Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Iosif Păuleț: Scrisoare de prezentare a Anului Pastoral 2023-2024 "Biserica, familia lui Dumnezeu"

Am început să parcurgem împreună în luna septembrie a anului 2022 un drum de reînnoire a vieții de credință a Bisericii noastre locale prin planul pastoral diecezan trienal 2022-2025: "Uniți în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei". În acest plan găsim răspunsul diecezei noastre la îndemnurile primite de la Sfântul Părinte Papa Francisc cu ocazia vizitei sale la Iași, pe 1 iunie 2019. Atunci Papa Francisc ne-a ajutat să înțelegem că viitorul diecezei noastre poate fi construit doar împreună - episcopi, preoți, persoane consacrate și laici - și numai lăsându-ne inspirați de Duhul Rusaliilor care continuă să se reverse cu putere asupra noastră. Tocmai de aceea, primul an al drumului nostru (2022-2023) a fost dedicat Duhului Sfânt și capodoperei sale în viața Bisericii: unitatea. "Uniți în Duhul Sfânt" a fost tema care a însoțit viața comunităților diecezei noastre, ajutându-ne să redescoperim persoana și misiunea Duhului Sfânt și, într-o manieră cu totul specială, comuniunea pe care Duhul o realizează în relația noastră cu Dumnezeu Tatăl și cu Isus Cristos, precum și în relațiile noastre fraterne.

Așa cum apare deja în planul pastoral trienal, următorul An Pastoral, 2023-2024, va fi dedicat Bisericii, care va fi redescoperită ca "familia lui Dumnezeu". Este o continuare firească a temei primului an, căci Duhul Sfânt este cel care ne unește în marea familie a lui Dumnezeu, care este Biserica. Papa Francisc mărturisea în cadrul discursului său de la Iași: "Aici, împreună cu voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjurați de cei mici și de cei mari. Este ușor, văzându-vă și auzindu-vă, să te simți acasă... Mă bucur să știu că în această piață se află chipul familiei lui Dumnezeu care-i îmbrățișează pe copii, pe tineri, pe soți, pe persoanele consacrate și pe bătrâni". Venind între noi, Sfântul Părinte a simțit căldura specifică unei familii, și ne-a ajutat să privim realitatea Bisericii noastre ca fiind "chipul familiei lui Dumnezeu"! Pentru noi aceste cuvinte nu sunt întâmplătoare, ci provin din credința profundă a Bisericii și din convingerea urmașului Sfântului Petru. Prin puterea Duhului Sfânt, toți cei care am primit marele dar al Botezului am devenit, în Cristos, fii adoptivi ai unicului Tată ceresc și formăm marea familie a lui Dumnezeu. Constituția Conciliului Vatican II Lumen Gentium ne amintește, la nr. 51, că noi toți, cei botezați, "alcătuim o singură familie în Cristos (cf. Evr 3,6), atâta vreme cât comunicăm între noi în dragostea reciprocă și în lauda unică a Preasfintei Treimi". Iar Catehismul Bisericii Catolice ne amintește că Isus Cristos "a voit să se nască și să crească în sânul Sfintei Familii a lui Iosif și a Mariei. Biserica nu este altceva decât familia lui Dumnezeu" (CBC 1655).

"Biserica, familia lui Dumnezeu" va fi, așadar, tema noului An Pastoral ce va începe duminică, 24 septembrie 2023. Dumnezeu dorește să facă din toți oamenii o unică familie a fiilor săi, în care fiecare să îl simtă aproape și să primească iubirea sa. Biserica este, așadar, familia copiilor lui Dumnezeu în lume, este casa Tatălui ceresc care are mereu porțile deschise pentru toți fiii săi (cf. Evangelii Gaudium 46-47). În familia lui Dumnezeu, în Biserică, limfa vitală este iubirea lui Dumnezeu care se concretizează în a-l iubi pe El și pe ceilalți, pe toți, fără deosebire și măsură. Biserica este familia în care se iubește și în care suntem iubiți.

Vom aprofunda acest adevăr de credință plecând de la ceea ce sfântul Paul le scria creștinilor comunității din Efes: "Voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus" (Ef 2,19-21). Într-adevăr, casa și familia lui Dumnezeu nu sunt atât un loc fizic în care se adună creștinii, cât mai ales adunarea lor în rugăciune. Familia Bisericii se manifestă atunci când creștinii se reunesc pentru a fi zidiți într-un edificiu spiritual, care îl are pe Cristos ca piatră unghiulară, iar pe profeți, apostoli și urmașii lor ca temelie. Tocmai de aceea, Rugăciunea euharistică a III-a manifestă adunarea fraților și a surorilor în jurul altarului ca familia lui Dumnezeu: "Ascultă, Doamne, rugăciunile acestei familii pe care ai adunat-o în fața ta". Iar Rugăciunea euharistică I arată convingerea Bisericii că Sfânta Liturghie este jertfa pascală a familiei lui Dumnezeu: "Te rugăm, așadar, Doamne, să primești cu bunăvoință jertfa slujirii noastre și a întregii tale familii". La Sfânta Liturghie, Dumnezeu ne convoacă să ieșim din individualism, din tendința de a ne închide în noi înșine și ne cheamă să facem parte din familia sa. Și tot la Sfânta Liturghie, mai ales la cea de duminică, credincioșii pot percepe comunitatea lor ca o mare familie formată din diferitele familii ce compun acea comunitate.

În Anul Pastoral 2023-2024, "Biserica, familia lui Dumnezeu", fiecare creștin al Bisericii noastre locale primește chemarea de a redescoperi frumusețea de a aparține Bisericii. De fapt, îi aparținem cu toții Tatălui nostru ceresc care ne-a dăruit harul de a fi fii în Fiul său și de a aparține astfel Bisericii, familia sa. În acest sens, aparținem și unii altora, pentru că suntem frați și surori în Cristos, prin iubirea Duhului Sfânt. Societatea noastră actuală trăiește o adevărată criză a apartenenței: diferitele tipuri de legături dintre persoane (familiale, culturale, economice etc.) sunt amenințate de relativism și individualism. Și apartenența la Biserică are de suferit în acest context. Scăderea treptată a numărului credincioșilor care participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, precum și a vocațiilor la preoție și la viața consacrată, dar și perceperea credinței ca o sumă de tradiții religioase sunt doar câteva simptome ale acestei crize. În acest context, chemarea la hrănirea și întărirea propriei apartenențe ecleziale este fundamentală.

Obiectivele acestui nou an dedicat Bisericii ca familie a lui Dumnezeu au fost deja anunțate în planul pastoral trienal: vom căuta să ne îngrijim ca toți membrii comunității să participe activ la celebrările liturgice, să promovăm întâlnirile între generații, să identificăm căi de apropiere față de cei care simt cu dificultate apartenența lor la Biserică și să însoțim persoanele în situații de criză. Dacă vom fi fideli realității noastre de familie a lui Dumnezeu și vom construi împreună relații mereu mai fraterne și solidare, persoanele care se află într-o căutare spirituală vor putea întâlni în mijlocul nostru prezența plină de iubire a lui Isus Cristos. Întâlnirea cu Cristos este scopul principal al misiunii Bisericii și sensul oricărei acțiuni pastorale. Această întâlnire este mijlocită într-o manieră specială de membrii marii familii a lui Dumnezeu, care au ajuns deja la destinația drumului vieții lor, sfinții. Printre aceștia, un loc special pentru Biserica noastră locală este ocupat de Fericitul Anton Durcovici de la a cărui beatificare vom sărbători anul viitor 10 ani.

Să ne deschidem împreună inspirației Duhului Sfânt pentru a găsi activitățile cele mai potrivite împlinirii obiectivelor acestui An Pastoral. Printre toate acestea, un rol fundamental îl va avea modul de a organiza celebrarea duminicală a Sfintei Liturghii, pentru a-i ajuta pe toți credincioșii să simtă bucuria de a-i aparține lui Dumnezeu și de a aparține familiei sale, Biserica. De asemenea, un loc important îl va ocupa și efortul nostru catehetic pentru a înțelege mai bine identitatea Bisericii de a fi familie, precum și exigențele concrete ale acestei misiuni. În curând vor fi prezentate 10 nuclee tematice ce vor putea reprezenta un bun punct de plecare pentru catehezele obișnuite din comunitățile noastre. Pe lângă acestea, exercițiul spiritual al lectio divina cu textul evangheliei duminicale sau cu alte texte din Sfânta Scriptură adecvate temei generale va garanta eficacitatea acțiunilor noastre pastorale, căci doar cine ascultă cuvântul și îl împlinește devine pentru Isus "frate, soră și mamă" (Mt 12,50). Recomandăm în același timp și activități culturale, recreative și formative, care să aibă ca finalitate creșterea simțului de apartenență la familia lui Dumnezeu.

Îi invităm pe părinții parohi și pe toți responsabilii instituțiilor Bisericii noastre locale să marcheze începutul noului An Pastoral pe data de 24 septembrie prin menționarea acestui eveniment la celebrarea Sfintelor Liturghii și prin rugăciuni speciale pentru ca Biserica noastră locală și comunitățile sale să fie cât mai fidele identității și misiunii de a fi familia lui Dumnezeu în lume.

Iași, 13 septembrie 2023

Iosif Păuleț
episcop de Iași

* * *

Logo-ul anului pastoral 2023-2024 "Biserica, familia lui Dumnezeu" poate fi descărcat la dimensiunea A2 în format jpeg (RGB) - pentru uz online și pdf (CMYK) - pentru tipar.

* * *

* * *

Alte scrisori pastorale ale episcopului de Iași sunt publicate în sectiunea: "Biblioteca" la pagina Documente episcopale.


 

lecturi: 2.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat