Joi, 6 iunie 2002, în sala Asociaţiei Medicilor Catolici, s-a desfăşurat o conferinţă având ca temă "Protejarea vieţii". Invitat a fost Monseniorul Philip J. Reilly, din Dieceza de Brooklyn, New York, SUA, care a vorbit despre implicaţiile morale, teologice şi sociale ale avortului. Aflat în România, la Iaşi, ca parte a unui turneu de conştientizare a oamenilor cu privire la pericolul avorturilor, turneu care a inclus conferinţe şi organizări de marşuri şi întâlniri de rugăciune în ţări precum Marea Britanie, Austria, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova, fiind însoţit şi de un mic grup de susţinători ai organizaţiei "Pro Life" (Pro Vita). Vorbind despre realitatea americană şi despre adevăratul sens al democraţiei, pe care mulţi o înţeleg ca o libertate necontrolată, prezentând problema avorturilor din perspectiva învăţăturilor evanghelice şi a iubirii divine, cu exemple din viaţa reală, Monseniorul Reilly a făcut referire directă la modul în care şi noi, cei mulţi, putem acţiona pentru eradicarea acestui flagel, având la dispoziţia noastră cel mai eficient instrument: rugăciunea.

Conferinţa a început cu o scurtă prezentare a activităţii distinsului oaspete, făcută de Mons. Grigore Dumea. A continuat apoi Mons. Philip Reilly, care, în introducere a vorbit despre enciclica Humanae vitae a papei Paul al VI-lea, adevărat model, etalon de comparaţie pentru verificarea conţinutului acţiunilor noastre care au incidenţă asupra vieţii umane în toată plinătatea valorii acesteia. Făcând apoi trimitere la anul 1973, când Tribunalul Suprem al Statelor Unite ale Americii a aprobat legea care permite efectuarea avorturilor, vorbitorul a prezentat fundamentele filozofice care au stat la temelia SUA, menţionând şi câteva idei din Declaraţia de independenţă.

Vorbind despre avort, Mons. Reilly a afirmat, printre altele, următoarele: "Viaţa nu vine de la oameni, nu vine nici chiar de la părinţii voştri, ci este un dar care vine de la Dumnezeu". "SUA a crezut cândva în Dumnezeu, dar acum s-a îndepărtat de calea cea dreaptă şi, treptat, s-a introdus o cultură a morţii. Ceea ce comunismul a încercat să facă prin oprimare şi regim totalitarist, SUA a reuşit să facă prin înţelegerea eronată a conceptului de libertate. Fiecare este liber să-şi urmeze conştiinţa, dar prin pierderea noţiunilor de bine şi rău, a valorii raportului Creator-creaţie, omul a demarat un proces de recreare a lumii". "Legile care cuprind valori morale sunt eliminate, fiind promovată acea cultură a morţii". "Toată creaţia are o limită. Asemenea unui balon pe care, voind să-l facem mai mare şi mai frumos, suflăm în el prea mult aer şi îl distrugem, la fel omul, încercând să depăşească limitele sale de creaţie şi voind să preia rolul de creator, se îndreaptă spre propria distrugere". Una din limitele omului este cuprinsă în porunca Decalogului care spune: "Să nu ucizi". Începând cu episodul conflictului dintre Cain şi Abel, uciderea a continuat până în zilele noastre. Adoptarea unei poziţii de indiferenţă faţă de această realitate cruntă, precum cea formulată de Cain ca răspuns la întrebarea lui Dumnezeu "Ce ai făcut cu fratele tău?" "Dar sunt eu oare păzitorul fratelui meu?", trebuie să ne amintim replica lui Dumnezeu: "Da, tu eşti".

În această cultură a morţii, cea ce facem celor mai mici se va considera că am făcut lui Dumnezeu. Când ucidem viaţa, îl ucidem pe Dumnezeu, care este viaţa.

Cultura vieţii, pentru noi toţi, este reprezentată de persoana lui Isus Cristos. El este modelul, este înţelepciunea lui Dumnezeu, este planul lui Dumnezeu, iar noi trebuie să înţelegem că Isus a venit să ne dea viaţa, nu doar pentru ca să trăim în vecie, ci ne-a readus viaţa lui Dumnezeu. Viaţa este un dar preţios: am fost creaţi de Dumnezeu, am fost răscumpăraţi de Isus Cristos şi suntem chemaţi să ne împărtăşim din viaţa lui Cristos. Oamenii care distrug viaţa nu cred. În SUA se vorbeşte mult despre religie şi Dumnezeu, dar mulţi sunt cei care nu cred în Dumnezeu.

În viziunea unora, viaţa umană este doar o formă superioară a vieţii animale. Lor Scriptura le spune: "Aveţi ochi, dar nu vedeţi; aveţi urechi, dar nu auziţi". Primarul oraşului New York, parcă în ciuda evenimentelor de la 11 septembrie, a dat o dispoziţie potrivit căreia, începând cu data de 1 iulie 2002, toţi doctorii rezidenţi din oraş trebuie să urmeze cursuri pentru a fi pregătiţi să efectueze avorturi. Ne punem întrebarea: De ce? Cum se poate ca doctorii, care sunt slujitori ai vieţii, să devină slujitori ai morţii? Cum se poate ca doctorii, care au studiat îndelung pentru a putea să vindece, să menţină viaţa, să îşi schimbe crezul şi jurământul pe care l-au făcut la începutul carierei şi să comită avorturi? Cum ar putea să încalce prescrierea "Primum non nocere" (Mai întâi să nu faci ceva care ar putea să dăuneze)

Interesantă este şi poziţia adoptată de conducerea SUA în materie de politică externă: în Afghanistan, după eliminarea conducerii talibane şi instaurarea unui guvern aşa-zis democratic, guvernul SUA a oferit un important sprijin material guvernului afghan pentru legalizarea avorturilor. Astfel, s-a ajuns ca, într-o ţară majoritar islamică, să fie legalizat avortul, sub pretextul că "adevărata democraţie înseamnă libertatea avorturilor". Mons. Reilly a adăugat, cu tristeţe, "O să fim norocoşi dacă nu vor mai cădea şi alte clădiri din Statele Unite ale Americii".

În SUA mulţi sunt în favoarea pedepsei capitale, deoarece nu ei sunt cei care trebuie să îndeplinească această sentinţă. La fel, este uşor să spui că o femeie poate să facă avort, atâta timp cât nu tu eşti cel care trebuie să ucidă acea viaţă în formare, astfel că, în New York, este în scădere numărul doctorilor dispuşi să facă avorturi, ridicându-se împotriva deciziei primarului, parcă spunându-i: "Domnule primar, dacă vrei să omori copiii, vino tu şi comite această crimă!".

Oferind exemplul de dăruire al pompierilor, Mons. Reilly a subliniat că aceştia, înainte de a intra în clădirile în flăcări ale World Trade Center, conştienţi că mulţi dintre ei nu vor mai reuşi să iasă vii din încăierarea cu focul, au cerut preotului care îi însoţea să le acorde dezlegarea generală. Urcând pe scări până la etajul 80, pompierii au contribuit la salvarea a peste 20.00 de oameni din totalul celor care se aflau în clădire, iar când întregul edificiu s-a prăbuşit, au rămas îngropaţi sub dărâmături. În lumea întreagă se vorbeşte despre dăruirea lor, despre gestul lor de curaj şi altruism, ei dându-şi viaţa concomitent cu pruncuşorii care mureau ucişi de mâinile doctorilor care efectuau avorturi. Ce diferenţă va fi, cu siguranţă, între felul în care posteritatea va comemora gestul pompierilor în comparaţie cu gestul celor care comit avorturi! Cum vrem să ne ţină minte urmaşii noştri? Ca oameni care iubesc viaţa şi promovează o cultură a vieţii sau drept cei care promovează o cultură a morţii?

Dacă am încerca să ne ascundem în spatele neputinţei de a schimba lumea de unii singuri, să ne amintim cuvintele "Când Domnul este cu noi, cine poate sta împotriva noastră?". Să ne unim eforturile în rugăciune şi să fim siguri că Dumnezeu ne va ajuta să schimbăm această situaţie. În urma întâlnirilor de rugăciune promovate de Organizaţia "Pro Vita", în faţa clinicilor în care se comit avorturi, s-a reuşit, numai la New York, înjumătăţirea numărului locurilor unde se mai practică această crimă. Multe tinere au părăsit acele clinici şi au decis să păstreze copiii pe care i-au primit de la Domnul, ba chiar mulţi medici au renunţat să mai ia parte la aceste crime abominabile.

Mons. Reilly ne-a oferit o încurajare şi o motivaţie pentru a merge în lumea întreagă în calitate de promotori ai vieţii: Isus, pentru a acţiona în lume, a cerut permisiunea Mariei pentru a se întrupa. Maria a acceptat şi Duhul lui Dumnezeu s-a coborât asupra ei şi a intrat în lume, putând să-şi ducă mai departe opera de mântuire. După momentul Învierii, Isus, în trupul său înviat, nu mai poate să fie acea prezenţă fizică printre noi, nu mai poate să meargă să schimbe conştiinţe şi are nevoie de trupul său mistic, Biserica, ale cărei membre suntem noi toţi. Astfel, noi suntem trupul său, prin care Isus trebuie să-şi facă auzit glasul în faţa celor care au atâta nevoie să audă mesajul său de eliberare din sclavia păcatului şi a morţii. Adresând celor din sală îndemnul papei Ioan Paul al II-lea, Mons. Reilly, a spus: "Nu vă temeţi să mergeţi şi să luaţi atitudine: este lucrarea lui Dumnezeu! Isus şi-a vărsat sângele pentru noi toţi; trebuie, prin urmare, să fim ambasadori ai bucuriei lui Cristos cel înviat, să fim ambasadori ai vieţii".

De la Iaşi, oaspetele îşi va continua vizita în România, urmând ca apoi să se întoarcă la New York.

A consemnat Ovidiu Bişog
 

lecturi: 123.