Onești: Exerciții spirituale pentru terțiarii franciscani
Între 9 și 11 iunie 2022, terțiarii franciscani, din fraternitățile Moldova-Muntenia din cadrul Ordinului Franciscan Secular, au participat la exercițiile spirituale desfășurate sub tematica "Rugăciunea «Tatăl nostru»", sub îndrumarea pr. Cristian Blăjuț, OFMConv., asistentul spiritual național, la casa ecumenică din Onești.
În meditațiile prezentate, părintele Cristian ne-a ajutat să înțelegem, încetul cu încetul, sensul rugăciunii, modul cum trebuie să ne rugăm, dacă vrem să înaintăm pe calea desăvârșirii creștinești. Rugăciunea "Tatăl nostru" a fost lăsată de Isus Cristos, apărătorul și mijlocitorul nostru, și a cuprins în rugăciunea de față tot ceea ce avem nevoie pentru mântuirea noastră. Rugăciunea este singura cale de a ne apropia de Dumnezeu, iar când ne rugăm trebuie să cerem lucruri bune, cu credință, fără ezitare, să avem încredere că le vom primi. Să ne străduim, să vrem să ne rugăm lui Dumnezeu, să trăim rugăciunea, să conștientizăm ceea ce spunem, să-l lăudăm pe Dumnezeu din toată inima (nu cu buzele). Înainte de rugăciune să ne îndreptăm mintea spre cer, să ne pregătim să ne străduim, să începem... Dumnezeu ne așteaptă în cer, ne-a creat pentru viața veșnică.
Plini de recunoștință față de Dumnezeu care ne-a inspirat cu harul său, mulțumim părintelui Cristian Blăjuț pentru că ne-a fost ghid și prieten în aceste zile de pace și har, cu dorința de a reveni și altă dată, dar și cu hotărârea de a rămâne mereu căutători de Dumnezeu, să stăm mai mult în compania lui Isus care ne ascultă, să-i vorbim despre noi, despre misiunea, carisma noastră și să ne lăsăm transformați de el, să fim una cu el, chiar aici de pe pământ.
Exercițiile spirituale s-au încheiat sâmbătă cu un moment de adorație euharistică, Sfânta Liturghie și cu masa de prânz, apoi ne-am întors acasă având fiecare în suflet pace și bucurie.
Laudă și mulțumire să-i fie lui Dumnezeu în veci!
Pace și bine!
Sr. Ana Biro
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
9-11 iunie: Onești: Exerciții spirituale pentru terțiarii franciscani
lecturi: 84.