Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Iosif Păuleț

Scrisoare de anunțare a vizitei pastorale în dieceză

"Să ne întoarcem
și să-i vizităm pe frații din fiecare cetate
prin care am vestit cuvântul Domnului
și să vedem ce mai fac!" (Fap 15,36).

Cucernici părinți,
Dragi persoane consacrate,
Iubiți credincioși ai Diecezei de Iași,

Vă adresez tuturor salutul meu fratern în Domnul Isus, izvorul speranței și al comuniunii noastre.

1. Au trecut aproape trei ani de când am început ministerul episcopal în Dieceza de Iași și de atunci am avut ocazia să vizitez cea mai mare parte a comunităților noastre parohiale. M-am întâlnit personal și în diferite ocazii cu preoții, seminariștii, persoanele consacrate, membrii asociațiilor prezente pe teritoriul diecezei noastre și cu multe alte persoane implicate în câmpul educațional, cultural și caritativ. Conștient de propriile limite umane, dar animat de o sinceră caritate pastorală, am încercat să cunosc cât mai bine diferitele realități, să ascult cu răbdare pe toți aceia care au voit să împărtășească cu mine bucuriile și dificultățile cu care se confruntă, să aduc un cuvânt de mângâiere celor încercați și să port tuturor mesajul de speranță și de pace al credinței noastre creștine.

2. Astfel, vizitând și întâlnind atâtea persoane, am avut posibilitatea să văd chipul frumos al Bisericii noastre locale, care se reflectă în vitalitatea ei, în inițiativele pastorale și, mai ales, în atâtea existențe modelate după principiile și valorile evangheliei. Dar, în același timp, mi-am putut da seama cât de importantă este comuniunea, întâlnirea, ascultarea și dialogul. În toată această perioadă, am avut mereu în minte și în inimă cuvintele Papei Francisc, pe care ni le-a adresat atunci când ne-a vizitat țara: "Să mergem împreună" – un mesaj pe care Sfântului Părinte l-a reluat și explicat atât de minunat în perioada grea a pandemiei prin care am trecut: "Toți suntem în aceeași barcă, cu toții fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, cu toții chemați să vâslim împreună, având nevoie de a ne susține unii pe alții"[1]. În sfârșit, nu pot să nu amintesc aici dorința Papei Francisc ca toate Bisericile locale să întreprindă un parcurs sinodal, reflectând asupra comuniunii, participării și misiunii tuturor credincioșilor care formează Biserica.

3. În acest context, în conformitate cu învățătura Conciliului Vatican II, în lumina celor indicate în Directoriul pentru ministerul pastoral al episcopilor, Apostolorum successores (cf. nr. 221-225) și în Codul de Drept Canonic (cf. can. 396-398), am considerat oportun să anunț vizita pastorală în dieceză, care se va desfășura pe o perioadă de aproximativ cinci ani, începând cu luna octombrie a acestui an. Îmi doresc mult ca aceste momente de har să se desfășoare sub semnul comuniunii și al normalității vieții de zi cu zi. Asemenea Sfântului Apostol Paul (cf. Fap 15,36), vreau să merg să vă întâlnesc pentru a vedea ce mai faceți, dar și pentru a întări comuniunea dintre noi și a găsi împreună soluții spre a dinamiza tot mai mult viața comunităților noastre de credință.

În continuare, vă încredințez câteva reflecții cu privire la semnificația, pregătirea și desfășurarea vizitei pastorale.

Semnificația vizitei pastorale

4. Fiind o practică profund înrădăcinată în tradiția Bisericii Catolice, vizita pastorală este considerată una dintre cele mai importante datorii ale episcopului diecezan. Pentru a înțelege bine sensul și obiectivele vizitei pastorale, este bine să ne referim la un pasaj semnificativ din Directoriul pentru ministerul pastoral al Episcopilor:

Vizita pastorală este una dintre formele, confirmate de experiența secolelor, prin care episcopul menține contactul personal cu clerul și cu ceilalți membri ai poporului lui Dumnezeu; este o ocazie pentru a revigora energiile celor angajați în predicarea evangheliei, pentru a-i lăuda, încuraja și consola, dar și pentru a-i chema pe toți credincioșii la reînnoirea vieții lor creștine și la o acțiune apostolică mai intensă. Vizita îi permite, de asemenea, să evalueze eficiența structurilor și instrumentelor puse în slujba misiunii pastorale, evaluând circumstanțele și dificultățile muncii de evanghelizare, pentru a determina mai bine prioritățile și mijloacele pastorației organice.

Vizita pastorală este, așadar, o acțiune apostolică pe care episcopul trebuie să o desfășoare animat de caritatea pastorală care îl distinge în mod concret ca principiu și temelie vizibilă a unității în Biserica particulară (LG 23). Pentru comunitățile și instituțiile care o primesc, vizita este un moment de har care reflectă într-o oarecare măsură acea vizită cu totul specială prin care "Păstorul suprem" (1Pt 5,4) și păzitorul sufletelor noastre (cf. 1Pt 2,25), Isus Cristos, a vizitat și răscumpărat poporul său (cf. Lc 1,68).[2]

5. În primul rând, pasajul propus amintește că vizita pastorală nu trebuie înțeleasă ca un act birocratic sau ca împlinire formală a unei norme ecleziastice, ci ca un "moment de har" care cere să fie trăit cu o atitudine interioară iluminată de credință. De fapt, aceasta este prin excelență o acțiune apostolică, adică vizita unui trimis (gr. apostolos) care îl face prezent pe Isus Cristos în comunitatea creștină. Astfel, vizita succesorului apostolilor în mijlocul comunităților amintește de grija pe care Domnul o are față de poporul său, de iubirea și milostivirea sa pe care le revarsă neîncetat asupra noastră.

Vă cer să vă rugați în continuare pentru mine pentru a reuși să-mi împlinesc cât mai bine misiunea la care Domnul m-a chemat. Rugați-vă, în mod special, să slujesc Biserica cu smerenie și fidelitate, ascultând de îndemnul apostolului Petru: "Păstoriți turma lui Dumnezeu [care v-a fost încredințată], supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, așa cum vrea Dumnezeu, nu pentru un câștig necinstit, ci cu bunăvoință; nu ca și cum ați fi stăpâni peste cei care v-au fost încredințați, ci făcându-vă modele pentru turmă" (1Pt 5,2-3).

6. A doua caracteristică a vizitei pastorale, așa cum reiese din pasajul citat, se referă la contactul personal cu credincioșii, mai ales cu toți aceia care sunt implicați în diferite activități sau structuri pastorale. Întâlnirile pe care le voi avea cu preoții, persoanele consacrate, diferitele categorii de credincioși (copii, tineri, adulți, cateheți, bolnavi), organisme parohiale (membrii Consiliului pastoral parohial și ai Consiliului economic parohial), toate au în vedere confirmarea, stimularea și intensificarea angajamentului pentru evanghelizare în comunitățile noastre parohiale. Preocuparea mea principală va fi aceea de a recunoaște și aprecia tot binele care se regăsește în parohii și în celelalte comunități ale diecezei noastre, fără a ignora, însă, aspectele problematice care așteaptă soluții înțelepte.

În acest sens, doresc să-mi exprim recunoștința față de toți aceia care, în parohii sau în alte sectoare de activitate pastorală, de multe ori în tăcere și cu discreție, se implică pentru binele Bisericii, slujindu-l cu bucurie pe Cristos și străduindu-se să facă credibilă apartenența lor la el. Cu ocazia vizitelor pastorale, voi avea posibilitatea să vă mulțumesc tuturor în mod personal.

7. A treia caracteristică constă în atenția față de modul în care sunt determinate prioritățile pastorale, precum și față de mijloacele concrete ce permit îndeplinirea obiectivelor pastorale ale comunității. În acest sens, mă bucur să vă împărtășesc cu această ocazie că, în toamna acestui an, voi promulga un plan pastoral diecezan unitar care va permite integrarea obiectivelor pastorale ale fiecărei comunități în cadrul mai amplu al priorităților pastorale la nivel diecezan. Acest plan trienal va avea drept temă principală comuniunea poporului lui Dumnezeu și misiunea sa evanghelizatoare, purtând titlul: "Uniți în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei". Direcțiile principale de acțiune ale pastorației noastre diecezane vor consta în redescoperirea frumuseții de a sta împreună ca familie a lui Dumnezeu și în asumarea și trăirea cu bucurie și fidelitate a propriei misiuni de către fiecare membru al marii familii a Bisericii noastre locale.

Pregătirea vizitei pastorale

8. Așa cum am subliniat deja, doresc ca vizita pastorală să fie un pelerinaj de credință și de comuniune, în centrul căruia să se afle spiritul de dialog și de deschidere reciprocă. Pentru a fi cu adevărat eficace și pentru a fi primită și valorizată ca ocazie de creștere a simțului eclezial, vizita pastorală va trebui pregătită în mod adecvat. Prin urmare, este important să i se acorde atenția pe care o merită, fiind vorba despre un moment important în istoria Bisericii noastre locale.

9. În vederea unei pregătiri care să conducă la o bună reușită a vizitei pastorale, îmi permit să ofer câteva indicații precise:

  1. Fiecare comunitate va fi informată din timp cu privire la perioada și modalitatea de desfășurare a vizitei. În organizarea diferitelor momente de întâlnire să fie implicat Consiliul pastoral parohial, care, prin decizie episcopală, trebuie să fie prezent în toate parohiile Diecezei de Iași.

  2. În așteptarea vizitei, recomandăm să fie organizate diferite momente de rugăciune cu comunitatea sau cu diferite categorii de persoane pentru a cere Domnului harurile de care avem nevoie pentru binele nostru și al comunităților noastre.

  3. Nu ar trebui să lipsească anumite întâlniri formative sau predici tematice, în cadrul cărora să fie aprofundată semnificația vizitei pastorale.

În acest sens, Oficiul pentru cateheză din cadrul episcopiei noastre ne va pune la dispoziție mai multe materiale care să ne ghideze în munca de pregătire. Toate acestea se vor regăsi și pe site-ul Episcopiei de Iași, într-o secțiune ce va fi dedicată vizitei pastorale.

Desfășurarea vizitei pastorale

10. Având în vedere numărul mare al parohiilor Diecezei de Iași și distanțele considerabile dintre ele, vizitele în comunități se vor desfășura, în mod obișnuit, de vineri până duminică. Fiind vorba despre o perioadă relativ scurtă petrecută în fiecare parohie, chestiunile cu privire la administrarea și conservarea parohiei (lăcașuri de cult, veșminte și cărți liturgice, arhiva parohială, condici parohiale etc.) vor face obiectul vizitei unui delegat al episcopului, care va anticipa vizita pastorală propriu-zisă. Astfel, zilele prezenței fizice a episcopului în parohii vor fi dedicate dimensiunii pastorale și spirituale, care va trebui să rămână elementul central al vizitei.

11. Așa cum subliniază și Directoriul pentru ministerul pastoral al Episcopilor (cf. nr. 221), programul vizitei în fiecare parohie va include în mod necesar:

  1. Celebrarea Sfintei Liturghii împreună cu comunitatea;
  2. Întâlnirea cu parohul și cu ceilalți preoți angajați în slujirea comunității;
  3. Întâlnirea cu persoanele consacrate prezente în parohie;
  4. Întâlnirea cu Consiliul pastoral parohial și cu Consiliul economic parohial;
  5. Întâlnirea cu diferitele categorii de credincioși (copii, tineri, adulți, cateheți);
  6. Vizitarea eventualelor case pentru vârstnici, grădinițe, orfelinate, școli sau alte instituții aflate sub tutela Bisericii;
  7. Un interval de timp va fi destinat întâlnirilor individuale cu credincioșii;
  8. Vizitarea unor persoane bolnave sau înaintate în vârstă care nu se pot deplasa la biserică.

12. Vă cer tuturor un angajament constant de a vă ruga în mod personal și comunitar pentru ca vizita pastorală să fie cu adevărat, potrivit îndemnului Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, "un semn al prezenței Domnului care vizitează în pace poporul său" (Pastores Gregis, 46). Totodată, vă îndemn să aveți încredere în prezența și lumina Duhului Sfânt care nu încetează să însuflețească Biserica și să ne asiste cu harul său. Să ne implicăm cu toții – episcopi, preoți, persoane consacrate, credincioși laici – pentru ca aceste momente să favorizeze întâlnirea, să întărească legăturile și să susțină eforturile în vederea unei comuniuni tot mai solide și a unei misiuni tot mai rodnice.

Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii și Regina Apostolilor, să ne însoțească și să mijlocească la Fiul ei pentru noi și pentru întreaga Biserică.

Dat la Iași,
în ziua de 6 a lunii iunie, Anul Domnului 2022,
în comemorarea Sfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii.

Cu dragoste frățească,

Iosif Păuleț
episcop de Iași

Note:

[1] Moment de rugăciune în Piața "Sfântul Petru", 27 martie 2020.

[2] Apostolorum Successores (2004), 221.


 

lecturi: 1788.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat