă aşa... Aş spune că o treime mai mult decât Evangelii gaudium! Este prima schiţă. Dar acum nu este o problemă uşoară, pentru că despre păstrarea creaţiei, ecologia, şi ecologia umană, se poate vorbi cu o anumită siguranţă până la un anumit punct. Apoi vin ipotezele ştiinţifice, unele destul de sigure, altele nu. Şi o astfel de Enciclică, ce trebuie să fie magisterială, trebuie să meargă înainte numai pe siguranţe, pe lucrurile care sunt sigure. Pentru că, dacă Papa spune că centrul universului este Pământul şi nu soarele, greşeşte, pentru că spune un lucru care trebuie să fie ştiinţific, şi aşa nu merge. Aşa se întâmplă acum. Trebuie să facem acum studiul, număr cu număr, şi cred că va deveni mai mică. Dar, a merge la esenţial şi la ceea ce se poate afirma cu siguranţă. Se poate spune în notă: "despre asta există această ipoteză, aceasta, aceasta...", a spune asta ca informaţie, dar nu în corpul unei Enciclice, care este doctrinală şi trebuie să fie sigură.

Părintele Lombardi:

Am pus 12 întrebări, toate grupurile au făcut deja două ture. Vreţi să continuaţi sau vreţi să mergem să mâncăm?

Papa Francisc:

Depinde cât de foame le este...

Jurnaliştii:

Nu ne este foame, nu ne este somn...

Părintele Lombardi:

Atunci, era în listă Jung Ae Ko, de la ziarul coreean...

Jung Ae Ko:

Sanctitate, multe mulţumiri pentru vizita Dumneavoastră în Coreea de Sud. Vă voi pune două întrebări. Prima este: imediat înainte de Liturghia finală din catedrala din Myeong-dong, Dumneavoastră aţi consolat câteva "femei de confort": ce gânduri v-au trecut prin minte? Aceasta este prima întrebare. A doua este: Pyongyang afirmă că creştinismul reprezintă o ameninţare îndreptată împotriva regimului său şi a conducătorilor săi. Noi ştim că s-a întâmplat ceva teribil creştinilor nord-coreeni. Însă nu ştim ce anume s-a întâmplat. Este o angajare deosebită în sufletul Dumneavoastră pentru a încerca să schimbaţi abordarea Pyongyangului faţă de creştinii nord-coreeni?

Papa Francisc:

Prima întrebare, repet asta: astăzi, aceste femei erau acolo pentru că, în pofida a tot ceea ce au suferit, au demnitate: ne-au arătat faţa. Eu m-am gândit ceea ce am spus puţin mai înainte, la suferinţele războiului, la cruzimile pe care le aduce un război... Aceste femei au fost exploatate, au fost transformate în sclave, acestea sunt cruzimi... Am gândit toate acestea: demnitatea pe care ele o au şi cât de mult au suferit. Şi suferinţa este o moştenire. Noi spunem, primii Părinţi ai Bisericii spuneau că sângele martirilor este sămânţă a creştinilor. Voi coreenii aţi semănat mult, mult. Prin coerenţă. Şi se vede acum rodul acelui semănat al martirilor. Despre Coreea de Nord, eu nu ştiu... Ştiu că este o suferinţă... Una o ştiu sigur: că există unele rude, multe rude care nu se pot întâlni şi acest lucru provoacă suferinţă, acest lucru e adevărat. Este suferinţa acestei diviziuni a ţării. Astăzi, în catedrală, unde am îmbrăcat odăjdiile pentru Liturghie, era un cadou pe care mi l-au oferit, care era o coroană de spini a lui Cristos, făcută cu firul de sârmă care desparte cele două părţi ale unicei Coree. Şi îl purtăm, acest cadou, eu îl port în avion... Suferinţa diviziunii, a unei familii divizate. Eu, aşa cum am spus - ieri, cred, nu-mi amintesc când, sau vorbind episcopilor, nu-mi amintesc - avem o speranţă: cele două Coree sunt fraţi, vorbesc aceeaşi limbă. Când se vorbeşte aceeaşi limbă este pentru că se are aceeaşi mamă şi asta ne dă speranţă. Suferinţa diviziunii este mare, eu înţeleg asta şi mă rog pentru ca să se termine.

Părintele Lombardi:

Acum e rândul lui Pullella, din grupul de limbă engleză.

Philip Pullella:

O observaţie şi o întrebare: ca italo-american voiam să vă felicit pentru engleza Dumneavoastră. Nu trebuie să vă fie frică. Dacă înainte de a merge în America, a doua mea patrie, vreţi să faceţi un pic de practică, eu sunt disponibil. Orice accent pe care Dumneavoastră vreţi să-l luaţi, newyorkez... - eu sunt din New York - eu sunt disponibil. Întrebarea este aceasta. Dumneavoastră aţi vorbit despre martiriu: la ce punct suntem cu procesul pentru episcopul Romero? Dumneavoastră aţi vrea să se termine acest proces?

Papa Francisc:

Procesul era la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, blocat "din prudenţă", se spunea. Acum este deblocat. A trecut la Congregaţia pentru Sfinţi. Şi urmează drumul normal al unui proces. Depinde de cum se mişcă postulatorii. Acest lucru este foarte important, de a face asta în grabă. Eu, ceea ce aş vrea, este ca să se clarifice: când există martiriul in odium fidei, fie pentru că a fost mărturisit Crezul, fie pentru că au fost făcute faptele pe care Isus ni le porunceşte, cu aproapele. Şi aceasta este o muncă a teologilor, care studiază asta. Pentru că în spatele lui [Romero] este Rutilio Grande şi sunt alţii; sunt alţii care au fost ucişi, dar care nu sunt la aceeaşi înălţime a lui Romero. Trebuie să se distingă teologic acest lucru. Pentru mine Romero este un om al lui Dumnezeu, dar trebuie să se facă procesul, şi Domnul trebuie să dea şi El semnul său... Dacă El vrea, va face asta. Dar acum postulatorii trebuie să se mişte pentru că nu există piedici.

Părintele Lombardi:

Aşadar, avem o ultimă întrebare, o va pune Céline Hoyeau, care a venit pentru La Croix, ziar catolic francez.

Céline Hoyeau:

Sfinte Părinte, dat fiind războiul din Gaza, a fost un eşec, după părerea Dumneavoastră, rugăciunea pentru pace organizată în Vatican la 8 iunie?

Papa Francisc:

Mulţumesc, mulţumesc pentru întrebare. Acea Rugăciune pentru pace, n-a fost deloc un eşec. Mai întâi, iniţiativa n-a venit de la mine: iniţiativa de a ne ruga împreună a venit de la cei doi preşedinţi, de la preşedintele statului Israel şi de la preşedintele statului Palestina. Ei mi-au transmis această dorinţă. Apoi, voiam s-o facem acolo [Ţara Sfântă], dar nu se găsea locul potrivit, deoarece costul politic al fiecăruia era foarte puternic dacă mergea de cealaltă parte. Nunţiatura, da, ar fi fost un loc neutru, dar pentru a ajunge la nunţiatură, preşedintele statului Palestina ar fi trebuit să intre în Israel şi acest lucru nu era uşor. Şi ei mi-au spus: "Să facem asta în Vatican şi noi venim!". Aceşti doi oameni sunt oameni ai păcii, sunt oameni care cred în Dumnezeu şi au trăit multe lucruri urâte, multe lucruri urâte încât sunt convinşi că singurul drum pentru a rezolva istoria aceea acolo este negocierea, dialogul şi pacea. Dar întrebarea dumneavoastră acum: a fost un eşec? Nu, eu cred că uşa este deschisă. Toţi patru, ca reprezentanţi, şi Bartolomeu a voit să fie acolo drept cap al Ortodoxiei, Patriarh ecumenic al Ortodoxiei - nu vreau să folosesc termeni care probabil nu le plac tuturor ortodocşilor - ca Patriarh ecumenic era bine ca să fie cu noi. A fost deschisă uşa rugăciunii. Şi se spune: "Trebuie să ne rugăm". Este un dar, pacea este un dar, un dar care se merită cu munca noastră, însă este un dar. Şi a spune omenirii că împreună cu drumul negocierii - care este important -, al dialogului - care este important - este şi cel al rugăciunii. Corect. După aceea a venit ceea ce a venit. Însă acest lucru este conjunctural. În schimb acea întâlnire nu era conjuncturală: este un pas fundamental de atitudine umană: rugăciunea. Acum fumul bombelor, al războaielor nu lasă să se vadă uşa, dar uşa a rămas deschisă din acel moment. Şi de vreme ce eu cred în Dumnezeu, eu cred că Domnul priveşte uşa aceea şi priveşte pe cei care se roagă şi pe cei care îi cer ca El să ne ajute. Da, îmi place această întrebare. Mulţumesc, mulţumesc pentru că aţi pus-o. Mulţumesc.

Părintele Lombardi:

Sfinte Părinte, mii de mulţumiri. Cred că aţi făcut mai mult de o oră de conversaţie cu noi, deci este corect acum să puteţi merge ca să vă odihniţi un pic la sfârşitul acestei călătorii. Printre altele, noi ştim că probabil în această seară vă veţi întoarce la Sfânta Fecioară Maria...

Papa Francisc:

De la aeroport voi trece să-i mulţumesc Sfintei Fecioare Maria [la Santa Maria Maggiore]. Este un lucru frumos. Dr. Giani comandase să se ducă florile din Coreea cu culorile Coreei, dar apoi la ieşirea din Nunţiatură o fetiţă a venit cu un buchet de flori, de trandafiri, şi am spus: "Să ducem Sfintei Fecioare Maria chiar aceste flori ale unei fetiţe din Coreea". Şi pe acestea le vom duce. De la aeroport mergem să ne rugăm un pic acolo şi apoi acasă.

Părintele Lombardi:

Bine. Să ştiţi că şi noi vom fi cu Dumneavoastră ca să-i mulţumim Domnului pentru aceste zile extraordinare. Şi urări pentru reluarea slujirii Dumneavoastră la Roma; noi vom continua să vă însoţim şi sperăm ca Dumneavoastră să continuaţi să ne daţi, aşa cum ne-aţi dat în aceste zile, lucruri foarte frumoase despre care să vorbim. Mulţumim.

Papa Francisc:

Şi vă mulţumesc vouă pentru munca voastră, multe mulţumiri... Şi îmi cer scuze că nu rămân mai mult timp cu voi. Mulţumesc! Poftă bună!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 7.