Răcăciuni: 25 de ani de prezență a Operei Don Calabria în România
Cu mare bucurie și recunoștință comunitatea din Răcăciuni, Bacău, a sărbătorit cei 25 de ani de prezență a Operei Don Calabria în România duminică, 16 octombrie 2022.
Sărbătoarea a debutat, așa cum îi plăcea cel mai mult Sfântului Ioan Calabria, cu celebrarea Sfintei Liturghii de mulțumire în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Răcăciuni. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, împreună cu pr. Fernando Speranza, vicar general al Operei Don Calabria, cu pr. Gustavo Ismael Lissa, superiorul Operei din România, cu pr. Gabriel Bîrnat, noul paroh al comunității catolice, alături de peste douăzeci de preoți din diverse congregații și ordine călugărești, dar și din împrejurimi.
La sărbătoare au fost prezente și primele persoane care au pus bazele Operei din România, pr. Manuel Oliveira și un prieten apropiat al acestei opere, Dino Beruffi, care a fost prezent la Răcăciuni încă din primele luni de activitate.
Cuvântul de învățătură a fost proclamat de către un fost elev al Operei Don Calabria, actualmente preot diecezan, pr. Valeriu Acatrinei, care a menționat în cuvântarea ținută câteva aspecte din viața comunitară petrecută la Răcăciuni.
La cuvântul de încheiere, episcopul emerit Petru Gherghel a menționat câteva aspecte despre sosirea în România a Congregației "Săracii Slujitori ai Divinei Providențe", pentru un an la Tămășeni, în județul Neamț, iar mai apoi la Răcăciuni, în județul Bacău, amintind totodată și de implicarea pr. Mihai Cucuteanu în acest demers.
Sărbătoarea a continuat la sediul Operei Don Calabria cu dezvelirea și sfințirea bustului Sfântului Ioan Calabria din curtea interioară, bust amplasat în cinstea celor 25 de ani de prezență în România. Cuvintele așa dragi ale fondatorului nostru, scrise în limba latină, alături de acest bust, stau mărturie vie a întregii activități ale acestei Opere: "Quaerite primum Regnum Dei" (Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu - Mt 6,25-33).
Pr. Gustavo Lissa, PSDP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
16 octombrie: Răcăciuni: 25 de ani de prezență a Operei Don Calabria în România
lecturi: 1281.