Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIA?A DIECEZEI 

Vizita Primei Doamne a Poloniei în Bucovina: "Nu am niciun dubiu că aveți Polonia în inimă"

Miercuri, 27 aprilie 2022, Bucovina a fost vizitată de doamna Agata Kornhauser-Duda - soția președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda. A fost însoțită de ministrul Adam Kwiatkowski, secretarul de stat al Cancelariei Președintelui Republicii Polone. În cadrul acestei vizite s-a întâlnit cu diaspora polonă.

Pe aeroportul din Suceava a fost întâmpinată de ambasadorul Republicii Polone în România, domnul Maciej Lang, precum și de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul din partea minorității polone în Parlamentul României, Ghervazen Longher.

De acolo, Agata Kornhauser-Duda, soția președintelui Republicii Polone, a plecat pentru a se întâlni cu comunitatea polonă din Solonețu Nou. Mai întâi a vizitat Școala Gimnazială "Henryk Sienkiewicz" unde s-a întâlnit cu profesorii care predau limba polonă, precum și cu cei care lucrează cu elevii de origine polonă din școlile din județul Suceava unde se predă limba polonă. În timpul întâlnirii, soția președintelui Republicii Polone și-a exprimat cea mai înaltă apreciere și mulțumire pentru activitatea lor.

Mai apoi a mers la Biserica "Coborârea Duhului Sfânt" din localitate pentru o scurtă rugăciune. A fost întâmpinată de paroh, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, și preoți din Decanatul de Bucovina, precum și de episcopul auxiliar de Iași, ES Petru Sescu, prezent la întâlnire.

Întreaga delegație a mers apoi pe jos de la biserică până la Casa Polonă, în fața căreia doamna Agata Kornhauser-Duda, soția președintelui Republicii Polone, a fost întâmpinată de copii și tineri din ansamblurile "Sołonczanka" și "Mała Pojana", precum și din Pleșa și Moara după în vechea tradiție poloneză - cu pâine și sare. La Casa Polonă a fost întâmpinată de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher. Cuvântul a fost luat și de Maciej Lang, ambasadorul Republicii Polone în România. Acesta și-a exprimat bucuria de a se afla din nou în Bucovina și de faptul că această vizită a fost atât de importantă, nu numai pentru polonezii din Bucovina, ci și în general pentru polonezii prezenți în România, care, în ciuda vremurilor tulburi, a putut avea loc.

A urmat ceremonia înmânării distincțiilor de stat. În numele președintelui Republicii Polone decorarea a fost făcută de ministrul Adam Kwiatkowski, secretarul de stat al Cancelariei Președintelui Republciii Polone. Deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, a fost decorat cu Crucea Ofițerului Ordinului de Merit al Republicii Polone, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec - Crucea Cavalerului a Ordinului de Merit al Republicii Polone, iar Crucea de Aur de Merit a oferită postmortem pr. Andrei Staszkovian care a fost primită de tatăl său.

După această ceremonie, a vorbit doamna Agata Kornhauser-Duda, soția președintelui Republicii Polone. La început și-a exprimat bucuria pentru faptul că poate vizita cel mai polonez loc din România. De asemenea, i-a felicitat pe cei decorați: "Decorațiile sunt expresia onoarei pentru activitățile dumneavoastră în menținerea și dezvoltarea identității poloneze atât aici, în Bucovina românească, cât și în întreaga Românie, dar mai ales sunt o expresie a recunoștinței Republicii Polone pentru tot ceea ce faceți pentru comunitatea poloneză care trăiește în România, contribuind astfel la crearea unei imagini pozitive a Poloniei și a polonezilor în străinătate. Pentru aceasta, în numele meu și al soțului meu, vă mulțumesc din toată inima".

După discursul soției președintelui Republicii Polone, a luat cuvântul ES Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, care înainte de toate și-a exprimat bucuria de a participa la un eveniment atât de important pentru polonezi. De asemenea, a dat citire decretului episcopului de Iași, ES Iosif Păuleț, prin care a conferit pr. dr. Stanislav-Ioan Cucharec funcția de capelan al polonezilor din Dieceza de Iași.

Cu ocazia sărbătorilor pascale pe care le-am celebrat recent, soția președintelui Republicii Polone a împărțit simbolic cu cei prezenți oul sfințit de către episcopul Petru Sescu.

Vizita s-a încheiat cu o cină în timpul căreia într-o atmosferă foarte plăcută și relaxantă reprezentanții tuturor comunităților poloneze din Bucovina au avut ocazia să discute și să facă fotografii cu soția președintelui Republicii Polone, doamna Agata Kornhauser-Duda.

Uniunea Polonezilor din România

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 aprilie: Vizita Primei Doamne a Poloniei în Bucovina: "Nu am niciun dubiu că aveți Polonia în inimă"


 

lecturi: 1331.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat