Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău, Oratoriul Salezian "Don Bosco": A cincea întâlnirea a cursului dedicat animatorilor parohiali

Sâmbătă, 23 aprilie 2022, s-a ținut a cincea întâlnire din cadrul cursului de formare pentru animatorii parohiali, în stilul lui Don Bosco. Aproximativ 50 de tineri proveniți din parohiile din jurul Bacăului și nu numai, s-au adunat la oratoriu, în săptămâna luminată, pentru a descoperi noi tehnici care să-i ajute să fie buni animatori în parohiile lor.

Ziua a început cu jocuri și socializare, urmând un moment de rugăciune prin care tinerii, rostind rugăciunea animatorului, l-au rugat pe Dumnezeu să le dea curajul și forța necesară pentru a face bine. Tema acestei zile a fost "Tânărul angajat". La momentul formativ s-a amintit faptul că, primul manual al animatorului este Biblia. Tinerii au descoperit în figura lui Moise un adevărat animator, învățând de la acesta că este în zadar să ai idei bune, dacă nu le pui în practică. Animatorul este un instrument, de care Domnul se folosește pentru a salva sufletele celor mici. Domnul îi cere animatorului acțiune, așa cum i-a cerut și lui Moise pentru a salva poporul lui Israel.

Tinerii, printr-o frumoasă paralelă modernă, au înțeles rolul important pe care îl au în formarea celor mici, imaginându-și, astfel, bateria externă ca fiind Dumnezeu, cablul ca fiind animatorul și telefonul reprezentându-i pe ceilalți. Animatorul este ca un cablu ce creează o legătură între Dumnezeu și copii. Un alt model propus tinerilor a fost Don Bosco, care i-a învățat trei lucruri importante pe care trebuie să le facă un animator: 1. A vedea nevoia celui de lângă el; 2. A se ruga lui Dumnezeu; 3. A face ceva concret pentru a veni în ajutorul celuilalt. Tinerii au descoperit că au primit două daruri importante: tinerețea și timpul lor, care dacă valorificate după inima lui Don Bosco, pot aduce numai bucurie, omorând plictiseala.

Prânzul a fost luat ca în familie, iar pauzele au fost pline de socializare, de bansuri și jocuri de tot felul. Centrul zilei a fost Sfânta Liturghie, unde tinerii au fost încurajați să aibă încredere în ei, pentru că ei pot face multe lucruri. Aceștia au fost invitați să vorbească despre Cristos și celorlalți, asemenea apostolilor: "Nu putem să nu le vorbim și celorlalți despre Cristos cel înviat".

Ultima parte a cursului a pus accentul pe un element important din cadrul animației, și anume - jocul. S-au făcut cunoscute caracteristicile esențiale care trebuie avute în vedere atunci când se organizează un joc: locul, durata, nivelul de vârstă, scopul și materialele. Pentru o aprofundare eficientă, tinerii au fost împărțiți în patru grupuri, fiecare grup având sarcina de a crea patru jocuri cu câte un scop diferit. S-a lucrat intens și s-a dat dovadă de multă creativitate și implicare din partea tuturor. La finalul cursului, toți participanți au probat jocurile proaspăt create, bucurându-se de rezultatul muncii lor.

Impresii:

  • Mi-a plăcut vibe-ul pe care îl întâlnesc de fiecare dată când intru în curtea lui Don Bosco, care mă face să mă simt în largul meu. Am învățat multe lucruri legate despre ce înseamnă să fii un animator bun. M-a ajutat mult partea de final, întrucât am descoperit jocuri noi și am înțeles importanța jocului. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că, am avut ocazia să-mi fac prieteni noi. (Alexandru)

  • Astăzi am reușit să ies din zona mea de confort, să socializez mai mult cu cei din jurul meu și să mă implic în cadrul jocurilor. Mi-a plăcut mult că am împărtășit fiecare dintre noi jocurile pe care le desfășurăm în parohiile noastre, învățând astfel unii de la alții. (Giulia)

  • Mi-a plăcut atmosfera și faptul că am aflat lucruri noi despre Don Bosco. Am învățat, de asemenea, multe jocuri noi pe care le voi folosi cu micii copii din parohia mea. (Luisa)

    Monica Farțadi

    * * *

    Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 aprilie: Bacău, Oratoriul Salezian "Don Bosco": A cincea întâlnirea a cursului dedicat animatorilor parohiali


     

    lecturi: 451.



  • Urmărește ercis.ro on Twitter
    Caută pe site

    Biblia on-line

    Breviarul on-line


    Liturgia Orelor
    Magisteriu.ro


    Documentele Bisericii
    ITRC "Sf. Iosif"


    Institutul Teologic Iași
    Vaticannews.va


    Știri din viața Bisericii
    Catholica.ro


    știri interne și externe
    Pastoratie.ro


    resurse pentru pastorație
    Profamilia.ro


    pastorația familiilor
    SanctuarCacica.ro


    Basilica Minor Cacica
    Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

    Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
    tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
    design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat