Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Învierea Domnului",
pictură din Biserica "Sfântul Mihail",
Săveni (jud. Iași)
Cristos a înviat!

Învierea Domnului nostru Isus Cristos este minunea înscrisă în istoria umanității, prin care Dumnezeu învinge păcatul, moartea și întunericul, manifestându-și în lume și în întreaga creație puterea, măreția și gloria. Cu acest act de iubire al Mântuitorului, moartea noastră este intrarea în starea de așteptare a învierii celei de apoi pentru viața veșnic fericită.

Sărbătoarea Paștelui este forța spirituală pe care o purtăm cu noi zi de zi, mai ales în acest timp de încercare și suferință, în speranța nețărmurită că răul va fi nimicit, iar întunericul va fi înlocuit de lumina Celui înviat. Dumnezeu este aproape de noi, ne însoțește pe drumurile existenței noastre și ne oferă salvarea și iubirea sa.

Vă dorim o sărbătoare a Paștelui în comuniune cu cei dragi, în caritate fraternă, simțind solidaritate cu cei suferinzi și singuri, împărtășind bucuria sfântă a Învierii!

Lumina lui Isus Cristos, mort și înviat, să străpungă orice întuneric din sufletele voastre și să le îmbrace în pace cerească!

Pacea lui Cristos cel Înviat să vă însoțească mereu în trăirea și în mărturia pentru Cristos, cu dăruirea și curajul primilor apostoli, având certitudinea că Învierea este mereu ultimul cuvânt pe drumul crucii noastre și al slujirii fraților noștri.

Cristos a înviat! Aleluia!

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

PS Iosif Păuleț: Scrisoarea pastorală de Paști 2024 - "Pacea mea o dau vouă!"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat