Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Târgu Trotuș

În perioada 21-23 iulie 2023 comunitatea din Târgu Trotuș a avut privilegiul de a-l avea în mijlocul ei pe PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, cu ocazia vizitei pastorale care s-a dovedit a fi un eveniment cu mare încărcătură spirituală.

Primirea călduroasă a PS Iosif Păuleț și a secretarului său, părintele Vasile Petrișor, a avut loc după recitarea Sfântului Rozariu în biserică, de către părintele paroh Solomon Benoni alături de comunitatea din Târgu Trotuș.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfințitul alături de alți preoți invitați, printre care pr. decan de Trotuș, Gheorghe Cojocaru. În cadrul omiliei, Preasfințitul a pus accent deosebit pe valoarea persoanei umane, pe modul în care trebuie să ne raportăm la oameni indiferent de starea socială, statut sau funcții.

În dimineața zilei următoare, 22 iulie, în timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul a participat la programul de spovadă al credincioșilor. După Liturghie, împreună cu părintele paroh, a vizitat o parte din bolnavii din comunitate pe care i-a încurajat să-și poarte crucea cu răbdare și seninătate în numele lui Isus. La ora 11.00, împreună cu părintele paroh, a vizitat filiala din Caraclău, unde au celebrat Sfânta Liturghie.

În cadrul întâlnirii de la ora 15.00 cu membrii Consiliului Parohial și cei ai Consiliului Economic, Preasfințitul a explicat rolul acestor consilii în cadrul Bisericii și a accentuat importanța sprijinului ce trebuie acordat păstorilor pentru bunul mers al Bisericii. După această întâlnire a urmat un timp pentru audiențe particulare și apoi vizita la cimitir, unde, împreună cu credincioșii, episcopul s-a rugat pentru preoții răposați care au activat în parohie, dar și pentru toți răposații comunității.

La ora 19.00 a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia Preasfințitul ne-a vorbit despre credința Mariei Magdalena, îndrumându-ne să fim alături de Isus precum această Sfântă, care l-a urmat pe Isus fără încetare. Liturghia a fost animată de cântările copiilor și tinerilor prezenți la campusul desfășurat în aceeași săptămână.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul le-a vorbit copiilor și tinerilor, i-a încurajat și i-a felicitat pe toți pentru cântările care au emanat bucuria de a trăi în prezența lui Isus. De asemenea, i-a felicitat pentru toate activitățile la care au participat în cadrul campusului.

Duminică, 23 iulie, Preasfințitul a vizitat a doua filială a parohiei, Glodosu, unde a celebrat Sfânta Liturghie spre bucuria credincioșilor prezenți. La ora 11.00, Liturghia pontificală a fost celebrată la Târgu Trotuș, unde a participat întreaga comunitate. Legat de evanghelia zilei, în cadrul omiliei, Preasfințitul a vorbit despre existența neghinei, adică a răului, în Biserică, precum și existența grâului, adică a binelui. Preasfințitul a precizat faptul că Biserica este sfântă, deoarece este sfințită de Isus, dar este și păcătoasă, deoarece este formată din păcătoși. Trebuie să luptăm, să răbdăm și să ne rugăm ca această neghină să se transforme în grâu. Deoarece era ziua bunicilor, Preasfințitul le-a urat acestora putere, sănătate și mulți ani, iar modelul bunicilor lui Isus, Ioachim și Ana, să fie exemple de trăire spirituală în familie și comunitate.

Mulțumim din inimă, Preasfințite, pentru toate vorbele de duh, toate sfaturile și încurajările de care am avut parte în aceste zile de har și vă asigurăm, așa cum ați și cerut, rugăciunile noastre!

Liliana Socaciu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-23 iulie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Târgu Trotuș

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secțiune "Anul pastoral 2022-2023. "Uniți în Duhul Sfânt"

Programul vizitelor pastorale octombrie 2022 - martie 2023

Secțiunea "Vizite pastorale"


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat