Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Presa Bună": Rugăciune pentru unitatea creștinilor 2023

A apărut la Editura "Presa Bună" broșura Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2023, cuprinzând textele liturgice pentru celebrarea acestei săptămâni de rugăciuni, între 18 și 25 ianuarie 2023. Broșura tipărită, în formatul 14x21 cm, având 84 de pagini și prețul de 15 lei, poate fi procurată din Librăria "Presa Bună".

Tema și materialul din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor pentru anul 2023 au fost pregătite de un grup local din Statele Unite ale Americii (SUA), convocat de Consiliul Bisericilor din Minnesota, în consens deplin cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Broșura a fost tradusă în limba română de pr. Mihai Pătrașcu.

"Învățați să faceți binele, căutați dreptatea!" (Is 1,17) este motoul biblic care se constituie ca temă de reflecție pentru întâlnirile ecumenice din acest an. Textul extras din cartea profetului Isaia (Is 1,12-18) se centrează pe dreptate și pe relațiile sociale deficitare din Israelul secolului al VIII-lea î.Cr., care alterează relația cu Dumnezeu. Formalismul este ceva insuportabil în ochii lui Dumnezeu, din moment ce nu există atitudinile care să dovedească mila, judecata dreaptă, compasiunea față de cel oprimat. Tămâia, sabatul și celelalte celebrări liturgice își pierd din valoare dacă nu sunt conjugate cu comportamente din care să iasă în evidență iubirea și conviețuirea armonioasă.

Plecând de la acest context biblic, diferitele grupuri de creștini din Minnesota vor să indice asupra discriminărilor rasiale pe care le-au suferit chiar și în timpul pandemiei de COVID-19, sperând ca experiența lor "să poată folosi ca mărturie a inumanității de care se pot arăta capabili fiii lui Dumnezeu față de aproapele propriu," se citește în broșură.

Broșura conține, pe lângă explicațiile introductive și expunerea contextului care a generat tema fixată, texte, rugăciuni, reflecții pentru fiecare zi din Săptămâna dedicată ecumenismului. Toate sunt menite să răspundă chemării pe care o adresează Isus în evanghelie, "ca toți să fie una", una în realizarea dreptății, a conviețuirii armonioase, una în respectarea și afirmarea egalității de demnitate între oameni, indiferent de cultură, limbă, rasă sau culoare.

Rugăciunile creștinilor de pretutindeni, mai ales ale acelora din emisfera nordică a globului, să fie ascultate în această perioadă din luna ianuarie și să contribuie la realizarea unității lor!

Pr. Cristian Diac

* * *

Rugăciune pentru unitatea creștinilor 2023
Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, Ed. "Presa Bună", 2023, 14x21 cm, 84 p., 15 lei

* * *

Textul simplu, în format electronic (docx), al broșurii în limba română poate fi descărcat de la adresa: www.ercis.ro/utile/sruc2023.zip.

Broșura tipărită, în formatul 14x21 cm, având 82 de pagini și prețul de 15 lei, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii).

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro

*

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.


 

lecturi: 1223.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat