Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Prăjești: Relicva Fericitei Veronica Antal în Parohia "Preasfânta Treime"

Vineri, 31 martie 2023, credincioșii din Parohia "Preasfânta Treime" din Prăjești (BC) au avut bucuria de a primi în vizită relicva și bustul Fericitei Veronica Antal. Relicva și bustul fericitei au fost însoțite de pr. Fabian Blaj, parohul comunității din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Nisiporești, și de pr. Emanuel-Petrache Antica, vicar în aceeași parohie.

Primirea relicvei a avut loc la ora 17.45, în biserica din Prăjești, imediat după ce s-a terminat de celebrat Calea Sfintei Cruci. În biserică erau prezenți un număr mare de credincioși, ca în zi de sărbătoare, lăsând treburile muncii câmpului, s-au prezentat la sfânta biserică pentru a primi, cu cinstea cuvenită, relicva fericitei.

La intrarea în biserică, pr. paroh Dumitru Patraș a primit relicva Fericitei Veronica Antal. În cuvântul de bun venit părintele paroh a menționat că Fericita Veronica Antal "(...) este o nouă floare în grădina Maicii Domnului, o floare ce rămâne deschisă prin puterea Duhului Sfânt ca exemplu pentru viața noastră". Cu suflete pline de bucurie am primit în casa lui Dumnezeu pentru a-l lăuda și pentru a cinsti relicva sfântă a Fericitei Veronica Antal, prezentă în mijlocul comunității noaste. Tânăra fecioară martiră Veronica Antal din Nisiporești, din dragoste și fidelitate față de Cristos, a luptat până la vărsarea sângelui și sacrificiul suprem al vieții pentru păstrarea sfintei curății fiind ucisă din ură față de credință în seara zilei de 24 august a anului 1958. Fericita Veronica Antal, creștină catolică din Ordinul Franciscan Secular, este prima tânără laică ridicată la cinstea altarelor și beatificată de Biserica Catolică pe 22 septembrie a anului 2018. O primim cu bucurie în mijlocul nostru și o rugăm să ne ajute prin mărturia ei de sfințenie luând parte cu însuflețire la aceste sfinte celebrări în care vrem să ne unim în rugăciune ca un templu viu și sfânt în Domnul, să ascultăm cu credință cuvântul lui Dumnezeu și să fim reînnoiți în tot harul și binecuvântarea sa. Relicva a fost așezată în biserică la loc de cinste în fața altarului alături de bustul Fericitei.

Pr. Fabian Blaj a celebrat o scurtă ceremonie de început a pelerinajului, prin care ne-a îndemnat să-i cerem Duhului Sfânt harul de a trăi cu vrednicie și sfințenie aceste zile sfinte, pentru a primi harurile pe care le cerem prin mijlocirea acestei fericite. A binecuvântat poporul prezent în biserică stropindu-l cu apă sfințită.

La predica de la Sfânta Liturghie, pr. Fabian a spus că a venit aici la Prăjești cu un mesaj, cu o propunere, exemplul de trăire a Fericitei Veronica Antal, această tânără, fecioară și martiră, ridicată la cinstea altarelor, în urmă cu cinci ani, care a făcut parte din Armata Maicii Domnului, a trăit o viață interioară profundă și care a avut un ideal măreț - să devină sfântă. Este un ideal măreț pentru un creștin atunci când își propune să atingă acest standard, aceste culmi ale sfințeniei. Să nu ni se pară că a fi sfânt sau că această invitație de a fi sfânt nu ne este adresată nouă sau noi să avem sentimente de inferioritate spunând că sfințenia nu este pentru noi. Dimpotrivă, sfințenia este pentru noi și dacă fericita Veronica Antal se află aici, la Prăjești, este tocmai pentru a ne îndemna să trăim credința în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu venit să ne mântuiască și care ne cheamă pe noi toți să devenim sfinți.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Fabian Blaj a împărțit binecuvântarea comunitară către toți credincioșii prezenți la biserică cu relicva Fericitei Veronica, după care toți credincioșii au primit și binecuvântarea particulară individuală cu relicva fericitei.

A doua zi Fericita Veronica Antal ne-a adunat din nou la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie, de la ora 9.00, copiii din parohia noastră au participat la o cateheză cu această tematică.

Înainte de Sfânta Liturghie de la ora 18.00 a avut loc ora de rugăciune mariană pentru toți credincioșii din parohia noastră, iar după Sfânta Liturghie a avut loc cateheza tematică pentru tinerii, la care au participat tinerii comunității noastre și tinerii din filiala Bogdănești.

În ziua de Florii, 2 aprilie 2023, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, celebrată de vicarul provincial pr. Ionel-Emilian Dumea, alături de alți șapte preoți, a avut loc ceremonia de încheiere a pelerinajului relicvei Fericitei Veronica Antal în parohia noastră.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dumitru Patraș i-a mulțumit părintelui paroh de la Nisiporești pentru disponibilitatea pe care a avut-o de a fi prezent aici în parohia noastră împreună cu relicva Fericitei Veronica Antal, pentru predicile și catehezele ținute, pentru îndemnurile și învățăturile transmise nouă credincioșilor în aceste trei zile de pelerinaj.

Damian și Maria Comorașu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 31 martie - 2 aprilie: Prăjești: Relicva Fericitei Veronica Antal în Parohia "Preasfânta Treime"


 

lecturi: 465.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat