Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Pralea - Mariapolis 2002

"Mariapolis (Orașul Mariei) 2002" s-a desfășurat la Pralea în perioada 17-21 iulie. Unitatea, experiența timpurilor noastre" cu tema principală "Iubirea generează înțelepciunea", întâlnirea de la Casa "Don Bosco" din Pralea a cuprins meditații, întâlnirii în grupuri mici, împărtășire de experiențe, sfânta Liturghie, rugăciune și cântare.

Au participat aproape 300 de persoane (români, ucraineni, maghiari, italieni, slovaci) din toată țara. Copii, adolescenți, tineri și adulți; preoți, călugări și laici veniți din diferite culte: romano-catolici, greco-catolici, reformați și unitarieni, cei care au fost la Pralea au trăit o experiență deosebită. Vineri, 19 iulie, la ora 12.00 a fost Liturghia prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel. La predică, Preasfințitul a vorbit despre evenimentul pe care Dieceza de Iași îl trăia în acele zile: vizita moaștelor Sfintei Tereza a Pruncului Isus: "Lăsați-vă cuceriți de Tereza, le-a spus episcopul. Ea s-a lăsat cucerită de iubire și a căpătat înțelepciunea... Să învățăm de la ea să ne jucăm cu Isus și să fim ca o minge în mâinile lui cu care el să se joace".

După Liturghie au urmat momente de împărtășire și s-a vizionat o casetă a Chiarei Lubich cu supercongresul copiilor de la Roma. Redi, responsabilul Focolarului masculin a spus: "Mie mi-a plăcut două lucruri pe care Chiara Lubich (fondatoarea Mișcării Focolarelor) le-a spus: sfinții sunt frații noștri mai mari și avem de învățat de la ei nu în sensul de a-i copia, ci în a practica principiile pe care ei le-au trăit: umilința, generozitatea, iubirea...". "Este extraordinar să văd cum Chiara se hrănește din spiritualitatea sfinților, a spus Vida, responsabila cu ramura feminină a Focolarelor. M-a impresionat mult ceea ce ea povestește despre Clara de Assisi. Există un tablou care arată cum Clara așază pietricele într-un vas numărând faptele de iubire, verificându-se dacă a crescut față de ziua precedentă; asta-i minunat și noi ar trebui să facem la fel". Marta, responsabilă cu Gen 2 (tinere), a amintit de o întrebare a unui copil cu privire la moarte adresată Chiarei Lubich. "E ca și cum ai spune: La revedere, ne vedem dincolo", a fost răspunsul.

Entuziasmul și bucuria i-au însoțit pe toți participanții. Întâlnirea de la Pralea vine în continuarea celei de la Râmeț (jud. Alba) la care au participat 95 de persoane și de la Chișinău la care au participat 45 de persoane.

"A trăi pentru a aduce în lume unitatea, / Fiindcă Dumnezeu e-n frații tăi, / Vei descoperi că cerul e în tine, / Vei lăsa lumină în urma ta" - așa s-a cântat la Liturghie. E o misiune pe care participanții și-au asumat-o pentru atunci când vor fi în locurile unde Dumnezeu i-a așezat.

Pr. Cornel Cadar

Evenimentul este prezentat și la secțiunea "Album foto".
 


lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat