Giovanni Battista Scalabrini, misionar cu viziune profetică devenit "părinte al migranţilor"

de Pierpaolo Felicolo,
director general al Fundaţiei Migrantes

Canonizarea unui episcop este mereu motiv de bucurie deosebită pentru Biserică. Şi canonizarea lui Giovanni Battista Scalabrini este astfel îndeosebi pentru Biserica italiană şi pentru Fundaţia Migrantes care în CEI şi pentru CEI urmează îndeosebi lumea mobilităţii umane. A fi alături de migrant. Aceasta este angajarea pe care Scalabrini, "părinte al migranţilor", cum avea să-l definească Ioan Paul al II-lea în urmă cu 25 de ani cu ocazia beatificării, a dus-o înainte în viaţa sa alegând să stea alături de italienii care la sfârşitul secolului al XIX-lea părăseau Italia pentru alte locuri. O adevărată vocaţie confirmată de Biserică, ce nu a ezitat să recunoască în intuiţiile lui Scalabrini semnele şi stigmatele operei Duhului Sfânt. De fapt, lui i se datorează întemeierea Congregaţiei Misionarilor Sfântului Carol (scalabrinienii) şi pe cea a Surorilor Misionare ale Sfântului Carol (scalabrinienele), precum şi pe cea a misionarelor laice pentru asistenţa migranţilor. Realităţi şi astăzi foarte active şi prezente în orice parte a lumii care, împreună cu Fundaţia Migrantes, lucrează în Italia umăr la umăr în dieceze şi, acolo unde sunt prezente, şi în Europa, îndeosebi în Misiunile catolice italiene.

Scalabrini a fost profet, precursor şi pionier în considerarea faptului migrator în toate aspectele sale. Nu voia ca să le lipsească migranţilor, în acel timp îndreptaţi mai ales spre Americi, acea apropiere spirituală şi culturală indispensabilă pentru tutelarea drepturilor lor şi pentru promovarea lor socială în ţările de sosire. "Împreună cu fostul episcop de Cremona şi prieten al său, Geremia Bonomelli, - aşa cum a spus recent arhiepiscopul, preşedinte al Fundaţiei Migrantes, mons. Gian Carlo Perego - vor fi primii care vor lua în considerare importanţa mersului Bisericii cu migranţii, întemeind o congregaţie de călugări în Americi şi Bonomelli dând viaţă unui grup de preoţi diecezani în Europa". Cei doi episcopi erau convinşi că emigraţia era o lege a naturii şi ca atare nu putea să fie oprită. Un fenomen demonstrat pe larg şi astăzi. Această întâlnire de persoane şi popoare diferite ducea la acea unitate a familiei umane, de mai multe ori citată în magisteriul Bisericii şi în ultima vreme de Papa Francisc în Fratelli tutti. "A-i abandona ieri ca şi astăzi pe migranţi - era convins Scalabrini - înseamnă a-i abandona şi în credinţă şi în practica religioasă". Scalabrini a intuit că acela care pleca nu putea şi nu voia să uite ţara de origine, dimpotrivă, voia să menţină o legătură. Şi credinţa este mijlocul vital pentru asta, întărită cu celebrarea în limba proprie. Scalabrini a reflectat asupra dimensiunii religioase a migranţilor. "Trimiteţi-ne un preot, îi scriau, că aici se trăieşte şi se moare ca animalele". Misionarul, aşadar, conform lui Scalabrini, "nu este numai omul Bisericii, omul lui Dumnezeu; el este omul social prin excelenţă". Şi este ceea ce continuă să facă şi să trăiască şi astăzi "misionarii şi misionarele", preoţii şi laicii care în numele Bisericii italiene îi urmează astăzi pe conaţionalii noştri în străinătate. "Unde este poporul acolo este Biserica - spunea Scalabrini - pentru că Biserica este mama, prietena, protectoarea poporului, iar pentru popor Biserica va avea mereu un cuvânt, un zâmbet, o binecuvântare". De atunci până astăzi multe s-au schimbat, dar acea chemare la caritatea pastorală, socială şi politică este încă vie aşa cum demonstrează primirea faţă de migranţi şi angajarea în apărarea demnităţii lor. O angajare pe care Biserica italiană o duce înainte, prin Migrantes şi toate realităţile care lucrează în acest sector dificil, mergând împreună cu migranţii şi conjugând evanghelizarea şi promovarea umană.

(După agenţia SIR, 8 octombrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 213.