Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

22 august: Pelerinaj la Ciciola-Valea Mare

În fiecare an, în sărbătoarea "Sf. Fecioară Maria Regină", după tradiția credincioșilor din Valea Mare, urcăm cu mic cu mare la capela închinată Maicii Domnului de pe dealul numit Ciciola, într-o poiană situată în pădurile de la hotarul vechilor moșii ale satelor Valea Seacă și Faraoani. Anul acesta au participat alături de păstorul diecezei, PS Petru Gherghel, preoți născuți în Valea Mare și din împrejurimi, credincioșii din Valea Mare și din parohiile vecine.

Drumul care unește cărările dinspre Faraoani, Valea Mare și Valea Seacă și urcă spre poiană este străjuit de crucile unui Calvar care se termină la poalele pădurii. Tineri și copii, adulți și bătrâni, pășesc cu aceeași râvnă de parcă ar urca întâia oară, poposind la fiecare stațiune, îndurând oboseală, căldură și sete, ispite care par anume făcute ca să întipărească în suflete noastre chinurile îndurate de Mântuitor. Între stațiuni se recită Rozariul cu toate cele 15 mistere și se cântă în cinstea Maicii Domnului.

Oamenii din împrejurimi care cunosc istoria locului vin sa se roage și pentru cei care au murit acolo din cauza epidemiei de ciumă și nu numai, dar și pentru a manifesta dragostea pe care o poartă Maicii Domnului.

În acest an, alături de credincioșii veniți din parohiile vecine: Faraoani, Valea Seacă, Cleja, Galbeni, Nicolae Bălcescu, Bacău, de preoții născuți în Valea Mare, care au dorit să vadă încă o dată locurile pe care altă dată se zbenguiau, în timp ce părinții lor cântau și se rugau, ne-am bucurat de participarea Preasfințitului Petru Gherghel, episcopul diecezei noastre, care a urcat, a cântat și s-a rugat împreună cu noi.

După cele 14 stațiuni, drumul continuă prin pădurea trezită de multele voci ale pelerinilor. Pacea și bucuria se citește pe fețele tuturor. Păsările și-au oprit cântul, asistând neputincioase la manifestarea plină de credință a oamenilor. Soarele își strecoară timid razele printre crengile parcă nemișcate.

După un drum de aproape trei ore, de la Biserica din Valea Mare, ajungem în poiană, bucuroși de parcă am fi trecut prin purgator. După un scurt moment de odihnă, în care mulți au avut ocazia de a se împăca cu Tatăl ceresc, prin Spovadă, am participat cu evlavie la sfânta Liturghie, prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel care a precizat în timpul predicii că acest pelerinaj reprezintă o împlinire personală, după alte pelerinaje de acest fel, și că Ciciola merită să fie cunoscută ca loc de pelerinaj în cinstea Maicii Domnului.

Cristian Ababei
 


lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat